O lecţie despre monarhie pentru dl. Ion Ţiriac

Citesc în presă că dl. Ion Ţiriac i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis declanşarea unui referendum pentru consultarea românilor în privinţa formei de republică: semi-prezidenţială (forma actuală) sau cea prezidenţială.

Dl. Ion Ţiriac omite, uitând, poate, că din 1990 până astăzi (de fapt, din 1947), în România nu a avut loc un referendum pentru forma de guvernământ, monarhia constituţională fiind înlăturată în mod abuziv.

Este ştiut faptul că dl. Ion Ţiriac este mormon.

Biserica Mormonă a fost fondată de un american, Joseph Smith (1805-1844), a pornit ca o mişcare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii şi s-a răspândit, ulterior, în restul lumii.

Mormonii au dat patru posibili candidaţi la preşedenţie, dintre care doi au şi intrat în cursa prezidenţială: fondatorul, Joseph Smith, în 1844 (a candidat), George Romney, în 1968 (alternativă pentru Richard Nixon), Mo Udali, în 1976 (alternativă pentru Jimmy Carter), şi Mitt Romney, în 2012 (a candidat).

Este ştiut că Statele Unite ale Americii sunt o republică prezidenţială.

washington

Dan Ghenea a scris, mai demult, şi a reluat, ieri, ceea ce poate fi numită o lecţie despre monarhie, pe care dl. Ion Ţiriac ar fi bine s-o cunoască:

George Washington.

Primul presedinte ar primei republici moderne. Dar prima data Congresul nu i-a propus presedintia. I-a propus sa fie rege (constitutional, bineînteles). Washington a refuzat. A refuzat apoi si presedintia pe viata. S-a ajuns, in final, la solutia unui presedinte care conducea guvernul (deci avea o putere executiva mai mare decat „tiranul” George al III-lea!) si avea drept de veto legislativ (acest drept era, in teorie, mai slab decat dreptul monarhului britanic de a refuza sa semneze legile – vetoul prezidential putea fi depasit cu o majoritate de 2/3 in Congres; dar in practica lucrurile s-au petrecut cu totul altfel: in tot secolul XIX, regele britanic a folosit o singura data dreptul sau de opozitie, iar in secolul XX niciodata, pe cand presedintii americani au uzat frecvent de el si adesea au reusit sa isi impuna vointa.)

Statele Unite ale Americii nu au rege pentru ca nu au gasit un rege.

România are un Rege şi o Casă Regală.

Dan Ghenea mai scrie:

Se aleg cumva prin votul galeriilor arbitrii unui meci? Voteaza împricinatii pentru a alege judecatorul cauzei? Voteaza soldatii pentru a-si alege sau a-si demite generalii?

Daca nu, cat de rational e sa votezi pentru un presedinte care ar trebui sa fie, conform constitutiei, arbitru si mediator al jocului politic? Cat de rational e sa votezi politic pentru un presedinte care ar trebui sa fie neutru?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s