Lascăr Zamfirescu şi-a apărat sora, Sanda Stolojan, în faţa Securităţii

sandaREZUMAT

În mai 2010, în presa română apăreau titluri precum: „Colegul Regelui, turnător la Securitate” sau „Sanda Stolojan, turnată de propriul frate”. Totul pornea de la o acuzaţie a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) din 2009. Prin sentinţa civilă nr. 4281 din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel a stabilit neîntemeierea acuzaţiei CNSAS, iar, prin decizia nr. 5309 din 10 noiembrie 2011, Înalta Curte a respins recursul CNSAS, obligând instituţia la plata cheltuielilor de judecată pentru familia Zamfirescu (2000 de lei). De atunci şi până astăzi, presa nu a dat nicio revenire.

 CÂND CNSAS GREŞEŞTE

CNSAS l-a acuzat pe Lascăr Duiliu Zamfirescu că a fost un colaborator al Securităţii începând din 14 decembrie 1967. Verificarea s-a făcut ca urmare a unei cereri din ianuarie 2007 a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, acesta fiind posesor al titlului de „luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989” (a fost împuşcat la 22 decembrie 1989 în drumul dinspre Braşov spre Bucureşti, glonţul rămânându-i în piept de 25 de ani…).

Calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii, potrivit Legii 293/2008, presupune două condiţii cumulative:

– furnizarea de informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

– furnizarea de informaţii care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

În ce consta acuzaţia CNSAS? Să cităm din recurs:

„… pârâtul a informat Securitatea despre faptul că sora sa, cetăţean francez, a criticat încercarea autorităţilor comuniste de a recruta un preot ce păstorea comunitatea românilor din Paris. De asemenea, pârâtul a relatat nemulţumirea surorii sale, exprimată în timpul unei vizite în România, referitoare la interceptarea convorbirilor sale şi deconectarea postului telefonic.

Instituţia recurentă a susţinut că furnizarea unor astfel de informaţii este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, întrucât criticile formulate de sora pârâtului nu vizau doar regimul comunist şi practicile abuzive ale acestuia, ci chiar Securitatea, care le punea în practică, iar datele comunicate organelor de securitate o prezentau pe sora pârâtului într-o lumină nefavorabilă din perspectiva autorităţilor comuniste. Mai mult, arată recurentul, opiniile persoanei denunţate ajungeau la cunoştinţa Securităţii fără ştiinţa şi permisiunea acesteia, dovedindu-se, astfel, încălcarea dreptului acesteia la viaţă privată şi la libera opinie.”

La 16 mai 2010, site-ul ancheteonline.ro titra Colegul de liceu al Regele Mihai a semnat pactul cu Securitatea”. De aici, ştirea a fost preluată în media.

La 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti constata:

„recrutarea pârâtului s-a făcut în scopul obţinerii de informaţii de profil economic, avându-se în vedere calităţile profesionale şi preocuparea acestuia pentru promovarea produselor româneşti în afara ţării şi implementarea în ţară a unor proiecte economice ce corespundeau pregătirii profesionale şi experienţei sale în domeniul ingineriei.

Instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a furnizat informaţii, note, rapoarte scrise sau relatări verbale care contraveneau regimului totalitar comunist şi a constatat că pârâtul a refuzat în nenumărate rânduri să comunice alte informaţii decât cele de ordin profesional. Mai mult, pârâtul a furnizat informaţii în mod sporadic, acestea având un caracter tehnicist.

Curtea a observat că singurele informaţii care prezintă interes în speţă sunt cele referitoare la vizita surorii pârâtului, S.S., însă a apreciat că declaraţiile pârâtului trebuie analizate în raport de situaţia particulară a acestuia, care avea o origine „nesănătoasă” şi rude în străinătate care doreau să-l viziteze.

Ştim acest lucru chiar din notele Securităţii:

În Nota de analiză din data de 04 aprilie 1973 (fila nr. 43 dosar fond), se consemnează:

  • ”…am întâmpinat greutăţi în contactarea lui în afara I.C.T.C. – ului, neputându-l găsi la domiciliul său sau nevrând să se prezinte la telefon”;
  • materialele furnizate ”…prezintă un interes destul de redus pentru munca noastră, faţă de posibilităţile de care dispune informatorul”;
  • ”…rezerve în colaborare, deoarece cu mai multă greutate îşi asumă unele sarcini pe care… le poate duce cu uşurinţă la bun sfârşit”;
  • se sustrage sub pretextul lipsei de relaţii şi a imposibilităţii de a furniza materiale despre persoane ce sunt în atenţia organelor noastre”.

Rezumând:

Lascăr Duiliu Zamfirescu a furnizat Securităţii numai informaţii de ordin profesional şi a mimat colaborarea cu Securitatea, singurele care fac excepţie fiind cele despre vizita surorii sale în România.

Sanda Stolojan (sora lui Lăscar) şi soţul ei, Vlad Stolojan Filipescu (cumnat) au fost închişi în două rânduri, o dată pentru “tentativă de trecere ilegală a frontierei”, apoi Vlad Filipescu ca “duşman al poporului”. Sanda a stat un an, având copil mic, Vlad a stat 5 ani, întâi la canalul Dunăre-Marea Neagă apoi în diverse inchisori din ţară, inclusiv la Aiud si Gherla. În 1961, cei doi au reuşit să părasească ţara, prin decretul 559/1962 fiind obligaţi să renunţe la cetăţenia română. Sanda a fost angajată la secţia pentru refugiaţi a Ministerului de Externe francez. Apoi ea va lucra ca interpreta la nivel înalt, şi pentru presedinţii Franţei. Prima ei revenire în ţară are loc în mai 1968, într-o manieră oficială: ca interpretă a preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle, aflat într-o vizită în România. Atunci s-a reîntâlnit şi cu fratele ei, Lascăr.

De ce a raportat Lascăr Zamfirescu vizita surorii sale în România?

Pentru că, aşa cum constata Curtea de Apel Bucureşti, „a fost constrâns moral să ofere unele informaţii cu privire la atitudinea surorii sale, resortisant al unui stat capitalist, în caz contrar, existând riscul ca astfel de vizite să nu mai fie posibile, ceea ce ar fi adus atingere unor interese morale atât ale pârâtului, cât şi ale surorii sale.”

Orice cetăţean al Republicii Socialiste România era constrâns să raporteze orice vizită primită de la o rudă sau un prieten din străinătate. Dacă nu ar fi făcut-o, ar fi riscat, în cel mai rău caz, arestarea, iar, într-unul la fel de grav, montarea unor dispozitive de spionare prin care s-ar fi înregistrat aceste convorbiri, care ar fi constituit pretextul şantajării sau reţinerii sale.

Ce a raportat?

„Judecătorul fondului a considerat că este evident că pârâtul a „mimat” disponibilitatea sa de a colabora cu organele de securitate, oferind informaţii lipsite de substanţă şi care nu puteau avea nicio înrâurire cu privire la drepturile şi libertăţile persoanelor vizate.”

  • „A declarat că sora sa are o atitudine pozitivă faţă de orânduirea comunistă (subliniindu-se îmbunătăţirea poziţiei acesteia faţă de situaţia din urmă cu 5 ani în raport de data notei) şi a relatat un comentariu neutru cu privire la o problemă diplomatică delicată din epocă”, anume conflictul dintre ambasada României din Paris şi colonia românească de acolo, conflict legat de subordonarea Bisericii Ortodoxe din capitala Franţei, Patriarhiei din Romania.

“Dacă în urmă cu 4-5 ani aceasta avea unele manifestări negative şi cu caracter tendenţious cu privire la realizările obţinute de ţara noastră pe planul dezvoltării economico-sociale şi politice, la data notei, aprecierile sunt pozitive”, nota Lascăr Zamfirescu, protejându-şi sora.

  • „a redat o nemulţumire a surorii sale faţă de nefuncţionarea telefonului, însă Curtea a apreciat că acest aspect este minor şi nu poate fi asimilat unei atitudini „anticomuniste” a surorii pârâtului.”

„Sursa Niculescu relatează că în ziua când a sosit la Bucureşti, Sanda… s-a cazat la fratele ei. Dacă în ziua respectivă telefonul a funcţionat normal, spre seară acesta s-a defectat în mod inexplicabil, iar vizitatoarea s-a sesizat imediat de acestă situaţie, comentând negativ acest lucru, deşi pârâtul a încercat să o tempereze în afirmaţiile pe care le-a făcut cu privire la adresa miliţiei”, nota ofiţerul de legătură.

De fapt, prin această relatare, Lascăr Zamfirescu intenţiona şi să atenţioneze Securitatea să nu asculte convorbirile surorii ei, deoarece şi-a dat seama de acest lucru. A protejat-o în faţa Securităţii!

„Curtea de Apel Bucureşti a ajuns, în mod corect, la concluzia – împărtăşită şi de instanţa de control judiciar – că informaţiile prezentate de intimatul-pârât nu s-au referit la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”

„Înalta Curte constată că niciuna dintre informaţiile furnizate de intimatul-pârât nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nefiind apte să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi să atragă constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii.”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s