Eşecurile armistiţiului din 12 septembrie 1944

Pentru Marian:

1. De ce condiţiile „mai bune” pe care le-ar fi obţinut mareşalul Antonescu nu valorau nimic:

„Ion Antonescu era convins că, cu cât ruşii promit mai mult, cu atât sunt mai hotărâţi să nu respecte nimic.”

– Gheorghe Barbul în Memorialul Antonescu. Al treilea om al Axei, Bucureşti, 2001 (pp.271-279), apud Mareşalul Antonescu la Judecata Istoriei, coordonator: Gheorghe Buzatu, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2002, p.241

2. De ce mareşalul Antonescu nu ar fi încheiat armistiţiul în ziua de 23 august 1944:

„Mareşalul Ion Antonescu a sosit la Palat cu oarecare întârziere […] Toţi erau convinşi că Mareşalul se prezentase să dezbată problema negocierii armistiţiului cu Marii Aliaţi. Dar, între timp, Mareşalul îşi modificase radical atitudinea: de unde cu câteva ceasuri mai devreme îi declarase lui Gh. I. Brătianu că accepta să trateze cu Naţiunile Unite, acum – după ce cabinetul său hotărâse la Snagov continuarea războiului alături de Hitler (s.m.) şi după ce, până la ora 15, istoricul nu-i putuse înmâna, aşa cum singur îi promisese, o «scrisoare de garanţie» a liderilor ţărănist şi liberal care-şi exprimau acordul pentru negocieri – el a revenit la convingerea că Românai trebuia să lupte mai departe în tabăra Axei. De aceea, Mareşalul n-a mai luat în seamă sugestia Regelui de a negocia neîntârziat armistiţiul. […].”

– Gheorghe Buzatu şi Stela Cheptea, „Şi a fost 23 August…”, în Mareşalul Antonescu la Judecata Istoriei, coordonator: Gheorghe Buzatu, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2002, p.272

3. De ce condiţiile armistiţiului au fost prejos de cele negociate:

„Legaţiile noastre de la Madrid şi Stockholm au încercat să obţină ameliorarea condiţiilor armistiţiului. Cele negociate la Cairo nu au fost, din nefericire, respectate la elaborarea Acordului de armistiţiu de la Moscova, din 12 septembrie 1944.”

– M. S. Regele Mihai, Mesajul radiofonic din 23 August 1993 de la Versoix, apud „În slujba voastră în toate timpurile”. Mesaje şi convorbiri radiofonice ale M.S. Regele Mihai I al României (1989-2010), Radio România, 2011, p.11

„Chestiunea este dacă acest text (Convenţia de armistiţiu – n.m.) se datorează vreunei întârzieri din România. Nu se datorează, pentru bunul motiv că după 22 iunie, la 24 august Uniunea Sovietică ne-a asigurat, în scris şi în mod formal, că va respecta toate cele 6 puncte din condiţiunile de armistiţiu. Nimeni nu este vinovat că condiţiunilde armistiţiu au fost înrăutăţite. Niciodată nu ni s-au nerecunoscut condiţiunile din aprilie. Niciodată nu ni s-a dat ultimatum, dacă nu facem ceva, le retrag. Aliaţii nu au retras condiţiunile. Aşa încât poziţiunea juridică cu care ne prezentat la moscova nu era slăbită de faptul că nu am făcut nimic în aprilie şi mai. La 24 august Uniunea Sovietică ne declară că semnează armistiţiul, pe baza celor şase puncte. Va să zică, d-ta (lui Lucreţiu Pătrăşcanu – n.m.), când ai mers la Moscova, cunoşteai aceste chestiuni. Desigur că nu puteai face altceva şi nu dă răspunderea pe alţii. Răspunderea este a Aliaţilor, fiindcă nu şi-au ţinut cuvântul. Nu se poate concepe să fie cineva aşa vinovat decât Aliaţii (s.m.). […]”

– Grigore Niculescu-Buzeşti, în şedinţa Consiliului de Miniştri C. Sănătescu din 15 septembrie, apud „Stenogramele Şedinţelor Consiliului de MIniştri. Guvernarea Constantin Sănătescu” (ed: Marcel-Dumitru Ciucă, Ed. Saeculum, 2011), VOL. I, p.96

4. Un reproş privind confuzia negocierilor de armistiţiu:

„Vina principală a Mareşalului este aceea că a permis opoziţiei să discute cu Occidentul posibilitatea armistiţiului. Acest lucru a slăbit poziţia guvernului pentru tratative serioase, dând adversarilor iluzia scoaterii din război a României în condiţiuni mai avantajoase pentru ei. Unde s-a pomenit ca opoziţia să trateze direct un armistiţiu? Acest lucru i-a slăbit poziţia Mareşalului şi faţă de ruşi. La început ruşii nu au vrut să discute ieşirea noastră din război decât cu Mareşalul Antonescu, apoi, când au fost puşi la curent cu negocierile Occidentului cu opoziţia, au stat în expectativă, pentru a vedea ce reuşesc aliaţii lor. Atât pe ruşi cât şi pe anglo-americani aceste bâjbâieli i-au îndreptat către intransigenţă (s.m.). Chiar în ultimul moment ruşii au fost dipuşi să discute cu Mareşalul ieşirea noastră din război, dar a intervenit trădarea (sic!)! […].”

– Ion Pantazi, fiul generalului Constantin Pantazi, „internat din ordinul comuniştilor în gulag”, în discuţia de la închisoarea din Baia Sprie cu un alt deţinut – Puiu Caleia, în Ion Pantazi, Am trecut prn iad, Sibiu, Ed. Constant, 1992, pp.113-115, apud Mareşalul Antonescu la Judecata Istoriei, coordonator: Gheorghe Buzatu, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2002, p.399

***

Ce spune Mircea Ionniţiu, secretarul Regelui Mihai:

„În primăvara anului 1944, mareşalul Antonescu permisese plecarea din ţară a emisarilor opoziţiei pentru a lua legătura cu reprezentanţii autorizaţi ai guvernelor aliate. Pentru a nu pune pe Maniu în situaţia gravă de a fi acuzat că pactizează cu inamicul, generalul Maitland Wilson, comandantul suprem al regiunii Orientului Mijlociu, a ţinut să adreseze toate comunicările pe care le trimitea şefului Partidului Naţional-Ţărănesc şi „conducătorului”. […] Pe de altă parte, îndemnurile aliate de încetare a ostilităţilor ajungeau în mâna lui Antonescu, aliaţii fiind convinşi că el, care avea frînele puterii în mînă, era capabil să aibă mai mult succes în a face o ruptură cu Germania.

În primăvara anului 1944, Maniu şi deci şi Antonescu fuseseră informaţi că singura cale prin care se transmite punctul de vedere al Aliaţilor este Comisiunea Aliată din Cairo. Orice sondaje în alte centre sau pe alte căi nu aveau sancţiunea oficială (s.m.). Această măsură a fost luată pentru a menţine un singur canal de comunicaţii, eliminînd orice alte iniţiative care cauzaseră suficiente încurcături şi confuzii.”

(Amintiri şi reflecţiuni, Ed. Enciclopedică, 1993)

Anunțuri

44 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

44 de răspunsuri la „Eşecurile armistiţiului din 12 septembrie 1944

  1. Marian

    Draga Tudore,

    chiar crezi ca nu stiu de aceste detalii?
    🙂

    Diavolul se ascunde însa în detalii – pâna unde avea de gând sa lupte Anto, considerând ca ministrii si ambasadorii lui au fost primii care au luat legatura cu ambasadele straine, de legatura în vederea scoaterii României din razboi, în mod onorabil.
    Sigur ca nu e complet neinstructiv sa afli ca americanii au considerat tentativele lui Maniu de tatonare ca niste „teste”, în primul rând ca nu erau autorizate, apoi ca nu erau credibile. La fel si englezii, au raspuns în 1943 americanilor ca ei nu au primit nici un contact care putea fi interpretat ca negociere de armistitiu (în limbaj diplomatic însemna ca poate fusesera tentative, doar ca ori nu erau credibile, ori nu erau oficiale).

    Acuma e rândul meu:
    Daca regele a anuntat la 22:25 (sau si 15, sau si 20 – dupa cum au notat fiecare dintre martori) ca armistitiul a fost acceptat, de ce ofiterii români care contactau unitatile ruse primeau raspunsul ca ei (rusii) n-au primit nici un ordin în acest sens? De ce mai toti sefii de state, de la Stalin la Hitler, au fost sculati din somn sa afle acest lucru, pe care trebuiau sa-l stie, ca semnatari ai armistitiului, direct sau indirect? De ce nu a fost semnat pe 23.08, toata dupa-amiaza (e un zbor de 3-4 ore spre Cairo)? De ce s-a semnat abia dupa 3 saptamâni?

    Si mai ales, de ce a fugit Mihai de nemti spre vest (adica spre Berlin), într-o zona înconjurata din 4 parti de fortele Axei (unguri, bulgari, nemti) în loc de est (spre Moscova) ca sa se puna sub protectia rusilor, cu care era aliat, conform propriului comunicat?

    PS: Încearca de a nu mai scoate pasajele din context 🙂

  2. „în dimineaţa de 23 august, sovieticii, constatând că în ciuda derutei armatei române în faţa puternicului atac din 19-20 august, mareşalul Antonescu încă nu se hotăra, după trei zile, să ceară armistiţiu, s-au resemnat să accepte ipoteza care, cum am spus, li se părea mai riscantă, de a semna armistiţiul cu un nou guvern, format de Opoziţie. În acest scop, ambasada sovietică l-a convocat urgent pe Duca, cerându-i să comunice Opoziţiei că acceptă ideea trimiterii peste liniile sovietice a unui reprezentant al Opoziţiei, în persoana generalului Aldea, împuternicit să negocieze termenii armistiţiului în numele unui guvern numit de Rege, după demiterea lui Antonescu. Acesta a fost conţinutul telegramei expediate de ­Duca la sfârşitul dimineţii lui 23 august, prin sistemul supracifrat de care am vorbit mai sus. Telegrama va fi fost aşadar descifrată la minister la Direcţiunea Cifrului şi Cabinetului, de vreunul dintre tinerii care erau admişi în „complot” şi comunicat numai lui Grigore ­Niculescu-Buzeşti. Întrucât acesta s-a aflat alături de Regele Mihai, împreună cu alţi doi-trei consilieri ai regelui, ca de pildă diplomatul Ioan Mocsony-Stârcea, la dramatica întâlnire cu mareşalul în după amiaza aceleiaşi zile, e de presupus că a păstrat cu el acea telegramă devenită fără obiect după arestarea mareşalului şi formarea noului guvern în care el devenea ministru de Externe.”
    (Neagu Djuvara, „Misterul telegramei de la Stockholm”, Humanitas, 2012)

    „De ce s-a semnat abia dupa 3 saptamâni?” -> Din cauza englezilor, n-am stabilit? 😀

    P.S.: Oltenia este o zonă sigură. Acolo l-a refugiat şi pe colegul său de clasă, Radion Chiaburu (la Segarcea), alături de familia lui refugiată din Basarabia.

  3. Marian

    1. Djuvara cam „pune de la el”. Când voi avea timp voi pune niste informatii autentice, nu amintiri din copilarie si informatii procesate ex post facto.

    2. Mi mi se parea ca glorioasa armata sovietica, aliata noastra, care spulbera pe nemti oriunde-i întâlnea, ar fi fost mai sigura decât Oltenia 🙂 . La urma urmei, daca nu s-au gasit oameni care sa pazeasca 5 ofiteri dezarmati, s-ar fi gasit oare oameni sa apere un rege ascuns, strajereste, în padure? I-au prins bine cursurile de „cum cunoaste maria sa tara”.

  4. Marian

    3. I se fâlfâia lui Stalin de englezi. Pe el îl interesa sa ocupe România, apoi sa faca actele. Pentru ca oficial, România a încheiat armistitiul pe 12 septembrie, pâna atunci fiind înca inamicul aliatilor. Elementar draga Watson.

  5. Regele nostru va trebui, acum, la batranete, sa fie fortat de imprejurari sa faca exact ceea ce a refuzat sa faca toata viata. Adica sa fie barbat. Are doua variante: ori se marturiseste in fata Natiunii, recunoscand ca e unul din marii ticalosi ai Romaniei; ori, solutia de onoare: Drapelul si Revolverul. Iar noi o sa-l inmormantam cu onoruri militare, cuvenite unui cap al Armatei (nu inainte de a-i vedea hoitul cu teasta gaurita). [şi vă mai întrebaţi de ce nu „empatizez” cu comentariile dvs.; v-am mai spus, această tâmpenie pe care tot o repetaţi mi se pare că denotă o sociopatie istorică – şi umană – care nu poate decât să vă îndepărteze categoric de mine – n.m.V.M.T….] Ultima solutie e mai onorabila pentru un fost maresal. Adrian Majuru spunea ca trebuie sa-si faca fiecare curatenie in ograda inainte de a vorbi. Curatenia trebuie sa inceapa in a mai de capatai institutie a Tarii: Casa Regala. Apoi, curatenia in celelalte case va veni de la sine. Altfel, Adrian Majuru sa nu mai defileze cu regele pe steag.

  6. Marian

    Eu nu sunt chiar atât de pornit contra lui, ca persoana.
    Contrar majoritatii antimonarhistilor, eu sincer nu cred ca a fost nici unealta rusilor, nici înclinat spre rau (ca taica-su sau maica-sa).
    Eu cred ca a fost simplu un rege prost (nepregatit), necopt la minte, dar plin de bunavointa si bine crestere. Toti au profitat de lipsa lui de experienta si l-au manevrat într-un sens sau în altul. Întrucât unul dintre manipulatori a fost Elena, este clar de ce a preferat sa pastreze tacerea – daca ar fi fost mama as fi tacut si eu. Eu, la 23 de ani as fi fost probabil la fel de nepriceput, în locul lui. Acestea sunt circumstantele atenuante.

    Restul a fost doar încercari de a musamaliza trecutul, si s-a afundat singur în semi-adevaruri. Care trecut nu e glorios de loc. Încep sa se deschida arhivele si lumea sa vada cum a fost pe atunci. Datorita internetului avem acces la carti altadata interzise sau disparute (cum ar fi memoriile ambasadorilor români, americani, englezi si chiar rusi). Se desecretizeaza arhivele rusesti iar google stie sa traduca (de exemplu de acolo am primit confirmarea informatiei americane si ulterior englezesti ca Mihai a primit 3 mil $ ~ 0.5 mil Sfr, adica n-a plecat ca un boxer, numai cu chilotii pe el – cum de altfel mi-a spus-o si vecinul, ceferist ca Dej, care a supravegheat trenul regal). Ziarele vestice care odata erau inaccesibile românilor sunt astazi martori tacuti ai declaratiilor lui contradictorii (americanilor le-a spus ca renunta la tron pentru dragostea lui care nu e lasata de Pauker, ca asa sunt americanii, cad ca gâstele pentru povesti romantice regale; diasporei române, majoritar intelectuale, le-a spus de cei 1000 de studenti; noua din tara ne-a spus de pistolul lui Groza, sau poate Dej, pentru ca noi prcepeam cel mai bine cum e cu rusul si pistolul).

    N-am aflat niciodata de la el: cine a fost de fata la audienta aontonescienilor, cine a fost de fata la abdicare (Groza pare a fi fost în toate versiunile, dar mai apar si Pauker si Dej si Bodnaras) si multe alte lucruri care s-ar putea lamuri. Poate ca e o tactica, la fel ca a lui Djuvara, asteapta sa vada ce argumente sunt aduse, apoi aduce o versiune care împaca tot (vezi Misterul telegramei), fara a fi adevarata, ci doar logica. Pâna la proba contrarie.

    Ce ar trebui sa faca? Mai precis daca ar trebui sa-si asume responsabilitatea? Probabil ca în Germania sau Olanda ar fi facut-o. În România e o tâmpenie sa o faca. Noua înca ne lipseste civilizatia minima de a reactiona normal la astfel de situatii.

    Mihai se afla deci într-o situatie fara iesire. Pe de o parte are un trecut care nu-l iarta. Pe de alta parte este singurul care mai poate revigora monarhia (dinastia sa). Dupa mine loose:loose.

  7. 1. Aştept cu interes.
    3. Când îmi va mai cădea peste mână „O istorie sinceră a poporului român”, voi da citatul exact: istoricul Florin Constantiniu scrie acolo că amânarea semnării armistiţiului s-a datorat „tărăgănării” englezilor (ceva de votarea unei schimbări anume în dominioane) – de care au profitat sovieticii.
    4. Am aflat cu mare surprindere motivaţia dată de Ion Antonescu pentru declaraţia de război împotriva englezilor şi SUA lui Iuliu Maniu:
    „Am făcut-o cu un dublu scop. În primul rând m-am gândit că, dacă nemţii pierd războiul, la conferinţa de pace să nu fim singuri cu ruşii, ci anglo-americanii să fie şi ei prezenţi. În al doilea rând, era momentul de a arăta nemţilor că suntem alături de ei fără şovăire. Aşa am văzut eu acest moment politic.”
    Conform lui Ion Pantazi, Maniu ar fi răspuns: „Nu am ştiut că aţi făcut-o cu acest scop, cred încă că este bine că aţi procedat aşa”.
    (apud Mareşalul Antonescu la Judecata Istoriei, coordonator: Gheorghe Buzatu, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2002, p.400).

  8. O altă explicaţie privind eşecul armistiţiului:
    „În dimineaţa zilei de 24 august 1944, la orele 4:30, locotenent-colonelul Ştefan Niculescu era trimis la Ankara ca împuternicit al guvernului român pentru a face cunoscută reprezentanţilor Naţiunilor Unite situaţia de la Bucureşti. La 25 august 1944, ministrul nostru la Ankara, Alexandru Cretzianu, înmâna ministrului svoetic Vinogradov o notă a guvernului român prin care îşi arăta disponibilitatea de a încheia armistiţiul cu Naţiule Unite.
    Încă din ziua de 24 august 1944 (!) noul ministru de externe Grigore Niculescu-Buzeşti trimitea Ambasadei de la Ankara o primă telegramă prin care ruga a se comunica lui Barbu Ştirbey şi Constantin VIşoianu, aflaţi la Cairo, că îi împuterniceşte spre a semna Armistiţiul cu reprezentanţii Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi SUA. În aceeaşi zi o a doua telegramă era trimisă Ambasadei din Ankara, la orele 18:00, prin care se aduceau la cunoştinţa ambasadei sovietică, americană şi britanică evenimentele care aveau loc la Bucureşti. «Noul guvern are intenţia de a semna imediat armistiţiul şi de a contribui cu toate forţele ţării la eliminarea de pe întreg teritoriul romîn a germanilor», se mai spunea în telegramă. Aşadar, guvernul român deja trecuse la pregătirea condiţiilor de semnare a armistiţiului, în timp ce sovieticii dezarmau trupele române de pe frontul din Moldova şi făceau prizonieri. În mod deliberat tergiversau cât mai mult semnarea armistiţiului până ce lau sub control punctele strategice ale Capitalei şi din celelalte oraşe ale ţării. […]
    În ziua de 27 august 1944, Alexandru Cretzianu comunica din Ankara că «armistiţiul urmează a fi semnat la Moscova de către Molotov, ambasadorii SUA şi Marii Britanii şi delegaţiei României». Drept urmare se cerea trimiterea unui delegat. Se mai comunica faptul că «Guvernul sovietic este gata să încheie armistiţiul pe baza condiţiilor din aprilie cu adăugarea celor trei puncte menţionate în telegrama nr. 2 din 23 august 1944». Este vorba de acordarea unui termen de 15 zile trupelor germane de a părăsi teritoriul României, stabilirea cuantumului reparaţiilor României faţă de URSS ţinând cont de situaţia ei dificilă, o regiune liberă de opraţiuni militare sovietice necesară desfăşurării operaţiunilor sale militare. Conform condiţiilor iniţiale, din aprilie 1944, de la Stockholm, trupele sovietice nu trebuiau să intre în ţară decât numai în cazul în care operaţiunile lor militare ar fi cerut-o. De aceea ministrul de externe Grigore Niculescu-Buzeşti telegrafia lui Al. Cretzianu la Ankara să insiste pe lângă ambasadorul sovietic de acolo de a interveni la Moscova pentru ca «trupele române să nu fie dezarmate» iar «trupele sovietică să nu mai înainteze peste linia pe care se găsesc actualmente».
    În acel moment condiţiile de semnare a armistiţiului erau cele mai favorabile pentru ţara noastră. IDEEA DE A-L TRIMITE PE LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU LA MOSCOVA CA NEGOCIATOR-ŞEF A FOST DEZASTRUOASĂ PENTRU ROMÂNIA.” – ajunsă la Moscova la 29 august 1944, formată din gen. Dumitru Dămăceanu, Ghiţă Popp, Ion Christu şi – veniţi de la Cairo – Barbu Ştirbei şi Constantin Vişoianu. Delegaţia a cerut «oprirea înaintării trupelor sovietice în România pe o linie de demarcaţie ce urmează a se stabili», «încetarea dezarmării trupelor române de către Armata Roşie». În naivitatea lor, „membrii Consiliului de Miniştri credeau că trupele sovietice nu vor intra în ţară, că administraţia va fi în totalitate românească şi că «nu vom fi sub regim de ocupaţie»”.
    „După două săptămâni de aşteptare, la 11 septembrie 1944, au început discuţiile privind conţinutul Armistiţiului.”
    [Pascu Vasile, „Regimul totalitar comunist în România, 1945-1989”, Ed. Clio Nova, 2007, vol. I, pp.130-131]

  9. Marian

    1. ordinul trimis de Racovita armatei române a fost de a lasa armele. Ordin trimis IIRC la 17:30 pe 23 august.
    Dupa cum am mai spus în blogul unui om serios, istoric, armistitiul se face în asa fel încât beligerantii sa aiba timp sa înceteze lupta dupa semnarea armistitiului.
    Nu a existat nici un armistitiu în 23 august, dzupa cum nu a existat nici în 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 sau 31 august, dupa cum nu a existat nici pâna în 13 septembrie, armistitiul fiind semnat în noaptea zilei de 12 spre 13 septembrie la Moscova, pe un formular cu puncte puncte (fromular tip 🙂 ). Acelasi formular a fost folosit si pentru Bulgaria si pentru Ungaria. Ambele tari având o evolutie diferita de a noastra.

    Tu ai scuza tineretii, la fel ca Mihai, probabil nu pricepi protocoalele diplomatice. Poti sa cauti de exemplu pe net, google e foarte gentil, exemple de armistitii (de exemplu cel din 1918). Nicolescu-Buzesti, ca complotist sef, alaturi de Mocsonyi, ar fi trebuit sa stie, doar a devenit ministru de externe (ok, de fapt, si un alt lingau regal, Cioroianu, a ajuns si el ministru de externe, tot fara a pricepe diplomatie, de aceea ambii au avut o cariera scurta). Ca o paranteza, cel mai bun ministru de externe pe care l-am avut din 1944 si pâna în 1989 (poate si dupa) a fost Pauker.

    2. Daca la cele 4 puncte se adaugau înca 2, cum de s-a ajuns la 12? Plus anexele?

    3. ti-am spus ca îl consider pe Mihai un fel de victima a istoriei. Dar urmele faptelor sale ramân. Si a marcat destinul a 500000 de oameni direct, si a 18 milioane indirect.

    4. Ca tot l-ai pomenit pe Cretianu, poate ca nu ar fi inutil sa-i citesti cartile 🙂 .

    5. Prezenta lui Patrascanu a fost ceruta de Stalin. Apoi, din moment ce Patrascanu a fost bun sa-l pazeasca pe Anto, nu stiu de ce n-ar fi avut încrederea regala si în alte treburi.

    6. Despre Damaceanu, poate ca nu ar fi inutil sa afli ce lepra a fost. Un lingusitor, carierist (ia numara tu decretele regale, sau mai bine întreaba-ti mentorul, pe Miha. când îl vizitezi la Savârsini, de câte ori l-a avansat numai în 1944-1945) si datator-de-coate-pentru-a-ajunge-sus (daca n-as fi stiut ca e galatean as fi zis ca e oltean). Damaceanu a mintit en-gross-si-en-detail despre 23 august. Oricare dintre cele 10 marturii ale lui le-am ignorat-o cu desavârsire.

  10. 4. Le voi citi, Marian, n-ai grijă 🙂
    6. Despre Dămăceanu, Regele Mihai spune, în „Convorbiri…”: tocmai datorită implicării lui în actul de la 23 august 1944 („el a chemat trupele care se aflau în jurul Bucureştiului”)), „n-am înţeles atitudinea lui de mai târziu”.

  11. Marian

    încearca si alte puncte 🙂 nu numai cele usoare.

  12. 1. “Încetarea ostilităţilor a fost prima noastră dovadă că vrem într-adevăr armistiţiu. Ce-ar fi trebuit să facem? Să spunem că vrem să ne retragem din Axă şi, în exact acelaşi timp, să continuăm războiul? E un nonsens. Se vorbeşte câteodată despre acest armistiţiu ca de nişte oameni care vor să pună carul înaintea boilor. Noi trebuie să arătăm că suntem dispuşi realmente să ieşim din război. Că după încetarea ostilităţii ruşii nu s-au purtat ca nişte adevăraţi ostaşi, asta întră într-o altă judecată a lucrurilor. […]” (Regele Mihai, „Convorbiri….”, p.181)
    „Ce să însemne că, imediat după 23 august, ruşii au oprit ofensiva împotriva germanilor? Oprirea ofensivei a însemnat că ruşii au avut de gând să provoace exact acelaşi dezechilibru de forţe pe care l-au provocat în Varşovia, în timpul răscoalei. Atunci, Stalin a dat ordin armatei să înceteze orice acţiune – şi pe acest fond de linişte absolută, nemţii i-au măcelărit pe polonezi. Oprind şi acum ofensiva, ei sperau ca şi la noi să se producă aceeaşi catastrofă, iar nemţii să pună mâna pe noi. N-au reuşit.”

    2. N-ai zis tu că era formular-tip? Una au fost punctele din vremea negocierilor, alta s-a ajuns pe hârtie.
    Apoi, nu înţeleg cifrele (4+2):
    «Guvernul sovietic este gata să încheie armistiţiul pe baza condiţiilor din aprilie (parcă 4 erau, nu? – n.m.) cu adăugarea celor 3 puncte menţionate în telegrama nr. 2 din 23 august 1944»
    E 4 +3 🙂
    Apoi, armistiţiul are 20 de puncte, nu 12: http://ro.wikisource.org/wiki/Conven%C8%9Bie_de_armisti%C8%9Biu_(1944)

    3. Sunt de acord că este o victimă a istoriei şi că a marcat destinul atâtor oameni – şi nu numai a românilor, ci şi, probabil, prin actul de la 23 august, a multor europeni.

    5. Stalin a cerut prezenţa lui; or, Pătrăşcanu a fost nu doar prezent, ci şeful delegaţiei. Şi nu el l-a păzit pe Antonescu, ci Bodnăraş; şi nu Regele l-a trimis (la 29 august, încă refugiat la Dobriţa), ci – presupun – prim-ministrul Constantin Sănătescu.

  13. Marian

    1. exista o regula a armistitiilor. Mihai, dupa cum spui tu crescut în spirit regal, de conducator, trebuia s-o stie.
    Întrucât vad ca n-ai habar de acest lucru, în ciuda faptului ca românii sunt buni la toate, nu am posibilitatea sa-ti explic mai departe. Esti cu mult prea nepregatit.
    De altfel, te contrazici singur. Pai nu asta a facut allegedly regele? A cerut armistitiu înca din (parerea lui, vorba lui Vacaroiu) 1942 dar a luptat contra rusilor 🙂 .

    „Oprirea ofensivei a însemnat că ruşii au avut de gând să provoace exact acelaşi dezechilibru de forţe pe care l-au provocat în Varşovia, în timpul răscoalei. Atunci, Stalin a dat ordin armatei să înceteze orice acţiune – şi pe acest fond de linişte absolută, nemţii i-au măcelărit pe polonezi. Oprind şi acum ofensiva, ei sperau ca şi la noi să se producă aceeaşi catastrofă, iar nemţii să pună mâna pe noi. N-au reuşit.”
    Faptele sunt corecte, interpretarea e fantezista. Stalin a ordonat oprirea actiunii pe considerente strategice – nemtii urmau sa distruga pe acei patrioti, care oricum ar fi facut probleme ulterior. Astfel, Moscova a putu impune un alt guvern în locul celui exilat la Londra.
    În cazul României, Stalin n-a avut cunostinta. A aflat abia dimineata, când a primit informatiile de la comandantii militari ca românii nu mai lupta în virtutea unui armistitiu. Maroti oculari spun ca a fost cuprins de furie, crezând ca românii au încheiat armistitiul cu americaniienglezii, în conditiile lor. AbBia când a aflat adevarul, noi nu mai luptam pentru ca regele asa a spus dar fara documente, s-a linistit. Si i-a tinut pe emisarii români 3 saptamâni (de fapt 2) la Moscova pâna au semnat ce trebuie. Numai faptul ca trebuia sa ofere o copie americanilor ne-a salvat de dezastru.
    Înca o data: Stalin ne-a tinut pe loc, pentru ca:
    1. armata urma sa ocupe de facto România.
    2. tot ce furau sau faceau, nu era cuprins în armistitiu
    3. trebuia sa obtina informatii despre PCR, si cum va evolua el.

    2. corect, m-am luat cu gândul si am confundat cu propunerile lui Molotov.

    5. Bodnaras a fost introdus regelui ca inginerul Ceausu. În aceeasi seara i-a si „umflat”. Regele stia. Nu stiu daca a fost de fata la predare, stiu ca a fost de fata la discutie, 3 sau 4 martori au confirmat-o.

  14. 1. Dragă Marian, sunt de acord cu tine că Regele a încălcat regula armistiţiilor. Însă îl înţeleg perfect 🙂
    Nu ştiu ca Regele să fi luptat pe front, dar, în fine… părerea ta, vorba aceluiaşi domn nefast…

  15. Marian

    Nu-l întelegi.Maresalukl a cerut armisitiiu în anumite conditii. regele a capitulat (no conditions). Acest lucru nu e dicutabil si nici disputabil. A fost capitulare neconditionata, si am pierdut jumatate din armata.

  16. Un fost ofiter de vanatori (de camp), imi dadea de inteles ca Antonescu si-a pregatit drumul catre pierzanie. „Cavaleria, pe care Antonescu a adus-o in palat, i-a facut de petrecanie”. Si Damaceanu (am confirmarea ca si in particular era un om de joasa speta), si Sanatescu, si Costica Nicolescu, fostul sef al diviziei 3 infanterie, omul lui Antonescu, erau din cavalerie. Pentru prima oara cineva – Marian – sesizeaza un aspect care da nastere la inca o confirmare a feloniei regelui. Anume, regele s-a retras intr-o zona – Dobrita – care era in raza de actiune a fortelor AXEI. Temporizand. Cum? Pai daca lovitura nu avea sorti de reusita, putea oricand sa spuna nemtilor ca a fost victima unui complot al palatinilor si ca d-aia s-a retras acolo, ca sa se puna sub protectie. Inca o dovada ca omu’ nu era pregatit sa lupte si la nevoie sa-si dea viata pentru cauza pentru care Romania intrase in razboi. Omu’ voia/vrea sa cada mereu in picioare. Eu sper ca el sa aiba soarta lui Dorian Gray. Adica, in ultimile clipe ale vietii sale de nimic sa se vada silit sa se marturiseasca.
    In legatura cu sociopatia …, legile militare sunt altele. Unui sef de armata implicat dezastruos in actiuni politice – ca cea de la 23 august 1944 – ii ramane doar solutia de onoare (solutia va reveni in atentie, pentru ca alt razboi mondial este iminent).

  17. Actuala clasa conducatoare va fi silita de imprejurari sa accepte paradoxul acelui proverb: pestele…, si se curata de la… . De data asta se va curata invers. Fac pariu. N-am nevoie sa empatizeze nimeni cu mine. Prof. Lucian Boia ne spune: Eu fac propria mea istorie; De la Ionel Bratianu stim ca: PNL vine la putere si pleaca de la putere cand ii place (1926). In consecinta: Interpretez Istoria cum imi convine. Am diploma de licentiat.

  18. Marian

    „Diplomatul” Mocsonyi 🙂 – realizez ca Djuvara l-a înnobilat pe Tartarin de Foen 🙂 .
    El era doar „vânatorul sef”, si ridicat la rangul de maresal al palatului, prin primul act oficial semnat de rege imediat dupa 23 august.
    Nu un decret de restabilire a regimului constitutional, nu un decret de numire de noi ministri, nu un decret de „salvare a tarii”, nu un act de arestare a fostei conduceri (adica un act care ar fi conferit legitimitate acestei arestari).
    Nu, tata, o deciziune regala de a promova cel mai apropiat lingau într-o functie oficiala. A urmat o pauza de o saptamâna, înainte ca urmatorul act regal sa fie emis, timp în care armata rusa dezarma si trimitea în Siberia armata româna iar regele tremura sub patul cabanei din Dobrita.

    A lasat deci tara în vraiste. Ministrii care au primit posturi în seara lui 23 au fost ilegali, pâna în 2 septembrie. Mai mult, întrucât nu se schimbase nimic, generalul Sanatescu, ca prim ministru interimar era echivalentul lui Antonescu – deasupra regelui care va sa zica. 🙂

  19. Sergiu Nicolaescu surprinde exact ipostaza de vanator sef a lui Starcea, cat si respectiva decizie de a-l ridica la rangul de maresal al palatului. Eu m-am intrebat tot timpul: chiar nu s-a gasit un general care sa-l ia la suturi pe Mihai. Militareste. Se spune ca fiind chemat sa i se incredinteze ministerul de razboi – el aflandu-se intamplator pe strada – generalul Mihail le-a raspuns complotistilor, privitor la arestarea lui Antonescu: L-au arestat s-au l-ati arestat? Si Mihail nu era un prieten al lui Antonescu.

  20. Dragă d-le. Vasilescu,
    Cred că aţi punctat corect: „Eu fac propria mea istorie”.
    Eu chiar nu vă înţeleg: ziceţi că încă eram în stare de război cu ruşii, dar, pe de altă parte, vă miraţi că Regele nu s-a dus în sfera lor de acţiune. Asta mi-aduce aminte de o situaţie proverbială: „nu ştie stânga ce face dreapta”…

  21. Marian

    Poate ca ar trebui sa revad Oglinda. 🙂
    În mod intentionat nu l-am (re)vazut, pentru a nu lasa un film sa-mi influenteze obiectivitatea.

  22. Inceputul Adevarului. Oglinda e un caz special. In ciuda unor inadvertente (de ex. 5 iunie 1946, data executiei; Mircea Niculescu Buzesti, in loc de Grigore. Pe urma, Buzesti era tanar. Actorul ales era trecut bine; Se intrevede vag o confuzie intre Emil Bodnaras si Pantelei Bodnarenko, care apare si el in film). Nu apare Avram Bunaciu etc. Este un caz special pentru ca Nicolaescu l-a cunoscut personal pe rege, in adolescenta, verile anilor de dupa august 1944. … Oglinda este un caz in filmografia lui, un caz tipic de libertate de expresie care poate fi la maximum exploatata – cum a si facut, de altfel -, dar cu un minus de mijloace morale si materiale. De ex., filmarea dinaintrea arestarii, sosirea la palat a escortei lui Antonescu. Din masina care era cap de coloana, cred, iese – la filmari – un sofer imbracat in uniforma armatei, interpretul fiind tigan. „STOP! Realuam. Pai unde s-a mai pomenit asa ceva pe timpul lui Antonescu”. Cred ca sunt multe exemple. Eu administrez o pag.: pana la capat de cristian vasilescu. Acolo este un text: S-a stins otravitorul Sergiu Nicolaescu, si o replica. Acolo intru in detalii biografice.

  23. Nu. Omu’ avea/are un dar al inselaciunii dus la paroxism. Ceva ce numai la pisici intalnim. A urmarit doua scopuri: daca lovitura de la palat si urmarile ieseau prost, era aproape de nemti si in virtutea faptului ca fusese victima – cum a mai fost si in 1941, la rebeliune – putea cere protectie; Chiar dupa proclamatie, nu stia cum vor reactiona sovieticii. E mai plauzibil acest al II lea motiv. Are o mai mare sustinere. Si logica, si documentara, dar psihologic personajul e capabil de orice subterfugiu. Vezi tu? Intervine in judecarea faptelor si o anume maturitate, un timp al fixarii notiunilor. 23 august e un caz tipic de inalta tradare in care nu pot trasi la raspundere autorii, pentru ca e un act josnic ce convine unora dintre cei mai importanti jucatori. In PRM, Carol II n-a plecat asa ca un indragostit la Odessa pentru casatorie. Nu! A parasit comanda regimentului, a dat planurile de razboi la rusi, iar urmatorul in ierarhia regimentului, adevaratul sef militar, a fost pus la gard si impuscat. Partea romana a acestei dinastii, mai putin Carol I, are tradarea in sange. 23 august starneste nu numai indignare. Seretele lui sunt bine pazite. Ele arunca o anatema greu de suportat asupra personajelor, provocand nu numai ura, ci si scarba.

  24. Ai intuit bine, Marian. Daca vei studia dintr-o anumita perspectiva actul de la 23 august, vei constata ca el e la varful conceptiei, de fapt, o afacere olteneasca. O afacere a orgoliului de care au dat dovada unii ofiteri generali proveniti din amintita provincie istorica. Am confirmarea verbala ca unul dintre prestigiosii nostri istorici – domnul profesor Ioan Chiper – pune in capul listei celor implicati in complot, in ordinea importantei, numele unui general oltean.

  25. Marian

    Pregatesc de ceva vreme materiale despre 23 august si 30 decembrie.
    Stiu ca 23 august a fost opera unor nemultumiti de Antonescu (la fel ca si în 1989, când generali acuzati de spionaj fusesera reactivati si pusi în fruntea ministerelor), deghizata sub forma „salvarii tarii” de la „catastrofa”. Am aratat despre ce catastrofa era vorba, si ce salvare a fost propusa si mai ales realizata. „Catastrofa” de fapt începuse la 20 august, conform planului (!!!) dar actiunea era prevazuta pentru 26 (!!!). Pentru Tudor -> planul Sanatescu 🙂 .

    Înca îl mai consider pe Mihai ca inocent si manevrat pe de o parte de Elena, pe de alta parte de duada Buzesti-Stârcea (cu primul capul rautatilor si artizanul loviturii de palat), si pe de alta parte de Maniu, ca sef al opozitiei. Desi o parte din corespondenta diplomatica contrazice putin imaginea sa de inocent (în orice caz, vorba basmelor, daca a gândit singur bun cap a avut, daca l-a sfatuit cineva (cine?) bun sfat i-a dat).

    Rezultanta acestor manipulari s-a vazut (de catre oricine are ochi sa vada). Iar consecinta pentru rege a fost actul de la 30 decembrie.

  26. Nu eu am punctat corect. Profesorul Boia ne invata cum sa punctam decisiv si eu, un mic slujitor al breslei istorice, ma subordonez constiincios si credincios (acum am aparat justificativ pentru grava tusa discordanta).

  27. Marian

    Din pacate, o mare parte a polemizatorilor Pro-Contra Mihai a reusit a contamina istoria cu pareri (si asta ar fi bine daca ar fi cât de cât documentate, din pacate sunt bazate pe „eu sunt istoric, deci am dreptate”) si a inunda „piata adevarului” cu minciuni greu de separat dupa atâta amar de ani.

    Ca un exemplu, Damaceanu. Omul are cel putin 10 declaratii referitoare la 23 august, toate diferite între ele, din pacate în chestiunile esentiale. Scopul fiind evident ridicarea sa din anonimat (precum si o încercare de supravietuire – ca „autor” al loviturii de stat putea spera la clementa).

    Apoi vine Mihai. Informatiile directe (interviuri) si indirecte (o sursa apropiata palatului ne spune) fiind suficient de diferite, atât cu privire la 23 august cât si 30 decembrie.

    Din pacate pentru multi, în ciuda mistificarilor în ambele directii (în special în „antagonia maresalilor” – Mihai vs Antonescu), noi documente încep a iesi la iveala, atât din spatiul american (si britanic) cât mai ales ex-sovietic. Ce bine ne-ar fi prins acuma rusa învatata obligatoriu în scoala pe vremea lui Dej 🙂 !

    Sunt în etapa ordonarii multor documente, si tocmai am gasit telegrame ale departamentului de stat SUA din care reiese clar nu numai ca armistitiul nu a fost realizat în 23 august seara, dar si ca Maniu stia asta (iar daca o stia Maniu o stia Buzesti, ca sef al cifrului, si, posibil, Mihai). Conspiratorii au actionat „în alb” …, orice, orice, numai sa scape de Anto.

  28. Dragă Marian,
    E foarte bine că te ocupi de cercetări. Nu înţeleg însă sensul ultimului tău paragraf: cum să fie armistiţiul realizat în 23 august seara?

  29. Marian

    Hai, mai Tudore, am râs toata dimineata 🙂
    Uite ce a spus regele: „Un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.”

    Îmi dau seama ca trebuie sa ma repet (pentru a nu’s’câtea oara): România nu a acceptat nici un armistitiu, telegramele catre Cairo, la fel si delegatia plecata tot spre Cairo, nu au semnat nimic înainte ca Racovita sa ordone încetarea luptelor. Tot ce a primit delegatia noastra, la fel Buzesti (ca sef al cifrului) de la Natiunile Unite a fost confirmarea ca au transmis statelor respective (Washington, Moscova, Londra) dorinta românilor de a face armistitiu. Si tot la Cairo li s-a spus, dupa ceva timp, ca au venit degeaba, ca armistitiul va fi semnat la Moscova.
    Mai mult, americanii înca discutau cu englezii, pe 26 august, ce conditii sa le puna. Si atât americanii, cât si englezii, nu au acceptat returnarea Transilvaniei la România, nitam nisam, ci pe baza unui algoritm complex, bazat pe stramutari minime de populatie, la conferinta de pace, adica dupa razboi, fiind suparati pe rusi ca promisesera acest lucru. De aceea au îndepartat rusii administratia civila RO în septembrie 1944, nu pentru ca, asa cum eronat sustin revizionistii maghiari, românii au facut crime contra ungurilor (binecunoscuta tactica de „schimbare a personajelor”, vezi Tg Mures si Cofariu). Stalin a sustinut cedarea Transilvaniei spre RO pentru a furniza baze populare PCdRului.
    Dupa o saptamâna de la 23 august o delegatie RO a plecat la Moscova sa semneze armistitiul. Dupa 2 saptamâni, au reusit sa vada textul, batut la masina si cu puncte puncte unde trebuiau sa completeze. Singura concesie pe care au obtinut-o a fost recunoasterea zilei de 24 august ca zi de armistitiu (23 de ore întârziere fata de fapte). Rusii se asteptau la asta de aceea locul datei fusese lasat liber.

    Conform departamentului de stat american, Foreign Officeului englez si cotropitorilor rusi, România a capitulat neconditionat. La fel presa, fie americana, fie engleza, fie germana, fie rusa (deci toate partile implicate în conflict, de ambele parti ale baricadei), a titrat acelasi lucru: „România a capitulat”. Pâna la 13 septembrie, nici un oficial român nu a avut access la comandamentul de ocupatie sovietic, pentru ca RO era o tara ocupata care a capitulat neconditionat, si prin urmare doar militarii puteau fi primiti, dar ca militari, nu ca membri ai guvernului.

    Presupunând (de dragul argumentatiei, dar si ca fapt istoric) ca armisitiul nu fusese semnat pe 23 august, si deci promisiunile regelui de la radio (si ulterior din Piata palatului) au fost niste „inexactitati” nevinovate menite sa câstige timp si încrederea populatiei si mai ales a armatei, pai atunci de ce a fost înlaturat Antonescu? Ca sa obtina complotistii conditii mai rele, asa cum a spus-o chiar Maniu? 🙂 daca ei doreau numai binele României?

    Oricum am da-o, actiunea pripita a regelui, influentat de Buzesti-Stârcea în sens negativ, a cauzat României pierderi imense, foarte putin diferite de o înfrângere cu arma în mâna, ca Ungaria. Cunosc parerile anumitor istorici ca Ungaria a fost distrusa de razboi, dar România a fost crutata – partial adevarat, doar ca faptele sunt scoase intentionat din context:
    1. Ungaria a fost distrusa mai ales la nivel de capitala, pentru ca Budapesta a fost declarata de Hitler ca fiind Festung, asta însemnând lupta pâna la ultimul om si glonte (ideea de Festung îi venise lui Hitler de la lupta de la Kolberg). Ungurii se lauda si azi ca asediul Budapestei a fost cel mai lung din istoria WW2 (100 de zile). Nu e de mirare, de la Budapesta nu era decât câmpie pâna la mijlocul Austriei.
    2. România în schimb, crutata de lupte (în Regat), a fost jecmanita în vreme de pace/armistitiu, rusii demontând nu numai toate caile ferate (reconstruite apoi de brigadieri), ba chiar si rafinariile, inclusiv cele ale americanilor, generând un protest diplomatic energic).
    3. Ungaria nu a fost atacata aerian de americani, nici de englezi. Americanii au refuzat principial sa faca acest lucru (chiar daca erau sub comanda engleza).
    4. Americanii si englezii au fost rugati de 3-4 ori sa atace RO, de catre Maniu si Mihai, direct sau prin ambasade, asta înainte de 23 august.
    Tragând linia, cu toate ca noi am iesit din razboi, nu am fost tratati diferit de unguri, care au stat pâna la sfârsit cu nemtii, si nici n-am fost mai putin distrusi pâna în 1947 (ratificarea pacii), decât ungurii, desi am facut pacea/armistitiul.

  30. Marian

    Ca sa evit explicatii lungi tip du-te-vino: si prin urmare doar militarii puteau fi primiti, dar ca militari, nu ca membri ai guvernului.
    O tara capitulata nu are guvern, fiindca administratia civila (adica guvernul si reprezentantii sai, adica prefectii etc) e înlocuita cu administratia militara a cuceritorului. Comandantii militari (ai tarii ocupate) sunt singurii care pot fi contactati, pentru ca ei trebuie sa se asigure de „pacea militara” (adica dezarmare, lasare la vatra etc.).

  31. Ce dovada mai mare de inalta tradare poate fi decat aceea ca ceri inamicului sa bombardeze obiective, despre care ei ii furnuzasera informatii, inamic contra caruia armata lor lupta.

  32. Marian

    Tehnic, nu regele a cerut-o ci Maniu, dar în numele regelui. Dupa cum spunea Rica Venturiano: „Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină” 🙂 Si de altfel, tot de la Rica cetire: „Şi în sfârşit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul?„. 🙂
    Nici telegrama din 19 august (la care se referea Mihai în cartea lui Porter, dar care prin forma exprimarii sugereaza ca ar fi fost trimisa în cursul zilei de 23 august, eventual dupa arestare – desi de la Foggia sunt ceva ore bune de zbor) nu a fost trimisa de Mihai, ci tot de Maniu, si anume lui Cretianu la Cairo, de unde a fost retransmisa abia în 24 si ajunsa abia pe 25 la Washington. Confuzia Washingtonului era atât de mare (mai primise si telegrama lui Anto M cu 2 zile mai devreme), încât pe 26 înca nu stia cine cu cine trateaza armistitiul (reamintesc, ziua de 26 fuseste anuntata prin telegrama din 19, de care am vorbit, ca data schimbarii lui Anto din functie). Întrucât Cretianu nu era fistecine, continutul telegramei a trebuit sa treaca pe la cifru, adica pe la Buzesti, care l-a înstiintat cel mai probabil pe Mihai. Între timp pucistii s-au grabit, fiindca au aflat prin intermediul eminentei cenusii de la cifru, ce pregatea Anto M, si le-ar fi luat-o înainte.
    Concluzia e clara, chiar daca nu e foarte corect istoric sa te joci de-a ce-ar fi (fost) daca?, probabil ca orice raspuns ar fi dat Antonescu, tot ar fi fost arestat.

    Ceea ce nu am reusit sa aflu înca, este cum de nu stia nici Anto nici Cristescu si nici nemtii de cârtita de la cifru? Sau daca au stiut, de ce nu au anihilat-o? Sa fi crezut ca este doar un mic ustensil în mâna lui Maniu, folositor relatiei lui cu englezii?

  33. Marian

    Mi-am dat seama pea târziu ca unele afirmatii sunt relativ echivoce si pot fi intentionat gresit reinterpretate – Ungaria a fost atacata de anglo-americani, dar doar la nivel de obiective strategice (rafinarii, zone industriale),nu la nivel de populatie, asa cum a fost Bucurestiul, de exemplu, în 1944 (daca e sa fiu malitios, a fost razbunarea englezilor ca Antonescu a ignorat „sfatul” lui Maitlin de a NU merge la Hitler).

  34. Exista o carte de memorii: Magherescu/Adevarul Despre Maresalul Antonescu. Antonescu stia de complot. L-a insarcinat pe Cristescu, care, alaturi de col. Borneanu – asa e in carte -… dosar. Audienta la Antonescu, care asculta 2 ore expunerea. Final: Cine e in capul afacerii? Cristescu: D-l gen. C.tin Sanatescu, maresalul palatului. Antonescu: Daca-i el lasati-i in pace. Asta nu e in stare de nimic. Totusi, informati-va si ma tineti la curent. Peste zeci de ani memorialistul s-a intalnit cu subalternul lui Cristescu, Borneanu, … si mai departe ce ati facut, l-ati informat pe maresal? Da! L-am dezinformat. E un amanunt de simptomatologie – regula epilogului. Noi stim ce s-a intamplat si cu Ceausescu. Marii sefi din Securitate erau contrariati ca el, in loc sa faca avansari pe criterii…, le facea functie de umorile Elenei. Plus ca a incalzit la san tradatori. Or asta n-a convenit altora care nu erau carieristi, dar care s-au indepartat de el. Antonescu stia de complot, dar, la fel ca si Hitler, a vrut sa-i lase sa vada singuri ca singura cale e alaturi de Germania. Influenta englezilor pe langa cei de la cifru – suspect de pazite secretele ei – a precipitat actul in sine.

  35. Atacurile engleze asupra civililor au venit exact la 2 zile dupa ce Antonescu i-a trimis o scrisoare generalului Wilson, pe care il cunostea din misiunea sa de atasat militar, ca de la soldat la soldat. Urmarea, se stie: 4 aprile 1944. Cimitirul din sos. Giulesti/Bucuresti se chema 4 aprilie. Trebuie produse – pe baza documentelor, evident – atatea dovezi de existenta a inaltei tradari, incat, coplesiti, regalistii sa ajunga la inconstienta si nebunie. Astia merita pedepsiti cu picatura chinezeasca. (s.m. – moderator)

  36. Nu am nevoie de nici un fel de sublinieri. 23 august 1944 e o crima, dar minciuna conventionala rastoarna optica in ceea ce o priveste. E o crima care a convenit de minune englezilor. De aia e imaculata. Iar cine se face partas la o crima intampina reactii ca cele de mai sus.

  37. Marian

    Nu are sens sa discutam acuma actiunile aliatilor (de tip Dresda), important este faptul ca s-a realizat în public 🙂 ca regele a mintit atunci când a afirmat: 1. ca armistitiul a fost acceptat (si implicit a intrat în vigoare – prin îndemnul catre populatie si armata – ca sa linisteasca armata surprinsa probabil de ordinul lui Racovita), 2. a venit pacea (contrar tuturor conditiilor noi, Antonescu primise non-combat) si 3. Transilvania va fi a noastra (care americanii, din principiu, iar englezii din considerente strategice – nu fusesera acceptate).

    Nu mai vorbesc despre mentinerea monarhiei si a democratiei în tara – care au avut bataie lunga.

    1. a fost demonstrat prin faptul ca armistitiul s-a semnat pe 12 spre 13 septembrie.
    2. prin punctul 1 al armistitiului.
    3. prin opozitia UK si US la negocierile de pace din 1946.

    Restul s-a vazut.

  38. Trebuie revazut raspunsul. Friessner observase ca in ajunul marii ofensive rusesti la comandamentele romanesti nu se aflau titularii posturilor. Racovita era in concediu, comanda o avea Avramescu, pentru ca la 22/23 august, daca nu chiar pe 23 august comanda sa-i fie incredintata lui Steflea. Sigur, ordinele criminale ii apartineau lui Racovita.

  39. Marian

    Mi-au cazut în mâna întâmplator niste informati despre ce facea Mihai în perioada 23-29 august. Înca nu mi-e clar daca a ramas pâna pe 12 septembrie, asa cum spun sursele locale, ci s-a întors pe 28 seara (adica dupa ce rusii intrasera în Bucuresti), asa cum sustin sursele lui.
    Este incredibil.
    Am crezut ca statea ascuns, de frica nemtilor, într-o casa conspirativa, asta e daca am fost prost si l-am crezut pe baza interviurilor si memoriilor publicate.
    Deci, regele Mihai si regina-mama Elena au stat la un conac al unui VIP local, Petrescu, ginerele doctorului Culcer, dintr-o familie abonata la prefectura judetului (incidental, doamna Rodica Culcer (BBC, TVR) este maritata în aceeasi familie). Deci în vazul lumii, nu într-o casa conspirativa secreta (pleonasm 🙂 ). Tot satul stia, iar regele s-a întâlnit cu multi sateni în acea perioada, nu se poate tine un secret la tara – acei sateni spuneau ca l-au cunoscut, unii dupa abecedare (nu numai Ceausescu era pe contrapagina), altii dupa monede (uite ca Ceausescu n-a fost chip cioplit).
    Apoi, satenii îsi amintesc cum regele se juca cu avionul personal, speriind-o pe Elena când zbura prea jos, pentru ca Dobrita era lânga Stanesti, ce avea aeroport. Nici câinele lup, Aza, cadou al „Gestapoului” (cum se referea Mihai la RSHA) nu lipsea (din avion, se-ntelege). Halal actiuni de protejare a regelui în fata nemtilor care-i atineau calea, sa-l prinza si sa-l lege.

    Concluzia e evidenta, dar am refuzat s-o cred multa vreme – regele si-a dezertat armata (era comandantul ei suprem, retineti ca Antonescu se pregetea sa se duca pe front, nu în sens invers), si-a dezertat tara (lasând-o fara acte în regula si dezarmata în fata rusilor, cu un guvern neconstitutional/nelegal) si si-a dezertat poporul. A revenit în capitala abia când s-au lamurit lucrurile, adica, dupa surse, fie când delegatia româna a fost în sfârsit aprobata de Stalin (28 august, care e si ziua când au intrat rusii în Bucale, care e totodata si ziua primului decret emis de la 23 august încoace – adica cam ce trebuia sa faca pe 23), fie când hârtiile au fost semnate. Eu înclin spre ultima data, taranii din Gorj n-au nici un motiv sa minta, Mihai însa da.

    Aceeasi atitudine a fost prezentata si de americani, atunci când Mihai le-a dat un interviu în 1946 (acela celebru, cu Jeepul pe scarile de la Peles).

  40. „Mi-au cazut în mâna […]” -> Deci sunt surse scrise, să înţeleg?

  41. E de retinut data: 28 august (cea adevarata. Eu o stiu de la un contemporan). Ca zi de intrare in Bucuresti a sovieticilor. Sursele citate de istorici o sustin pe cea de 30 august.
    Nici nu merita sa mai insistam (io). Imi e lehamite.
    Vlastar regal. Inima de jigodie.
    Mai grav e ca, acum, se fac pasi catre castigarea dreptului de cetate a tezei potrivit careia Antonescu era nebun. Sau incapatanat (Neagu Djuvara), pentru ca avea o ruda de origine albaneza. Motiv pentru care nu voia sa semneze armistitiul decat in conditiile cerute de el.
    Dar e bine ca-si declina apartenenta monarhistii. Vom sti cine ne sunt inamici. Si cei care intr-un viitor conflict vor face pactul cu inamicul. Peste trupul tarii.

  42. Dragă domnule Vasilescu,
    Dacă am fi fost inamici (monarhişti şi antimonarhişti), atunci – în logica războiului – v-aş fi cenzurat comentariile de pe blogul meu. În lipsa acestei practici (decât când intraţi în domeniul patologicului), cred că împărţirea noastră în „tabere duşmane” este exagerată 🙂

  43. Marian

    Antonescu n-a vrut sa semneze conditiile armistitiului, decât daca prevedeau si alte îmbunatatiri.
    A oferit conducerea „altora”, care l-au refuzat.
    Altii i-au facut festa. Au facut un armistitiu care orice era numai armistitiu nu era, numai si numai ca sa n fie Antonescu cel care-l va semna si sa-i „zboare” din functii.

    Djuvara minte. Va fi prins, iar când va fi prins o va întoarce ca el nu e istoric, ci un fel de Sadoveanu sau Dumas, autor de romane istorice.

  44. Patologia crimelor politice nu e domeniul meu. Se practica la nivelul cel mai inalt in numele ratiunii de stat. Ultimii doi regi au fost campioni.
    Raportul este de inferioritate, clasa din care fac eu parte fiind cea mai expusa rezultatului jocului implacabil al ratiunii de stat. Adica mistificarea adevarului si pactul cu diavolul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s