Arhive pe etichete: 1871

„Memoriile Principelui Nicolae Suţu, mare logofăt al Moldovei, 1789-1871“, Librăria Humanitas Cişmigiu, 23 ianuarie, ora 19:30

sutu23ian

„Aşa cum se întâmplă în toate ţările unde educaţia publică lipseşte, unde nu s-au format specialişti potriviţi pentru a organiza şi conduce convenabil o ramură a serviciului, unde experienţa, chiar empirică, e subordonată strălucirii frivole a unui tineret semeţ, noi l-am crezut pe primul venit în stare să ocupe funcţiile cele mai anevoioase, unde specialiştii îşi petrec viaţa studiind principiile ca să devină capabili să le îndeplinească.
Am făcut ca în Turcia: un amiral dintr-un personaj care n-a văzut marea decât prin lunetă sau un general dintr-un paşă care n-a văzut decât împrejmuirea haremului său şi n-a mirosit decât apă de trandafiri şi pastile din serai. Şi ne mirăm că nu putem progresa, că înseşi instituţiile care ar fi putut avea un dram de utilitate adevărată nu-şi îndeplinesc menirea, lâncezesc în aplicare şi se rătăcesc în hăţişul unor confuzii de nedesluşit!”

– principele Nicolae Suţu, mare logofăt al Moldovei

2 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie