Documente diplomatice despre abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947)

Pentru că Marian a invocat „arhivele desecretizate engleze” care „confirmă” că Regelui Mihai „i se permitea să-şi păstreze proprietăţile, chiar cetăţenia, şi mai primea şi 3 milioane de dolari ca despăgubiri” pentru abdicare (dar „transpirarea” părţii secrete a târgului în presa occidentală a făcut ca „comuniştii să-i ia mai întâi cetăţenia, apoi proprietăţile şi să-l lase să se descurce cum vrea”), mi-am luat şi am apucat să citesc volumul „Abdicarea Regelui Mihai. Documente diplomatice inedite”, de Mark László-Herbert (Humanitas, Bucureşti, 2010; documente traduse).

Din sursele sale, Marian mi-a indicat următorul document: Prime Minister’s Office: Correspondence and Papers, 1951-1964. ROUMANIA. Letter from Dr T C Probyn to Prime Minister concerning alleged wounding of King Michael of Roumania by local authorities (1954, PREM 11/748), deschis publicului la 1 ianuarie 2005. Pentru studierea acesteia însă, am de plătit: 1,3 lire / pag. (copie tipărită) [+ ambalare şi transport] sau 3,5 lire / pag. (copie digitală).

Între timp, să începem cu o telegramă interesantă – e adevărat, de la francezi, nu de la englezi -:

189. Telegrama nr. 1178-1183 din 31 decembrie 1947. Auboyneau, ministrul Franţei la Bucureşti, către ministrul francez al afacerilor externe.

Acces restricţionat. Strict secret.

Primită: 1 ianuarie 1948, ora 16:30

31 decembrie 1947, ora 22

Tocmai am primit dintr-o sursă foarte bună (s.m.) informaţiile următoare despre pregătirea şi realizarea veritabilei „lovituri de stat” care a marcat ziua de ieri. […]

Deliberarea monarhului a durat puţin timp: a remarcat imediat că reşedinţa sa era deja împânzită de trupele diviziei comuniste „Tudor Vladimirescu”. După ce a afirmat că „el considera că acţionează în interesul poporului său, pentru a evita vărsarea de sânge (s.m.)„, regele s-a resemnat să semneze actul de abdicare.

Dl. Groza s-a lansat atunci în mulţumiri şi promisiuni frumoase: regele Mihai ar putea părăsi ţara în libertate împreună cu întreaga sa suită, ar primi permisiunea de a-şi lua toate bunurile şi ar putea păstra chiar şi domeniile coroanei; suveranii au refuzat cu demntate această ultimă ofertă „referitoare la proprietăţile care aparţin statului” (s.m.).

[…]

Auboyneau

AD, Europe 1944 – …/Roumanie/1944-1949/17.

Questions Dynastiques

(op.cit., p.257….259)

Şi că continuăm cu una americană:

191. Gelegrama nr. 1 din 1 ianuarie 1948. Rudolf Schoenfeld, ministrul american la Bucureşti, către Departamentul de Stat american

Strict secret.

Primită: 2 ianuarie 1947, ora 9:09

1 ianuarie 1948, la amiază

Ioniţiu, secretarul particular al regelui, şi Savel Rădulescu, care, deşi nu deţine nici o poziţie oficială la Curte, este unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai regelui, l-au contactat telefonic noaptea trecută pe un funcţionar al legaţiunii, informqndu-l că acea era probabil ultima oară când au putut comunica cu vreun reprezentant american. Ambii erau vădit abătuţi.

În ciuda promisiunii făcute de Groza în momentul abdicării regelui, cum că acestuia i se va permite să scoată cu el din ţară persoanele din anturaj pe care le va dori, precum şi bunurile personale, Ioniţiu a spus că acum nu mai e deloc sigur cine va putea să-l însoţească pe rege în exil sau ce bunuri personale va putea lua cu el (s.m.). A afirmat de asemenea că guvernul i-a oferit regelui o sumă de bani, pentru a-l ajuta după plecarea din ţară şi că acesta a refuzat oferta (s.m.). Regele a făcut în schimb o contra-ofertă, prin care urma să-i fie permisă vânzarea vinurilor şi lichidarea altor bunuri personale, iar banii rezultaţi din acestea să-i ia cu el. Nu se ştie însă dacă i se va permite acest lucru (s.m.).

[…] Accentuând din nou faptul că regele a fost silit să semneze actul de abdicare (a se vedea telegrama mea nr. 356 din 31 decembrie, la amiază), Ioniţiu l-a informat pe funcţionarul legaţiunii că înainte de prezentarea actului, garda de corp personală a regelui de la palatul din Bucureşti a fost arestată şi înlocuită de membrii Diviziei „Tudor Vladimirescu”. Când au prezentat actele de abdicare, Groza şi Gheorghiu-Dej au declarat că nu vor fi responsabili pentru tulburările din rândul populaţiei sau chiar pentru vărsare de sânge, dacă regele va refuza să semneze actul de abdicare. Ioniţiu a cerut ca guvernul american să fie informat că regele s-a confruntat cu aceste ameninţări cu consecinţe neplăcute în cazul în care ar fi refuzat să abdice sau chiar în cazul în care i-ar fi trebuit mai mult timp de decizie în această chestiune. Apoi a cerut să răşpândim cât mai larg adevărata poveste din spatele abdicării, însă numai după ce suita regală va fi ajuns în siguranţă în Elveţia.

[…] Ioniţiu a declarat că toţi membrii Curţii au depus un jurământ de a nu comunica cu nimeni (s.m.), în special cu străinii şi mai ales cu americanii şi i-a cerut funcţionarului legaţiunii să-mi transmită regretele sale pentru că nu va putea să mă reîntâlnească şi, totodată, să-mi mulţumească pentru amabilitatea de care am dat dovadă în trecut.

Schoenfeld

NARA, RG 59, Department of State

Decimal File, 1945-1949, Box 7089

(op.cit, p.261…263)

Şi, pentru ca să fie totuşi şi britanici:

207. Telegrama nr. 9 din 8 ianuarie 1948. R. Sarell, legaţiunea britanică la Bucureşti, către Clement Attlee, prim-ministrul britanic

8 ianuarie 1948

Stimate domn,

Ultimele relatări ale unor surse absolut credibile, aflate în legătură directă cu regele Mihai, confirmă punctul de vedere exprimat în telegrama mea nr. 1575 din 31 decembrie, şi anume că abdicarea regelui a fost forţată şi că evenimentul constituie o lovitură de stat.

[…] Guvernul român nu şi-a ţinut în totalitate promisiunea de a-i permite regelui să ia cu el pe cine dorea. Cu toate acestea, i s-a permis să îi ia cu el pe membrii principali ai anturajului său, cu excepţia lui Savel Rădulescu, după cum v-am spus înainte […] Se pare că regele a fost supus unei târguieli ruşinoase referitor la ce îi este permis şi ce nu îi este permis să ia cu el (s.m.), iar în cele din urmă şi-a devansat plecarea cu cel puţin 24 de ore, arătând iritare şi dezgust faţă de modul în care este tratat. Până la urmă, totuşi, a fost tratat cu o oarecare politeţe, fiindu-i permis să-şi părăsească ţara cu demnitate. […]

R. Sarell

(op.cit, p.280… 283…285)

O notă scrisă de mână de G. Campbell, la 14 ianuarie 1948, scrie: „O chestiuen importantă, asupra căreia nu există nici o lămurire, este ce fel de aranjamente s-au făcut, dacă acestea au fost făcute (s.m.), pentru ca regele să primească fonduri în străinătate. Asupra acestui subiect au existat multe rapoarte şi speculaţii contradictorii în presă.”

Din nou ne lămuresc americanii:

208. Telegrama nr. 19-A din 9 ianuarie 1948. John Carter Vincent, ministrul american la Berna, către George Mershall, secretarul de stat american

Secret.

Primită: 9 ianuarie 1948, ora 20:27

9 ianuarie 1948, ora 17:00

[…] Secretarul particular  al (Regelui Mihai) a mai spus următoarele: […] În ceea ce priveşte finanţele, Mihai a refuzat categoric oferta lui Groza de a primi o sumă de bani nepomenită (s.m.). Lui Mihai i s-a permis să scoată din ţară bunuri personale, dar nu obiecte valoroase, cum ar fi operele de artă (s.m.). A fost informat că venitul de pe urma vânzării acestora din urmă îi va fi trimis lui, dar el nu se aşteaptă să primească ceva (s.m.). Aparent, capitalul său lichid în Elveţia se ridică la 50.000 de dolari americani şi 200.000 de franci elveţieni. […]

Vincent

NARA, RG 59, Deparment of State

Decimal File, 1945-1949, Box 7089

(op.cit, p.286…287)

***

În fine, cât priveşte amânarea  primei declaraţii publice (4 martie / 4 aprilie 1948), iată ce spune Regele Mihai:

225. Telegrama nr. 23 din 22 ianuarie 1948. Thomas Maitland Snow, ministrul britanic la Berna, către Foreign Office

Strict secret.

Primită: 22 ianuarie 1948, ora 16:10.

22 ianuarie 1948, ora 15:17

Telegrama dvs. nr. 46.

Regele Mihai al României m-a primit ieri la Hotelul Beau Rivage din Ouchy, pe care îl părăseşte azi pentru odihnă şi sporturi de iarnă. […]

Majestatea Sa a spus că era presat să dea o declaraţie publică, în care să explice circumstanţele abdicării sale, dar era de părere că ar fi mai înţelept să nu o facă, fiindcă doar ar înrăutăţi poziţia prietenilor săi în România (s.m.). A precizat faptul că ofiţerilor din regimentul său, care fuseseră eliberaţi din funcţie, li s-au dat cartele pentru alimente de o anumită culoare, la prezentarea cărora urma să le fie refuzată automat acordarea de alimente. Prin metode similare, românii care erau împotriva cauzei comuniste erau constrânşi să o îmbrăţişeze. […]

NA. FO 371/72427, R1039

(op.cit, p. 303…305…306)

228. Ciorna unei scrisori din ianaurie 1948 a lui Sir Orme Sargent, din Foreign Office, către Sir Alan Lascelles, de la Palatul Buckingham (22-27 ianuarie 1948)

Strict secret. Privat.

[…] Lipsa unei declaraţii publice din partea regelui Mihai cu privire la abdicarea sa forţată a fost atât surprinzătoare cât şi jenantă, din punct de vedere politic. V-ati dat seama poate din ziare că plecarea sa fost prezentată publicului într-o lumină greşită. O declaraţie formulată cu grijă şi cu demnitate, cu privire la adevăratele motive şi circumstanţe ale detronării sale (care probabil trebuie făcută în afara Evelţiei, fiindcă am înţeles că regele şi-a luat angajamentul faţă de autorităţile elveţiene de a se abţine de la activităţi politice atâta timp cât se află în Elveţia), nu ar ajuta doar la înlăturarea poveştilor „mondene” care au fost răspândite, dar ar fi foarte utilă pentru a scoate la iveală tragicomedia guvernului român actual. Mai mult, se mai crede că diversele grupuri de emigranţi politici români, care sunt, ca de obicei, în totală dezorganizare, ar putea să ajungă la cel puţin un numitor comun, dincolo de interesele facţionale, dacă regele s-ar hotărî să dea o declaraţie adecvată în sensul sugerat. […]

Este evident faptul că regele Mihai NU doreşte să facă nici o declaraţie publică. El se cunoaşte bine şi are motivele sale întemeiate pentru această tăcere (s.m.). […] Dacă încercăm să-l influenţăm să acţioneze contrar părerii sale şi dacă, prin consecinţă, nu reuşeşte să stoarcă mai mulţi bani de la guvernul român (?), s-ar putea să apeleze la noi pentru a-l ajuta financiar.

[Ilizibil,] 27 ianuarie 1948

[…] Suspendaţi [trimiterea telegramei].

[Ilizibil,] 28 ianuarie 1948

NA, FO 371/72427, R1053

(op.cit, p.307… 308…309)

***

O altă informaţie, care m-a mirat în mare măsură:

205. Telegrama nr. 16 din 8 ianuarie 1948. John Cooper Wiley, ambasadorul american la Lisabona, către Departamentul de Stat american

Strict secret.

Primită: 7 ianuarie 1948, ora 18.

8 ianuarie 1948, ora 16:00

Carol a informat ambasada că Mihai i-a telefonat ieri din Lausanne (s.m.). Au vorbit 25 de minute. Deşi s-a abţinut să dea detalii, Mihai a spus că trece printr-o experienţă groaznică. Întrebat de tatăl său dacă i s-a pus ştreangul de gât, Mihai a răspuns că s-a ajuns până într-acolo. […] Carol a spus că Mihai nu vine la Lisabona.

Wiley

NARA, RG 59, Department of State

Decimal File, 1945-1949, Box 7089

(op.cit, p.277)

Anunțuri

24 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

24 de răspunsuri la „Documente diplomatice despre abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947)

  1. Marian

    Telegrama din 01.01.1948 a lui Schoenfeld este confirmata de Stalin.
    Este confirmata de declaratia de presa a lui Groza, si de englezi.
    N-a plecat în curul gol.
    Pâna n-a deschis gura, Mihai a primit si avionul (unul dintre cele 2 daruite de Stalin).
    Dar pentru ca (cacofonie interzisa de normele academiei) curtea „maiestatii” sale avea nevoie de bugetul de razboi pentru a fi întretinuta, Mihai si-a terminat rapid bugetul pe hotel (ca n-a stat la Hostel cu 3SFr pe noapte ci la Imperial Suite) si a cersit mila englezilor. A refuzat „demn” 200000 USD pentru memorii (daca n-ar fi avut bani n-ar fi refuzat, asa cum n-a refuzat decorarea lui Nastase) în ianurie 1948.

  2. Marian

    Motivele pentru care Mihai n-a vrut sa faca niciun comentariu erau clare, pentru toti cei care stiau problema – în speta Elena si Mihai.

    Groza a conditionat despagubirile< de conduita "mumoasa, sezi cuminte. Bubico” a regelui. Republicarea legii 778 din 9 decembrie 1940 (semnata de Mihai) în februarie (IIRC) 1948 batea saua sa priceapa Elena, vizitiul lui Mihai. Pe baza acestei legi i s-a luat nationalitatea (pentru ca asa se numea pe atunci cetatenia – asta ca sa priceapa si alde Stelian Tanase, ale carui articole au fost copiate si distribuite COPY/PASTE pe internet, inclusiv prostiile – câteodata ma întreb daca nu cumva asta merita românii la cât de prosti sunt – nici macar sa interpreteze o sursa nu sunt în stare, trebuie s-o copie cu punct si virgula).

  3. Normal că n-a plecat fără nimic: şi-a luat o parte din bunurile personale 🙂 În schimb, telegramele citate (franceză şi americană) susţin faptul că n-a primit vreo sumă „compensatorie” de la comunişti (ba chiar ar fi refuzat-o).
    Apoi, privind costurile Casei Regale (încă aştept documentele), nu ştiu dacă ai în vedere întregul personal. În cazul costurilor din perioada exilului, acesta se traduce prin anturajul de 35 de persoane care l-au însoţit, până şi-au găsit propriul trai.

    Iată ce povesteşte Mircea Ionniţiu („Amintiri şi reflecţiuni”):
    „Pentru a obţine bani de drum, Negel a vîndut vinurile ce se aflau în pivniţele Domeniilor Regale. Aceste fonduri au fost convertite în valută şi au constituit subzistenţa anturajului pînă la separarea de suveran. […]
    Trenul a fost format la Bucureşti, unde s-a îmbarcat o parte din suită. Poliţia economică a inspectat în detaliu fiecare bagaj, iar unele persoane au fost supuse la examen corporal pentru a descoperi bijuterii sau devize ascunse. Pînă şi fructele ce se aflau pe masa din compartimentul destinat reginei Elena au fost tăiate în două, din acelaşi motiv.” (p.105)

  4. Marian

    Nu, telegramele spun ca Mihai le-a spus ca a refuzat.
    Te trimit înca o data la documente care spun ca Mihai a vândut 350 tone de vin pentru 3 milioane dolari, din care a primit jumatate pe loc si jumatate dupa aceea. Confirmata de Stalin (pentru vin) si englezi (pentru bani).

    Tu refuzi sa întelegi faptele.

  5. „asa se numea pe atunci cetatenia” -> „Art. 32. – Nici un Român, fără autorizarea guvernului, nu poate intra în serviciul unui Stat străin, fără ca însuș prin aceasta să-și piardă cetăṭenia. Extrădare refugiaṭilor politici este oprită.” (Constituţia din 1923). Constituţia din 1948 vorbeşte despre „cetăţeni”.
    Când s-a numit cetăţenia „naţionalitate” şi când s-a schimbat termenul?

    Şi dl. prof. Pascu Vasile (profesorul meu de istorie) este mirat de folosirea acestui termen:
    „Peste două săptămâni (după 4 aprilie 1948 – n.m.), la 22 aprilie 1948, Consiliul de MIniştri adopta Decizia nr. 797 privind retragerea cetăţeniei («naţionalităţi», în act!) române următoarelor persoane: Mihai de Hohenzollern, fost Rege al României, Elena, mama fostului Rege al României, Elisabeta de Hohenzollern, Ileana de Habsburg şi Nicolae de Hohenzollern. […] «Naţionalitatea» mai fusese retrasă şi altor oameni politici şi de cultură care refuză întoarcerea în ţară de teama represalillor. Astfel, în şedinţa Guvernului din 20 februarie 1948 era retrasă cetăţenia fostului Suveran Carol al II-lea precum şi următorilor: Grigore Gafencu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Constantin Vişoianu, Alexandru Cretzeanu, Nicolae Rădescu […] Nicolae Caranfil […] Constantin Cantacuzino Bâzu, Pamfil Şeicau […] Vintilă V. Brătianu ş.a.”
    [Pascu Vasile, „Regimul totalitar comunist în România, 1945-1989”, Ed. Clio Nova, 2007, vol. I, p.110]

  6. Marian

    Pentru ca legile care defineau nationalitatea se refereau de fapt la cetatenie. Când ai sa te faci mare, si poate ca ai sa calatoresti, vei afla, daca te va interesa, ca în multe tari, chiar europene (adica nu bananiere) nu exista demarcatie între cetatenie si nationalitate. De exemplu în Belgia mi-a fost imposibil sa le explic diferenta. Au dat din cap ca DA dar au ramas filozofi în continuare.
    Te-am trimis specific la o lege, cea dupa care i s-a luat cetatenia.
    Ai citit-o sau comentezi „pe principii filozofice” (ca sa te afli în treaba 🙂 )?

    PS: sedinta de guvern nu ia cetatenia. Exista un decret în acest sens (nu ti-l dau, caci ar fi trebuit sa-l stii). Întreaba-ti avocatul, sigur stie ce vreau sa spun. Sedinta de guvern avea doar rolul de a stabili daca: 1. urma si confiscarea averii (stipulata în lege – înca o data ai citit.o sau doar comentezi „generic”?) si 2. daca si familia e afectata.

    Cu mine trebuie sa stii ce vorbesti. Îmi pare rau daca suna arogant sau nesimtit. Este însa necesar, am aflat-o singur, pe pielea mea.

  7. Da, vinul lui l-a vândut. O spune şi Ionniţiu: „Negel a vîndut vinurile ce se aflau în pivniţele Domeniilor Regale”. Nu precizează însă suma – care a fost însă folosită pentru întreg anturajul (35 de persoane).

    Eu nu refuz nimic, doar că chiar nu înţeleg ce vrei să spui 🙂

  8. Marian

    Eu ti-am oferit informatii, care macar prin exactitatea lor, ar fi trebuit sa te intrige. Nume, numere, date si altele nu vin din burta mea, ci sunt backed up de documente. Eu, daca mi-as baza credinta pe niste pareri, as fi foat foarte antent sa nu iau teapa, si as fi studiat din proprie initiativa aceste informatii. Tu esti altfel. Pentru tine e suficient ca cineva sa vina sa-ti spuna: eu sunt regele, vreau sa deschid robinetele de lapte si miere, si ce am povestit lui Ciobanu e adevarul, numai adevarul si nimic altceva decât adevarul. Asa sa-mi ajute dumenzeu (nihil sine dio).

    E o diferenta mare între „s-a vândut niste vin” (din care un taran ar pricepe doua trei damigene) si 350 de tone (3500 hectolitri, hl fiind masura utilizata în oenologie).

    E o diferenta între „bani de drum” (prin care un calator întelege costul biletelor) si juma de milion de SFr, care nici azi nu sunt o suma de neglijat. Daramite în 1948. Dupa cum spunea un concurent la Românii au talent, 100´000$ e salariul sau pe 30 de ani. SI Mihai i-a tocat în juma de an, pentru ca asa a fost obisnuit, dispunând de bugetul de razboi. Asa, ca mastera de Lupeasca.

  9. Dragă Marian,
    Eu doar am pus o întrebare 🙂 În rest, am citat constituţiile (1923, 1948 – care trimit la cetăţenie) şi din cartea profesorului meu (care, ca şi Stelian Tănase, consideră absurdă retragerea „naţionalităţii”).

    De legea „778 din 9 decembrie 1940” n-am aflat. Am găsit însă Decretul Nr. 86 din 16 Ianuarie 1939: „Naţionalitatea română se dobândeşte şi se pierde potrivit dispoziţiunilor acestei legi” (art.1). „Naţionalitatea română se dobândeşte prin: 1) filiaţiune; 2) căsătorie; 3) naturalizare; 4) recunoaştere.” (art. 3). „Naţionalitatea română se pierde: a) prin dobândirea unei naţionalităţi străine; b) ca pedeapsă; c) prin absenţă.” (art. 35).
    În lege se vorbeşte însă şi de cetăţenia română (e adevărat, sub titlul „cetăţeniei de onoare”): „cetăţenia română, sub titlul de cetăţenie de onoare, pentru servicii aduse ţării şi naţiunii, se poate acorda la propunerea guvernului sau a iniţiativei parlamentare, fără nicio altă formalitate prealabilă, de Adunările Legiuitoare cu majoritate de două treimi din numărul votanţilor” (art. 56).
    Într-un alt loc, însă, apare sensul non-onorific: „Toţi cei care nu au îndeplinit cerinţele legii din 24 Februarie 1924 sunt consideraţi că au renunţat la cetăţenia română, aşa cum le îngăduie principiile generale şi dispoziţiunile tratatelor” (Art. 62).

    ***
    „sedinta de guvern nu ia cetatenia. Exista un decret în acest sens (nu ti-l dau, caci ar fi trebuit sa-l stii)” -> Dragă Marian, uneori mi se pare că nu citeşti deloc atent:
    „Peste două săptămâni (după 4 aprilie 1948 – n.m.), la 22 aprilie 1948, Consiliul de Miniştri adopta DECIZIA NR. 797 privind retragerea cetăţeniei («naţionalităţi», în act!) române următoarelor persoane: Mihai de Hohenzollern […]”.
    „Astfel, ÎN şedinţa Guvernului din 20 februarie 1948 era retrasă cetăţenia fostului Suveran Carol al II-lea precum şi următorilor: […]” -> Aici, admit, nu ştiu care era decretul….

  10. Dragă Marian,
    Diferenţa dintre rolul meu şi al tău în acest dialog este că tu încerci să mă convingi de ceva, în timp ce eu îmi apăr părerea. Este, într-un fel, diferenţa dintre un rol ofensiv şi unul defensiv: tu vrei să mă cucereşti, eu vreu doar să-mi păstrez cetatea 🙂
    Ionniţiu nu vorbeşte de „nişte vin”, ci de „vinurile ce se aflau în pivniţele Domeniilor Regale”. E adevărat, Ionniţiu nu zice cât, însă, fiind vorba de Domeniile Regale, este perfect posibil să fi fost 350 de tone…
    Ionniţiu nu vorbeşte despre „bani de drum”, ci de sumele care au permis „subzistenţa anturajului pînă la separarea de suveran”: 37 de oameni au trăit multe luni din o parte din sumele vândute – care apoi au rămas Regelui (cu care şi-a întreţinut viitoarea familie).

    Că Regele a trăit sărac în exil o confirmă documentele Securităţii. Cred că ştii, nu? 🙂

    P.S.: Mi se pare descurajant că, deşi doreşti să mă convingi de ceva, nu ai bunăvoinţa de a-mi indica un amărât de document privind bugetul ministerului de război şi „lista civilă”. Şi mă mai acuzi şi că vreau să rămân neinformat 🙂

  11. Marian

    Nu am nevoie.

    Te rog frumos, te rog frumos, te rog frumos, indica-mi un singur loc în care regele nu a spsu ca a plecat sarac.

    Nu ma intereseaza ce a spus Ionnitiu, ce a spus secu, ce a spus Elisabeta a IIa.

    Ma intereseaza ce a spus regele.

    Daca te intereseaza cu adevarat, poti sa afli si cât a fost lista civila si cât a fost bugetul ministerului de razboi. Informatii publice. Înca o informatie: bugetul ministerului economiei, cel acuzat ca a fost subjugat de nemti, a fost de 12 mil lei în 1943. Adica aproape cât bugetul reginei mame, Elena, cifrat la 10 mil (ca atâta a dispus Anto – si ne mai miram ca l-a arestat Mihai).

    Nu vreau sa-ti dau sursele acestei informatii. Daca te-ar fi interesat le-ai fi aflat asa cum le-am aflat eu sigur, departe de tara, fara permis de arhive nationale si alte celea. Nu-ti voi mai da nicio sursa. Tu nu esti istoric. SI nici nu te intereseaza. Tu esti multumit ca citesti cartile celor care l-au însotit pe Mihai în exil. Tu vrei surse numai ca sa cauti nod în papura, ca sa-ti confirme prejudecatile. Dupa 20 de ani, când vei întelege lumea (te vei casatori, vei avea copii, va trebui sa ai grija de ei), poate îmi vei da dreptate. Diferenta e ca s-ar putea sa faci ceva necugetat între timp. Asta încerc eu sa previn. Fara succes, se pare.

    Numai prostii sunt autosuficienti. Te rog, nu fi autosuficient. Daca îti vei depasi (vreodata conditia) vei regreta enorm ca nu ai facut-o mai devreme. Apreciez „stabilitatea ta de opinie”. Doar ca trebuie sa întelegi ca stabilitate de opinie în sens pozitiv are un nume, iar în sens negativ un altul 🙂 .

    Eu nu-l acuz pe Mihai de multe, dar îl acuz de destule. SI am motivatie. Tu-l iubesti fara a sti de ce. Si nici nu vrei sa afli. A ta e împaratia cerurilor.

  12. Marian

    Decizia e una, sedinta e alta.

  13. „Asta încerc eu sa previn.” -> În sfârşit, dragă Marian, ţi-ai dezvăluit intenţiile, admiţând că dialogul nostru nu este o dezbatere de interes istoric (de înţelegere a trecutului), ci de interes contemporan (de înţelegere a prezentului prin trecut).
    Mi se pare că nu prea eşti îngăduitor cu mine la capitolul informaţiilor 🙂 : la 18 ani, când să fi dat peste toate aceste surse? Deabia de 4 ani – în toamna anului 2010, când am început să discut cu bunicul meu matern despre viaţia lui – am început să mă informez (dincolo de ce ni se spunea la şcoală) despre acea perioadă istorică. Or, cultura istorică, dragă Marian – aşa cum afirmi şi tu – se construieşte în timp.
    Aşa e, Marian, eu nu ştiu de ce îl iubesc pe regele Mihai. Dar asta cred că e cu atât mai semnificativ 🙂

    Am o singură doleanţă: voi continua acest dialog numai pe bază de surse şi informaţii noi. Altfel, cred că şi tu, şi eu, ne consumăm energia degeaba. Mi se pare că, în discursul tău, aplici „doctrina adevărului manifest” (Karl Popper): crezi că adevărul, prezentat cuiva sub forma în care îl cunoşti tu, va provoca aceaşi reacţie la altcineva. Or, asta înseamnă o monopolizare greşită a adevărului – pe care numai marxiştii revoluţionari au folosit-o. De pe altă parte, cunoscând această „capcană” a propriilor convingeri, eu încerc întotdeauna să înţeleg modul de gândire al celuilalt.
    Una din diferenţele dintre mine şi tine este una de spiritualitate. N-o spun ca un lucru rău, însă, în aceste condiţii, cred că este firesc ca eu să apreciez un creştin atât de profund cum este Regele Mihai, pe care să-l consider Unsul Domnului, decât tine, care nu ai atari sentimente faţă de religia creştină. Cred că mai putem găsi şi alte elemente psiho-metaistorice care să ne diferenţieze….
    Privind adevărul, aşa cum spunea Andrei Cornea: „Excluzând reaua voinţă, erorile logice şi diferenţele semantice, sursa dezacordului ar fi premisele diferite de la care se porneşte. Domnul Andrei Cornea respinge această soluţie, arătând că, pornindu-se de la premise aproape asemănătoare sau chiar identice, dar să se ajungă la concluzii foarte diferite, datorită “stilisticii” diferite a gândirii lor […] Originea dezacordului este deci această “stilistică” (modul diferit de raţionament). […] Nu este suficient să fii de bună credinţă, să ne înţelegem, să nu comitem erori logice, să înţelegem că premisele diferă sau poate că sunt aceleaşi, ci trebuie să mai înţelegem şi diferenţa de «dozaj» de admitere a nefiinţei. Dacă nu înţelegem asta, pierdem esenţa toleranţei” (Horia-Roman Patapievici).

    În rest, îţi mulţumesc pentru grija pe care mi-o arăţi 🙂

  14. Marian

    Eu sunt determinist (unii ar putea spune marxist). Cu aceleasi date de intrare, daca cineva ajunge la un rezultat iar altul la altul, atunci ori algoritmul e defect ori datele insuficiente.

    Eu ti-am oferit date.
    Tu le consideri neesentiale.
    Mihai nu ti-a oferit decât amintiri.
    Tu ai facut alegerea.
    Eu nu mai am nimic de spus. Adica nu voi mai aduce documente. Nu are rost. Le voi pune la Damian pe site, unde au valoare.

    Da, ai dreptate, încerc sa previn o nenorocire, bazat pe experienta mea de viata. Desi e un scop principal, totusi nu e partinic. E fundamentat si documentat.

  15. „Cu aceleasi date de intrare, daca cineva ajunge la un rezultat iar altul la altul, atunci ori algoritmul e defect ori datele insuficiente.” -> Întrebarea mea este: algoritmul este defect pentru unul sau pentru celălalt? 🙂

    Mi se pare bizară afirmaţia ta: tu ai oferit „date”, Regele „amintiri”: păi nu sunt amintirile cu atât mai valoroase, întrucât reprezintă o experienţă directă?

    În rest, dragă Marian, chiar nu ştiu ce nenorocire încerci să previi. Ceea ce arată poate şi desconsiderarea ta pentru amintiri este că nu doreşti să-mi relatezi tu însuţi această „revelatoare” experienţă de viaţă a ta.

    P.S.: Într-un comentariu de mai sus, îmi spui: „Tu nu esti istoric”. Dar tu eşti, dragă Marian? 🙂 Mi se pare uşor să discuţi de pe o poziţie de relativ anonimat cu o persoană care îţi spune la modul cel mai transparent cine este şi ce face….

  16. O nouă informaţie:
    „Ivor Poter (fără a indica sursa) pare să ştie că, înainte de plecare, secretarul personal (?) al regelui Mihai, Jaques Vergotti, «a retras de la Banca Naţională Română 140.000 de franci elveţieni, 150.000 de franci francezi şi 50 de lire sterline”. Din context nu reiese că aceste sume ar fi fost primite «cadou» de la puterea comunistă. (cf. Ivor Porter, „Mihai I al României. Regele şi ţara”, Bucureşti. Ed. All, p.164)” – Mark László-Herbert (op.cit, pp.34-35, nota 2).
    La aceste fonduri de la BNR se mai adaugă, cred: „capitalul său lichid în Elveţia se ridică la 50.000 de dolari americani şi 200.000 de franci elveţieni” şi sumele obţinute din vânzarea vinurilor Domeniilor Regale.

  17. Marian

    Mi se pare interesant ca Ivor Porter a stiut iarasi niste detalii necunoscute chiar de catre cei direct implicati. Cartea lui mi se pare oarecum nerealista.

    Iata ce spune Vergotti:„Am fost închis într-o celulă, fără lumină [la Ministerul de interne, nota mea]. A doua zi, la 11:31 dimineaţa, am fost condus la Petru Groza, sub escortă. Voind să pară jovial, m-a informat cu o voce tremurată că regele abdicase şi că se afla la Sinaia“. [de acolo a fost dus direct la Sinaia, nota mea].
    Probabil ca a retras banii de la BNR, filiala Poiana Tapului, în masura a avea bani lichizi sa cumpere toata Transilvania 🙂 .
    „În acea zi de Anul Nou, am fost chemat devreme la Ministerul de Război pentru a semna acte de demisie din armată şi renunţare la pensie. De acolo am plecat la Externe unde mi s-a dat un paşaport cu ştampila «fără drept de înapoiere în ţar㻓 [fostul lui prieten, Sorin Helman, ocupat acum cu preluarea Palatului regal l-a chestionat cu privire la banii din banci, nota mea].
    [Apoi Bodnaras i-a cerut ca, nota mea] „Regele să plece în linişte şi fără incidente“.
    „Familia regală n-a putut lua la plecarea din ţară nici măcar o batistă sau o scrumieră în plus faţă de ce era menţionat în inventarul a cărui copie o mai păstrez şi azi. Inventarul cuprindea lenjerie, haine şi cîteva obiecte de folosinţă personală. Familia regală a trăit din ceea ce avea depus în băncile elveţiene. De acele conturi, comuniştii nu s-au putut atinge. În după-amiaza zilei de 3 ianuarie 1948, au urcat în tren. Trenul a mai stat cîtva timp în gara Sinaia, cu perdelele vagoanelor lăsate. Comisarul sovietic s-a urcat lîngă mine şi a dat semnalul de plecare. Am stat în cuşetele noastre fără să ne vorbim. Ofiţerul de gardă sovietic s-a dat jos la Viena. Numai la oprirea prelungită de la Innsbruck s-au ridicat perdelele şi am putut comunica între noi. Trecusem de Cortina de Fier. Eram exilaţi, dar liberi“.
    Asa-zisul vidanjor de conturi bancare a repetat de doua ori ca n-a scos nici un ban, ci regele a trait din economiile din Elvetia. Bun, câte au fost acele economii ne-a spus-o regele, vreo zece miii colo, vreo douazeci dincolo. De altfel un rege nu trebuie sa dea socoteala supusilor ce face, ce bani are si alte delicatete roiale.

    PS: între Viena si Innsbruck sunt ore bune de mers cu trenul (aveam undeva graficul cursei).

  18. Marian

    Uite legea, e printre ultimele favoruri în materie de documente pe care ti le fac, pâna treci în tabara cealalta 🙂
    http://postimg.org/image/69mqd43xf/
    http://postimg.org/image/69mqd43xf/

  19. Marian

    „Şi dl. prof. Pascu Vasile (profesorul meu de istorie) este mirat de folosirea acestui termen:…”
    Conform CVului de la Lazar, domnul Pascu e si licentiat în drept. Nu ar fi trebuit sa fie mirat, ci ar trebui sa se intereseze si în limbajul juridic al epocii trecute.

    Motivul mentinerii legii antonesciene a fost unul simplu: o lege mai buna nu aveau 🙂

  20. Dragă Marian,
    Mulţumesc pentru lege, dar nu te înţeleg: despre ce tabără vorbeşti? Istoria se face cu parti-pris-uri? Şi se discută într-un mod politizat, în funcţie de „curente de opinie”? Pe tine te interesează istoria sau te interesează prezentul României şi al monarhiei?

    Iată ce spunea Gheorghe Barbul, din tabăra antoneştilor şi denunţător al actului din 23 august: „Dacă, prin absurd, mareşalul Antonescu ar avea ceva de spus astăzi, ar fi alături de Regele Mihai şi nu alături de aceia, care în numele său, îl atacă pe fostul suveran!” (convorbire cu Liviu Vănaş, „Mareşalul Ion Antonescu şi frontul secret”, p. 106).
    În atare situaţie, cred că folosirea imaginii lui Antonescu în opoziţie cu cea a regelui Mihai este o chestiune de neonestitate istorică profundă….

    Aşa că în ce tabără să merg?
    Fiindcă cea care îl folosesc astăzi pe Antonescu împotriva Regelui nu este cea a antoneştilor, ci a criminalilor săi: vopsiţi şi revopsiţi, camelionii perfecţi 🙂 „Ar fi şi culmea ca mareşalul Antonescu să ţină partea celor care l-au asasinat, adică să ţină partea comuniştilor (împotriva cărora a luptat toată viaţa) şi care acum se erijează în „apărătorii“ memoriei sale!…” (Gheorghe Barbul, ibidem).

  21. Marian

    Tu ai început cu acest concept – eu am vrut numai sa-ti aduc la cunostinta informatii pe care am crezut ca nu le stii, având în vedere firmatiile si pozitia ta.

  22. Marian

    Din câte stiu eu, lista [cu obiectele pe care avea voie sa le ia din Peles] n-a fost facuta niciodata publica.

  23. Marian

    Academia Catavencu îl citeaza pe Mihai I cu privire la abdicarea regelui Spaniei, Juan Carlos II:

    Regele Mihai: „Nu înţeleg ce l-a apucat şi pe omul ăsta, s-a prostit la bătrâneţe? Să abdici fără să-ţi dea niciun comisar sovietic cu pumnul în masă mi se pare culmea prostiei. Eu, dacă aveam un tron, nu plecam de pe el nici mort!”

    🙂 🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s