„Despre dovezile existenţei lui Dumnezeu şi rugăciune”

MOTTO: „Dacă crezi în Dumnezeu şi se dovedeşte că El nu există, nu vei fi pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi se dovedeşte că El există, vei merge în Iad. Aşadar, este iresponsabil să fii ateu.” – pariul lui Pascal

Deabia astăzi am urmărit astăzi înregistrarea apărută acum câteva zile (21 noiembrie) a conferinţei ţinute la sfâşitul lunii trecute (28 octombrie) de domnul Horia-Roman Patapievici la Cluj-Napoca, “Despre Dovezile Existenţei lui Dumnezeu şi Rugăciune – Cazul Fraţilor Pascal”, ca invitat al Edictum Dei, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor.

Deşi domnul Mihnea Măruţă a transcris, cu mult efort şi seriozitate, textul acestei conferinţe, trebuie să recunosc că nu am avut răbdare să citesc cu atenţie 😦 , ci am preferat să urmăresc video-ul 🙂

Referitor la articolele publicate pe acest blog mai demult [*], în aprilie şi mai, despre argumentul ontologic formulat de Kurt Gödel (1941) – după ce mi-a fost indusă preocuparea pentru el prin dialogul „Înapoi la argument” dintre H.-R. Patapievici şi domnul Mircea Dumitru despre această temă, ce a avut loc la 25 aprilie -, contribuţia lui Blaise Pascal (care precede acest argument) adaugă „elementul soteriologic” (personal) pe lângă „elementul raţional” (general):

„Toate astea sunt argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Despre unele, Pascal ştia, cum e argumentul ontologic, varianta de argument cosmologic care apare la Anselm deja la jumătatea secolului al XI-lea, pe altele nu le ştia. De toate cele pe care le ştia era nemulţumit. 

Şi argumentul lui era următorul: toate acestea sunt ca teoremele din matematică. Ele-mi spun, bunăoară, că pot să construiesc un număr mare, la care adaug o unitate şi este şi mai mare ş.a.m.d. Sau pot să fac o teoremă despre numerele prime sau despre numerele infinite, dar astea nu îmi vor putea spune altceva decât că există ceva infinit de mare, infinit de perfect – dacă-mi permiteţi această forţare a superlativelor -, şi acest lucru va fi botezat Dumnezeu.

Dar ce fel de Dumnezeu este acesta? Este Dumnezeul de care avem nevoie, este Dumnezeul care poate să ştie ce se întâmplă cu mine, este Dumnezeul căruia îi va putea păsa vreodată de mine, altfel spus Cel care mă poate salva, Dumnezeul căruia mă pot ruga? Nu. Este o instanţă supremă la fel de abstractă şi la fel de rece ca toate datele de intrare care au constituit premisele raţionamentului meu.”

(pasaj cules din transcrierea lui Mihnea Măruţă)

Aducând acest element, pe bună dreptate, raţionamentele lui Blaise Pascal din „Les Pensées” constituie ceea ce domnul Patapievici numeşte „cel mai frumos argument în favoarea existenţei lui Dumnezeu”, „pentru că pleacă de la lucruri pe care nu se poate să nu le accepţi dacă eşti o fiinţă raţională”.

Îmi place, de asemenea, argumentul pentru soliditatea faptelor:

„[…] prima afirmaţie vine din fizică, şi-anume că există un primat al faptelor. Cine înţelege acest lucru? Raţiunea. Raţiunea este cea care acordă faptelor primatul, pentru că înţelege că ea deraiază, adică devine iraţională dacă, în fizică, nu se supune adevărului faptelor.
E prima afirmaţie tare: faptele sunt puternice. De ce sunt puternice? Pentru că aşa este construită lumea. Puteţi face ceva împotriva faptului că Cluj-Napoca este pe solul României? Nu vă puteţi opune acestui lucru, după cum nu vă puteţi opune amplasamentului Romei sau Londrei sau faptului că Mohamed a existat, sau faptului că dumneavoastră existaţi, sau faptului că bunicii dumneavoastră au existat.
Toate astea sunt fapte şi, cu un adagiu latin, contra factum non est argumentum. Nu poţi să demonstrezi împotriva faptelor, decât dacă eşti iraţional. Deci, primul lucru este că raţiunea, ca să-şi păstreze raţionalitatea, înţelege că faptele sunt prime. Cum se exprimă Pascal, faptele sunt create de Dumnezeu.”

________________________________

Notă: [*] Articolele sunt: „Argumentul 3: Posibilă dezamăgire?” (26 aprilie); „Argumentul ontologic al lui Kurt Gödel, în favoarea existenţei lui Dumnezeu” (27 aprilie); „Câteva precizări suplimentare privind argumentul ontologic” (25 mai).

P.S.: Joia aceasta (28 noiembrie) va avea loc dialogul „Înapoi la argument” al lunii noiembrie, invitatul fiind domnul Gabriel Liiceanu.

inapoi la argument 28 noiembrie

Anunțuri

19 comentarii

Din categoria Înapoi la Argument, Dragostea pentru sophia

19 răspunsuri la „„Despre dovezile existenţei lui Dumnezeu şi rugăciune”

  1. Ionut

    „Dar ce fel de Dumnezeu este acesta? Este Dumnezeul de care avem nevoie, este Dumnezeul care poate să ştie ce se întâmplă cu mine, este Dumnezeul căruia îi va putea păsa vreodată de mine, altfel spus Cel care mă poate salva, Dumnezeul căruia mă pot ruga? Nu. Este o instanţă supremă la fel de abstractă şi la fel de rece ca toate datele de intrare care au constituit premisele raţionamentului meu.”

    Dumnezeu il contrazice in Scripturi, prin Fiul Sau Isus Hristos:

    „Si Eu va zic voua: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia; si cel ce cauta gaseste, si celui care bate i se va deschide.

    Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare ii va da piatra? Sau daca ii va cere peste, oare ii va da, in loc de peste, sarpe? Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?

    Deci daca voi, rai fiind, stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul Sfant celor ce i-L cer de la El” (Luca 11:9-13)

    si,

    „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16

    ideea ca Dumnezeu este impersonal si rece si nu poate salva, este o invatatura draceasca.

  2. „ideea ca Dumnezeu este impersonal si rece si nu poate salva, este o invatatura draceasca” -> Ionuţ: Pascal se referea la Dumnezeul demonstrat prin argumente ontologice, nu la Dumnezeul Lui (care este Salvatorul).

  3. Ionut

    Speranta – „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea” http://www.youtube.com/watch?v=yatZz4Yh6Js

  4. Ionut

    Isaia 45:18 Că aşa zice Domnul, Care a făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit; şi nu în deşert l-a făcut, ci ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul şi nu este altul!”. Daca Pascal citea Biblia, stia deja raspunsul corect.

  5. Ionut

    deci de-abia sunt la minutul 25 si pot zice ca pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu e mai priceput un pastor sau un preot. Filosofii astia imi cauzeaza dureri de gânduri :)) Ma amuza teribil exprimarea academica vis-a-vis de simplitatea Bibliei care reduce o astfel de exprimare la nimic.

  6. Ionut

    Totusi, nu-l poti compara pe Patapievici cu Daniel, Isaia sau apostolii. Un astfel de discurs este nul daca nu se mentioneaza nimic de Hristos (face referire la crestinism). Cresinismul presupune sa-L marturisesti cu gura pe Hristos, nu sa cauti sa demonstrezi existenta lui Dumnezeu, mai ales dupa ce S-a revelat oamenilor in nenumarate randuri. O sa caut un documentar crestin pe tema asta si trimit link, demonstrarea existentei lui Dumnezeu prin observarea perfectiunii naturii si a Creatiei in general.

  7. Ionut

    L-am gasit: A Question of Origins (Full Documentary) http://www.youtube.com/watch?v=AUpHyZjm3rU

  8. Dragă Ionuţ, de acord, conţinutul unui asemenea discurs este, comparativ cu textele biblice, de-a dreptul profan 🙂
    Voi urmări documentarul (cu mulţumiri pentru că mi l-ai indicat).

  9. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

  10. sadomarxist

    hm. hai sa aflam ce s-a mai descoperit in ultima suta de ani. si sa-i lasam pe christosi, draci si alte povesti de tolkien in pace.
    incercati richard dawkins si cristopher hitchens, ca s-au tradus si in romana.
    ponderez afirmatiile de mai sus: ma enerveaza agresivitatea materialistilor actuali (peste 90 % din savantii si filosofii contemporani, though), dar eu intrasem aici curios sa vad ce a spus un ganditor roman.
    ganditor care se intoarce la…pascal. nici nu-i de mirare ca a votat cu basescu.

  11. Dacă ar citi comentariul dumneavoastră, acest gânditor român v-ar spune probabil că ilustraţi un tip de gândire foarte caracteristic „omului recent” şi «progresist» 🙂

  12. sadomarxist

    un ganditor (un filosof) cauta adevarul indiferent de consecinte. altfel nu mai este filosof, ci poet, preot, actor, scriitor. dl. patapievici este emotionant, la fel cum este si tudor gheorghe pe scena salii palatului.
    si orice om normal, de la inceputurile timpului si pana la racirea soarelui, si-ar dori ca povestile lui frumoase sa fie si adevarate.
    dar, repet, filosofia (care se suprapune acum cu stiinta) cauta adevarul.

  13. Dacă ar citi comentariul dumneavoastră, acelaşi gânditor român şi-ar rectifica probabil prima observătie, constatând că, prin încrederea în existenţa unui Adevăr obiectiv (care ar trebui căutat de filosofie), vă îndepărtaţi în mod semnificativ de relativismul atât de caracteristic post-modernismului zilelor noastre 🙂

  14. Livius Buzdugan

    Argumentul antropic… hmm. .. Steven Hawking spune ca de fapt dintr-o multitudine de universuri generate aleator, doar unul/putine? pot suporta viata inteligenta…. deci asta ar fi explicatia ca toate constantele „converg” spre existenta noastra

  15. Pingback: Statistica anuală (2) 2013 in review | tudorvisanmiu

  16. Pingback: ”Dumnezeu și experiența modernității” | tudorvisanmiu

  17. Pingback: Între dovada “pe orice cale” şi căutarea “pe orice cale” | tudorvisanmiu

  18. Marian

    Patapievici are ADNul la fel ca profetii, poate fi deci comparat 🙂

  19. Marian

    Stiinta e o ramura a filozofiei, partea care se ocupa cu experimentele. Religia este practic filozofie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s