Răpirea Basarabiei – 28 iunie 1940

Franţa a căzut la 22 iunie 1940, când s-a semnat armistiţiul la Compiègne, care a intrat în vigoare la 25 iunie.

La 26 iunie, Uniunea Sovietică adresa României un ultimatum pentru cedarea Basarabiei.

carol-al-ii-lea-si-iorgaRegele Carol al II-lea a fost împotrivă, aşa cum putem vedea din paginile jurnalului său, dar, ca şi Regele Carol I înaintea lui, a convocat un Consiliu de Coroană. Votul final al acestui Consiliu, din 27 iunie, a fost pentru cedare: 6 au fost pentru rezistenţă [1], 20 pentru cedare [2].

Şeful Statului Major, generalul Florea Ţenescu, prezentase un raport de forţe copleşitor în defavoarea României: 40 de divizii române contra 140 de divizii, forţele reunite ale URSS, Ungaria şi Bulgaria. Exista teama că, în situaţia unei rezistenţe, Ungaria ar fi intervenit pentru ocuparea Ardealului, iar Bulgaria pentru cucerirea Dobrogei.

Germania, care încă de la 23 august 1939, când semnase pactul cu URSS, agrease, prin protocolul secret, ocuparea acestui teritoriu de către aliatul sovietic, ne îndemnase să cedăm.

Istoricul Gheorghe Buzatu contestă aceste numere, şi, la fel ca Neagu Djuvara [3], prezintă varianta rezistenţei drept cea mai favorabilă.

Pentru potenţiala rezistenţă românească ni se oferă exemplul Finlandei, istoricul Constantin Corneanu chiar vorbind despre o Românie care ar fi rezistat ca putând fi „a doua Finlanda” [4]. Nu putem, dar, uita că acea rezistenţă de 3 luni (30 noiembrie 1939-13 martie 1940) s-a petrecut când Franţa era încă în picioare, iar Finlanda avea un singur duşman, URSS, nu trei inamici potenţiali, cum aveam noi.

URSS a ocupat nu doar Basarabia, dar şi nordul Bucovinei (fost teritoriu austro-ungar), precum şi ţinutul Herţa, teritorii care nu erau incluse în protocolul secret al Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 (v. art. 3) [5].

În vara lui 2011, Matei Ştefănescu, olimpic la istorie, a spus, într-o emisiune, ca replică la declaraţiile făcute cu puţin timp înainte de un efemer preşedinte: „Eu nu treceam Prutul, dar nu cedam Basarabia”.

Este, oare, o coincidenţă că Armata Română a trecut Prutul la 22 iunie 1941, la un an de la încheierea armistiţiului francez, ci nu la 28 iunie 1941, la un an de la răpirea Basarabiei?

Regele Carol al II-lea declarase la Chişinău, pe 6 ianuarie 1940, că România nu va ceda nicio parte din teritoriul său.

________

Note: [1] În ordinea din jurnalul regelui Carol al II-lea: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu

[2] În ordine alfabetică: Petre Andrei, Constantin Angelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Canciov, Ion Christu, Mitiţă Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuşu, Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu, Florea Ţenescu (puteţi vedea fotografiile lor pe blogul lui Mădălin Focşa).

[3] v. Neagu Djuvara, „Există istorie adevărată”, Humanitas, ed. a V-a, 2011:

 „1. […..] armata română ar fi fost zdrobită, respinsă şi parţial capturată în şapte-opt zile. În mod normal însă, […] n-ar fi putut pierde acolo mai mult de jumătate din efectivele locale – deci cu mult mai puţin decât am pierdut apoi în aproape patru ani de război, şi pe către răsărit, şi către apus. Iar în acele câteva zile, zeci sau sute de mii de români din Basarabia sau Bucovina [….] s-ar fi salvat refugiindu-se dincoace de Prut.

2. Guvernul român, neascultând sfatul lui Hitler de a ceda ultimatumului, putea totuşi bănui că în spatele acestei injoncţiuni se ascundea o înţelegere secretă cu sovieticii, pe baza acordului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi că, în orice caz, Germania [….] nu putea permite Uniunii Sovietice să pună mâna pe petrolul românesc. […] Guvernul român ar fi cerut atunci Berlinului, urgent şi neoficial, să pornească atacarea ţării noastre prin graniţa de apus, invazie la care nu am fi rezistat decât simbolic. După doar câteva zile de război împotriva celor doi coloşi din Europa, România s-ar fi găsit într-o situaţie similară cu cea a Poloniei […] – cu faţa curată şi cu aureolă de martir [….] ” (op.cit., pp.49-50)

[4] Constantin Corneanu: “o rezistenţă militară, chiar şi pe linia Prutului sau a Siretului, ar fi avut consecinţe geopolitice nebănuite pentru cursul istoriei acestor pământuri şi chiar a Europei Centrale şi de Est. Rezistenţa militară ar fi făcut din România o a doua Finlanda, şi ar fi redat poporului şi armatei sale onoarea şi demnitatea înjosite şi terfelite în ruşinoasa retragere din iunie 1940 [….] În pofida deciziilor politice din perioada 26-28 iunie 1940, merită să nu se uite faptul că, totuşi, Armata Română a dorit sa lupte, s-a pregătit de luptă însă a fost împiedicată de o decizie extrem de nefericită şi controversată.″ (Constantin Corneanu, “Executat Nistrul? Complet Nistrul” (2), în revista ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE, Anul III, Nr. 23, August 2011)

[5] Art. 3. „Privitor la Sud-estul Europei, partea Sovietică atrage atenţia privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în aceste regiuni.”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s