În dialog cu Ştefan Paraschiv (4) Actul de la 23 august 1944 – evenimentul (II)

PLANUL LUI ANTONESCU

„Realitatea este că finlandezilor nu le-a folosit la nimic faptul că s-au oprit pe vechea graniţă. În 1944, când sovieticii revin în ofensivă, ei nu se opresc pe graniţa stabilită în armistiţiul din 15 martie 1940, ci merg mai departe pentru a ocupa întreaga Finlandă. Intră în istmul Karelia cu ţinta Helsinki, şi un singur lucru i-a oprit: bătălia de la Tali Ihantala (1-9 iulie 1944), mult dincolo de linia de armistiţiu din 1940.

Finlandezii au interceptat un mesaj radio care indica locul concentrării forţelor sovietice în vederea unui atac care ar urma să rupă linia defensivă şi au concentrat acolo tot ce aveau în materie de artilerie şi aviaţie (inclusiv aviaţia germană) şi le administrează sovieticilor o înfrângere dură. Convins de dificultatea de a cuceri Finlanda şi presat de nevoile de trupe pentru operaţia Bagration în ţările baltice unde rezistenţa era acerbă, dar şi cu faptul că aliaţii debarcaseră în Normandia şi puteau ocupa o bucată prea mare din Europa înaintea sa, Stalin a decis să renunţe la acest front divergent faţă de direcţia de principală de atac contra Germaniei şi să-şi menţină forţele spre vest. Tali Ihantala a fost motivul pentru care Finlanda nu a fost ocupată de sovietici, nu recunoştinţa lui Stalin. [….] 

Puteam să facem acelaşi lucru ca şi finlandezii? Antonescu asta a încercat, tot în 1944. Era din acelaşi aluat cu Mannerheim şi Pilsudski (ultimul murise în 1935), cu experienţă în primul război mondial şi cu experienţă în luptele cu bolşevicii. Ştia că aceştia nu se ţineau de cuvânt şi nu respectau nimic în afara forţei brute. Şi Antonescu a încercat un Tali Ihantala, pe nume Iaşi-Focşani-Nămoloasa, dar asta este o altă poveste. [….]”

(Cristian Negrea)

….. doar că noi nu eram ca finlandezii, iar motivul pentru care nu am fi putut face ca ei, limitându-ne la graniţele legitime ale ţării (adică netrecând Nistrul) cred că se aplică şi în privinţa unei eventuale rezistenţe: finlandezilor le-a reuşit a fost faptul că frontul lor era unul „de divergenţă” (adică secundar), pe când al nostru era unul principal… Singura şansă ar fi fost aceea al unei victorii (un „Tali Ihantala”) care să ne permită negocierea unor condiţii favorabile. Dar, ştiind că armata română era totuşi prost pregătită (o dovedise campania din 1942-1943), iar moralul ei era scăzut, am fi putut oare obţine o asemenea victorie?

_______

Dragă Ştefan,

Propria mea viziune asupra faptelor de la 23 august 1944 nu o să o mai reiau aici (pentru că nu conţine prea multe informaţii noi….).

Mai întâi voi face – mai serios – (1) câteva comentarii istorice legat de ce am citit „pe la tine”, apoi voi scrie – mai detaşat – (2) câteva lucruri despre filmul „Oglinda”.

………….

(reiau observaţia că istoria este un domeniu subiectiv şi că nu există „adevăr infailibil” – ci doar adevăruri particulare, conform propriilor viziuni istorice; astfel, toate intervenţiile mele sunt subiective şi pot fi uşor contestate.

Pentru a înţelege pe deplin viziunea mea despre aceste evenimente, ar trebui parcurse textele şi discuţiile menţionate în articolul anterior.)

(1) COMENTARII ISTORICE

0) Referitor la articolul dedicat de pe „Enciclopedia României” – într-adevăr, începe destul de neutru, dar continuarea este scrisă subiectiv (în mod particular, modul în care descrie discuţiile, cu replici, ca într-o piesă de teatru, când noi n-avem vreo stenogramă a discuţiei, mi se pare para-istoric).

Exemple: „Însuşi Maniu a observat că textul acestuia nu corespunde condiţiilor negociate la Cairo şi nici măcar zona neutră promisă de Molotov lui Antonescu nu mai exista”: afirmaţia este scrisă subiectiv, deşi conţinutul este adevărat (pot veni cu citate din stenograma discuţiilor consiliului din septembrie 1944).

Ţin să lămuresc o aparentă neconcordanţă din articol:

„În noaptea de 21 august 1944 a avut loc o nouă reuniune secretă la Palatul Regal, cu acest prilej fiind confirmată data de 26 august 1944 pentru răsturnarea lui Antonescu, dar nu a fost exclusă posibilitatea devansării acestei acţiuni, optându-se pentru 24 august.”

„Întrucât nu ştiau motivul pentru care mareşalul ceruse audienţă, Mihai împreună cu generalul Aurel Aldea, generalul Constantin Sănătescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Ioan Mocsony-Stârcea şi Mircea Ioaniţiu au discutat atitudinea ce trebuia adoptată. S-a hotărât devansarea trecerii la arestarea lui Antonescu, în cazul în care nu ar accepta să încheie armistiţiul.”

Scopul actului nu era „răsturnarea lui Antonescu”, ci încheierea păcii cu Uniunea Sovietică, care se putea face: cu acceptul lui Antonescu, prin guvernul său SAU cu demisia lui ORI (cum s-a întâmplat) cu arestarea lui, şi formarea unui nou guvern. 

În cuvintele Regelui Mihai:

„[…] grupul nostru prevăzuse şi ipoteza refuzului său. Iar el a înţeles că retragerea armatei de pe frontul de răsărit va avea ca urmare însăşi retragerea lui din viaţa politică a ţării. Poate că aceasta ar fi fost cea dintâi consecinţă a colaborării lui cu grupul nostru. Noi însă nu proiectaserăm un asemenea pas. Se vede că el la asta s-a gândit când a spus că nu poate să lase ţara în mâinile unui copil. Sănătescu îl avertizase doar că refuzând să iasă din alianţa cu nemţii ne obligă să alcătuim un guvern capabil de-o asemenea hotărâre. Ipoteza refuzului ni se păruse, nu cu multe zile înainte, imposibilă.”

(„Convorbiri”, M. Ciobanu, Humanitas, 2008, p.23)

sau, cum zice în „Oglinda”: «Arestarea este ultima soluţie».

Acum: 

1) Tu scrii:  

„Romania poate ar fi incheiat un armistitiu, poate ar fi iesit direct din razboi sau poate ca ar fi luptat pana la capat impotriva asupritorului bolsevic . Am fi dus-o oricum mai bine si poate am fi ajuns cel putin in coada Germaniei .”

Dragă Ştefan, poate „am fi dus-o mai bine”, însă este aceasta o opţiune morală de luat în calcul? Să fim părtaşi la o victorie nazistă? Îţi imaginezi cum ar fi arătat Europa astăzi dacă Germania câştiga războiul? Eu cred că varianta câştigătorii războiului de către Germania nazistă nu este o opţiune de luat în calcul (ca o alternativă dezirabilă). Şi am mai multe argumente ce ţin de istoria universală: 

– în primul rând, ar fi exterminat toţi evreii din Europa (în timp ce comunismul, din fericire, nu a reuşit să extermine toate elitele);

– în al doilea rând, ar fi dominat întreaga Europă – adică mai mult rău, pentru mai multe persoane;

– în al treilea rând, regimul nazist era mult mai rezistent decât comunismul (nu era falimentar) – şi poate nu s-ar fi prăbuşit nici până astăzi (din 1945 până în 2014!);

– în al patrulea rând, victoria Axei nu ar fi permis crearea unei „contra-puteri” (cum a fost Occidentul pentru blocul sovietic), ceea ce ar fi îngăduit dominaţia ei totală asupra lumii; 

– în al cincilea rând, Germania sau Japonia ar fi descoperit probabil primii bomba atomică – care, în mâinile unor nebuni….;

Poate sună oribil ce spun, dar, dragă Ştefan, eu cred că modul în care s-a petrecut istoria este cel corect: victoria Uniunii Sovietice a fost un deznodământ mult mai bun decât o speculativă victorie a Germaniei naziste.  

Fiind vorba de istorie speculativă, ai tot dreptul să spui că aberez şi să nu fii de acord 🙂 Însă fiind vorba de „ce a fost”, nu ştiu dacă merită să insistăm în faţa unei evidenţe: Germania a pierdut războiul. 

2) Tu scrii:

„Daca Hitler oprea razboiul? De castigat, oricum nu mai putea.”

Aici o să-ţi spun un detaliu destul de supărător: la 20 iulie 1944, când a avut loc tentativa de asasinare a lui Hitler (operaţiunea „Valhiria”), ştii ce reacţie au avut Churchill şi Roosevelt? Una negativă! De ce crezi asta? Îţi explic: planul conspiraţioniştilor (între care Stauffenberg este poate figura cea mai interesantă) era semnarea unei păci între Germania şi Aliaţii pentru continuarea războiului împotriva URSS (împotriva cărora Aliaţii să se întoarcă). Ar fi fost interesant, dar cum s-ar fi terminat războiul? Cu un super-stat german (care controla întreaga Europă). Ori, o asemenea opţiune nu le-ar fi convenit liderilor aliaţi…

Ei voiau înfrângerea Germaniei şi zdrobirea ei „for good”, astfel încât să nu mai poată duce vreodată un război.  

Glumind puţin, la cum arată Germania astăzi, eu cred că înfrângerea i-a prins bine 🙂

3) Tu scrii: 

„Daca iarna ruseasca nu era moartea, daca americanii nu si-ar fi bagat nasul, Germania ar fi castigat razboiul . Poate Anglia cadea cu totul în mare, poate nemtii ajungeau la Moscova .”

Referitor la americani: lor li s-a reproşat mai tot timpul că, pe toată durata perioadei interbelice (1919-1940), au practicat izolaţionismul american şi nu s-au implicat în treburile europene – nici chiar în Liga Naţiunilor. Faptul că al doilea război mondial era şi o problemă americană (pentru că era un război mondial – adică internaţional!) nu cred că trebuie să-l demontrez (cred că este evident). F.D. Roosevelt cred că a fost foarte vizionar când a înţeles acest fapt. Deci: „americanii nu şi-au băgat nasul”, ci s-au trezit (cam târziu!) din hibernare 🙂

Apoi, faptul că doreşti Angliei să se înece mi se pare cam urât din partea ta 🙂 Cum să sacrifici, imaginar, o atât de mare civilizaţie, pentru o victorie a unor nebuni? 🙂

4) Tu scrii:  

Acum 67 de ani, poporul român şi-a semnat condamnarea . Nu la moarte, ci la îngenunchere şi umilinţă definitivă .”

Eu cred că ne-am semnat condamnarea la umilire când am cedat Basarabia şi Bucovina de nord, iar, la îngenunchiere, când ne-am aliat cu Axa – aceaşi Axă care ne răpise Ardealul de nord.

5) Tu scrii: 

„Vreau să îmi imaginez viitorul României dacă aceasta îşi urma cursul normal .”

– ceea ce ar transforma actul de la 23 august într-un soi de anomalie, de deviaţie (lucru cu care nu sunt de acord):

Eu cred că acest „curst normal” era alianţa tradiţională cu Franţa şi Anglia – spre care ne-am întorc prin acest act. Deviaţia a venit când ne-am aliat cu Germania nazistă.

6) Tu scrii:  

„Cate idei . In fond si pana la urma urmei, am fi dus-o mai bine daca luptam pentru o cauza dreapta pana la capat, daca deasupra tuturor intereselor, ar fi tronat tara .”

Eu cred că, întorcând armele, pentru Regele Mihai a tronat ţara – nu oarecare interese obscure. Cred că şi Ion Antonescu, şi Regele Mihai îşi iubeau ţara – doar că aveau viziuni diferite privind „calea cea bună” de urmat.

7) Tu scrii: 

„Faptul ca un rege iresponsabil a schimbat cursul multor milioane de oameni este privit astazi de niste pigmei ca un adevarat gest de curaj. Cat e nesabuinta si cat e prostie, inca nu pot aprecia.”

Şi totuşi, poate fiind „nesăbuit”, „prost” şi „pigmeu”, şi eu cred că a fost un act de curaj şi nu cred că a fost un act iresponsabil. Cine ar fi crezut că planul lor ar fi putut reuşi?

Referitor la starea de spirit, uite ce mărturiseşte Regele Mihai:

„Eram încordaţi, dar în acelaşi timp lucizi. Sunt momente grele ale vieţii când judecata ţi se limpezeşte în loc să se întunece […] Cât despre teamă, nu poate fi vorba. Înfrigurare – da, dar nu teamă. În ziua aceea am simţit mâna lui Dumnezeu.”

(„Convorbiri”, M. Ciobanu, Humanitas, 2008, p.24)

8) Tu scrii:

„Un militar de oţel, el este socotit peste veacuri de nişte nulităţi care se consideră istorici dictator militar. Sunt, însă, mult mai mulţi care îl socotesc cel puţin erou naţional.”  

Aici cred că este vorba de o confuzie: sunt doi parametri distincţi – tipul de conducere şi importanţa istorică. De exemplu: Józef Piłsudski a condus în Polonia ca un dictator, însă el este un erou naţional. Aşa şi cu Ion Antonescu: el a condus în România ca un dictator militar (fără constituţie), dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un erou naţional.

Astfel, gratuitatea cu care, în mijlocul acestei confuzii, numeşti „nulităţi” istoricii care evaluează un tip de regim mi se pare destul de iresponsabilă.

Apoi, judecata nu este „peste veacuri” (post facto) cum sugerezi: el a fost perceput şi în acei ani drept dictator (1940-1944). El însuşi recunoaşte, într-o scrisoare către Iuliu Maniu, acest lucru:   

“Dumneavoastră sunteţi pentru regimul democratic, parlamentar şi pentru o politică externă alături de puterile democraţiilor apusene. Eu sunt pentru regimul intern al statului naţional totalitar şi pentru o politică externă alături de puterile Axei” 

(sursa: Ivor Porter – aici)

Dar este vorba desper altfel de dictatură decât hitlerismul, stalinismul sau fascismul italian: în cuvintele Regelui Mihai, Ion Antonescu semăna mai degrabă cu un „dictator roman” decât cu liderii totalitari contemporani.

9) În fine, îmi permit să comentez o remarcă a domnului Cristian Vasilescu din al doilea interviu luat de tine

„Apoi, pentru a da o notă de legitimitate actului de la 23 august, istoricii vin cu un argument de ordin sentimental – şi teritorial în acelaşi timp -, înşelător, care a sensibilizat opinia publică şi pentru intrarea în Primul Război Mondial alături de Antantă şi contrar dorinţei bătrânului rege Carol I, şi anume: “Ardealul, Ardealul, ne trebuie Ardealul”.Este un argument neîntemeiat, pentru că, la 23 august 1944, problema era nu dacă recăpătăm Ardealul, ci stăvilirea ofensivei ruseşti pe diagonala Moldovei, unde, în martie ’44, se stabilizase frontul.
Basarabia este la fel de românească precum Ardealul; soldaţii ardeleni însă, pentru al căror ţinut s-a militat şi s-a luptat, nu aveau aceleaşi sentimente pentru ea, de unde şi zicala lor în preajma lui 23 august: “dă-o încolo de Basarabie păduchioasă” (de la parazitul care răspândea tifosul, boală contra căreia guvernul României, în anii ’37/38, iniţiase o campanie de prevenţie).
În acel moment, Ardealul era o chestiune secundară.” 

Aici, domnul Vasilescu are dreptate: „În acel moment, Ardealul era o chestiune secundară”, iar problema Ardealului nu putea folosi drept argument la momentul 23 august 1944 pentru realizarea lui.

Dar, judecând post-facto, problema Ardealului de nord poate servi drept argument pentru legitimarea actului – dacă rezistam şi luptam cu sovieticii „până la capăt”, mult după 23 august 1944, am mai fi avut oare timp să recucerim apoi Ardealul?

În privinţa Basarabiei, nu cred că sovieticii ne-ar fi lăsat vreodată s-o păstrăm (au ei „un fix” cu Basarabia noastră)…

Diferenţa este că, dacă Ardealul de nord nerecuperat ar fi rămas poate şi astăzi Ungariei (ba chiar întreaga Transilvanie ar fi putut fi transformată într-o republică autonomă!), Basarabia (ciopârţită) este în cea mai mare parte incorporată într-un stat independent: Republica Moldova – cu care avem speranţe să ne unim 🙂 

Şi cred că o vom face destul de curând!

În schimb, privind teritoriile cedate deja Ucrainei (sub preşedintele Emil Constantinescu), nu ştiu ce speranţe mai avem să le recuperăm….

…….. 

(2) FILMUL OGLINDA

Filmul „Începutul Adevărului. Oglinda” l-am văzut pe când aveam 15 ani (l-am revăzut de curând) şi, îţi mărturisesc, mie mi-a plăcut 🙂

Mai întâi, ţin să fac o lămurire: consider că modul în care judecăm orice eveniment istoric este subiectiv. De aceea, reprezentarea cinematografică a unui eveniment este cu atât mai mult supusă failibilităţii. Astfel, aşa cum afirmi că articolul tău este „profund subiectiv” – cred că şi filmul lui Sergiu Nicolaescu, întrucât prezintă în mod artistic un subiect istoric (cu atât mai mult unul controversat), este subiectiv. Adică „filmul este genial, sincer şi adevărat” – dar adevărul este unul particular (conform unei anumite viziuni) ci nu unul universal. Asta nu înseamnă că filmul nu este bine făcut şi că nu respectă majoritatea mărturiilor şi informaţiilor pe care le avem despre acele evenimente….  

Ţin să mai fac o precizare: Într-un articol mai vechi (13 aprilie 2011), erai supărat că „Lui Sergiu Nicolaescu, omul care nu i-a strâns mâna lui Ceauşescu de trei ori în viaţă, i se pune în cârcă falsificarea istorie în favoarea conducătorului iubit şi promovarea unei propagande minuţioase”. Şi eu cred că asemenea acuzaţii sunt exagerate, dar le pot găsi motivaţia: în România, nu am avut tradiţia filmului istoric (până la Sergiu Nicolaescu, câte filme istorice s-or fi făcut?). Mulţi istorici de pe la noi consideră, probabil, că un film artistic trebuie să reprezinte 100% realitatea, aşa cum credem că a fost. Dar cine oare a procedat vreodată astfel, în istoria cinematografiei? Normal că, în filme, „realităţile istorice” sunt simplificate, romanţate….: de asta sunt filme şi nu documentare!

Mi-a plăcut explicaţia pe care o dă istoricul George Damian:

“Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au servit propagandei oficiale: istoria ca un fir roşu, cu statul dac centralizat la bază. Da, filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost comandate şi coordonate de politruci comunişti. […..] ceva-ceva adevăr istoric există în aceste filme, mai greu este de făcut separarea dintre adevăr şi ficţiune. [……] Iar înainte să-l condamnăm pe Sergiu Nicolaescu pentru filmele lui istorice haideţi să ne uităm puţin ce filme făceau maghiarii, bulgarii, sârbii, polonezii, ruşii, englezii, francezii etc în aceeaşi perioadă. Vom avea surprize majore. [……]

Să-i fie ţărâna uşoară! Mie îmi plac filmele lui”.

(3 ianuarie 2013)

Cred că alta este, în fapt, problema: studiul redus al istoriei. În mare, cunoaştem destul de precar istoria noastră naţională (şi pentru că se studiază prea puţin în şcoli). Ori, fără o cunoaştere temeinică a istoriei, nu pot fi comparate ce ştim cu ce vedem în film – astfel că, cel mai probabil, vom lua drept adevărat ce vedem în film (adică „adevărul” amestecat cu ficţiune). Dar problema asta nu o avem doar noi. Când majoritatea telespectatorilor se uită, să spunem, la serialul „Borgia”, crede cineva că au habar despre istoria familiei şi a Italiei în acele vremuri? Mă îndoiesc profund….

Notă:  Afirmaţia ta: Burebista, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Horea, Tudor Vladimirescu, Cuza, Carol I, Mareşalul Antonescu … adevăraţi eroi . Toţi au făcut un bine inestimabil acestui popor. Toţi au sfârşit tragic din cauza acestui popor” este un exemplu de «protocronism» pe firul roşu: Burebista nu a făcut un bine inestimabil poporului român pentru că, la vremea când el a trăit, acest popor nu exista 🙂  

……

Acum, să discutăm despre film: 

Prima „critică” asupra filmului am văzut-o în două interviuri dat de Regele Mihai acordate pentru un post de radio din Melbourne, în 1994/1995 (pe care îl poţi citi aici). În primul rând, înţeleg că Majestatea Sa nu a vizionat tot filmul:   

„- În România s-a vizionat filmul Oglinda. Majestatea Voastră a avut ocazia să vadă acest film? 

O parte. Pentru că a doua jumătate, care se termina cu execuţia lui Antonescu, n-am vrut s-o văd. Dar puţinul pe care l-am văzut constituie – să o spun pe şleau – nişte prostii acolo. Afară de faptele istorice care s-au întâmplat (23 august ş.a.m.d.), restul sunt nişte fantezii.” 

Sunt mai multe obiecţii pe care Majestatea Sa le ridică:

„Mă arată că fumam o ţigară una după alta (ca în şatră, cum se spune) şi că beam coniac. Asta este o… Parcă ne ardea nouă de astea, că aveam un 23 august! Nu ştiam ce o să facă nemţii şi noi să stăm la masă cu coniacul! […]

Alte neadevăruri din film?

În special felul cum prezenta diversele persoane şi chiar aşa-zisa conversaţie cu Antonescu. N-are absolut nimic adevărat acolo.

– Deci realitatea a fost total diferită!

Da.”

Dar uite un detaliu puţin cunoscut: 

După vizita mea de anul trecut la Majestatea Voastră, am făcut un interviu şi cu Sergiu Nicolaescu, regizorul filmului Oglinda, de care am discutat. Şi i-am spus despre nemulţumirea Majestăţii Voastre în ceea ce priveşte filmul, că v-a prezentat într-un mod derogativ. El s-a exprimat că are o simpatie deosebită pentru Majestatea Voastră, cunoscând chiar personal pe Majestatea Voastră (chiar m-a întrebat: „Şi-a adus aminte Majestatea Sa de mine?”). Aţi fi fost undeva, copii, undeva la o şcoală împreună, ceva în genul acesta. Iar în film spune că nu a avut niciun pic intenţia de a prezenta în mod derogativ pe Majestatea Voastră, chiar a dat o explicaţie cu fumatul şi cu băutul, spunând că actorul care a jucat în film era extrem de nervos şi a cerut să fumeze. Şi atunci s-a gândit: Ce să facă? Să-i dea să fumeze o ţigară obişnuită? Se gândea că, la prestigiul Majestăţii Voastre, poate un trabuc… a fost mai indicat. Însă ce mi-a spus este că a trimis Majestăţii Voastre scenariul şi poza actorului care urma să joace rolul Majestăţii Voastre, însă efortul de a consulta pe Majestatea Voastră a rămas fără succes. Care e realitatea?

Întâi de toate, nu-mi aduc aminte să-l fi întâlnit. Poate, dar nu ştiu. Chestiunea asta cu scenariul, într- adevăr mi l-a trimis şi am început să-l citesc încet-încet. Şi am văzut atâtea aberaţii acolo, încât am renunţat să mai continui cu citirea. Că n-avea niciun rost. Şi erau anumite lucruri acolo care nu mi-au plăcut deloc şi care erau complet inexacte. Unele scene cu mine sunt cam de operetă. Plus lucrul care e complet neadevărat şi îţi lasă – cum să spun – un gust amar: când spune că, la toate consiliile pe care le aveam pentru începuturile războiului şi toate astea, toţi ceilalţi se aşezau, fumau, beau coniac. Asta nu a existat. Nu a băut nimeni coniac în palatul regal niciodată, nici chiar la chestiunile oficiale. Asta denotă ceva neserios pentru mine.

Şi asta v-a decis să nu colaboraţi cu el? Pentru că, poate, o colaborare a Majestăţii Voastre făcea ca filmul să fie mai realist, mai… cu responsabilitate faţă de istorie!

Poate, dar eu cred că scenariul, aşa cum era făcut, era deja hotărât să fie aşa. Orice aş fi spus… Trebuia tot schimbat! N-a făcut şi n-am impresia că ar fi vrut să facă. Pentru asta am lăsat-o moartă, nu m-am implicat.

Am să-i transmit!

Ar fi fost discuţiile săptămâni şi luni, ca să pună lucrurile la punct. Aşa că… nu.

Tot ca o confidenţă, mi-a mărturisit că toţi cei care au văzut filmul (oamenii politici de acum, care au văzut acest film) au spus că filmul l-a ridicat pe Majestatea Voastră.

Nu. Asta nu ştiu.”

Sincer să fiu, obiecţiile Regelui mi s-au părut de formă şi nu de fond, fiind legate de portretizare mai mult decât de realitatea istorică. Normal că Majestatatea Sa, care a trăit acele momente, nu poate să nu compare realitatea cu ce vede în film şi să nu obiecteze: „Stai! Asta n-a fost chiar aşa…. N-am zis asta….”.Dar poate un film artistic să redea lucrurile exact aşa cum s-au întâmplat?Eu cred că nu….  

În mare, şi eu am avut impresia că filmul l-a ridicat pe Rege ci nu l-a coborît… şi, faţă de alte versiuni, mi se pare că filmul prezintă o variantă destul de echilibrată.

Anunțuri

43 comentarii

Din categoria Atitudini, În dialog cu Ştefan Paraschiv

43 de răspunsuri la „În dialog cu Ştefan Paraschiv (4) Actul de la 23 august 1944 – evenimentul (II)

  1. 1. Sa nu uitam totusi ca si Finlanda a fost in sfera de influenta sovietica pana in anii „70. Aceasta varianta usoara de „protectorat” sovietic a generat chiar un termen de geopolitica: finlandizare. Practic, reprezentantul guvernului sovietic la Helsinki putea sa se opuna numirii unor ministri (si, in orice caz, a primului-ministru) daca ii considera neprietenos fata de Uniunea Sovietica. Rezultatul a fost „domnia” de peste 3 decenii a lui Urho Kekonnen (care, intamplator sau nu, era tot seful unui partid agrarian, ca si Petru Groza!). Asa ca nu vad cum ar fi putut fi Romania in afara sferei de influenta sovietice, chiar si in cazul unei rezistente victorioase (atat de improbabila!) pe linia Focsani-Namoloasa.
    2. Popoarele nu dispar peste noapte, dar cu tarile se poate intampla asta. In scenariul rezistentei (cu „succes”!) va propun sa reflectam la urmatoarea posibila (si chiar probabila, in lumina unor documente reale!) cronologie: 30 august 1944 – Stalin isi da acordul final pentru ca armata de partizani a lui Tito sa ocupe Banatul; 17 septembrie 1944 – introducerea administratiei civile sovietice in Moldova, care este „reintregita” ca RSS Moldoveneasca; 30 septembrie – trupele romane si germane fiind fixate pe linia Focsani -Namoloasa, sovieticii declanseaza operatiuni de patrundere prin Dobrogea spre Bulgaria si prin Galitia si Maramures spre Ungaria, Maramuresul fiind anexat RSS Ucraina; 25 octombrie – Ardealul „eliberat” de Armata Rosie este proclamat Republica Sovietica a Transilvaniei, la care vor fi alipite, pe masura „eliberarii” si judetele din sudul Transilvaniei; 7 noiembrie – 1 decembrie – guvernul roman cere si obtine armistitiul care lasa soarta Dobrogei si Ardealului de Sud (ocupate militar de sovietici) sa fie decisa prin plebiscite organizate la sfarsitul razboiului, iar la Bucuresti instaleaza o Comisie Aliata de Control cu presedintie sovietica, 30 decembrie 1944 – este instalat, pe model finlandez, un guvern „de larga concentrare democratica” condus de Petru Groza.
    Iar in 1946, cu o Romanie redusa la Muntenia si Oltenia, cu un partid comunist care nu se putea compara cu cel bulgar, ce obstacole ar mai fi fost pentru infiintarea planuitei Republici Populare Federative a Dunarii de Jos, condusa de un vechi cominternist, bulgarul cu cetatenie sovietica Gheorghi Dimitrov?

  2. Vă mulţumesc, stimate domnule Ghenea, pentru aceste foarte necesare şi utile completări!
    N-am insistat cu acest „scenariu” (foarte posibil) pentru că s-ar fi lungit discuţia prea mult (pe terenul istoriei speculative, discuţiile nu pot fi decât lungi…).
    Mai scurt, doamna Roxana Iordache a rezumat situaţia astfel:
    „Era o catastrofă dacă Regele aştepta 26 august, România ajungea doar o gubernie sovietică. De fapt, mai multe gubernii sovietice, fiindcă ţara ar fi fost împărţită la fel de criminal ca şi partea furată din Moldova.
    E chiar o mare naivitate să-şi închipuie cineva că s-ar mai fi putut salva ceva fără actul Regelui – sau naivitatea şi mai mare că s-ar fi putut salva mai mult. S-au declasificat suficiente arhive. Jocurile erau făcute încă din 1943, de la Teheran. Singura şansă – şi aia problematică – a României de a scăpa de comunism (deşi era oricum puţin probabil să fim admişi ca enclavă noncomunistă) ar fi fost să ne oprim la Bug. Fără 23 august, Transilvania cedată era pa!”

  3. Pingback: Recapitulare (25) Copacul cu răvaşe | tudorvisanmiu

  4. Femeile sa-si vada de cratita lor. Razboiul e pentru minti ascutite si brate tari. Concluzia ar fi cam asta: complotistii au crezut ca, inlaturand pe Antonescu si anturajul sau, inainte ca rusii sa o faca – ceea ce acestia si asteptau -, se vor fi vaccinat de hitlerism. Asa crezut ei. Nu si Stalin.

  5. „Femeile sa-si vada de cratita lor.” -> Gândindu-mă la cum a murit Ecaterina Teodoroiu, nu pot să vă scriu decât: să vă fie ruşine!

  6. Ecaterina Teodoroiu a fost o „rara avis”, odata.
    Pentru sustinatorii neabatuti ai actului criminal, nici macar Jukov nu credea, inainte de 23 august 1944, in succesul unei ofensive de iarna, a doua oara.
    Si, a treia oara – asa cum spunea ilustrul profesor Lucian Boia: „Eu fac propria mea istorie”, nu discut actul de la 23 august 1944 si conditia belicoasa a femeii decat pe schemele propuse de mine.
    Am incheiat, nu inainte de a va transmite: maturizare grabnica, copii ai durerii! Am lucruri mai bune de facut decat sa parlamentez cu voi (sti? In viata intalnim unii oameni pe care nu e bine deloc sa-i contrazicem. De retinut acest mesaj).

  7. Şi de Escadrila Albă ce ziceţi? 🙂 De Ana Ipătescu?
    Referitor la Lucian Boia, nu înţeleg cum dumneavoastră îl acuzaţi că „ne duce spre drumuri de pierzanie” («Neagu Djuvara si Lucian Boia sunt istorici care ne poarta pe drumuri de pierzanie» – comentariu din 27 decembrie), dar totodată îl numiţi „ilustrul profesor”.
    „[…] nu discut actul de la 23 august 1944 si conditia belicoasa a femeii decat pe schemele propuse de mine.” -> Atunci, într-adevăr, nu văd rostul în a mai discuta, din moment ce eu nu sunt de acord cu schemele propuse de dumneavoastră.
    Eu cred că este perfect OK să contrazicem oameni cu care nu suntem de acord – atunci când situaţia de comunicare a unei polemici (întâlnire de idei) şi nu a unui dialog (întâlnire de persoane). Cu dumneavoastră am ţinut o polemică şi mai puţin un dialog: ori, ideile au avut prioritate, ceea ce m-a făcut să las orice menajamente faţă de persoana dumneavoastră 🙂 – chiar dacă asta a însemnat o dovadă de lipsă de respect faţă de vârsta dumneavoastră.
    Mi-am permis obrăznicia de a vă dojeni într-un mod cam brutal simţind că daţi dovada unei lipse de bun simţ atunci când, cu un misoginism evident, scrieţi: „Femeile să-şi vadă de cratiţa lor”. Iar bărbaţii de ce să-şi vadă? De mitralieră şi de tranşee?!
    Modul în care scrieţi despre război, deşi nu l-aţi trăit (aţi afirmat că aveţi aproape 44 de ani – deci sunteţi născut în 1970!), cu un spirit milităresc exaltat şi o unilateralitate a viziunii („numai cauza noastră a fost dreaptă, alături de Germania”), „scuzând” un sistem atât de pervers ca nazismul (100% la fel de diavolesc precum comunismul!), scriind nişte mizerii despre un vârstnic de 92 de ani (să se spânzure?!) – toate acestea, dragă domnule Vasilescu, consider că m-au îndreptăţit să vă contraZIC.
    Astfel, într-adevăr, decât să mai parlamentaţi cu mine (la care „noi” vă referiţi – n-am nicio idee!) – piezând inutil timpul -, vă doresc să vă apucaţi de lucrurile mult mai bune de făcut pe care le aveţi.
    Cu stimă şi mulţumiri pentru răbadarea avută!

  8. Lucian Boia chiar este un profesor ilustru. Nu pot sa-i spun altfel. Scopul demersului sau istorico/filozofic este de pus in discutie.
    In legatura cu: „de ce sa-si vada barbatii?”, te sfatuiesc sa citesti cartea lui Horia Sima, Era Libertatii. Statul National Legionar, si anume, in volumul II, discursul doctorului Serban Milcoveanu al predarea sefiei UNSCR (uniunea nationala a studentilor crestini din Romania). A avut cel mai lung mandat. De 4 ani. Acolo este relevat nu numai sensul barbatului in lume, dar si rolul si locul tineretului universitar in societate.
    O fata foarte desteapta, foarte frumoasa, foarte pregatita mi-a spus candva: am solduri ca sa fac copii, nu pot sa sap transee.
    Istoria participarii Romaniei la cel de-Al Doilea Razboi Mondial am facut-o cu ofiteri care au luat schije in corp si dat sange pentru Romania in confruntarea cu bolsevicii (aia pe care Mihai, mai intai, i-a introdus prin frauda in palat, apoi, cu complicitati, le-a dat cale libera sa ocupe tara, mai tarziu el intinzand-o englezeste).
    Tema de reflectie: comunismul a fost pervers, nu nazismul. Ca regimul national/socialist are si o dimensiune criminala, este cu totul altceva. Hitler este singurul om politic care nu si-a mintit poporul (comunismul a fost diavolesc. Comunistii au omorat preoti si a daramat biserici). Numai ca, in actuala contemporaneitate, se cauta o impacare intre popoarele mai ieri beligerante, prin avansarea aceluiasi regim de judecata, atat pentru extrema dreapta, cat si pentru extrema stanga. Si cu pilaful asta sunteti hraniti voi, pentru ca rusii nu o sa-l injure niciodata pe Stalin asa cum sunt obligati sa o faca nemtii cu propriul lor fost conducator, Adolf Hitler. Nu se poate. Impacare peste cadavre nu exista.

  9. Ştire din Basarabia: http://www.publika.md/fetele-mai-interesate-sa-faca-armata-decat-baietii-daca-ar-exista-unitati-militare-pentru-femei-as-merge-cu-placere_1518961.html
    Comunismul a fost pervers pentru că i-a minţit pe oameni, nazismul – pentru că i-a smintit!
    Eu nu voiesc să citesc cărţi legionare decât din interes istoric – nu ca să caut răspunsuri la întrebări filosofice.
    „Impacare peste cadavre nu exista.” -> Dacă nici peste cadavre nu se împacă oamenii, vai de noi!

  10. Tutea ne spunea ca extrema dreapta nu poate fi judecata in paralel cu extrema stanga. Nu poate fi vorba de egalitate atitudinala in cazul celor doua extreme.
    Eu ti-am recomandat sa citesti in interes istoric doar amintitul discurs, nu toata cartea. Doar in cartea aia se gaseste si, poate, in arhive, unde e mai greu de ajuns.
    Tocmai ca peste cadavre nu se impaca oamenii, statele, poate, da, Germania si Franta o cam fac (iti recomand doc. lui Carmen Avram. Acela in care vorbeste de urmasii personajelor lui Rebreanu si Sadoveanu. Familia Lipanilor pastrea o „stransa” prietenie urmasilor Bogzestilor).

  11. „Nu poate fi vorba de egalitate atitudinala in cazul celor doua extreme.”: Aşa este: extrema stângă a născut-o pe cea dreaptă – adică răul tot de la comunism vine! O recunoaşte Petru Grozea (citez aproximativ): „Nazismul şi fascismul sunt sisteme în care mijloacele comunismului sunt folosite de către burghezie”.
    Totuşi, din punctul de vedere al istoriei universale, deznodământul în care URSS a câştigat războiul a fost infinit mai bun decât acela în care Axa l-ar fi câştigat:
    – în primul rând, ar fi exterminat toţi evreii din Europa (în timp ce comunismul, din fericire, nu a reuşit să extermine toate elitele);
    – în al doilea rând, ar fi dominat întreaga Europă – adică mai mult rău, pentru mai multe persoane;
    – în al treilea rând, regimul nazist era mult mai rezistent decât comunismul (nu era falimentar) – şi poate nu s-ar fi prăbuşit nici până astăzi (din 1945 până în 2014!);
    – în al patrulea rând, victoria Axei nu ar fi permis crearea unei “contra-puteri” (cum a fost Occidentul pentru blocul sovietic), ceea ce ar fi îngăduit dominaţia ei totală asupra lumii;
    – în al cincilea rând, Germania sau Japonia ar fi descoperit probabil primii bomba atomică – care, în mâinile unor nebuni….;

    Cât despre noi, Marin Preda o spune foarte precis: noi românii existăm deoarece am dat numai „lupte de apărare a căminelor noastre şi nu de cucerire a vetrelor altora”. «Până la urmă Ştefan cel Mare s-a împăcat cu turcii, după ce i-a respins de pe pământurile Moldovei. N-am fost turciţi, iată victoria noastră, dar nici n-am avut nesăbuinţa de a cuceri Constantinopolul. Acum o avem! (Contaminaţi, vrem să luăm parte la cuceriri, măi băiete!) Vrem să cucerim Moscova!» (https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2014/01/02/o-inadecvare-istorica-razboiul-total-contra-urss/).

    Dacă recomandarea e în interes istoric (la asta m-am referit – nu la cantitate), voi citi întreaga lucrare.

    P.S.: Cât despre „rusii nu o sa-l injure niciodata pe Stalin asa cum sunt obligati sa o faca nemtii cu propriul lor fost conducator, Adolf Hitler”, motivul mi se pare simplu: ruşii n-au învăţat nimic, germanii, ca şi japonezii, s-au „spălat”!

  12. Capitalism = Comunism = Haos. De la material la spiritual. Spiritul a fost alterat cel mai rau. Japonezii au instinctul revansei, iar Germania va deveni hegemonul Europei. Adica o reconstituire a AXEI. Pentru noi nu e deloc bine. Am infipt de doua ori, intr-un interval de 20 de ani, cutitul in spatele nemtilor, iar rusii ne stiu de fascisti.
    Te sfatuiesc sa citesti doar respectivul discurs. Sima a fost si omul cuvantului scris. Si a scris mult. Oricum, faptul ca legionarii au recurs la asasinat nu vaccineaza clasa politica de atunci, absolvind-o de propriile-i crime.

  13. Capitalismul nu e un sistem politic, ci unul economic. Cred că intenţionat v-aţi verit să scrieţi „Liberalism”, pentru că, atunci, aţi fi admis tacit cât de puţin respect aveţi pentru libertatea individuală. Eu cred că ORDINEA (pe care o invocaţi) trebuie legată de LIBERTATE – care ar trebui să fie cea mai valoroasă.
    Germania de astăzi se întemeiază pe baze economice solide (creiind forma – una deosebit de productivă), nu pe bazele totalitariste ale Germaniei naziste (care creau fondul – o ceată de nebuni exaltaţi).

    Eu cred (ori asta este evident) că expansiunea comunismului s-a datorat ascensiunii nazismului şi fascismului – regimuri atât de rele încât până şi occidentalii s-au aliat cu comuniştii împotriva lor! Cred că o singură soluţie politică ar fi existat împotriva înălţării extremelor: o politică chibzuită, înţeleaptă, pacificatoare, în spiritul lui Titulescu.

  14. Libertatea individuala nu inseamna ingradirea sau, mai grav, negarea libertatii fiintelor vii, colective, care sunt neamurile, Creatie Divina.
    Lumea democrata confunda libertatea cu libertinajul. De aici aversiunea pentru ordine, disciplina, indispensabile unei vieti sanatoase si unor activitati productive, proprii dictaturilor.
    Exista o diferenta fundamentala intre dictatura si totalitarism, cel din urma confiscand nu numai proprietatea si personalitatea individului, dar obligandu-l sa si colaboreze cu sistemul in cauza. S-a vazut la comunisti. Sunt convins ca se va mai vedea in cadrul proiectatului sistem globalist, unde coruptia si destrabalarea au luat locul masurilor coercitive.
    Titulescu a fost tot timpul contra Romaniei, pentru ca a fost omul ocultei, care l-a lingusit (era foarte sensibil) si alimentat cu morfina. Politica Romaniei a fost condusa de un morfinoman.

  15. „ordine, disciplina, indispensabile unei vieti sanatoase si unor activitati productive, PROPRII dictaturilor” -> !?!
    Decât să mă mai indignez, citez, în glumă, o vorbă a lui Will Rogers din 1927: „Dictatura este sistemul politic ideal, dacă ai dictatorul potrivit”. Tot aşa, şi democraţia este sistemul politic ideal, dacă ai poporul potrivit 🙂

  16. Noi nu mai suntem demult potriviti pentru democratie. Sa sti ca si comunismul de la noi se intitula democratic. Si chiar era. Cel putin dupa congresul IX. Lectii de filosofie istorico/politica practica au dat patronii si popoarele sistemelor la care se refera personajul de mai sus.
    Toata mistificarea asta, punand eroii si martirii la colt si transformand tradarile in acte de salvgardare nationala, si insusirea rasturnata a unor valori, predicata apoi public, vine din faptul ca in tara asta nu mai e barbatie. Au avut grija si Carol II, si Mihai sa ne arunce intr-o zodie capitularda (ca pestele de la cap se strica). Cine stie oare cand vom iesi de acolo. Si toate astea pentru ca cei doi, alaturi de cei care le seamana – organic si sufleteste -, nu sunt facuti pentru lupta, sacrificii, munca si angajament. Partea sanatoasa a poporului este vatamata tocmai de catre astfel de specimene destrabalate. Dar va veni si ziua in care poporul asta o sa-si aduca aminte ce-a fost. Va veni o zi – cum au mai fost – cand vor fi sacrificate leprele si tradatorii de catre capetenii. Nu invers.

  17. Marian

    E greu de explicat în câteva cuvinte o situatie denaturata intentionat vreme de zeci de ani, si a carei imagine, deformata într-un sens sau în altul, a ramas ca un fundal în memoria colectiva sau individuala, ca un fel de prejudecata.

    Sunt câteva idei mari care se desprind din justificarea actului.
    Una dintre ele este necesitatea de a salva tara. ALta este situatia catastrofala. Mai sunt si altele, dar le voi trata mai târziu.
    Fara a fi lipsita de un anume fundament logic, ideea s-a prins ca un scaiete de creierul multora.
    În primul rând ce era o situatie catastrofala? Catastrofala e un fel de superlativ în sens, fara a avea grade de comparatie.
    Militar, situatia României era grava, dar nu catastrofala. Ofensiva rusa se desfasura de la nord la sud. Din câte am citit si am citit la greu, nici un autor sau istoric a precizat de ce de la nord la sud, când noi eram la vest iar rusii la est.
    Raspunsul e banal de simplu si în el sta cheia catastrofalei situatii. Pentru ca rusii au fost opriti pe barierele naturale, în speta Nistrul. Asadar, ei au avansat prin câmpie spre Bucovna si de acolo au început coborâsul spre Bucuresti. Pâna la România, rusii n-au avut nici un obstacol natural serios, în afara unor fluvii, numai câmpie cât vedeai cu ochii.
    Acum, este adevarat ca numai o parte din Carpati ne apartinea, si daca rusii nu erau opriti la Namoloasa-Focsani, riscam sa ramânem cu o fâsie muntoasa, ca la Marasesti. Situatia era grava, dar nu disperata, si se putea rezolva. Se poate lua un glob geografic, si se poate masura cât s-a cucerit în anul anterior lui 23.08.1944 si cât în anul ulterior lui 23.08, conditiile nefiind nici macar identice.
    Politic, situatia nu evoluase cu nimic din 1940. Aceiasi lideri, aceleasi partide „interzise”, aceleasi manevre de culise.
    Economic. Nici aici nu existau progrese sau regrese.
    Social. Aici sta de fapt cheia dezastrului de la care trebuia salvata România. Câta vreme Europa a stat sub teroare si bombardamente, România a înflorit, era practic o a doua Elvetie. Si tot ca-n Elvetia, în Bucuresti misunau sute de agenti secreti ai tuturor taberelor, lucru cunoscut de toata lumea, inclusiv de nemti. Cu exceptia a doua bombardamente, în 1942 si 1943, România nu a cunoscut urgia razboiului, a fost o oaza de recreere din temutul „Ostfront”. În 1944 însa, au existat câteva bombardamente puternice care le-a adus aminte românilor ca ei erau într-un razboi total. Începeau a cunoaste pe pielea lor semnificatia conceptului. Pâna atunci stiau doar din presa (cenzurata) si de la radio (interzis) despre ce se întâmpla pe front, asa cum aflam noi ce se întâmpla în Ucraina – ceva care nu ne afecteaza direct.

    Comparativ cu „vita bella”, vara anului 1944 a fost o catastrofa. Comparativ cu Germania, Franta sau Anglia, ca sa nu mentionam Rusia, Ucraina si Bielorusia, eram înca neatinsi de razboi (practic, reconstructia tarii, prezentata în filmele de propaganda tip Bumbesti-Livezeni s-a facut în urma furaciunilor rusilor, nu ale distrugerii propriu-zise).

    Salvarea tarii survenea în acest moment. Trebuia evitata catastrofa, trebuiau acceptate conditiile „aliatilor” (adica rusilor) câta vreme mai erau valabile, si trebuia scoasa tara din razboi.
    Eh, aici e buba. N-am realizat nimic. militar a fost o catastrofa mai mare decât Stalingradul, pierzând jumatate din efective într-o singura dupa-amiaza, între 130 si 170 de mii de soldati, subofiteri si ofiteri, dupa surse, plecând în prizonierat.
    Politic, am semnat un armistitiu care avea mult mai multe puncte decât cele pe care „le-a acceptat” Mihai. Un lucru trecut foarte usor cu vederea este si faptul ca Ungaria, care a luptat pâna la final de partea Germaniei, a primit EXACT aceleasi conditii. Sigur, stim asta ex post facto, dar asta e.
    Economic. Nu s-a întâmplat nimic (bun).
    Social. Pacea promisa de rege s-a dovedit a fi o vorba-n vânt. În nici 24 de ore eram în stare de lupta cu Germania, dar si cu Rusia (stare care a încetat abia din 12.09.1944 când a fost semnat armistitiul). Cu alte cuvinte, Mihai a facut acelasi lucru de care l-a acuzat pe Antonescu, ca a plecat la razboi (dar cu Rusia contra Germaniei, nu cu Germania contra Rusiei) fara un angajament scris.
    Prin urmare, conform armistitiului, România s-a angajat sa furnizeze 12 divizii (si deci s-a pornit o noua campanie de recrutare în tara, unchiul meu facând parte dintre noii recruti), mai mult decât Franta, de exemplu. Si nici nu a fost lasata sa se opreasca la Ungaria (cf. conditiilor pre-12.09), ci a trebuit sa mearga pâna departe, la granita Austriei. Cu care ocazie a pierdut, în acele 10 luni, mai multi soldati decât a pierdut „criminalul” Anto în 3 ani de razboi. Nu ca ar fi avut nevoie rusii de soldatii români, dar în conditiile muntoase, românii au pierdut multi oameni, o armata care, în alte conditii, ar fi putut „stabiliza” România. O tara fara soldati „înauntru” era tara nimanui.

    În orice caz, parerea mea, ramâne pe mai departe, ca regele, necopt la minte, a cazut în plasa întinsa de lingaii de profesie cu care s-a înconjurat, nu neaparat datorita lui (pe unii i-a mostenit, pe altii i-a primit prin mamitica), si care l-au convins ca el, Mihai, trebuie sa încheie pacea, daca vrea sa ramâna rege (iar ei sa-si pastreze posturile). Daca pacea ar fi fost încheiata de Antonescu (asa cum, suficient de credibil, a fost demonstrat), regele ar fi ramas pe mai departe vioara a doua, cu Antonescu ca prim ministru, care ar fi cules roadele armistitiului/pacii. Însusi faptul ca l-a predat pe Anto comunistilor, care erau oamenii rusilor, subliniaza ca Mihai dorea sa scape cu orice pret de Anto, fiindca chiar si maturatorul palatului banuia ce-l putea astepta pe acesta la rusi.

  18. Despre „predarea lui Antonescu”:
    „REGELE MIHAI: Circulă opinia că eu l-am livrat ruşilor pe Antonescu. Întâi, trebuie să spun că eventualitatea arestării Mareşalului a fost decisă de cei patru şefi politici ca o măsură de prevedere. Pentru păzirea lui ar fi fost nevoie de o gardă, căci nu trebuia să se întâmple ce se întâmplase cu Mussolini, care fusese salvat de nemţi. Am discutat. Brătianu a spus că nu are oameni pentru aşa ceva. Maniu l-a făgăduit pe Ilie Lazăr, care, mi se pare, se ocupa de paza lui. Şi-a luat răspunderea pentru el. Comuniştii au spus că, în eventualitatea arestării, au şi ei oamenii lor de încredere. Or, Ilie Lazăr era plecat în Transilvania ca să-şi culeagă trupele, şi 23 august ne-a prins fără el. Aşa că acel inginer Ceauşu, adică Bodnăraş, aştepta într-o camionetă împreună cu cinci, şase oameni. Eu am plecat din Bucureşti pe la ora două, două şi ceva – iar Bodnăraş şi cu oamenii lui au pus mâna pe Antonescu pe la patru dimineaţa. Atunci l-au scos din camera-seif şi l-au dus la Vatra Luminoasă, unde mi se pare că se afla un sediu al partidului comunist. Toate conciliabulele de dinainte de 23 august specificau clar că, în eventualitatea arestării lui, Antonescu va rămâne în mâini româneşti. Cum au intrat ruşii în Bucureşti, peste câteva zile, l-au predat. Eu am fost străin de această manevră. Nu puteam, într-o chestiune atât de delicată, să colaborez tocmai cu comuniştii. Daacă le-as fi cunsocut intenţiile, aş fi procedatîn consecinţă, dar nici eu, nici liderii partidelor istorice n-au putut să presupună că oamenii Moscovei pot să săvârşească o asemena mârşăvie. Cel care a descoperit răpirea lui Antonescu a fost, se spune, Sănătescu.
    MIRCEA CIOBANU: Când a fost predat ruşilor?
    REGELE MIHAI: În ziua când m-am întors de la Dobriţa, el nu mai era. Predarea s-a făcut chiar în ziua intrării ruşilor în Bucureşti. Bodnăraş însuşi l-a predat generalului rus Buranin. S-a dus acesta în Vatra Luminoasă, a fost chemat acolo – nu ştiu.”
    (Mircea Ciobanu, “Convorbiri cu Regele Mihai I al României”, Ed.Humanitas)

  19. Marian

    Scuze, dar o tâmpenia mai mare decât asta nu am auzit decât rar …

    N-are oameni sa pazeasca doi oameni (ok, au fost 5), unde a fost armata pe care s-a bazat când a dat lovitura de stat? A fost în stare sa execute „Stejar extrema urgenta”, sa pazeasca Bucurestiul, sa dezarmeze nemtii, dar nu putea sa pazeasca niste oameni închisi într-un seif, de care nu stia nimeni?

    Era partidul comunist mai „militarizat” decât armata româna? Cea care a eliberat Bucurestiul, apoi Transilvania?

    Sa fim seriosi … (si pe bune nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar e asa de greu 🙂 , cât de „naiv” trebuie sa fii sa crezi o gogomanie ca asta)

  20. Dragă Marian,
    Credeam că ai înţeles prea bine harababura şi confuzia din momentul 23 august 1944…. pentru că Ilie Lazăr (garda lui Maniu) n-a putut să-i asigure paza, s-au oferit comuniştii. N-aveau o soluţie mai bună, aşa că Sănătescu l-a dat pe mâna lor (aşa cum propuseseră ei chiar dinainte! – ca o alternativă la protecţia oferită de ţărănişti).

  21. Marian

    Pai asa a fost educat regele Mihai? Sa faca harababura?
    Harababura avea voie sa faca un prostalau de pe strada, nu un voievod instruit de mic sa fie rege.
    Ce pretentii as mai avea de la el sa ma conduca azi, în 2014, când el îsi pierde calmul si actioneaza haotic la primul semn de panica?
    Dar probabil ca ai dreptate. Harababura e conceptul care a definit 23 august. Nu o actiune concertata de rasturnare a dictaturii fasciste antonesciene sub conducerea înteleapta a PCR si întoarcerea armelor contra cotropitorilor hitleristi :). nu, frate, o harababura în toata regula, conform DEX.

  22. Păi atunci?

    Uite ce spune Regele Mihai, în aceaşi carte:
    „Criticii actului de la 23 August ar trebui să ia în consideraţie că tot ceea ce am făcut noi am făcut sub ochii nemţilor, care nu erau dispuşi să piardă ne neaştepta un aliat ca România. Asta întâi de toate. Şi, în al doilea rând, nu ştiu cine ar fi îndrăznit să procedeze la răsturnarea situaţiei politice fără să aibă trupe bine instruite şi gata de acţiune în Bucureşti. Am acţionat în disperare de cauză, dar, sunt convins, totul a fost călăuzit de mâna provindenţei. Daca am fi lăsat lucrurile să meargă în virtutea dorinţei lui Antonescu, România ar fi fost devastată, dar complet, de armata sovietică. Noi am salvat fizic ţara, nu am vândut-o ruşilor, aşa cum îndrăznesc că afirme, fără să producă nici o dovadă, criticii noştri. Oraşele n-au fost distruse. Celelalte ţări, care mai încolo aveau să devină socialiste, au fost la pământ, sub tăvălugul armatelor roşii. După ce frotnul a fost spart, ruşii au intrat în ţară, dar până în Transilvania n-au tras un foc. De ce se uită atât de uşor că noi am luat 50.000 de prizonieri, de la soldaţi simpli până la comandanţi? Sigur că, după 23 august, sovieticii au afirmat că ei au eliberat România. Intră în sistemul lor de gândire politică să-şi asume victoriile altora. Ce să însemne că, imediat după 23 august, ruşii au oprit ofensiva împotriva germanilor? Oprirea ofensivei a însemnat că ruşii au avut de gând să provoace exact acelaşi dezechilibru de forţe pe care l-au provocat în Varşovia, în timpul răscoalei. Atunci, Stalin a dat ordin armatei să înceteze orice acţiune – şi pe acest fond de linişte absolută, nemţii i-au măcelărit pe polonezi. Oprind şi acum ofensiva, ei sperau ca şi la noi să se producă aceeaşi catastrofă, iar nemţii să pună mâna pe noi. N-au reuşit.”

  23. Marian

    Eu vreau numai sa te întreb, ce anume a realizat (pe atunci) regele Mihai din tot ce a pretins ca a realizat? Practic mi se rupe de conditiile în care a facut actul de la 23 august, hazardate sau nu, noroc chior sau nu. Ceea ce importa este numai rezultatul obtinut. A primit conditii mai bune decât Antonescu? A salvat tara? A salvat natiunea? A salvat macar dinastia regala?
    Citeste de exemplu proclamatia catre tara, rând cu rând, alineat cu alineat, idee cu idee si noteaza alaturi ce s-a rezolvat, imediat (1 luna), pe termen mediu (pâna la abdicare) sau lung (pâna în 1989).
    Citeste discursul din parlament (dupa greva regala) iarasi punct cu punct. Apropo, de ce nu l-a arestat si pe Groza ca pe Antonescu atunci când a refuzat sa demisioneze (asa cum sustine Mihai)?

    Nu s-a tras nici un foc de catre rusi, pentru ca Mihai uita ca a cerut încetarea ostilitatilor contra rusilor înca din seara lui 23.
    Nemtii stiau de complotul împotriva lui Antonescu, doar ca acesta din urma l-a linistit pe Hitler ca lui nu i se poate întâmpla nimic.

    PS: Într-un fel e bine ca ai început cu „Convorbirile (ex)regelui …”, pentru ca daca începeai cumva cu Malleus Maleficarum, Mein Kampf, discursurile lui Pol Pot, si le aveai tot atât de aproape de inima, fara pic de analiza critica dar cu rejectia parerilor contra, cine stie de ce te apucai sa faci 🙂 . Discursurile unui om politic ratat sunt din fericire inofensive.

  24. „A primit conditii mai bune decât Antonescu?” -> Nu, a primit aceleaşi condiţii ca Antonescu.
    „A salvat tara?” -> „Oraşele n-au fost distruse. Celelalte ţări, care mai încolo aveau să devină socialiste, au fost la pământ, sub tăvălugul armatelor roşii.”, „Daca am fi lăsat lucrurile să meargă în virtutea dorinţei lui Antonescu, România ar fi fost devastată, dar complet, de armata sovietică.” (Regele Mihai)
    „A salvat natiunea?” -> „În realitate, soarta României era clară şi neomenoasă şi fusese pecetluită prin intervenţia multor factori externi şi cu totul în afara posibilităţii noastre de control. […] hotărârea Aliaţilor apuseni de a plasa ţările din estul Europei în sfera de influenţă şi de control a Uniunii Sovietice. Nici o ţară din estul Europei nu a putut scăpa de acest destin, indiferent de poziţia pe care a avut-o în timpul războiului; Ungaria a fost aliata Germaniei naziste până în ultimul moment, căzând sub control comunist; Bulgaria care a încercat să-şi declare neutralitatea a avut parte de aceeaşi dictatură; în fine, chiar şi Polonia şi Cehoslovacia, cele două state care au primele victime ale agresiunii hitleriste şi faţă de care Apusul avea o datorie morală adâncă au fost, în mod egal, supuse terorii roşii ce a urmat războiului.” (Regele Mihai)
    „A salvat macar dinastia regala?” -> Da: s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma şi a asigurat continuitatea dinastică a Familiei Regale.
    „Apropo, de ce nu l-a arestat si pe Groza ca pe Antonescu atunci când a refuzat sa demisioneze (asa cum sustine Mihai)?” -> Fiindcă a apelat la medierea Aliaţilor. Comisia Aliată (Sovietică) de Control conducea, practic, ţara atunci, nu? – spre deosebire de 23 august 1944…

  25. Marian

    Ar fi trebuit sa ma astept sa nu vezi realitatea …. pacat.

  26. Pentru Marian

    Toate argumentele tale stau in picioare, intaietate avand cel geografic. Nici Jukov, cu frontul romanesc stabilizat in martie, nu credea in succesul unei ofensive de iarna in fata unei armate care se apara pe redute naturale. Se incearca – astazi – inducerea unei stari de spirit potrivit careia actele de inalta tradare savarsite de membri ai casei regale si de catre sfatuitorii lor sunt un fel de binecuvantare divina. 23 august 1944 este o mare piatra de incercare. Cei mai multi nu cauta sa explice cauzele pentru care complotistii au batut palma cu inamicul, explicand, totodata, justetea cauzei lui Antonescu, ci incearca sa ne arate noua, astazi, cum se apuca rahatul de partea lui cea mai curata. Iar cand vii cu argumente de necombatut, dintr-o afinitate greu de inteles pentru o casa regala care demult nu ne mai reprezinta, au si scuza ca ne-a fost pecetluita soarta de catre altii. Altii – adica aliatii, in speta rusii – cu care ei erau primii pregatiti trateze, abandonandu-si poporul, conform principiului enuntat de Titus Popovici, mult mai tarziu: La Vremuri Noi, Tot Noi. Doar ca de acea data aritmetica politica n-a prins, rusii facand matematica la alte scoli. Ale marxism/leninismului. Ei – complotistii – stiau din start care sunt riscurile, dar toti s-au supus orbeste comandamentelor venite de la Londra si cand au vazut la ce ticalosie s-au facut parte – in cap cu regele – n-au stiut cum s-o intinda englezeste. Secretele lui 23 august sunt bine pazite. Ele arunca asupra familiei regale si anturajului ei anateme greu de suportat. De aia si regele suspenda audientele care nu-i convin, se face ca n-aude intrebarile, minte, are un anturaj dubios, pentru ca numai oamenii obscuri, partasi la faradelegi ori la legaturi contra firii, pot ascunde la nesfarsit pacate care ar scandaliza un popor intreg.

    Iti sugerez sa citesti interviul luat lui Ion Coja/22. 000 de evrei arsi de vii la antena 3/www. artemis.ro. Iata aici un fragment:

    „P. B.: Credeţi că explicaţia acestui „trend” demitizant se rezumă la factorul tinereţe? Domnul Djuvara nu este chiar aşa de tânâr!

    I.C.: Te înşeli! Domnul Djuvara este foarte tînăr pentru conştiinţa publică românească, atunci când vorbim de marii români din Occident sau cât de cât importanţi. Dacă Djuvara murea la vârsta la care a murit Mircea Eliade sau Horia Vintilă, azi nu ştia nimeni de el. Cu cărţile scrise în Franța nu-şi crease nicio faimă în România. Şi exact asta a vrut prin cărţi sale – altminteri foarte bine scrise, stilistic vorbind, să atragă atenţia asupra sa, să facă valuri!… Prin idei şi interpretări forţate. Dacă e adevărat că în august 1944 făcea parte din serviciul de cifru al Guvernului – parcă aşa l-am auzit spunând, atunci asupra persoanei sale se deschide o perspectivă foarte „nasoală”: trădarea de la 23 augut a fost în primul rând a celor de la serviciul de cifru, pe care Ion Antonescu îi disprețuia pe faţă şi de mai multe ori încercase să-i risipească, dar de fiecare dată le-a sărit în apărare regele, mult mai înţelegător cu metehnele contra firii pe care le cultivau mai toţi angajaţii acelui servici. Rolul homosexualilor în actul de la 23 august 1944 este un subiect încă necercetat! Iată: un tînăr istoric, în căutarea faimei, poate aborda acest subiect! Ce de valuri va face!… Să se tot înece în ele!”

  27. Marian

    Ma amuza la maxim si alte aberatii.
    De exemplu, multi dintre trepadusi, dar chiar Mihai (!!!), insistau pe frica de Gestapo, de aia aveau întâlniri secrete, ma rog, un fel de Pistruiatul.

    Poate ca n-ar fi rau ca Mihai sa afle ca în România, în Bucuresti, chiar sub nasul sau, erau spioni adevarati, toti cunoscuti de catre SSI si nemti (nu Gestapo, dar Gestapo suna mai amenintator si toata lumea a auzit de el, pe când numele corect ar fi fost Amt Ausland Abwehr de care n-a auzit nici dracu’, asta ca sa nu zic de Reichssicherheitshauptamt Amt VI, cunoscut probabil numai din Sven Hassel sub numele de RSHA). Deci, nici Gestapoul nici Abwehrul si nici RSHAul nu putea sa aresteze un spion american sau englez într-un teritoriu care nu apartinea Germaniei si nici nu avea acorduri în acest sens (la fel cum nu te poate aresta CIA în România, chiar american fiind – trebuie proceduri de extradare samd), cu atât mai putin pe regele acelei tari. Dimpotriva, regele acelei tari putea sa-i extradeze cu o miscare de mâna, daca ar fi dorit, sau sa le puna garda de corp, ca o pisica cu clopotei.

    Stim (cred 🙂 ) de episodul în care Hitler l-a acuzat pe Ica de complot, cu dosar complet bine documentat, de tentative de pace. A patit Ica ceva?

    A patit Mihai ceva atunci când a declansat furia Fèhrerurlui cu discursul sau de pace în 1942->1943? L-a arestat Gestapoul? 🙂

    Înteleg ca Mihai era relativ necopt la minte si usor de speriat, nestiindu-si nici macar atributiile de rege, el ascultând de maica-sa Elena si ulterior si de lingaii bine plasati lânga el.

    Daca si-ar fi cunoscut macar parte din atributii, ar fi stiut cum se negociaza un armistitiu. Asadar, s-a trezit înconjurat de rusi, într-o tara pustiita de soldati, parte trimisi în Siberia, parte în Tatra, a permis epurarea armatei, atâta câta mai era, si se mai mira ca a fost „lucrat” de rusi, ca n-a putut guverna.

    Cu cine? Cu armata, decapitata si distrusa? Cu partidele politice, aflate la „reeducare”? Cu ministrii competenti, aflati tot la reeducare? Cu poporul? Care popor? Cel caruia îi promisese pacea dar i-a omorât 350000 dintre fiii lui (pentru Tudor care nu vede diferenta: punctele de armistitiu date lui Antonescu, sau lui Maniu, sau complotistilor, nu prevedeau ca RO sa lupte contra DE, armistitiul lui Mihai cerea acest lucru chiar de la punctul 1)?

    Un alt punct pe care tocmai Tudor îl scapa din vedere este ca armistiul propus înainte de 23.08 prevedea mentinerea monarhiei, conditie lipsa dupa 12.09. Poate pentru ca implica un lucru dureros, Anto s-a luptat pentru tara sa si pentru regele sau, acesta din urma n-a facut-o nici pentru una nici pentru celalalt.

  28. A auzit dracu de toate serviciile de spionaj germane ce actionau pe teritoriul Romaniei. Le pomeneste domnul profesor Cristian Troncota in cartea sa: Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete romanesti. Erau vreo 6.
    Tocmai ca sa impiedice episodul de pace al lui Ica a plecat/fugit Horia Sima in Italia, ca sa dea alarma lui Mussolini, dar italianul nici n-a vrut sa-l asculte. Ba l-a mai si trimis cu scandal inapoi. Sima avea informatii despre ce se discuta si voia in mediile politice romanesti proaliate.
    Problema de actualitate e alta. Adolescenta este varsta la care suntem chemati/asteptati sa imbratisam mari idealuri, mari cauze. Or, cand vietuim intr-un mediu care practica echilibrul osului de ros (nu deschizi gura ca sa nu scapi osul) si unde ni s-a spus: nu putem intra in NATO cu Antonescu pe steag, si din oportunism multi au acceptat, cum sa nu ramana in frunte fosta sa majestate, cand toti ailalti au fost ingropati premeditat?
    Fatalitatea e ca, daca mediile care dirijeaza ocult Romania vor monarhie, nu mai scapam de astia neam. Singura posibilitate e sa-si scoata ochii intre ei, pentru ca succesiunea in casa lor e f. complicata.
    De neinteles este altceva. Cum au ajuns marii comandanti ai armatei ca, dupa 3 ani de lupte, sa se manance intre ei (Iacobici cerea ca in anuarul armatei el sa fie trecut inaintea lui Petre Dumitrescu, un foarte mare general).
    Da-mi o adresa de mail ca vreau sa-ti trimit un iterviu pe care l-am luat unui veteran de razboi exact in ziua de 23 august 2010.

  29. Pentru Tudor, nu stiu daca am ce sa mai scriu. E bine sa-l asculti pe Razvan Theodorescu, dar e bine sa mai asculti si de altii. De Constantin Corneanu de exemplu (vezi ca de curand, prof. Papacostea i s-a luat un interviu. Trebuie cautat).

  30. Istoricii nu scriu ce trebuie despre 23 august de frica sa nu fie acuzati de partizanate hitleriste. Pai cine apara civilizatia in Europa: America, despre care se stie la dispozitia caror forte oculte era, Anglia, care a fost tot timpul o perfida, URSS-ul bolsevic? Nu. Germania. Iar Germania la acel moment avea o conditie politica ce nu convenea si nu convine.
    Numai ca iminenta noului conflict continental obliga liderii de la Bucuresti sa defileze din cu Ion Antonescu pe steag. Cine nu face asta si vrea sa ne trimita la razboi e perfid. Odata trebuie si ei sa arate ca sunt capabili de risc in fata rusilor si americanilor, asa cum a fost Ion Antonescu. Sunt convins ca actualii vor delega prin tanguieli pe altii sa o faca, invocand continuitatea statala etc., iar daca nu vor avea pe cine se vor evapora. Ca sa nu fie obligati sa ia decizii care sa-i incrimineze mai tarziu. Aia la 23 august, Maniu, Bratianu, Titel Petrescu doar s-au ascuns. Astia or sa se evapore. Anatema de proantonescian nu e pentru ei.

  31. Marian

    O mica completare: nu existau decât 2 servicii mari si late, ale armatei si ale „civiliei”. primele erau grupate în Abwehr, condus de Canaris, celelalte fusesera trecute sub umbrela RSHA, condusa în acea perioada de Kaltenbrunner.

    întrucât celelalte servicii nu fusesera desfiintate, nemtii sunt buni la birocratie, este corect sa se spuna ca au fost mai multe „servicii”, dar care raportau doar la doua entitati.

  32. „punctele de armistitiu date lui Antonescu, sau lui Maniu, sau complotistilor, nu prevedeau ca RO sa lupte contra DE, armistitiul lui Mihai cerea acest lucru chiar de la punctul 1” ->
    Din telegrama trimisului american Lincoln Mac Veagh adresată de la Cairo secretarului de stat Cordell Hull la 8 aprilie 1944:
    „Rumanian armistice terms which the Soviet Government proposes […]
    1. Trupele române care luptă împreună cu nemţii împotriva Armatei Roşii sunt compuse din şapte divizii în Crimeea, din trei sau mai multe divizii în regiunea Odessa şi din trei sau mai multe divizii în regiunea Chişinău. Aceste divizii româneşti trebuie să se predea Armatei Roşii ori trebuie să atace pe nemţi din spate şi să înceapă operaţii în comun cu Armata Roşie împotriva nemţilor. […]
    2.Condiţiile minime sovietice pentru armistiţiu sunt următoarele:
    a. Ruptura cu germanii şi operaţii în comun cu forţele aliate, inclusiv Armata Roşie, împotriva nemţilor, cu scopul de a restabili independenţa şi suveranitatea României. […]
    4. Guvernul sovietic consideră drept nedrepte deciziunile Dictatului de la Viena şi este gata să execute operaţii comune împotriva ungurilor şi nemţilor, cu scopul de a reîntoarce României toată sau cea mai mare parte a Transilvaniei.”

    E adevărat, din pct. 2 şi 4 înţeleg că este vorba doar de acţiuni pe teritoriul românesc şi Transilvania. Nu ştiu, în schimb, dacă se gândiseră la vreo limită pentru acele „operaţii în comun cu Armata Roşie împotriva nemţilor”.

  33. Sigur! Dar din cartea lui, care e totusi cercetator, asa reiese.

  34. „sa-ti trimit un interviu pe care l-am luat unui veteran de razboi exact in ziua de 23 august 2010” -> Dacă doriţi, vă pot asigura publicarea interviului pe blogul meu, pentru a fi urmărit de toţi cei interesaţi 🙂
    Dacă nu, vă pot trimite eu pe mail mailul cu care postează Marian (dacă doreşte şi el acest lucru).

  35. Marian

    Poti sa-i trimiti emailul, n-am nimic împotriva, doar sa nu fie postat public.

  36. Marian

    A fost doar o completare, istoria serviciilor secrete nu este întotdeauna usor de urmarit, fie ele antice sau moderne.

  37. Da. E f. interesant. D-l Papacostea e bun la analize si sinteze. Plus ca stie f. multa materie. A fost un om cam chinuit. Si e interesant ca ne transmite imaginea exacta a lui Averescu. Care a fost perceput ca un om si militar ce s-a bucurat de largi simpatii. Antonescu nu era asa. Era temut in armata.

  38. Marian

    Ti-a sacapat un amanunt:

    sa lupte cu nemtii în scopul restabilirii integritatii teritoriale, nu paân la Viena

  39. Asta/i mostenirea pe care tanara generatie o primeste si careia urmeaza ai asigura continuitatea, Ascunzisurile. Prefacatoria ridicata la rang de conduita politica. Dupa ce Stanculescu si-a pus in gips piciorul, gestul sau e, astazi, repetat in mii de ipostaze. Cu diferenta ca „ortopedia” e centrata acum pe deget. Ii doresc lui Razvan Theodorescu sa aiba zile multe, ca sa inregistreze pe viu falimentul total al societatii, efect al „tranzactionismului” si al „tradarilor inteligente” pe care le aclama (sa nu mai imi raspunzi, ca nu mai vreau sa stiu ca existi. Ramai in plata Domnului. Si tu, si cei care te lumineaza).

  40. Păstrez acest comentariu ca o mărturie pentru ura care aproape întotdeauna însoţeşte tipul de discurs pe care şi dvs. îl folosiţi: l-aş numi legionaroid, dar simpatia pentru dictatorul Ceauşescu îmi indică o atracţie către totalitarism, în general.
    Trecerea de la discursul oarecum îndrumător, „pedagogic”, cu care am început să dicutăm (în care încercaţi să mă „ghidaţi” spre drumul pe care îl consideraţi dvs. corect) la unul în care „neînregimentarea” la viziunea dvs. duce la o duşmănie neîmpăcabilă (a unui domn respectabil faţă de un tânăr în floarea vârstei!) – arată cât de dispus sunteţi pentru dialog.
    Vă mulţumesc pentru situarea în plata Domnului, cea mai corectă 🙂
    Vă promit că nu veţi mai găsi un loc de comentare pe acest blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s