De ce 10 Mai şi nu 9 mai a fost, este şi trebuie să fie ziua în care sărbătorim Independenţa

Încă din 1878, 10 mai a fost sărbătorită ca Ziua Independenţei României. A fost sărbătorită astfel până la 1948, când comuniştii au mutat data pe 9 mai, încercând să şteargă semnificaţia regală a momentului.

Ce s-a întâmplat pe 9 mai 1877:

  • Preşedintele Consiliului de Miniştri, Mihail Kogălniceanu, a ţinut un discurs răspunzând deputatului Nicolae Fleva, în care susţinea independenţa României.
  • Camera Deputaţilor şi Senatul au votat moţiuni privind independenţa României. Moţiunea deputaţilor arată astfel: „Camera, mulţumită de esplicările guvernului asupra urmărilor ce a dat votului ei de la 29 aprilie anul curent Ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.
  • Conţinutul şedinţei Senatului din 9 mai 1877 a fost publicat în Monitorul Oficial la 14 mai 1877, după 5 zile, la PARTEA NEOFICIALĂ (M.O. nr. 109/14.05.1877), iar conţinutul şedinţei Camerei Deputaţilor din 9 mai 1877 a fost publicat în Monitorul Oficial la 27 mai 1877, după 18 zile, la PARTEA NEOFICIALĂ (M.O. nr. 118/27.05.1877). Găsiţi aici imagini după Monitorul Oficial.  Aşa cum corect se întreabă Dan Ghenea, „asta să fie „proclamarea independenţei de stat a României”? Dacă da, atunci de ce e publicată abia în 27 mai în Monitorul Oficial? O declaraţie de o asemenea importanţă să fie publicată după 18 zile?„. De ce nu s-au publicat pe 10 mai, în PARTEA OFICIALĂ?
  • „… un mare număr de bucureşteni, care se strânsese în jurul clădirii Adunării, primind cu entuziasm vestea proclamării independenţei, au manifestat pe străzi până seara târziu – scrie N. Iorga – împreună cu „vreo mie de studenţi”, cu drapele şi torţe, cântând „Deşteaptă-te române”. În seara acelei zile au avut loc manifestaţii de bucurie şi la Craiova şi Iaşi.” (cf. Nichita Adăniloaie, Data proclamării independenţei naţionale a României, în Studii şi articole de istorie, LXVI, Bucureşti, 2001, Ed. Curtea Veche).
  • Ambele camere au votat în unanimitate participarea parlamentarilor (deputaţi şi senatori) la Palatul Regal de către Regele Carol I. Preşedintele Camerei Deputaţilor, C.A. Rosetti (PNL), este „republicanul” care a propus, peste 3 ani, în 1881, proclamarea României ca Regat, la 14 martie 1881, iar preşedintele Senatului era Mitropolitul-primat Calinic Miclescu (independent). Citez din Monitorul Oficial: C.A.Rosetti: „am onoarea a aduce aminte Adunării că mâine, 10 Mai, este anul al 11-lea în care Principele Domnitor a pus piciorul în România. Prin urmare, cred că Adunarea întreagă va merge mâine la Măria Sa ca să-l salute de bună voire, să salute în anul al 11-lea această reînviere a României (aplauze prelungite). Măria Sa primeşte toată Camera mâine…”. Voci: „să mergem toţi”.

Ce s-a întâmplat pe 10 mai 1877:

  • S-au aniversat 11 ani de domnie ai Regelui Carol I, din 1866. Sărbătoarea populară a unit aniversarea aşezării unei noi piete de temelii pentru modernizarea ţării („prinţul străin” dorit de paşoptişti şi de adunările ad-hoc din 1857) cu sărbătorirea independenţei României. Gândindu-mă la faptul că, în al doilea război mondial, Armata Română a aşteptat până la 25 octombrie 1944, ziua Regelui Mihai, pentru a finaliza eliberarea Ardealului, cred că, din aprilie până în mai 1877, parlamentarii şi ministrul Kogălniceanu nu au ales întâmplător ziua de 9 mai (aşa cum argumenta şi dl. prof. Adrian Cioroianu).
  • Primul act de independenţă a fost instituirea ordinului „Steaua României”, printr-o lege votată în Senat la 9 mai 1877, de Adunarea Deputaţilor – camera decizională – la 10 mai 1877, şi promulgată de principele Carol I la 10 mai 1877. La 14 martie 1881, ridicarea României la rangul de Regat a fost însoţită, la 14 martie 1881, de înfiinţarea Ordinului Coroana României, ca prim act de suveranitate al Regatului. Înfiinţarea unei decoraţii este, deci, un act cu o însemnătate foarte puternică. Găsiţi aici dovada acestor informaţii. Chiar şi în republică 10 mai a fost Ziua Ordinului „Steaua României” (Legea Nr. 77/1999 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 11/1998).
  • Este de verificat dacă tot la 10 mai 1877 s-a decis, în şedinţa Consiliului de Miniştri, oprirea plăţii tributului către Imperiul Otoman şi redirecţionarea sumelor către Ministerul de Război. În mod tradiţional pentru istoria românească, acest moment marchează oprirea relaţiilor de vasalitate faţă de Imperiul Otoman.

***

Sărbătorirea independenţei ţine de voinţa naţională. Alegerea între data de 9 sau 10 mai este nu atât una ştiinţifică, a istoricilor, cât una simbolică, a populaţiei.

Dacă contemporanii independenţei au considerat ziua de 10 mai ca fiind Ziua Independenţei, de ce să nu respectăm noi ziua de 10 mai în sensul în care tradiţia a stabilit celebrarea ei (aşa cum a argumentat dl. deputat Radu Zlati)? Doi poeţi, Vasile Alecsandri, cu poezia „10 mai” (1881), şi George Coşbuc, cu lucrarea „Coroana de oţel” (1889), au întipărit 10 mai drept „ziua independenţei”. „Tripla semnificaţie” a zilei de 10 mai a fost susţinută de mari istorici precum Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu.

Din motive republicane, antimonarhice sau de altă natură, unii vor argumenta că 9 mai este ziua independenţei. Aşa a procedat, spre exemplu, preşedintele Comisiei de Muncă, „comunistul luminat” Adrian Solomon, senatorul PSD Toni Greblă, sau Bogdan Diaconu, fost deputat PSD.

Opoziţia creată între ziua de 9 mai şi ziua de 10 mai este una falsă.

De fapt, discuţia care există este că toate statele tinere au ziua independenţei drept ziua naţională. Acesta este un argument pentru a declara 10 mai zi naţională, alături de 1 decembrie (aşa cum susţine Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei). Mă îndoiesc că vreun republican ar susţine 9 mai ca zi naţională: scopul probabil este minimalizarea datei de 10 mai. Care, oficial, conform deciziei Camerei Deputaţilor, a devenit sărbătoare naţională. Ar fi posibilă o decizie similară pentru 9 mai, drept „Ziua Proclamării Independenţei” (proiectul deputatului Bogdan Diaconu)? Dacă nu (şi nu cred că va fi), înseamnă că 10 mai are, ca zi de sărbătorire a independenţei, ceva ce 9 mai nu are: popularitate.

Când Attila Verestóy (maghiar) declară că 10 mai este o dată „care leagă mult mai mult decât dezbină, care adună mult mai bine un sentiment comun al apartenenţei la această ţară, va fi o zi naţională”, iar Varujan Pambuccian (armean) declară că „10 mai este unul dintre momentele care construiesc o patrie comună” – primim suficiente dovezi că 10 mai este o dată unificatoare, pentru români alături de minoritari. Nu este nicidecum un plan irendentist împotriva zilei unificării Ardealului cu România (1 decembrie): nu iredentiştii au creat o opoziţie între ziua de 1 decembrie şi ziua de 1 mai, ci cei care nu s-au învrednicit încă să declare 10 mai – ZI NAŢIONALĂ şi să repună Coroana pe stema de stat, aşa cum toţi vecinii noştri au:

stemeZiua de 1 decembrie a fost inspirat aleasă ca ZI NAŢIONALĂ, aşa cum remarca şi Majestatea Sa Regele Mihai I într-un mesaj din 20 august 1990: „Hotărârea recentă de a declara ziua de 1 Decembrie zi naţională a României este binevenită, căci ea poate reflecta unitatea noastră spirituală şi autentica noastră identitate naţională. (s.m.)„.

Dar 10 mai are o semnificaţie la fel de puternică, iar susţinătorii ei ca zi naţională sunt tot mai numeroşi.

De ce să spunem 1 decembrie SAU 10 mai în loc de 1 decembrie ŞI 10 mai?

Polonia care are 2 zile naţionale: 3 mai, Ziua Constituţiei, şi  11 noiembrie, Ziua Independenţei, iar Ungaria, 3 Zile naţionale (15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, 20 august, Întemeierea statului maghiar de Sfântul Ştefan şi 23 octombrie, Ziua Republicii, declarată în 1989).

Şi România poate sărbători atât ziua independenţei (10 mai) cât şi ziua reîntregirii naţionale (1 decembrie) ca ZILE NAŢIONALE.

***

10 mai nu e doar ziua independenţei, ci este foarte bogată în semnificaţii chiar anterioare celor monarhice (10 mai 1866 – depunerea jurământului ca Domn al lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, 10 mai 1881 – încoronarea lui Carol I ca Regele al României):

10 mai 1848 (SV) = instituirea Comitetul Revoluţionar din Vlahia
10 mai 1858 (SV) =  începea Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri de la Paris, privind organizarea Principatelor Române ale Moldovei şi Valahiei
10 mai 1859 (SV) = încep lucrările Comisiei Centrale de la Focşani

Semnificaţii mai noi, după 1881, există şi ele:

10 mai 1887 (SV) = se promulgă Codul Comercial, preluat după modelul italian
10 mai 1903 (SV) = dezvelirea statuii lui Ion C. Brătianu în Piaţa Universităţii din Bucureşti, opera artistului Ernest Dubois
10 mai 1906 (SV) = apare ziarul „Neamul Românesc”, fondat de Nicolae Iorga
10 mai 1918 (SV) = este adoptată Legea de organizare a personalului administraţiei poştelor, telegrafelor şi telefoanelor din Vechiul Regat
10 mai 1939 (SN) = se inaugurează în Piaţa Palatului, între Palat şi Fundaţiunea Carol I (actualmente Biblioteca Centrală Universitară), statuia Regelui Carol I călare, creaţia sculptorului Ivan Mestrovici
10 mai 1945 (SN) = în faţa Palatului Regal, populaţia a sărbătorit ziua Regatului şi victoria puterilor aliate în cel de-al doilea război mondial, imediat după capitularea Germaniei naziste (cf. Diana Mandache)

Dar poate o dată şi mai importantă este:

10 mai 1905 (SV) = este publicată, în toate ziarele din Constantinopol „iradeaua” din 9 mai 1905 (SV), dată de Sultan, prin care conferea drepturi naţionale aromânilor din Imperiul Otoman, fiind şi un cadou pentru regele Carol I la împlinirea a 39 de ani de domnie, dar şi pentru România, de ziua ei naţională. Suveranul era un susţinător al românităţii de la sud de Dunăre: la 7 decembrie 1903, Majestatea Sa îi spunea lui Henry, ministrul Franţei: “noi credem că românii din Macedonia […] sunt în drept să uzeze pentru ei şi cu concursul nostru de libertăţile normale pe care Europa înţelege să le asigure pentru toţi, fără distincţie” (apud Ion Bulei, “Viaţa în vremea lui Carol I”, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2005, p.193).

Sous les bienveillants auspices de S.M. IMP. le Sultan, notre auguste Souverain, et à l’instar des bienfaits et des faveurs qu’Il  octroie à tous ses fidèles sujets sans distinction, pour le bénefice de leur culte et de leur nationalité, les Valaques habitant l’Empire ottoman viennent eux aussi de bènèficier – sur leur humble demande soumise aux pieds du Trône – des mêmes droits civils dont jouissent les autres classes de Ses sujets ottomans non musulmans.

Ils auront le droit de nommer des mouktars pour leurs propres communautés, conformément à la loi, à l’instar des autres communautés, qui sont représentées dans les conseils administratifs; ils auront également des membres à eux dans ces conseils et ce conformément à las loi; les professeurs qui seront nommés par les communautés valaques pour inspecter, conformément aux lois de l’Empire, leurs propres écoles et celles à créer éventuellement, seront l’objet de facilités de la part des autorités impériales.

En foi de quoi le présent iradé impérial a eté octroyé e communiqué aux départaments compétents». / ABDUL HAMID II,/ 9/ 22 Mai 1905, Istambul.”

TRADUCERE

„MAESTATEA SA IMPERIALĂ SULTANUL, care în sentimentele Sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, Îşi întinde binefacerile şi favorurile Sale asupra tuturor supuşilor Sěi credincioşi, fără deosebire de rasă nici de religiune, luând în consideraţiune suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele Tronului Imperial de către supuşii Sěi Valahi, a bine-voit să ordone ca, în virtutea drepturilor civile, de cari dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe Muhtari conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii Valahi să fie de o potrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative, şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile Imperiale profesorilor numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcoalelor lor şi îndeplinirea formalităţilor edictate de legile Imperiului pentru deschiderea nouilor stabilimente şcolare.

Această ordonanţă Imperială a fost comunicată Departamentelor Imperiale respective pentru respectarea ei. ABDUL HAMID II,/ 9/ 22 Mai 1905, Istanbul.

De ce se sărbătoreşte Ziua Naţională a Armânilor pe 23 mai ci nu pe 10 mai, din 1998 încoace? Nu reuşesc să-mi explic. Poate pentru a se omite semnificaţia regalăa momentului, sau chiar cea românească.

Nu ar fi mai frumos să sărbătorim ZIUA NAŢIONALĂ la 10 mai, alături de fraţii noştri aromâni?

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s