Libertatea este bunul nostru cel mai de preţ

MOTTO: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.” – Apostolul Pavel (Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel 5, 13-17)

Dragă Ionuţ, 

Cred că disputa noastră vine mai degrabă dintr-o problemă de formulări decât una de conţinut – adică dintr-o problemă de comunicare.

Eu am dorit să discut principial şi nu cu fapte limitate din acelaşi motiv pentru care, într-o discuţie, se folosesc raţionamente şi nu argumente izolate: pentru ca, orientându-ne în funcţie de realitate, să putem identifica corect cauza problemei. Tu scrii: „practic, banul e sau nu e in buzunarul meu. Banii nu-s teoretici”. Da, însă asta este doar fondul problemei: dacă nu o formulezi complet, nu vom putea identifica cauzele şi soluţiile.

Cred că motivul neînţelegerilor noastre este faptul că tu gândeşti problema în lumea de zi cu zi, cu problemele ei (adică personal, cum gândeşte oricine), în timp ce eu o gândesc teoretic, în funcţie de principii (cum gândesc oamenii care vor să-şi creeze o viziune de ansamblu).

Teoretic, eu aş dori să facem trei distincţii: între sistemul economic, sistemul politic şi sistemul de consum. Tu ai putea ridica obiecţia că sistemul de consum este invariabil legat de sistemul economic: de acord, însă sunt două planuri ce pot fi disociate (economia – care este abstractă, matematică; şi consumul de zi cu zi – care este concret).

Precizez dinainte că eu nu contruiesc ideatic aceste sisteme în paradigma creştină – nu pentru că nu aş dori o societate întemeiată pe creştinism şi valorile sale (ba da, aş dori-o din tot sufletul), ci pentru că societatea noastră este – în logica modernităţii – una laică. De aceea, fac două disocieri de judecată: între partea practică, socială a sistemului (o judecată profană); şi partea sa morală, umană (o judecată spirituală). Înlăuntrul meu, eu nu umblu cu „două jumătăţi de măsură”, ci am o viziune unitară – însă, pentru a putea discuta teoretic, este nevoie de astfel de „reducţii constructive” (care să permită comparaţii).

Sunt de acord că testul de orientare politică nu este întemeiat pe legile lui Dumnezeu, ci este laic şi profan. Dar, în actuala gândire modernă, impunerea practicării acestor legi (ex: interzicerea avortului, căsătoriei între homosexuali, eutanasierii voluntare) înseamnă a fi conservator şi autoritar. La o adică, nu cred că este nimic rău în aceste etichete şi li s-ar putea răspunde astfel: „dacă asta înseamnă să respecţi legile lui Dumnezeu, atunci da – sunt conversator şi autoritar”.

Detaliez pentru fiecare: 

• Sistemul economic  – eu nu iau apărarea capitalismului decât în definiţia sa originală, care este oferită şi în documentarul lui Michael Moore: „a vota, cumpărând, pentru ce produse să fie realizate”. Adică eu susţin piaţa liberă – însă în opoziţie cu piaţa dirijată de stat. Principiul că „oamenii aleg ce vor” mi se pare democratic.

În acest sens am scris că „internetul şi PC-ul sunt invenţii capitaliste”: sunt de acord că puteau fi făcute în orice sistem, dar răspândirea lor la nivel planetar a fost posibilă numai prin sistemul de piaţă liberă. De aceea am spus: „Crezi, de pildă, că, într-o economie dirijată, această invenţie (pe care, pentru a comunica cu mine, o foloseşti şi tu) ar fi avut răspândirea de azi? Mă îndoiesc”.

• Sistemul politic – eu sunt un adept al LIBERTĂŢII, adică a unui sistem care să aibă cât mai puţine reglementări legislative asupra aspectelor vieţii cotidiene. Consider că un asemenea sistem liberal este în spiritul liberului arbitru şi al responsabilităţii individuale – pe care Dumnezeu ni le-a dat de la înfăptuire. Bineînţeles, libertatea trebuie corelată cu ORDINEA: adică scopul sistemului nu este să asigure cât mai multe libertăţi (până la „faci ce vrei”), ci să structureze un cadru care să împletească „este alegerea ta, eşti responsabil de faptele tale” cu „libertatea ta se încheie acolo unde începe libertatea altuia”.  

De exemplu, tu scrii: „daca taticu tau e bancher, ai masina si iPhone, eventual are bani sa iti plateasca si o curva cand faci majoratul sa stii ce e aia sex, atunci ti se falfaie si poti incerca sa fraieresti pe cine vrei, dar nu pe mine, om muncitor si salariat”. Deci eşti de acord ca respectivul „băiat de bani gata” să trăiască în acest lux, atâta timp cât nu îţi încalcă propria libertate. Bineînţeles, şi pentru mine acest model de „băiat de bani gata” este detestabil, însă, cred că eşti de acord că aici este o problemă de EDUCAŢIE. 

• Sistemul de consum – eu încerc să fiu cât mai puţin materialist. Nu am şi nici nu îmi doresc toate „minunăţiile tehnice” pe care toţi din jurul meu le au. Actualul consumerism planetar mi se pare detestabil, şi sunt conştient că ne distrugem singuri mediul de viaţă. Ai dreptate când spui: „Respectul fata de natura se pierde prin urbanizare si tehnologizare, respect au africanii organizati in triburi, mai mult decat noi”.  

În acest sens, definiţia pe care tu o dai capitalismului („presupune sa exploatezi resursele naturale la infinit in scopul de a obtine profit pe baza consumului in masa”) nu este chiar prin «diferenţă specifică», pentru că şi comunismul, şi socialismul fac ACELAŞI LUCRU, cu o singură diferenţă: scopul lor nu mai este de a „obţine profit” (bunăstarea), ci „progresul social” – dar efectul este acelaşi.

Tu îmi spui: „ca tu nu accepti definitia, e problema ta”. Îţi spun de ce am ţinut să dai o definiţie prin „gen proxim” şi „diferenţă specifică”: pentru a putea compara capitalismul cu celelalte sisteme, şi de a găsi ceea ce este propriu lui, din punctul de vedere principal (adica economic). De aceea nu sunt de acord că definiţia dată de tine nu este cea reală: nu pentru că nu caracterizează capitalismul (ba da, îl caracterizează perfect: „CONSUM pentru PROFIT” şi atât), ci pentru că nu îl DEFINEŞTE complet.

***

Deci, sistemul pe care, în mod ideatic, îl susţin, se întemeiază pe LIBERTATE.

Eu nu apreciez la capitalism obsesia după profit, consumul nesimţit şi infinit, idolatrizarea banului (toate sunt reale şi le detest), ci un singur lucru: oferă libertatea de alegere a ceea ce consumi (comparativ cu economiile dirijate).

Eu nu consider statul o simplă formă de organizare colectivă, întemeiată pe bune intenţii, ci o instituţie controlată de oameni care nu este şi nu poate fi umană. Ccred că a lăsa statul să facă bine (să asigure justeţea socială) mi se pare naiv; cred că oamenii trebuie să facă BINELE, nu statul. De aceea susţin un stat minimalist.

Eu mai susţin liberalismul – care, sunt de acord, este flagrant încălcat de controlul corporaţiilor asupra vieţilor noastre, care se face prin stat şi legislaţie.

De exemplu: Când oamenii nu sunt lăsaţi să folosească biciclete, pentru că nu folosesc combustibil, asta mi se pare o încălcare a LIBERTĂŢII împotriva căreia mă opun şi lupt în mod categoric;

Tu mai dai alt exemplu: „Daca vrei sa iti produci singur energia, cum deja incep multi de la sate, nu contribui la bunastarea capitalismului”. Sunt de acord: o asemenea acţiune nu este capitalistă, dar nu aş numi-o nici „anticapitalistă”. DAR, repet, eu nu sunt apărătorul capitalismului, ci al LIBERTĂŢII. De aceea, cred că oamenii au LIBERTATEA de a-şi produce singuri energia, dacă doresc. Dacă corporaţiile vor să-i oprească, aceasta este o încălcare a LIBERTĂŢII împotriva căreia mă opun şi lupt în mod categoric.

În fine, tu mai dai exemple de produse oferite gratuit, precum Linux Ubuntu. Şi în documentarul lui Michael Moore este oferit exemplul vaccinului de poliomelită, a cărei realizator, profesorul Jonas Salk, l-a oferit oamenilor gratuit. Despre asta, am scris în articolul precedent:

„[…] este lăudat gestul profesorului Jonas Salk, de a oferi gratuit vaccinul pentru poliomelită (1955), preferând o viaţă modestă pentru sine (deşi ar fi putut să se îmbogăţească) pentru a îi ajuta pe toţi bolnavii. Cred că acest gest este mult mai valoros şi de mai mult ajutor decât dacă, să spunem, STATUL ar fi cumpărat vaccinul său pentru a-l distribui gratuit populaţiei bolnave.”

Aşa şi cazul Linux: el este oferit gratuit (lucru minunat!) deoarece oamenii care l-au creat sunt nişte oameni minunaţi. Dar acest lucru este posibil deoarece realizatorii sistemului sunt altruişti şi nu caută profitul. Nu înseamnă că, de exemplu, Microsoft este ticălos pentru că îşi comercializează softul. Până la urmă, Microsoft oferă locuri de muncă, în timp ce Linux – nu. Asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să folosească Linux: ba da, chiar dacă asta ar înseamna falimentarea Microsoftului (care ar fi trebuit să se adapteze noilor vremuri, în care oamenii nu mai sunt dispuşi să plătească pentru produse digitale).

Îţi pot da un exemplu de firmă capitalistă care, pentru binele comunităţii, este dispusă să-şi reducă profiturile: Hewlett-Packard. După cum ştii, HP produce anumite produse (imprimante) care funcţionează pe bază de cartuşe. HP este dispus să recicleze aceste cartuşe consumate (şi, pe banii proprii, să le adune de la casele consumatorilor). Reciclarea costă mai mult decât producerea unor cartuşe noi (care însă consumă resurse şi poluează mediul). Această practică mi se pare o dovadă a faptului că şi corporaţiile pot fi responsabile social şi civic, pot înţelege că resursele nu sunt infinite şi că protejarea mediului este mai importantă decât banii. În 2009, HP s-a aflat pe locul 1 în „Green Rankings” (cu 500 de corporaţii americane).

Referitor la terminologie, tu scrii că „creative commons license = libertate, democratie, anti-capitalism, gratuitate, comunitate, relatii inter-umane”. Eu nu aş numi acest lucru „anti-capitalism”, ci, pur şi simplu, „non-capitalism”. Nu cred că a oferi un lucru gratuit trebuie în mod invariabil văzut ca un act ÎMPOTRIVA capitalismului: de ce să ideologizăm astfel generozitatea umană?

Mai scrii un lucru care mi se pare nedrept faţă de mine: „Poate tis e (sic!) pare „stupid” deoarece n-ai fi in viata ta de acord sa creezi o opera artistica de amorul artei si sa o dai pe gratis spre deliciul urechilor sau ochilor altora. Eu am facut asta, mai demult, fotografii cu licenta Creative Commons – Attribution Share-Alike, postate pe site-ul badorgood”. Nu, nu mi se pare stupid. De exemplu: deja scriu pe acest blog fără a fi plătit – deci ofer articolele mele în mod gratuit şi nu câştig niciun ban. Asta pentru că eu nu scriu pentru bani, ci pentru a obţine alte beneficii. În treacăt fie spus, WordPress, în schimb, câştigă destul de mult de pe urma mea (prin reclamele introduse pe blog).

În schimb (ofer un exemplu), dacă, să spunem, aş fi scriitor şi aş trăi din scris, atunci, fireşte, aş dori să pot trăi din scris, vânzând ceea ce scriu. De aceea am scris: «nu înseamnă că “drepturile intelectuale” nu sunt perfect legitime. Nimeni nu impune nimănui cumpărarea operei: cel care o doreşte, o cumpără. Dacă le-ar oferi gratuit, nu s-ar acoperi cheltuielile producerii lor (ex: pentru cărţi – cine plăteşte tipărirea lor şi munca autorului?)».

Atitudinea de a vrea lucruri gratuit fără a da niciun ban pe ele în contextul în care ele nu pot fi produse fără finanţare, pentru că au un cost de realizare (orice ar fi ele: cărţi, jocuri video, filme, muzică, softuri), îşi are, într-o oarecare măsură, justificarea într-o anumită mentalitate („lucrurile virtuale nu costă”), însă – într-o societate care funcţionează cu bani – ridică mai multe probleme. Nu văd de ce „bunurile culturale” ar fi tratate diferit faţă de cele materiale. Ţie ţi se pare imoral să vrei să trăieşti din ce produci? Mă îndoiesc…. Asta nu înseamnă, în schimb, că eu nu văd filme on-line 🙂 Recunosc: fac asta. Dar este o lipsă de respect faţă de toţi cei implicaţi în realizarea lui (mai ales actori).

Ceea ce vreau să spun este că gestul de a oferi lucruri gratuit este lăudabil, meritoriu, sublim, însă nu trebuie acuzat faptul de a dori să-ţi comercializezi produsele. 

Mai dai un exemplu: „Alcatelul francez. Franta este socialista, si Alcatelul chiar functioneaza. Politicile sociale se desfasoara vis-a-vis de personalul angajat. Nu intru in detalii, dar am prieteni care lucreaza la Alcatel”. Te-aş ruga să detaliezi, pentru că nu ştiu ce este Alcatelul şi la ce te referi 🙂

Repet, în final, faptul că sunt, principial, împotriva statului maximalist şi a economiilor dirijate – deci şi împotriva socialismului. Principiul după care funcţionează („toţi oamenii sunt egali”) mi se pare fals: suntem egali doar la naştere şi la moarte. În rest, fiecare are aptitudini diferite, talente diferite, înzestrări diferite: talanţi diferiţi (ca să mă refer la o parabolă hristică). Încercările de egalizare făcute de stat (luând de la unul „mai tare” şi dând de la altul „mai slab”) nu crează egalitate. Cred că „cei care caută să egalizeze, nu egalizează niciodată” (Edmund Burke).

DAR cred, în schimb, că cel tare are DATORIA MORALĂ să-l ajute pe cel slab – însă acest lucru ţine de libertatea lui de a face bine. Obligând pe cineva să facă binele cu forţa (prin redistribuirea averii, de către stat) mi se pare o încălcare a liberului arbitru. Cred că nu statul ar trebui să ajute nevoiaşii, ci Biserica şi organizaţiile caritabile.

La asta m-am gândit când am spus: „milostenia poate fi practicată DOAR într-un sistem liberal, în care oamenii au bani pe care să-i poată da”: n-ai citat şi continuarea: „Formele de “oficializare” a milosteniei (prin STAT) o exclud prin definiţie ca o virtute, din moment ce este… obligatorie. Dar STATUL este o instituţie – reprezentată, într-adevăr, prin oameni -, dar O INSTITUŢIE, iar instituţiile nu pot fi “miloase”, pentru că nu au sentimente. În opinia mea, “capitalismul caritabil” (filantropia) ajută mult mai mult decât “socialismul milostiv” (redistribuirea averii) – care se face formal, prin legi, fără componenta umană a milosteniei”. 

Scurt fie spus: când e practicată de stat (SOCIALISMUL), milostenia îmbracă o formă formală şi nu mai include componenta umană a milosteniei. Eu susţin că ea ar trebui practicată de OAMENI, într-un sistem liberal, însă, pentru a face acest lucru, trebuie trebuie să aibă bani „pe care să-i poată da„. Nu este fără precedent ca oameni bogaţi să-i ajute pe nevoiaşi: în perioada interbelică, în România, erau foarte mulţi bogaţi generoşi şi filantropi, care făceau acte de caritate pentru comunitate (dacă vrei, îţi pot da exemple) – inclusiv Familia Regală.

****

Concluzia mea ar fi următoarea: oamenii trebuie să aibă libertatea de a fi buni. Eu consider sistemul liberal şi piaţa liberă ca fiind formele sociale care maximizează în felul cel mai fericit această libertate. În rest, faptul de a face binele ţine de alegerile şi de putinţele fiecăruia: fiecare va fi judecat după ce a făcut. 

Pe lângă chestiunea libertăţii, mai apare – bineînţeles – problema consumului. Aceasta ţine, cred eu, de problema „sistemului de consum” – deci de modul în care trăim noi, ca societate umană. Pe de o parte, ar trebui să ne schimbăm modul de viaţă: lucru care ţine de un efort colectiv imens. Pe de cealaltă parte, ar trebui să găsim resurse şi tehnologii alternative. E adevărat, am exagerat când am spus că aceasta „pot fi dezvoltate doar în cadrul unui SISTEM CAPITALIST”: ele pot fi dezvoltate şi printr-o subvenţionare de către stat.

Am uitat, totuşi, să menţionez că sistemul liberal şi de piaţă liberă în forma ideală pe care aş dori-o nu există. Am precizat de la început că eu gândesc principial; consider asemenea ideatizări extrem de importante, deoarece constribuie la construirea unei VIZIUNI. O viziune eronată duce la soluţii eronate.

De exemplu, la finalul documentarului său, Michael Moore declară: “We have to replace capitalism with Democracy”. O asemenea afirmaţie conţine, în opinia mea, cel puţin două greşeli: 1. nu se disociază între sistemul economic şi cel politic; 2. este dată o definiţie falsă a democraţiei („puterea poporului”). Dacă soluţia pe care el o propune este socialismul, atunci nu-i pot răspunde decât: „No thanks, I’ll pass!”.

Eu cred, dragă Ionuţ, că o schimbare este necesară. Am insistat, totuşi, asupra împortanţei viziunii, întrucât cred că trebuie să stabilim dinainte direcţia schimbării. În punctele în care ne întâlnim (precum apărarea libertăţii şi a acţiunilor non-capitaliste), nu pot să te invit decât: hai să conlucrăm! 🙂 Să schimbăm împreună lumea 🙂

**** 

În final, mă bucur că ne-am „întâlnit” pe terenul cel mai important: al credinţei în Dumnezeu.

Mi se pare că ai fost nedrept când ai spus: „inseamna ca esti un ipocrit cand zici ca tu crezi in Dumnezeu, caci nu cunosti nici Scripturile. Citeste Faptele Apostolilor si epistolele (toate)”. Recunosc că nu am o cunoaştere de tip protestant al Bibliei (după verset şi capitol), însă nu cred că sunt nici necredincios, nici un ignorant total al Cuvântului. 

Îmi place, în rest, când scrii: „In mod aparent paradoxal, Dumnezeu te pretuieste indiferent ce „valoare ai pe piata”. Mai gandeste-te, si maturizeaza-te. Diavolul este maestrul inselaciunii. Daca nu te poate insela prin comunism, te inseala prin capitalism”. Eu nu cred, dragă Ionuţ, că sistemul capitalist (votarea produselor) este prin definiţie satanic. Sunt, în schimb, de acord că poate ajunge satanic – când oamenii nu mai au nimic sfânt în afară de bani şi de bunuri.

Modul plin de iubire în care închei îmi place mult:

„Dumenzeu sa te binecuvanteze!

Marcu 3:11″

«Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”.»

Dumenzeu să te binecuvânteze, Ionuţ!