Vijelie în Europa

La lansarea, printre altele, a unei a II-a ediţii a cărţii Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (Ed. Balacron, 2013), la Clubul Ţăranului (13 iunie a.c.), basarabeanul Vasile Şoimaru – comentând lipsa unui monument în memoria celor 150.000 de ostaşi români căzuţi la Cotul Donului (cea mai castrofală înfrângere a noastră din al doilea război mondial), pentru care s-au ridicat doar două cruci din lemn (a doua, în 2013) – a spus că „Dacă, Doamne, fereşte!, izbucneşte o vijelie în Europa, cine să mai lupte, ştiind că nici măcar o cruce n-o să le mai pună nimeni….”.

NATO a publicat ieri imagini cu tancurile ruseşti care ar fi intrat în Ucraina sau, în fine, în teritoriile separatiste (Doneţk, Luhansk – „separate” prin referendumul din 11 mai 2014). Au apărut chiar filmări cu 3 tancuri T-64 trecând graniţa prin oraşul Snizhne (joi, 12 iunie), în regiunea Doneţk:

Pe cale de consecinţă, NATO a anunţat că ia măsuri pentru a ajuta Ucraina să se apere în confruntarea cu Rusia.

Luni, 16 iunie, ora 10:00 (GMT+3 – ora României şi Ucrainei), expiră ultimatului dat Ucrainei de GAZPROM pentru a plăti în avans „factura la gaze”. Ucrainienii au spus că nu plata datoriei este problema cât supra-taxarea:  „Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iatseniuk, a declarat ca tara sa nu va cumpara niciodata gaz rusesc la pretul de aproape 500 de dolari pe 1.000 de metri cubi, pe care il cere Kremlinul, avand in vedere ca tariful este inacceptabil”.

Descoperirea unui plan de tentativă la viaţa preşedintelui Petro Poroşenko de ieri, 14 iunie („un container cu 5 grenade şi 1 kg de bile metalice”), este, de asemenea, un fapt de natură să ne neliniştească.

Conform WIKILEAKS, Poroşenko a fost informator al SUA, conform a două telegrame ale diplomaţiei americane, din aprilie 2006 şi octombrie 2009 [*].

Şeful diplomaţiei ucrainiene, Andrii Descita, a suscitat destulă vâlvă după ce l-a numit imbecil pe Vladimir Putin, în timpului protestului de ieri, 14 iunie, din faţa ambasadei ruse de la Kiev, unde 300 de persoane s-au adunat în semn de protest faţă de doborârea unui avion militar ucrainean (cu 49 de soldaţi la bord!) de către insurgenţii pro-ruşi.

***

Mâine se împlineşte un an de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu, stareţul Mânăstirii Petru Vodă.

Această chestiune mă nelinişteşte într-o anumită măsură, amintindu-mi de cuvintele spuse de el înainte de moarte: „12 luni de linişte, după care vine urgie“....

Mâine trec 12 luni, care n-au fost deloc tăcute….

Nu vreau, în acest caz, să văd cum sună urgia…

Şi, cu atât mai mult, nu vreau ca după ea să se aşterne tăcerea…

__________

Notă: [*] Conţinutul informărilor:

 

„În aprilie 2006, arată telegrama publicată de WikiLeaks, oligarhul Petro Poroşenko a oferit ambasadei SUA informaţii privind planul de numire a unui guvern de coaliţie în Ucraina. […] Oligarhul s-a descris drept un apropiat al mişcarii Ucraina Noastră, condusa de preşedintele de atunci al Ucrainei, Viktor Iuşcenko, cel care le-a botezat pe fiicele lui Poroşenko. Ambasadorul SUA a pus însă la îndoială veridicitatea acestor informaţii, considerând că poate fi vorba despre o mişcare care să pregătească arestarea foştilor aliaţi ai lui Iuşcenko de la acea vreme – Iulia Timoşenko şi Aleksandr Turcinov (ultimul fiind până în urmă cu câteva zile preşedintele interimar al Ucrainei).

O altă telegramă trimisă la Washington imediat după ce Petro Poroşenko a fost numit ministru de Externe, în octombrie 2009, arată că premierul de atunci, Iulia Timoşenko, ar fi preferat nominalizarea lui Porosenko datorită calităţilor sale ca ministru, ci pentru a beneficia de sprijinul financiar şi al imperiului mediatic al oligarhului, în vederea alegerilor prezidenţiale ce urmau (câştigate în cele din urmă de Viktor Ianukovici).”