Arhive pe etichete: circulaţia ideilor

Utopia colaborării sau entropia individualismului?

Cea mai importantă componentă a democraţiei este constituită de drepturile sociale, economice, ideatice ale individului (principiul „Mâinii Invizibile” aplicat comportamentului colectiv, produselor materiale şi ideilor transmise), sau este reprezentată de transferul de putere, capital şi valoare atribuită prin procesul electiv, piaţa economică, respectiv, circulaţia ideilor, adică – în general – fluctuaţiile de autoritate şi înfluenţă în societate care, la nivel individual, produc sentimentul de superioritate faţă de alţi semeni, la un moment dat?

2 comentarii

Din categoria Jurnal