Mărul din gât

„Viată moartă cu un craniu”, Paul Cezanne, 1895-1900

Merele sunt fructele preferate ale omului. Probabil sunt şi primele din care a muşcat… chiar dacă o îmbucătură din fructul cules din pomul interzis a avut drept consecinţă izgonirea sa din Grădina Edenului. Omul nu are resentimente faţă de mere: mănâncă multe şi cu poftă.
Merele sunt, într-un fel, ca sentimentele: au forme, culori şi gusturi diferite. Nu vei găsi niciun măr identic cu altul. Asemănător, da, dar identic, nu.
Sentimentele n-ar putea fi ca portocalele – coaja lor e greu de pătruns, şi chiar dacă se face o spărtură, prea mult suc strică. Nici ca strugurii n-ar putea să semene– ar fi prea multe şi prea mici, mai ales c-ar fermenta şi ne-am îmbăta. Nici ca perele n-ar putea să se asemene: prea multe pere nu-ţi fac bine, dar din sentimente te poţi înfrupta la nesfârşit. Concluzia? Sentimentele nu sunt nici ca portocalele, nici ca strugurii, nici ca perele, ci ca merele.
Merele dintr-un coş pot fi asemănate cu sentimentele dintr-o zi. Când te uiţi la ele, nu ai cum să nu spui “ce mari sunt, ce culoare frumoasă au, cât de bune sunt, aşa proaspete şi dulci!”.
Dar dacă între ele găseşti un măr putred? Vei vedea că toate merele, fie de-or fi roşii ca focul, galbene ca soarele sau verde ca pajiştea, încep să… îşi piardă culoarea. Pe ele se aşterne o putreziciune, se fac mici şi urâte, şi de mâncat… niciodată. Tot ce poţi să faci este să arunci coşul cu mere şi să-l umpli cu pere, cu struguri sau cu portocale.
Merele dintr-un sac pot fi asemănate cu sentimentele dintr-un timp mult mai îndelungat. Pe ele nu le vezi, doar le simţi cum se lasă cu toată greutatea pe spatele tău. Fireşte, este o greutate care merită dusă.
Dar dacă între mere se află alt măr putred? Acesta apăsa sacul, îl face face mai greu, conţinutul său devine o povară, parcă îl găureşte, iar toate merele bune cad din el. Disperat, purtătorul încearcă să-şi culeagă merele, însă le vede lovite, stricate, nu mai sunt bune. Astfel, el rămâne doar cu un sac sfredelit, un înveliş nefolositor. Oare de ce merele bune nu-l pot vindeca pe cel rău? De ce un măr, unul singur, cel putred, le strică pe toate celelalte?
Merele astea…  pe dinafară pot arăta frumoase, dar pe dinăuntru pot fi urâte, aşa cum pe dinăuntru pot fi frumoase, dar pe dinafară urâte.
Merele pot să-ţi lase un nod în gât….. dar pot  să şi aprindă scânteia unei duşmănii…. însă cel ce trăieşte în florile sale alb-trandafirii este fericit.
Merele sunt ca sentimentele: un măr putred îţi taie pofta şi te lasă golit multă vreme, însă asta nu înseamnă că te vei opri din mâncat.
Merele au şi seminţe: le-om mânca şi pe ele? Fireşte, sunt partea cea mai hrănitoare. Însă câţiva sâmburi trebuie păstraţi pentru plantat, fiindcă merele răsar nu din pământ, ci cresc în copaci.
Dar şi codiţa mărului se poate mânca, însă împreună cu fructul. Aşa-i şi cu sentimentele: seminţele răsărite le mâncăm tot timpul, iar cu codiţa ne delectăm la sfârşit.
Merele: nu ne-am săturat de ele? Niciodată!  Ştiţi voi, ele se aseamănă cu sentimentele…..

(republicat de pe Vindecătoru’ – 17 noiembrie 2011, joi)

Notă: Titlul iniţial dat de mine a fost „Mărul putred”. Răsvan l-a schimbat cu un titlu mult mai poetic şi mai biblic, „Mărul din gât”, făcând referire la „nodul gâtului”.

Post Scriptum: Secvenţa “[….] însă cel ce trăieşte în florile sale alb-trandafirii este fericit” a fost interpretată de Aciduzzu ca o referire (neintenţionată) la „«mandragore» (drept) merişoare (fructe) ale dragostei pentru a înlătura sufocarea în duşmănii şi ura care roade ca gangrena şi ucide ca..mătrăguna (care nu-i una şi aceeasi plantă cu mandragorele).

Există două referiri la această plantă în scripturile ebraice (în limba ebraică דודאים (dûdã’im) înseamnă “planta dragostei”). Un număr de traduceri în diferite limbi folosesc exemplul latinei vulgare și folosesc mandragora ca plantă cu un înțeles propriu în Cartea Facerii 30:14-16 și în Cântarea lui Solomon 7:13.
Eu aş rămâne însă, la cea de-a doua referire: ”Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.” Mandragorele ca simbol a impăcării, al dragostei sincere şi neprefacute, cu alt înţeles, cu altă întrebuinţare decâat ca “MĂR DE GÂLCEAVĂ ŞI GENERATOR DE URĂ” din Genesa 30:14…[….] este valabil şi Psalmul 80:6: “Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri rîd de noi între ei.””

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Iubirea Inefabila, Omul Joi

2 răspunsuri la „Mărul din gât

  1. Pingback: Recapitulare (12) “România mea merită iubită” | tudorvisanmiu

  2. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s