Marius Ghilezan: „Să-l punem pe Rege măcar o zi pe tron, pentru a treia domnie.”

O zi măcar. Regele Mihai I a fost Uns cu Sfântul şi Mare Mir de Patriarhul Nicodim Munteanu şi încoronat cu Catedrala Patriarhală, la 6 septembrie 1940. Astăzi are 95 de ani şi aşteaptă răbdător, în Elveţia, să-l reprimim din al doilea exil, la care l-au obligat cei care au preluat puterea în decembrie 1989: un exil al resemnării.
Din 1 august anul acesta este văduv. Tânjeşte să-şi revadă consoarta în Cer, dar are o misiune pe pământ. De ce nu-l repunem pe Tron? Ne împiedicăm de ambiţiile unui preşedinte care, aşezat pe un apostol la Masa Tăcerii, ne iubeşte atât de mult încât doreşte să ne reprezinte până în anul de graţie 2024?
Între timp, Basarabia este din nou a Rusiei, iar în jurul nostru marea slavă începe să se închină lui Putin. Principesa Margareta este pregătită, de 20 de ani, să continue misiunea tatălui. În numele Tatălui.
De ce nu monarhie în 2016, la 150 de ani de la fondarea Dinastiei? Ce aşteaptă Parlamentul şi ce va face legislativul din 11 decembrie?

Monarhia Salvează România

regele mihai ferdinand 2„Haideți cu Referendumul! Să-l punem pe Rege măcar o zi pe tron. Pentru a-și încheia cea de-a treia domnie în pace și onor”, afirma Marius Ghilezan la moartea Reginei Ana.

„Monarhia este un dar de la Dumneze şi are o putere simbolică fantastică. Încă vechii evrei, de la regele Solomon.

Regele ar fi un factor de echilibru, asigurând o cale de revenire şi reinterpretare a statalităţii.

Majestatea Sa este ţinut de Dumnezeu probabil până în momentul când România îşi va da seama că are nevoie de Casa Regală.”, afirma domnul Ghilezan într-un interviu acordat doamnei Camelia Csiki pentru „Ora Regelui”. 

rege-si-margareta

Tatăl meu e medic lângă Săvârșin și oamenii de la țară îl iubesc foarte mult pe Rege și de sărbători era prezent acolo. Are o priză fantastică și o carismă nemaipomenită, dar probabil a  obosit. Clima din Elveția e mult mai tihnită. Ionii negativi sunt mult mai…

Vezi articol original 94 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Universale

Un răspuns la „Marius Ghilezan: „Să-l punem pe Rege măcar o zi pe tron, pentru a treia domnie.”

  1. Nic

    Acest domn Ghilezan e muncit rau de tot de prostie. Sau de pacatul de negandire. Cum adica, Regele Mihai, o zi pe tron? Nici macar funny nu e, da ce e Regele, Quasimodo, sa fie incoronat timp de o zi, Regele prostilor si al nebunilor?…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s