Arhive pe etichete: Chişinău

„Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: “Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în “Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie deconcertantă a Marelui Vizir de Rusciuc, dinaintea lui Langeron: “E ruşinos ca ruşii, care stăpânesc un sfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare”… Folositoare sau nu, prin Tratatul de pace ruso-turc de la 16/28 mai 1812, ruşii şi-au adjudecat Basarabia, iar o sută de ani mai târziu, sfidând orice lege a bunului simţ diplomatic, sărbătoreau, la Chişinău şi-n toate oraşele pământului furat, această anexare a unui teritoriu românesc.”

Notă: Numele de “Basarabia” provenea de la dinastia domnitorilor munteni care şi-a extins autoritatea la gurile Dunării (şi, cel puţin la mijlocul secolului al XV-lea, şi la Chilia), fiind folosit ulterior (începând cu secolul al XVI-lea) pentru a deosebi sud-estul spaţiului carpato-nistrean (ocupat de otomani) de teritoriul rămas sub autoritatea domnitorului Moldovei. Extensiunea de la un mic teritoriu din apropierea gurilor Dunării la alte circumscripţii, ajunse direct sub administraţia directă a turcilor şi tătarilor, a fost amplificată hiperbolic de Rusia ţaristă, care a extins numele de “Basarabia” asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru a justifica în faţa Marilor Puteri “raptorul teritorial de la un popor care a susţinut armata imperială în lupta ei cu Poarta Otomană” (!), bazându-se şi pe croniciile poloneze şi altor creaţii narative de mai târziu, având la bază o confuzie! (“Enigma unui nume: Basarabia”, de Ion Chirtoagă, Revista “Historia”, nr.125/mai 2012, p.13)

3 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie