Ion Zamfirescu, „Regele și școala”

Constantin Aslam a scris despre Ion Zamfirescu, profesorul de filosofie al Regelui Mihai, că este „ultimul maiorescian”. Iată ce scrie profesorul Zamfirescu într-un articol din 1940: „Apropierea Regelui de învăţători constitue o coborâre pragmatică în mijlocul acestor realităţi. Ea vrea să ne indice tuturor o cale de urmat: şcoala primară să însemne, în satul românesc, nu o instituţie cu criterii din afară, profesând o ştiinţă fără patrie şi o disciplină de viaţă fără rădăcini etnice, ci o instituţie care să trăiască în duhul locurilor româneşti, perpetuând semnificaţiile active ale vechei noastre autonomii săteşti; iar învăţătorul să se simtă, în cadrul unei asemenea şcoli, nu funcţionarul temporar adus acolo de fatalităţi administrative, ci slujitorul responsabil al unor permanenţe de cultură şi de tradiţie românească.”

Clasa palatină

Ion Zamfirescu, Regele și școala, București, Imprimeria Națională, 1940 (extras din Artă Tehnică și Grafică, Buletinul Imprimeriilor Statului, caietul 12), 8 pagini

Ideea de regalitate și ideea de școală se susțin reciproc. Ele intră una în doctrina celeilalte. Marile ere ale regalităţii au coincidat cu epoci de întemeere şi de înălţare ale şcoalei. Fenomenul nu este sporadic ci care proporţii universale. Pe frontispiciul multora dintre cele mai mari instituțiuni de învățământ ale lumii se află înscris numele unui ctitor regal. Oriunde au fiinţat cu adevărat, reprezentând un curent de spiritualitate şi o demnitate exegetică, universităţile şi şcolile superioare au constituit foruri devotate ale coroanei. În deosebire de celelalte forme de guvernământ, monarhia a avut întotdeauna calitatea de a vedea departe şi de a-şi înfăptui opera ei omenească în perspectiva cuprinzătoare a eternităţii. Prin însăşi natura ei, oarecum atemporală, moarhia a fost destinată să oficieze în domeniile statornice ale…

Vezi articol original 2.424 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s