Arhive pe categorii: Istorie şi mit

Mitul progresului prin ruptură

„În 1986, la editura Presses Universitaires de France apare cartea unui cercetător de treizeci de ani, Reynald Secher. Este vorba de o teză de doctorat, susţinută la Sorbona. Titlul lucrării: Le Génocide franco-français. (La Vendée-Vengée, PUF, 1986). Războiul din Vendeea, cândva ocultat de învăţământul primar, îşi face intrarea la Universitate pe uşa principală.

Revolta vendeeană fusese văzută în epoca aceea prin ochelarii lui Michelet: o răzmeriţă a unor ţărani săraci şi înapoiaţi, manipulaţi de preoţi şi de aristocraţi. Secher pulverizează acest clişeu. El arată că locuitorii Vendeei, ţinut propsper, au întâmpinat Revoluţia cu bunăvoinţă – inclusiv preoţii. Ceea ce a făcut să se răzvrătească populaţia au fost Constituţia civilă a clerului şi recrutarea. În 1973, vendeeni pun mâna pe arme. Insurecţie populară, deoarece ţăranii sunt cei care îi silesc pe nobilii care n-au emigrat să le fie ofiţeri. Victorioasă în primăvara lui 1793, armata în saboţi este zdrobită la sfârşitul anului. Continuă lectura

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Atitudini, Istorie şi mit, NEPOLITICos şi Politicoase

În dialog cu Ştefan Paraschiv (6) Mareşalul (II) Portret alb-negru

Motto: „Persoanele nu contează, contează doar ceea ce ele reprezintă.” – Ion Antonescu

În articolul trecut, am uitat să fac foarte necesara precizare că toate judecăţile formulate de mine au strict criterii istorice. Este un aspect important, pentru că pentru personalităţi istorice există (şi se aplică foarte des) judecăţi metaistorice – adică cele care crează mituri. Când Ion Antonescu a spus că „nu persoanele contează, ci ceea ce ele reprezintă” – el exprimă aici foarte sugestiv un principiu al mitizării: „nu persoanele istorice contează, ci ceea ce ele reprezintă pentru noi”.  

Astfel, dacă pe criterii istorice Ion Antonescu nu este considerat un erou (decât al Primului Război Mondial – cum am susţinut eu), asta nu înseamnă că el nu ar putea reprezenta un erou pentru alţii (inclusiv pentru tine). Iar pe terenul judecăţilor metaistorice nu există argumente şi contra-argumente: acestea funcţionează doar dacă ne coborâm cu picioarele pe pământ-ul istoriei. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să şi zburăm în lumea miturilor: ele sunt, într-adevăr, necesare pentru orice comunitate (deşi nu toate sunt benefice)!

Totuşi, întrucât voiesc să judec istoria doar cu criterii istorice, eu voi rămâne pe pământ 🙂

Continuă lectura

7 comentarii

Din categoria În dialog cu Ştefan Paraschiv, Istorie si Civilizatie, Istorie şi mit

În dialog cu Ştefan Paraschiv (5) Mareşalul (I) Consideraţii de ansamblu

„Este totuşi necesar ca personalitata lui Ion Antonescu să fie reconsiderată cu mare atenţie şi este dincolo de orice îndoială faptul că parodia de proces ce i-a fost intentat nu are nimic de-a face cu ideea de justiţie. Comportarea demnă a lui Antonescu merită admiraţia românilor. Iuliu Maniu l-a caracterizat pe Mareşal drept “adversar, nu duşman”. Şi Antonescu a rămâs până în ultima clipă Român credincios. Condamnarea sa la moarte reprezenta o capcană şi pentru mine: dacă aş fi consimţit să-l graţiez, aş fi fost înfierat “nazist”; dacă, însă, i-aş fi refuzat graţierea, aş fi fost considerat lipsit de “patriotism”. Mareşalul a înţeles bin această dilemă şi de acea a refuzat să facă cerere de graţiere. [….] Este drept că l-am considerat pe Antonescu ca foarte sever şi, uneori, orgolios, dar niciodată nu i-am pus la îndoială calitatea de bun român.”

– Regele Mihai, 20 august 1990

Continuă lectura

7 comentarii

Din categoria În dialog cu Ştefan Paraschiv, Istorie si Civilizatie, Istorie şi mit

În dialog cu Ştefan Paraschiv (3) Actul de la 23 august 1944 – contextul (I)

Dragă Ştefan Paraschiv,

Am promis vă „Despre mareşalul Antonescu şi Regele Mihai – (voi scrie) într-un articol viitor!”. Cred că, înainte de a scrie despre aceste două personalităţi, trebuie să abordez mai întâi tema istorică a actului de la 23 august 1944.  

Precizez dinainte că abordarea mea este dintr-o perspectivă strict istorică – ori, mi-ai mărturisit că studiul istoric a trecut, între preocupările tale, pe plan secund, rămânând o „plăcere intimă”. Acest fapt este lăudabil şi admirabil, însă nu va permite o „polemică cu tematică istorică” în sensul în care aş fi dorit să o port 🙂 

Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria În dialog cu Ştefan Paraschiv, Istorie si Civilizatie, Istorie şi mit

În dialog cu Ştefan Paraschiv (1) Situaţii de comunicare

Motto: „Gheorghe Barbul, fost diplomat şi în timpul războiului, omul de legătură dintre mareşalul Antonescu şi Ministerul de Externe, (publicase), în exil, o carte de apologie (în limba franceză) a mareşalului, cu un titlu atrăgător, Al treilea om al Axei; jucase un rol şi în încercările de contact cu Aliaţii pentru ieşirea din război. E un om inteligent şi de mare rectitudine morală, de aceea, cu toate că ne situăm – privitor la cazul Antonescu – pe poziţii adverse, am păstrat legături de prietenie şi de stimă reciprocă (s.m.) […]” – NEAGU DJUVARA, „Amintiri din pribegie” (Humanitas, Ed.10, 2012, pp.548-549)  

Dragă Ştefan Andrei Paraschiv, 

Îţi scriu cu gândul unui dialog – mai degrabă o „întâlnire” în jurul unor teme de interes. Domnul Cristian Luis Vasilescu – autorul cărţii „Până la capăt! – Contribuţii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia naţională” (Editura Universitară, 2011) – mi te-a „recomandat” ca un admirabil tânăr de 16 ani, cu întrebări de o profunzime uimitoare – în cele două interviuri pe care i le-ai luat despre Sergiu Nicolaescu: „Premieră pentru doi” şi „Omagiu lui Sergiu Nicolaescu”.

Ţi-am citit, „pe sărite” (dar în mod tactic), cea mai mare parte a blogului – ceea ce m-a impulsionat să-ţi scriu.  «Cand a fi in contra vremurilor si a lupta dupa putinte cu soarta insasi inseamna a fi „un inadaptat social”», Am „luat aminte” de atenţionare de la cel dintâi articol (8 decembrie 2010): „Atentie : Tot ceea ce va fi scris aici este scos din cotloanele sufletului meu, care as vrea sa fie la fel de puternic si dur ca al Maresalului Antonescu, dar la fel de boem si de artist, la fel ca al crailor Bucurestilor de alta-data !”.  

De la început, îţi mărturisesc (ca o „avertizare”) că, în multe privinţe, am viziuni foarte diferite, poate chiar antagonice. Sper ca acest lucru să nu fie o piedică ci, din contră, să anime dialogul nostru 🙂

Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Atitudini, În dialog cu Ştefan Paraschiv, Istorie si Civilizatie, Istorie şi mit