La masă cu prietenii

Dragă Răsvan,

Fără dorinţa de a te distrage de la preocupările tale din ultima perioadă, mi-am propus să-ţi împărtăşesc câteva evenimente care s-au mai întâmplat în Bucureşti. Nu e vorba numai despre „marele protest” de duminica trecută (15 septembrie), ci şi un eveniment cultural, unul…. „educaţional” şi unul istoric. Titlul acestui articol (care ar putea fi urmat de altele) este semnificativ pentru intenţia mea: cui să împărtăşim asemenea experienţe, dacă nu prietenilor? 🙂

1) Încep cu „evenimentul cultural”, urmărind o ordine cronologică: lansarea de joia trecută (12 septembrie) a ediţiei ilustrate a volumului „Între Orient şi Occident”, de Neagu Djuvara (care a împlinit în august 97 de ani).

Nu redau ce s-a vorbit (vezi înregistrarea mai jos), ci scriu despre această ultimă apariţie publică a sa: deşi are o vârstă, memoria îi merge bine şi vorbeşte bine (deşi „se ridică greu”, cum a observat chiar el); aude un pic mai prost (Liiceanu a trebuit să-i repete unele lucruri). N-a ezitat să spună că unirea de la 1859 se datorează masonilor.  

Scriu doar despre carte: „Între Occident şi Orient” a fost tradusă din franceză (Les pays roumains entre Orient et Occident). El a povestit că, în 1995, când Humanitas a lansat-o în România, Gabriel Liiceanu i-a cerut să taie o treime. Cu „strângere de inimă”, Djuvara a făcut acest lucru, dar, încă şi după 18 ani, îi reproşează editorului acest „sacrificiu”. Liiceanu s-a motivat frumos: „Pe atunci, Neagu Djuvara nu avea faima de atunci, iar cartea era foarte groasă şi ar fi avut un preţ pe care mai puţin şi l-ar fi permis. De aceea v-am cerut să tăiaţi o treime din carte. Acum, v-aş cere, din contră, să mai scrieţi 100 de pagini”. Auzind explicaţia, Djuvara a încheiat adresându-se fanilor: „Vă iert că nu m-aţi ghicit acum 20 de ani!”.  

Privind relaţia cu „admiratorii”: librăria a fost plină (cam 300 de oameni); la final, aproape 100 sau mai mult au aşteptat un autograf de la el. Vorbea mult şi diverse cu „admiratorii”; l-am auzit spunând şi o vorbă demnă de înscris: Răspunzând unei persoane la întrebarea „Există istorie adevărată?”, el a răspuns ceva de genul: „Pentru oameni, nu există. Numai Dumnezeu poate să ştie istorie adevărată”.

Referitor la dl. Gabriel Liiceanu, gazda evenimentului (care are deja 71 de ani) – impresia mea a fost că vârsta începe să-l atingă, deşi se poate să fi fost doar obosit („zăpăcit”, cum a spus el) sau supărat (pentru că nu a reuşit să obţină tot ce şi-a propus privind organizarea acestui eveniment). 

Deşi Digi24 a înregistrat o parte a evenimentului, iar materiale video am găsit pe channel-ul Humanitas:

2) Continui cu „marele protest” de duminica trecută (15 septembrie): cred că au fost 20.000 de oameni. Să-i cunosc, n-am prea putut, fiind atât de mulţi, mulţumindu-mă să remarc decât diversitatea lor. Pe lângă „oamenii de bine” (majoritatea studenţi), au participat şi (citez dintr-un comentariu): „seriosii de la Noua Dreapta (cu cativa popi pe langa) […] comunistii de cluburi cu Che Ghevara pe piept, comunisti cu Internationala la portavoce (la astia nu am rezistat, cand am auzit Internationala, am inceput sa urlu la ei, si au pus “Desteapta-te romane”)”. Personal, am văzut şi purtătorii unui steag pirateresc (oare „ce hram or purta”?).

Semnificativă a fost prezenţa lui Eugen David, localnic din Roşia, considerat liderul „luptei pentru Roşia Montană” (prin asociaţia Alburnus Maior). Dintre politicieni, a fost zărit destul de timid Toader Paleologu, printr-un colţ de stradă, şi Mihai Neamţu, umilit de câţiva cetăţeni, la îndemnul unuia cu o portavoce:

3) Aş fi vrut să las la urmă începerea şcolii (16 septembrie), nefiind un eveniment pe care să vreau a-l împărtăşi. Deşi, acum doi ani, am făcut apologia învăţăturii, disting „învăţătura” de sistemul de învăţământ, pe care îl consider ineficient, acaparator şi excesiv. Totuşi, poate în mod paradoxal, consider că un asemenea sistem este cu atât mai nociv cu cât este neserios, superficial şi permisiv (de aceea am ales un „liceu de vârf”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”).

Am intrat în clasa a XI-a. 

4) Fără a exagera sentimentul regalist – deşi recunosc că sunt monarhist -, menţionez că miercuri (18 septembrie) a fost un eveniment special: Regina Ana a României a împlinit 90 de ani! Cu acest prilej s-a lansat albumul „Ana – Portretul Reginei” (realizat de Principele Radu al României), la Biblioteca Central Universitară „Carol I”. Au participat Alteţele Lor, Principele Radu şi Principesa Margareta, serbând ziua Reginei în România, în timp ce Majestăţile Lor, Regele Mihai şi Regina Ana, au sărbătorit aniversarea Reginei în mod privat, în Elveţia, alături de Principele Nicolae.

Cunoscând sentimentele tale privindu-l pe Principele Radu, redau un singur moment, sugestiv pentru ce mi-ai spus tu mai demult: prima a vorbit Principesa Margareta; apoi, l-a întrebat pe Principe: „Vrei să spui şi tu ceva?”. Principele şi-a întins repede mâna să ia microfonul, dar Principesa i l-a îndepărtat cu aceeaşi viteză, a zis o glumă pe care n-am înţeles-o, apoi i l-a dat. Principele a vorbit mai mult, dar a lăsat-o pe Principesă să încheie, cu un final scurt şi frumos.

N-am găsit o întregistrare, deşi sala a fost plină de televiziuni şi camere de filmat.