Principesa Ileana despre Ion Antonescu

 

„Antonescu – mareşalul cel mult criticat! Deciziile sale politice pot fi condamante, siguranţa de sine compătimită, dar nimeni nu s-ar putea îndoi vreodată de adâncul său patriotism. Era inamicul implacabil al comunismului, şi comuniştilor le-a fost dat să-l pedepsească! Moartea sa a fost uimitoare şi brutală, şi totuşi, odată cu ea, a câştigat o măreţie pe care nu o avusese în zilele când era la putere. Acestea nu sunt comentarii de istorie politică […] când vorbesc de mareşal, nu vorbesc de el ca politician, cum o voi face probabil cu altă ocazie. Acum vorbesc de el ca de un prieten personal şi pentru mine prietenia înseamnăsă-ţi iubeşti prietenii cu greşelilor lor cu tot, chiar şi dacă aceste greşeli nu-ţi convin.

În primul război mondial Antonescu fusese aghiotantul mareşalului Prezan – comandantul armatelor româneşti şi bun prieten de familie cu noi. La Iaşi, în timpul refugiului, am locuit într-o casă din oraş, dar familia Prezan locuia într-o vilă mică în afara oraşului […] (şi) mă invitau destul de des să-mi petrec acolo câte o zi şi să mă bucut de viaţa la ţară. Antonescu era pe vremea aceea un căpitan tânăr, simpatic şi iubea foarte mult copii. Se prindea cu entuziasm în jocurile mele de imaginaţie şi mă ajuta foarte mult să uit timpurile grele pe care le trăiam. […] Când eram la şcoală, în Anglia, iar el era ataşat militar la legaţia din Londra, venea să mă viziteze sâmbăta […].

Era un om integru şi foarte serios. Tot timpul aveam sentimentul că mi-ar fi tare ruşine dacă prietenul meu Antonescu ar afla că am făcut ceva rău. Oricât de autocrat a devenit el în viaţa publică în anii care au urmat căsătoriei mele, pentru mine el a rămas la fel.”

(„Trăiesc din nou”, ed. Humanitas, ediţia din 2010, pp.154-155)

Nicolae Titulescu și Ion Antonescu la Londra, 1923 – 1926

„1923 – 1926, Londra. O fotografie inedită cu Nicolae Titulescu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Marea Britanie, alături de colonelul Ion Antonescu (viitorul Mareșal), ataşat militar al României, şi Constantin Laptew, consilier, la Legaţia României la Londra.” 

din arhiva lui George Potra – „Cutia cu vechituri”, blog Victor Potra

________________________

„Much criticized Marshal Antonescu! His political actions may be condemned, his self-assurance deplored, but no one ever doubted his deep patriotism. He was the implacable enemy of communism, and to the Communists he was given for punishment. His death was ignominious and brutal, yet in it he achieved a greatness which had not been his in the days of his power. This is not a political history […]. Therefore, when I speak of the Marshal I do not speak of him as a politician, as perhaps someday I may do. I speak now of him as a personal friend, and to me friendship means loving one’s friends, faults and all, even though one does not love their faults.

In World War I, Antonescu was aide-de-camp to Marshal Prezan, who was Romanian high commander, and an intimate friend of my family. At Jassy during the retreat we lived in a house in town, but the Prezans had a small villa outside the city. […] quite often „Papa Prezan” and his wife would invite me to spend a day there and enjoy the country. Antonescu was then a captain, young, good tempered, and with a very real love for children. He would enter enthusiastically into my games of imagination, and he did a great deal to help a child forget the unchildlike scenes among which she was living. […] When I was at school in England and he was military attaché at the Legation in London, he would come to visit me on Saturdays […].

His standards for everything were always high, and I can never remember a time when I did not have the feeling that I would hate it very much if my friend Antonescu should hear I had done something wrong. No matter how powerful and autocratic he became in his public life during the years after my marriage, to me he was always the same.”

(„I live again”, Rinehart & Company, New York, 1952, Chapter 13)

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Universale

7 răspunsuri la „Principesa Ileana despre Ion Antonescu

  1. Despre mama lui Antonescu:
    „Când i s-a dat vestea (comandării mareşalului), a suportat-o cu calm şi demnitate. Ultima dată când am văzut-o (de pe stradă) a fost la câteva zile după moartea fiului său. Stătea pe balconul casei sale, îmbrăcată în negru, cu lacrimile curgându-i neîncetat din ochii fără lumină. (Am simţit că este o suferinţă în care nu pot să intervin, aşa că mi-am plecat capul şi am mers mai departe).
    Când, mai târziu, cineva l-a criticat pe rege în faţa ei, pentru că semnase condamnarea la moarte, ea i-a răspuns repede şi hotărât:
    – A trebuit să facă aşa ca să salveze ţara de la ceva mai rău, a spus ea. Nu ştiţi că dacă fiul meu ar fi avut de ales între mine şi ţara sa, nu ar fi ezitat sămă lase să fiu împuşcată?”
    (op.cit, p.311)

    When given the news she took it with calm pride and dignity. The last glimpse I had of her was some days after her son’s death. She was sitting on the balcony of her house, dressed in black, the tears running slowly from her sightless eyes. I saw her from the street, but I felt there are sorrows one may not intrude upon, so I bowed my head and went on. When later someone criticized the King to her, because he had signed the death warrant, she spoke quickly and decisively.
    „He had to do so, to save the country from something worse,” she said. „Do you not know that if my son had had to choose between me and his country, he would not have hesitated to have had me shot?”.”
    (Chapter 25: http://www.tkinter.smig.net/PrincessIleana/ILiveAgain/Chapter25.htm)

  2. nic

    „Moartea sa a fost uimitoare şi brutală, şi totuşi, odată cu ea, a câştigat o măreţie pe care nu o avusese în zilele când era la putere”.
    Simple vorbe goale, la urma urmei orice dictator poate avea o „măreție în moarte”… ba chiar le place să fie melodramatici, primul care-mi vine în minte este Nero… deși de regulă nu prea e cazul, dispariția lor fiind marcată de o umilință pe care nu arătaseră deloc în viață, vezi exemplul dictatorului Ceaușescu și foarte, foarte bunilor săi prieteni Saddam Hussein și Moammer el Gaddafi – cum se mai milogea acesta din urmă înainte de a fi executat de tinerii care-l prinseseră, cum se mai ascunsese într-o țeavă de canalizare…
    Și Ceaușescu, în paranoia lui terminală, se credea un mare patriot. Dragă Tudor, programele de televiziune ajunseseră de numai două ore și nu făceau altceva dect să-l proslăvească. Îți spun eu pentru ce… pentru faptul că am stat – și nu o dată – câte două zile la coadă, pe Calea Moșilor, pe câte un ger de -10 grade, bineînțeles cu schimbul, cu alți membri ai familiei, pentru doi pui scheletici de 23 de lei kilogramul care miroseau a sulf.
    Pe aceeași Cale a Moșilor unde, în fiecare, erau găsiți pendsionari morți de frig, în casă… și pentru ce? Pentru o politică aberantă de industrializare forțată, care a ruinat economic țara și biologic, poporul?
    Mă îndoiesc că Ion Antonescu a fost animat și de altceva în afara unor ambiții personale. Hai să nu facem din el un erou al neamului. A fost un simplu dictator, aproape tras la șablon. Conducătorul Statului național legionar – să nu uităm și detaliul ăsta, chiar dacă temporar – „marele patriot” n-a făcut altceva să aservească România intereselor Germaniei naziste.
    Ce am căutat noi la Stalingrad? În ce scop au murit cei peste 140.000 de soldați români? Lasă cărțile de istorie, știi cum au rămas în conștiința publicului larg? Ia filmul Stalingrad, făcut și cu ajutorul unor istorici(altfel remarcabil din punct de vedere artistic, de altfel filmele germane despre război sunt cele mai bune dintre toate câte s-au făcut, vezi numai Das Boot sau As Far as My Feet Will Carry Me), la un moment dat, unul dintre generalii nemți folosește expresia „fucking romanians” – în varianta dublată pe care o am! – fiindcă, vezi Doamne, din cauza lor se spărsese frontul!
    În ce a constat patriotismul lui Antonescu – în faptul că pe lângă români, atâția evrei au avut de suferit? Sigur, nu-i putem atribui lui Antonescu crimele naziștilor, dar a fost unul din principalii aliați ai lui Hitler, nu?
    Și Mussolini s-a considerat un mare patriot – ba unii mai cred și astăzi lucrul ăsta. Alessandra Mussolini declara că bunicul ei ar fost „cel mai mare politician al secolului XX”. Numai că declarația ei a fost făcută într-un parlament, liber, pe care bunicuțul ei nu l-ar fi lăsat să funcționeze, dar detaliul ăsta i-a scăpat freneticei și altfel foarte apetisantei demoazele!
    Și Napoleon s-a crezut un mare patriot, numai că din acea Grande Armée, de peste 600.000 de oameni, de-abia dacă s-au mai întors puțin peste 100.000, ceilalți lăsându-și oasele în stepele Rusiei, ca să nu mai vorbim de dezertori, cărora puțin le păsa de „patriotismul” corsicanului.
    Și Xerxes se credea un mare patriot, doar voia extinderea imperiului, nu, dar mai buni patrioți decât el au fost Miltiade și Temistocle.
    Nu contează ce crezi despre tine însuți, ci ce lași în urma ta… cred că e una din cele mai bune definiții ale patriotismului…

  3. nic

    Nu contenește să mă uimească un lucru. Cât de greșit au apucat-o incursiunile istorice imediat după 90. Ba a apărut câte un istoric care, uitând prostește că nimic nu e nou sub soare, încearcă să demitizeze istoria națională(de parcă nu s-ar putea face acest lucru cu istoria oricărui popor și cu orice personaj istoric, cât de „onorabil” ar fi), ba un puhoi de site-uri care fie îl proslăvesc pe Ion Antonescu, fie pe polonezul-pe-cal-alb Corneliu Zelinski, ca să nu mai vorbim de nostalgicii ceaușiști.
    O doamnă oarecare, enumera, pe blogul ei, cu multă mândrie, fabricile care „funcționau” pe vremea idolului ei, Ceaușescu, deplângând totodată „distrugerea” industriei românești imediat după 90. „Cucoană, mânca-i-ai coada”, vorba lui nenea Iancu, fabricile despre care vorbești matale erau, în bună parte(sigur, existau și excepții, dar foarte puține), niște hale insalubre, unde se producea pe stoc, fiare bune de depozitat de-a lungul căilor ferate, o recunoștea chiar dictatorul, în mai toate discursurile sale.
    Toate aceste site-uri, nostalgic verde, brun, roșii, par să depășească cu mult ca număr acele puține adrese de internet care răspândesc idei liberale. Fraților, tinerilor, cu idei liberale s-a construit România modernă, nu vă lăsați pe mâinile celor care vă otrăvesc sufletele și mințile cu propagandă totalitară. Nu aveți nevoie să vă lăsați cuprinși de reverii antonesciene, legionare sau ceaușiste, ci să-i citiți pe John Locke, Montesquieu, John Stuart Mill și Karl Popper.
    „Fiecare pom se cunoaște după roadele sale”, ne spune Evanghelia, iar dacă vă bucurați acum să trăiți, liberi, într-o țară liberă, pe un continent liber, asta se datorează Iluminismului nepieritor, și nu „monștrilor”, produși de „somnul rațiunii”.

  4. Superb îndemn, dragă Nic: „să fim liberali” 🙂
    Cu drag!

  5. Ioan C.


    TRĂIASCĂ ROMÂNIA, TRĂIASCĂ REGELE!

  6. Pingback: “Trăiesc din nou” | Biblioteca regală

  7. Pingback: Principesa Ileana despre Ion Antonescu | ȘTEFAN SECĂREANU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s