Trei vieţi pentru două palme

Duiliu_Zamfirescu_-_Foto03„Duiţă (Duiliu Zamfirescu) avea doi fii: Alexandru, zis «catafalc» – era tare solemn, tare fudul – şi Lascăr. Amândoi înalţi, frumoşi, sănătoşi. Cel mai simpatic era Lascăr. Era preferatul lui Duiliu.

Prin 1922 (23?), la o «serată de binefare» la Athénée Palace, tânărul Maican trecea de la o masă la alta cu o «puşculiţă». Colecta daruri. De la Lascăr Zamfirescu «pomana» a fost modestă, încât Maican a exclamat:

– Dn partea unui fiu de ministru, obolul este atât de meschin!

Lascăr i-a dat două palme…

Aşa s-a declanşat duelul dintre cei doi.

Indiferenţi, graşi şi fără «fudulii», muscalii l-au dus pe Lascăr şi pe Maican spre soarta lor. În pădurea Băneasa. Mai erau patru martori. De la Jockey, doi medici din cei mai buni, mai bine văzuţi în lumea bună, şi un maestru armurier. Acesta, însă, nefiind «din societate», a fost urcat pe capră, lângă vizitiu. După cum constata mai târziu prinţul Grigore Ghika, întâlnirea promitea să fie din cele mai interesante (Ghika n-a precizat prin ce).

Dar există loteria Satanei! Cine nu crede în ea înseamnă că nu a trăit! Din primul foc, Maican, care în viaţa lui nu a ţinut în mână un pistol, l-a nimerit pe Lascăr în frunte.

Acesta s-a prăbuşit. Dar era numai contizionat. Medicii au constatat că glonţul – de 12 milimetri – a lunecat pe osul frontal, provocând o rană adâncă. Când şi-a revenit, Lascăr a refuzat mâna lui Maican.

Dacă plumbul de 12 milimetri îl nimerea pe Maican şi mai ales dacă îl răpunea, «onoarea lui Duiţă era spălată. Cam aşa gândesc unii din lumea bună. Aşa se gândea nu numai la Bucureşti, dar şi la Paris, Roma, Madrid. […]

Tot loteria Satanei a vrut ca Lascăr să nu-şi scoată căciula. Se simţea răcit. Drept urmare, glonţul a antrenat o bucată de blană. A urmat o infecţie. Medicii nu cunoşteau sulfamidele sau micinele. Într-o agonie cumplită, Lascăr îl vedea pe Maican căzând în genunchi şi cerând iertare. În zadar.

După moartea lui Lascăr, Maican şi-a zburat creierii! Avea suflet! Iar pentru a scăpa de umbra lui Lascăr, a ales singura cale!…. Dar Duiţă? S-a prăpădit şi el. Foate curând. «De ficat» – au declarat medicii. «De inimă rea», ne-a spus Ida Shifini – fata lui vitregă. «Cu ultima lui suflare, şoptit, l-a chemat pe Lascăr».

Deci trei vieţi pentru două palme.”

(Gh. Jurgea-Negrileşti, Troica amintirilor. Sub patru regi, Ed. Cartea Românească, 2007)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s