Arhive pe etichete: Bunicul

Trecut-a un an de când stejarul s-a rupt….

ANTE SCRIPTUM: Cu toţii pierdem o persoană dragă, la un moment dat în viaţa noastră. Aşa a lăsat Domnul, să se naştem, să creştem, să îmbătrânim şi, după ce am trăit o viaţă, să murim…. sau mai bine zis, să trăim în continuare, într-un loc în care timpul nu mai contează.

Însă în timp ce la cer se înalţă cel ce cu o zi înainte era pe pământ, rudele îl plâng, nu pentru el, ci pentru ei, pentru că el nu mai este cu ei. 

Să-ţi pierzi un părinte, un bunic, un străbunic, un strămoş, este ca şi cum ţi-ai pierde o rădăcină. Unii sunt ca brazii, alţi ca stejarii; unii ca salcâmii, alţii ca teii; unii ca fagii, alţii ca plopii; unii ca molizii, alţi ca pinii…..

Bunicul meu a fost cu siguranţă un stejar. Era înalt în trup şi în valori, drept pe dinafară şi pe dinăuntru, dintr-un lemn rezistent, dur, cu o scoarţă pe care era adânc brăzdată o conduită morală ireroşabilă iar, în vârf, se remnifica o coroană mare de iubire cu care îşi acoperea familia.

Trecut-a un an de când stejarul s-a rupt….. cine să ne mai sprijine, să ne îmbărbăteze, să ne dea speranţă că bătrâneţea nu este chiar o haină atât de grea pe cât se zice? 

Când pierzi un copac din pădurea inimii tale, în locul lui poţi să plantezi numai un bob de credinţă, aşteptând ca dintr-o sămânţă să se nască un alt copăcel pe care să-l vezi cum creşte, pe care să-l sprijini, să-l iubeşti şi să-l înveţi să treacă prin codrul imens al vieţii iubind…. pe aproapele său, viaţa în sine, pe Domnul şi Fiul Său.  

  

Mai jos, este un text. Nu unul despre moarte, unul despre viaţă, însă despre aceea viaţă spre care treci numai rupându-te de o alta. 

Sper să găsiţi în această scriere un sprijin, mai mult sau mai muţin, dar oricum, un sprijin.

Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Memorialistica

Bunicii la Tulcea

Bunicii mei s-au căsătorit pe 18 ianuarie 1954, într-o luni.

Mircea Mitroi, născut în Teleorman, era un om foarte respectabil în Tulcea, contabil-şef la întreprinderea de morărit şi panificaţie a oraşului.

Maria Vasilievna Covaliov era o doamnă frumoasă, educată, cuvincioasă.

Bunicii la Tulcea. Desen de Mihai Vişan Miu.

 Un bărbat şi o tânără: ce pereche!…. una frumoasă.

Era o diferenţă de 15 ani între ei. Bunica avea 23, bunicul 38.

Dar s-au înţeles minunat.

 

Bunicii mei s-au căsătorit la primărie.

Nu au avut o nuntă mare, numai o mică petrecere.

Nici nu aveau nevoie de mai mult.

 

Viaţa lor a fost modestă ca nunta, chiar şi ca întâlnirea lor.

Prima vedere, pe stradă….. următoarele, pe străzi.

Bunica a fost tânără foarte când l-a cunoscut, dar nu a regretat nici o clipă decizia ei de a-l luat de soţ.

 

Un român şi o rusoaică: ce pereche!…. una frumoasă.

Mariana a fost rusoaica, femeia, fiinţa pe care bunicul meu a iubit-o cel mai mult.

Dar pe rudele ei….. nu prea le-a avut la inimă. Erau ruşi. Albi, dar ruşi.

 

Nu era uşor unui rus să se mândrească de naţia sa în acele vremuri, cea care a făcut crime cumplite în Europa de Est.  

Mariana nu era mândră de sorgintea ei.

“Dar tu eşti altfel”, îi spunea Mircea.

 

A iubit-o. Mult.

Au avut doi copii.

Patru nepoţi.

 

Astăzi, ar fi împlinit 58 de ani de căsătorie.

Ar fi fost împreună: Mircea, la 95 de ani, Mariana, la 80.

Un bătrân şi o bătrână: ce pereche!…. una….. frumoasă.  

4 comentarii

Din categoria Iubirea Inefabila, Memorialistica

Valoarea Inteligenţei în Dragoste

Ante scriptum: “Care este valoarea Inteligenţei în Dragoste?” Luni întregi m-am chinuit să dau răspuns la această întrebare. Acest articol l-am rescris de trei ori, însă, de fiecare dată, nu mi-am găsit cuvintele. Este foarte greu să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă, dar amite să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă cântărind în acelaşi timp şi valoarea inteligenţei în ea. Până la urmă, dragostea este un sentiment inefabil, pe care nu-l poţi descrie în cuvinte. Şi-atunci, ce era să fac? “O imagine valorează cât 1000 de cuvinte”, se spune….

Priviţi aceşti doi oameni, bunicii mei. Au trăit împreună 58 de ani, minus câteva zile. Despărţirea lor a fost grea, foarte grea, dar nu pentru cel plecat, ci pentru cea rămasă în urmă.

De ce s-au iubit aceşti oameni? De ce?

Ce a fost mai puternică – dragostea sau inteligenţa? E vorba de un instinct sau de conştiinţă?

Când tot ce poate fi legat de amintirea soţului ei este pentru bunica mea valoros, nepreţuit, credeţi că acest lucru este datorat unui sentiment, nu unei judecăţi?

De ce văduva îşi plânge soţul? Din cauza unei suferinţe, unei dureri, sau unei gândiri, unor gânduri?

Iubirea, sentimentul de afecţiune dintre doi iubiţi, de ce se transformă în dragoste pentru tot ce a fost s-au poate fi legat de el, inclusiv fiinţe?

Există o raţiune? Există? Inteligenţă? Dar cine să ştie!….. ştiţi voi Cine.

 

Credinţa, de pildă, oare ce este? Produs al unui simţ, unei simţiri, sau a cunoaşterii, a cunoştiinţelor?

Nu am o concluzie. Astfel de dileme nu pot fi analizate cu mintea.

Dragostea, de fapt, nu o putem defini decât aproximativ.

Iubirea, şi mai puternică, nu o putem nici manifesta cum am dori.

Ce este ea?

Cum zice un romancier a cărui citat vă va emoţiona, stimulând fie dragostea, fie inteligenţa, fie amândouă cu aceeaşi intensitate: “Ce este iubirea? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice asta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte răspunsul, nu are nevoie de cuvinte” (Jókai Mór)

Un comentariu

Din categoria Iubirea Inefabila

Anul 1916, luna decembrie, ziua 29

Să reconstruieşti 24 de ore de acum aproape un secol nu este un lucru uşor. Dacă aţi încercat, ştiţi de ce: în primul rând, în acele vremuri nu existau radiouri, televizoare sau calculatoare care să înregistreze momente dintr-o anumită zi – ziarele care mai circulau ori nu mai există, ori sunt închise într-o arhivă şi de mult uitate.

29 decembrie 1916 este una din acele date care, deşi apar ca fiind nesemnificative în calendarul universal al secolului XIX, sunt totuşi foarte importante pentru mine. Vreţi şi alte date? 3 mai 1908, 25 martie 1916, 14 iunie 1931, 5 mai 1952, 25 mai 1958…. vă voi spune ce s-a întâmplat în aceste zile, dar cu o altă ocazie. Acum, ne concentrăm doar pe una din ele.

Anul 1916, luna decembrie, ziua 29: este iarnă. Se apropie sfârşitul anului. Este vineri. Primul Război Mondial este încă departe de a se termina. Luptele continuă pe cuprinsul întregii lumi: pe frontul de vest, confruntările armate între francezi şi germani se înteţesc; în est, nemţii se bat cu ruşii, iar austriecii cu românii; la sud, italienii se împuşcă tot cu austriecii, iar românii cu bulgari; nici asiaticii nu se lasă mai prejos.

Românii nu o duc bine. Lupte grele se duc în Moldova. Câteva trupe inamice progresează spre valea Oituz; duşmanii continuă să avanseze spre nord şi est, dinspre Râmnicul Sărat.

Războiul nu se duce numai pe uscat, ci şi pe mări şi oceane; nemţiilor li se alătură un submarin, SM UC-77 – în doi ani, acesta va face 13 patrule şi va scufunda 4 nave, fie prin torpile lansate sau prin minele fixate. În 1918, submarinul va fi distrus în apele Flandrei, ce ironic, tot de o mină.

În Imperiul Rus, la Sankt Petersburg, un călugăr a cărui întreagă viaţă a fost învăluită în mister are parte de un sfârşit la fel de enigmatic. Numele lui este Grigori Rasputin, iar acest “mistic” a avut de prea mult timp o influenţă nefastă asupra familiei ţarului. O fi murit otrăvit, înjunghiat, împuşcat, cine ştie?, dar de dus, s-a dus.

În Marea Britanie a fost printată, într-un supliment la Gazeta Londonului, al doilea raport oficial al Mareşalului Sir Douglas Haig, comandant-şef al Armatei Britanice în Franţa şi Flandra, privind marea Bătălie de pe Somme, soldată cu peste un milion de morţi pentru ambele părţi beligerante.

La Paris are loc o şedinţă a Congresului Naţional Socialist. De asemenea, se încheie o conferinţă de trei zile între miniştrii britanici şi francezi, care ajung la o înţelegere deplină. Indienii şi musulmani au la fel de mult noroc în Lucknow, unde are loc un alt congres, premergător semnării unui pact.

În Canda, la Ottawa, un avocat şi politician franco-canadian, Thomas Chase-Casgrain, moare de pneumonie. În aceeaşi provincie, Ontario, dar mai la sud, la Toronto, se stinge James Loudon, un profesor de fizică şi fost preşedinte al universităţii acestui oraş.

În Statele Unite ale Americii, la Medfield, Massachusetts, în azilul de nebuni, un fost mare jucător de baseball, Edwin Richard Doheny, aruncător la Major Leagues între 1895 şi 1903, devenit din campion un ordinar smintit, pe fondul unui stres emoţional, îşi găseşte sfârşitul la 43 de ani, suferind, se pare, de tuberculoză.

Dar această zi nu a adus numai moarte şi suferinţă: moare un sportiv, se nasc alţi trei, doi canadieni – jucătorul de hockey Al “Red” Carr şi înotătoarea Mary Christine McConkey; un american – Erle Reiter, campion la patinaj artistic. Carr va juca opt sezoane la Senior hockey până va ajunge la Liga Naţională din 1943, McConkey va participa la olimpiadele din vară a anului 1936, iar Reiter va câştiga de trei ori medalia de argint la campionatele Statelor Unite, participând şi el la olimpiadele din ‘36, numai că în iarnă.

În Germania, oraşul Laufenburg, se naşte Johannes Spielmann, maior al Wehrmacht din timpul celui de al Doilea Război Mondial, decorat cu medalia “Crucea Cavalerului a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar” pentru curajul pe câmpul de bătălie şi calităţile de conducător militar.

S-au întâmplat multe în ziua de 29 decembrie 1916, ca în orice altă zi din istoria omenirii. Şi totuşi, de ce este această dată atât de importantă pentru mine încât să încerc o reconstituire a ei?

Pentru că, dragă cititorule, în anul 1916, luna decembrie, ziua 29, într-o căsuţă modestă din satul Secara, comuna Ologi, judeţul Teleorman, s-a născut Mircea Mitroi, veteran în cea de a doua conflagraţie mondială, contabil-şef al întreprinderii de panificaţie din Tulcea iar, mai târziu, al exploatării minere Somova, un patriot care şi-a iubit ţara. El este bunicul meu, iar la 79 de ani de la naşterea sa, ne-am născut noi, eu şi fratele meu geamăn.

 V-am lămurit? Să sperăm că da…. 

…………………….

BIBLIOGRAFIE

1) 29.12.1916, On this day, First World War  

2) What happened on 29 decembrie 1916, True Knowledge

Trebuie ţinut cont că moartea meteorologistului american Cleveland Abbe, susţinător al fusurilor orare, în această zi contravine informaţiilor din alte surse, care îi dau data morţii drept 28 octombrie 1916

Un comentariu

Din categoria Reconstituiri

Dragul Meu Bunic

Astăzi este 1 decembrie 2010, ziua naţională a României. În această zi am simţit şi eu spiritul patriotic, deşi m-am născut 6 ani după revoluţie. Vă pot spune că în această zi a fost foarte frig afară.

Ce pot să vă mai spun în acest ultim capitol al acestei cărţi? Cu părere de rău, deşi aş fi vrut să omit acest lucru din carte, vă voi spune că părinţii, toţi fraţii şi toate surorile lui Mircea au murit. Numai el a rămas – cel mai longeviv dintre toţi cei opt.

În copilărie îl vedeam pe Mircea foarte rar. Numai bunica noastră, “Granny” cum îi spuneam, ne făcea vizite zilnic. De aceea m-am bucurat foarte tare când bunicii mei s-au mutat pe strada Wolfgang Amadeus Mozart, la doar câţiva paşi de casa noastră.

Deoarece am început să-l văd pe Mircea din ce în ce mai des, bunicul meu a putut să-mi împărtăşească poveşti din viaţa sa. Acesta îmi arăta medalia lui de veteran, de care era foarte mândru. În fiecare duminică în care îl vizitam, el avea mereu ceva să ne povestească mie şi fratelui meu.

Într-o zi, Mircea şi-a exprimat regretul că nu poate să scrie o carte despre viaţa sa, deşi avea povestea în minte. La sugestia mamei mele, m-am dus în prima duminică din aceea săptămână şi am trecut pe foaie  amintirile sale. Aşa am ajuns să scriu “Povestea lui Mircea Mitroi”.

Şi acum mă gândesc la o încheiere potrivită pentru acest capitol, această ultimă parte şi întreaga carte. Sunt bucuros că Mircea m-a scutit de acest lucru şi că pot să închei cartea cum am început-o: cu un citat, o adresare a bunicului meu către familia sa. Voi încheia această carte cu cuvintele lui, nu ale mele:

Bunicul la 94 de ani; desen de fratele meu, Mihai Vişan-Miu

Îl rog pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de toată familia mea. Vă iubesc mult! Al vostru Mircea, care mai trăieşte încă, la 94 de ani. MIRCEA MITROI

2 comentarii

Din categoria Memorialistica