Arhive pe etichete: Nelson Mandela

Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 3

UPDATE (21.04.2014)! Mai multe poze cu Madiba şi dictatori ai lumii (ex: Yasser Arafat, Gaddafi, Mugabe) puteţi vedea pe platforma În linie dreaptă.

„Am aflat cu multă tristeţe despre trecerea la cele veşnice a lui Nelson Mandela, om de Stat plămădit din virtuţi rar întâlnite în lumea puterii de astăzi.
Nelson Mandela a stat drept în faţa ororilor timpurilor Războiului Rece, plătind cu suferinţă fizică şi morală pentru credinţa sa în libertatea omului şi dreptul său la demnitate”.
Cu credinţă şi altruism, el şi-a iertat călăii, iar pentru aceasta a trebuit să îndure uneori dezaprobarea aliaţilor.
Nelson Mandela a trăit aproape un secol, dăruindu-ne un exemplu de constanţă şi durată a iubirii de dreptate.
Dumnezeu să-l odihnească acum în pace!”

(MS Regele Mihai I al României – 6 decembrie 2013)

„Libertatea valorează mai mult decât bunăstarea”. Acesta este principiul sub care încheiam articolul trecut, întrebându-mă, retoric: „oare de ce sud-africanii nu au nostalgia regimului de apartheid”, chiar şi dacă înainte ar fi fost mai bine?

***

În această a treia parte, aş dori să mă refer la câteva reacţii privind moartea lui Nelson Mandela (cea a Regelui Mihai fiind citată mai sus) şi la relaţia lui cu anumite personalităţi. 

De la început, mă dezic de logica arătată de conspiraţionistul „Lovendal”, când scrie:

Continuă lectura

Reclame

Un comentariu

Din categoria Atitudini, Eroi adevarati

Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 2

MOTTO: “Fă-ţi poporul puternic. Fii exemplul lor şi te vor urma” – Nelson Mandela, 1988.

În prima parte, am expus următoarele consideraţii referitoare la personalitatea lui Nelson Mandela:

  • cauza lui Mandela a fost una bună: “Am luptat împotriva dominaţiei albe şi am luptat împotriva dominaţiei negre. Idealul meu cel mai scump este acela al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie şi să aibă şanse egale”
  • mijloacele violente spre care s-a întors au fost, în schimb, rele. Asta nu înseamnă că nu aveau justificare: „Who will deny that thirty years of my life have been spent knocking in vain, patiently, moderately and modestly at a closed and barred door?” (Chief Luthuli).

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Eroi adevarati

Cum se plâng eroii…. (3) Madiba – partea 1

Motto: “Niciodată să nu uitaţi că un sfânt este un păcătos care nu se lasă bătut.” (Never forget that a saint is a sinner who keeps on trying) – Nelson Mandela

Despre Nelson Mandela (1918-2013), trecut de curând dintre noi (la 5 decembrie 2013), aş fi vrut să fi scris mai demult. Am aşteptat mai întâi să se încheie cele 10 zile de doliu naţional, încheiate ieri cu înmormântarea sa la Qunu, satul copilăriei sale (el fiind născut în localitatea Mvezo).

S-a mai întâmplat şi altceva: am mai aflat că Nelson Mandela nu a fost chiar un „Gandhi”. Primul loc unde l-am văzut etichetat drept „terorist” a fost pe blogul Roxanei Iordache. Recunosc, acest lucru m-a bulversat un pic, şi am încercat să găsesc un răspuns acestei întrebări: „A fost Mandela un terorist?”. 

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Eroi adevarati, Jurnal