Arhive pe etichete: Bunica

Ghetuţele uitate din pivniţa casei

Acum 70 de ani, într-o căsuţă destul de măricică din oraşul Tulcea, o fetiţă îşi aştepta moşul să vie. Ea a spălat ghetuţele, pantofiorii, poate şi patinele, le-a aliniat frumos şi s-a culcat. Până acum, în dimineaţa zilei de 6 decembrie, ea îşi găsea întotdeauna ghetuţele pline cu  bombonele. Însă în aceea zi, nu. A privit dezamăgită în interiorul ghetuţelor uitate şi s-a întristat. 

Continuă lectura

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Memorialistica

Să nu spui zău! Parol! (Jurământul zilnic)

Pe când bunica mea era mic copil, ea folosea foarte des un anumit cuvânt pe care nimeni nu ar trebui să-l rostească pentru orice fleacuri. Acest cuvânt îl folosim zi de zi, pentru a întări o afirmaţie sau o negaţie.


Bunica folosea acest cuvânt în faţa mamei, pentru a o convinge de adevărul spuselor ei. Ce credeţi ca îi spunea? ”Jur”? Oh nu, termenul folosit de ea este unul mult mai nevinovat, pe care il utilizâm fără sa fim conştienţi că are valoarea unui jurământ. Evdochia o certa mereu, încerca să o dezveţe, însă obişnuinţa nu o schimbi prin ceartă [1]. În fine, într-o zi, străbunica mea i-a explicat fiicei ei ce înseamnă de fapt acel cuvânt. Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Glosar teologic, Omul Joi

Bunicii la Tulcea

Bunicii mei s-au căsătorit pe 18 ianuarie 1954, într-o luni.

Mircea Mitroi, născut în Teleorman, era un om foarte respectabil în Tulcea, contabil-şef la întreprinderea de morărit şi panificaţie a oraşului.

Maria Vasilievna Covaliov era o doamnă frumoasă, educată, cuvincioasă.

Bunicii la Tulcea. Desen de Mihai Vişan Miu.

 Un bărbat şi o tânără: ce pereche!…. una frumoasă.

Era o diferenţă de 15 ani între ei. Bunica avea 23, bunicul 38.

Dar s-au înţeles minunat.

 

Bunicii mei s-au căsătorit la primărie.

Nu au avut o nuntă mare, numai o mică petrecere.

Nici nu aveau nevoie de mai mult.

 

Viaţa lor a fost modestă ca nunta, chiar şi ca întâlnirea lor.

Prima vedere, pe stradă….. următoarele, pe străzi.

Bunica a fost tânără foarte când l-a cunoscut, dar nu a regretat nici o clipă decizia ei de a-l luat de soţ.

 

Un român şi o rusoaică: ce pereche!…. una frumoasă.

Mariana a fost rusoaica, femeia, fiinţa pe care bunicul meu a iubit-o cel mai mult.

Dar pe rudele ei….. nu prea le-a avut la inimă. Erau ruşi. Albi, dar ruşi.

 

Nu era uşor unui rus să se mândrească de naţia sa în acele vremuri, cea care a făcut crime cumplite în Europa de Est.  

Mariana nu era mândră de sorgintea ei.

“Dar tu eşti altfel”, îi spunea Mircea.

 

A iubit-o. Mult.

Au avut doi copii.

Patru nepoţi.

 

Astăzi, ar fi împlinit 58 de ani de căsătorie.

Ar fi fost împreună: Mircea, la 95 de ani, Mariana, la 80.

Un bătrân şi o bătrână: ce pereche!…. una….. frumoasă.  

4 comentarii

Din categoria Iubirea Inefabila, Memorialistica

Valoarea Inteligenţei în Dragoste

Ante scriptum: “Care este valoarea Inteligenţei în Dragoste?” Luni întregi m-am chinuit să dau răspuns la această întrebare. Acest articol l-am rescris de trei ori, însă, de fiecare dată, nu mi-am găsit cuvintele. Este foarte greu să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă, dar amite să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă cântărind în acelaşi timp şi valoarea inteligenţei în ea. Până la urmă, dragostea este un sentiment inefabil, pe care nu-l poţi descrie în cuvinte. Şi-atunci, ce era să fac? “O imagine valorează cât 1000 de cuvinte”, se spune….

Priviţi aceşti doi oameni, bunicii mei. Au trăit împreună 58 de ani, minus câteva zile. Despărţirea lor a fost grea, foarte grea, dar nu pentru cel plecat, ci pentru cea rămasă în urmă.

De ce s-au iubit aceşti oameni? De ce?

Ce a fost mai puternică – dragostea sau inteligenţa? E vorba de un instinct sau de conştiinţă?

Când tot ce poate fi legat de amintirea soţului ei este pentru bunica mea valoros, nepreţuit, credeţi că acest lucru este datorat unui sentiment, nu unei judecăţi?

De ce văduva îşi plânge soţul? Din cauza unei suferinţe, unei dureri, sau unei gândiri, unor gânduri?

Iubirea, sentimentul de afecţiune dintre doi iubiţi, de ce se transformă în dragoste pentru tot ce a fost s-au poate fi legat de el, inclusiv fiinţe?

Există o raţiune? Există? Inteligenţă? Dar cine să ştie!….. ştiţi voi Cine.

 

Credinţa, de pildă, oare ce este? Produs al unui simţ, unei simţiri, sau a cunoaşterii, a cunoştiinţelor?

Nu am o concluzie. Astfel de dileme nu pot fi analizate cu mintea.

Dragostea, de fapt, nu o putem defini decât aproximativ.

Iubirea, şi mai puternică, nu o putem nici manifesta cum am dori.

Ce este ea?

Cum zice un romancier a cărui citat vă va emoţiona, stimulând fie dragostea, fie inteligenţa, fie amândouă cu aceeaşi intensitate: “Ce este iubirea? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice asta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte răspunsul, nu are nevoie de cuvinte” (Jókai Mór)

Un comentariu

Din categoria Iubirea Inefabila