Eugen Cristescu despre monarhie şi momentul 23 august 1944

eugen cristescu6 octombrie 1944

Răspuns la punctul 4 din nota nr. 2

[…] În concepţia şi doctrina care m-a călăuzit tot timpul carierei mele, Coroana şi Dinastia s-au cunoscut ca instituţii de permamenţă şi continuitate a vieţii naţionale.

Echipele de oameni de conducere sunt trecătoare şi de oportunitate politică, Coroana şi Dinastia sunt de esenţă suverană menite a menţine permanenţa şi graţia viitorului unui neam. De aceea, aceste instituţii de frunte trebuie respectate şi apărate ca să rămână în strălucirea şi înălţimea lor.

Este condamnabilă acţiunea acelora caută să amestece Coroana în intrigile şi divergenţele dintre noi, simpli muritori. Cu atât mai condamnabilă este acţiunea anumitor persoane care îmbracă şi demnităţi în stat, şi care caută în realitate să acopere ranchiunile sau poliţele personale, aruncând impresia că Coroana ar fi aceea care ar urmări aceste obiective faţă de persoanele pe care ei înşişi le urmăresc cu patimă. Or, Coroana este aceeaşi pentru toţi, şi pentru cei puternici şi pentru cei asupriţi. Arbitru suveran deasupra tuturor patimilor şi divergenţelor dintre fii aceluiaşi popor.

Pe baza acestei doctrine, în toate divergenţele dintre domnul mareşal Ion Antonescu şi Palat, am intervenit permanent pentru temperarea atitudinilor Mareşalului şi stabilirea unui acord cât mai durabil, fiind convins că asemenea divergenţe zdruncinau soarta unei naţiuni. Adesea secondam pe domnul Mihai Antonescu în această acţiune de moderaţie, şi în multe rânduri am reuşit. Când germanii uneori ridicau obiecţii contra Palatului, le răspundeam cu fermitate cănu le estep ermis a se atinge de Coroana şi Dinastia noastră, care este implantată în tradiţia şi suflul de viaţă al poporului român.

Acesta este adevărul […] Serviciul de Informaţii a păzit şi apărat Coroana în permanenţă şi nu s-a amestecat de nici o manieră în viaţa internă a Palatului. […] Locotenent-colonel [Traian] Borcescu conducea Secţia Contrainformaţii, şi în această calitate trebuia să concureze cu celelalte autorităţi în măsurile de pazăşi siguranţă ce se iau la deplasările M.S. Regelui şi familiei Regale […]

Eugen Cristescu

@ Cristian Troncotă, Eugen Cristescu. Asul serviciilor secrete româneşti. Memorii 1916-1944, Ed. Roza Vânturilor, Ed. R.A.I., 1994, pp.268-269. Document studiat în Arhiva Serviciului Român de Informaţii, fond „p”, dosar nr.48163, vol. 2, f-28-30

„În ziua de 23 august, ora 11, am fost la Snagov. În sala mare a palatului de acolo se ţinea un Consiliu de Miniştri, la care participau şi anumiţi tehnicieni în materie de economie şi în materie de căi ferate. […] La un moment dat, a sosit la Snagov Gheorghe Brătianu, care, în biroul lui Mihai Antonescu, a avut o lungă conversaţie cu Mareşalul, care a ieşit special din Consiliul de Miniştri pentru această conversaţie. După ce Gh. Brătianu a plecat, mareşalul Antonescu a intrat, din nou, în Consiliul de Miniştri, care a ţinut până la ora 2:30, când miniştrii au plecat. Mareşălul a uitat că eu şi cu g-ralul Vasiliu aveam încă audienţe. […] A ieşit de la masă şi ne-a spus: „[…] După cum ai văzut, Vasiliu, am prevăzut şi ipoteza unei eventuale retrageri în Ardeal, aşa că lucrările trebuie făcute şi pentru această ipoteză. Însă, în urma discuţiunilor ce le-am avut astă-noapte cu Mihalache şi azi, aci, cu Gh. Brătianu, am rămas înţeleşi ca opoziţia să alcătuiască un manifest către ţară, în care să arate că sunt de acord cu mine, ca să încheiem Armistiţiul şi să cedăm definitiv Basarabia şi Bucovina. Că, în acelaşi timp, şi eu să fac o proclamaţie către ţară în acest sens, că suntem cu toţii înţeleşi pentru a lua o asemenea iniţiativă. Înţeleg să fim cu toţi solidari în faţa poporului român, pentru ca nu cumva aceşti domni politicieni, mai târziu, să spună că ei nu au fost de acord cu mine pentru cedarea Basarabiei şi Bucovinei, ştiut fiind că au criticat foarte mult acţiunea lui Tătărescu în această materie. Aşa m-am înţeles cu Gh. Brătianu, care a plecat acum la Bucureşti, şi am însărcinat pe Mihai Antonescu să perfecteze aceste tratativeşi acest manifest cu opoziţia, după care, cu aceste [două] manifeste, mă duc la Rege şi închei Armistiţiul cu ruşii, situaţia fiind, din punct de vedere militar, pierdută. Dacă ruşii nu vor accepta, atunci sunt forţat să mă retrag în Carpaţi. Mihai Antonescu a şi plecat chiar la Bucureşti în acest scop”. Cu acest cuvinte a terminat mareşalul şi am părăsit Snagovul*.

Am venit la Bucureşti şi am luat nevasta de acasă şi am mâncat la restaurantul „Cina”. Pe la ora 5 m-am dus acasă […] iar pentru ora 6 convocasem, chiar la Snagov, prin telefon, o conferinţă a şefilor de secţii, pentru ca să pregătim lucrurile şi pentru ipoteza a doua, a unei eventuale retrageri în Ardeal. Serviciul era, în cea mai mare parte, evacuat de mai multă vreme, însă trebuiau evacuate ultimele resturi de material şi personal. Înainte de a intra în această conferinţă, am fost informat cădeja Mihai Antonescu şi, mai pe urmă, mareşalul Antonescu se găsesc la Palatul Regal în discuţie.

[…] Am intrat în conferinţă şi am început discuţiile cu şefii de sectie, pentru aranjarea acestei retrageri în Ardeal. Către ora 6, în cursul discuţiilor, am fost chemat la telefon de g-ralul Tobescu, de la Jandarmerie, care mi-a comunicat că are să-mi spună ceva şi că mă roagă să mă duc până acolo. Am spus colonelului Siminel să continue el discuţiile la conferinţă şi m-am dus la g-ralul Tobescu. El mi-a spus că se întâmplă un lucru foarte surprinzător, cum că g-ralul Anton, şeful de Stat Major de la Inspectoratul General al Jandarmeriei, a dat ordin, prin telefon, din oraş, ca să ia măsuri, să se pună toată lumea în stare de alarmă, deoarece sunt informaţii că germanii vor da o lovitură. De altfel, intrând la Inspectoratul Jandarmeriei, am văzut că, în mdo neobişnuit, balcoanele erau împănate cu mitraliere şi cu personalul necesar de serviciu.

Pe când mă găseam la g-ralul Tobescu, am mai primit un telefon de la un agent al meu, cum că discuţiile continuă la Palat, că şi Mareşalul şi Mihai Antonescu sunt înăuntru şi n-au mai ieşit şi că au început să sosească nişte militari la Palat. În acelaşi timp, am primit un telefon din partea g-ralului Vasiliu, în cabinetul g-ralului Tobescu, care mi-a spus că: „D-l g-ral Sănătescu te cheamă să vii la Palat”. I-am răspuns: „D-le g-ral, D-ta ştii foarte bine că sunt legat sub ordinele mareşalului Antonescu, că n-am luat niciodată contact cu Palatul de când conduc acest Serviciu şi că nu mă pot duce la Palat fără autorizaţia lui. Dacă d-l Mareşal se găseşte acolo, te rog pune-l imediat la telefon ca să-mi vorbească”. G-ralul Vasiliu mi-a spus: „D-l Mareşal e aici şi zice ca să vii”. I-am răspuns: „Pune-l, te rog, la telefon”: conversaţia s-a închsi, însă eu am văzut căg-ralul Vasiliu era foarte emoţionat şi că se găsea într-un loc inconvenabil.

Tot acolo, la Inspectoratul Jandarmeriei, au venit nişte ofiţeri care au cerut nişte instrucţiuni g-ralului Tobescu, ce să facă , întrucât situaţia legală la Inspectoraul Jandarmeriei era următoarea: g-ralul Tobescu, ca director al Siguranţei Jandarmeriei, şi mai vechi în grad ca g-ralul Anton, înlocuia la comandă pe g-ralul Vasiliu […] Au avut discuţii şi cu g-ralul Tobescu, s-a discutat dacă poate să fie vorba de o lovitură a Legaţiei Germane. […] G-ralul Tobescu mi-a spus: „Cum facem să verificăm noi dacă e vorba ca germanii să reacţioneze?’. Întrucât ştia precis că se va face Armistiţiu, deoarece pregătirea aceasta pentru plecarea la Cairo a lui Chastelain o făcuse, la Comandament, g-ralul Tobescu. […]

Am plecat de la Inspectoraul Jandarmeriei, înţeles cu g-ralul Tobescu că-i voi comunica rezultatul verificării ce vio face la Legaţia germană, unde, dat fiind situaţia care se crea prin încheierea Armistiţiului, intenţionam să cer şi nişte vize. […] A sosit Clodius, însoţit de un german, nu-i ştiu numele […] mi-a comunicat: „Ai auzit, d-ta, ce se întâmplă […] Am informaţii pozitive că în casa lui Mihai Popovici se ţine o consfătuire, la care participă toţi fruntaşii Naţional-Ţărănişti, fără Maniu, care e plecat la Palat, că acolo s-a vorbit cu Mareşalul şi cu Mihai Antonescu au fost arestaţi la Palat, că se va face un nou guvern şi se va încheia Armistiţiul”.

Cum eu ştiam, în mod pozitiv, că Mareşalul şi cu Mihai Antonescu sunt duşi tocmai ca să aranjeze ei Armistiţiul, cum eu ştiam că Maniu şi Dinu Brătianu au stăruit ca Mareşalul să fie acela care să facă Armistiţiul, nu am crezut, din primul moment, în această informaţie. Clodius s-a dus prin toate birourile Legaţiei şi a comunicat. Eu contestând lucrurile, germanul a spus: „Mă duc din nou şi în 10 minute sunt înapoi şi voi face o verificare”. Într-adevăr, n-au trecut decât 15 minute şi s-a întors spunând: „Am verificat, faptul este exact aşa cum vi l-am comunicat şi este absolut sigur”. A intrat la Killinger cu această comunicare. […] Mai târziu a ieşit şi Killinger, care mi-a spus: „Ei, au auzit, d-le Cristescu, că se petrece ceea ce noi am discutat acum trei săptămâni”. […] Atunci, l-am întrebat: „Şi dvs. ce vreţi să faceţi?”. El mi-a răspuns: „Noi raportăm la Berlin şi aşteptăm instrucţiuni de acolo. Dar unde sunt Mareşalul şi Mihai Antonescu?”. I-am spus: „Sunt la Palat”. „Eu am informaţia că sunt arestaţi. Pe d-ta nu te-a chemat la Palat?”. […] „Da, m-a chemat, dar nu m-am dus. Am venit aci, ca să-mi daţi o viză de trecere prin Germania”, la care mi-a răspuns că să aştept să vină secretarul Consulatului, pentru că el a chemat pe toţi funcţionarii Legaţiei, după care îmi va da viza.

În acest timp, la Legăţie, pe toate culoarele şi în toate sălile s-au angajat discuţii pe chestiunea Armistiţiului şi a arestării Mareşalului şi a lui Mihai Antonescu la Palat. Au început să sosească Hanse, Gerstenberg şi ofiţeri de Stat Major ai lui Hansen. Am vorbit cu Hansen, care mi-a spus că el ştia, cu trei zile înainte, despre această situaţie, că nu i-a venit să creadă însă, că acum o crede. Am auzit după aceasta pe g-ralul Hansen, care a trecut în sala de alături, dând un ordin, la telefon, pe nemţeşte, la Comandamentul lui, desigur ca să dea alarma, adică să alarmeze personalul, ca să vină la Serviciu.

[…] Văzând situaţia enervantă de la Legaţia germană, văzând conciliabulele care aveau loc între Hansen – Gerstenberg şi ofiţeri din Statul Major al lui Hansen […] având o nouă discuţie cu Killinger, l-am întrebat: „Şi d-voastră ce doriţi să faceţi acum?”. Mi-a răspuns: „Am cerut instrucţiuni de la Berlin şi aşteptăm”. Însă, din modul cum se derulau lucruriel la Legaţia germană, vedeam, în mod evident, că germanii vor să reacţioneze. Am auzit chair pe Gerstenberg făcându-şi socoteala, pe degete, câte tunuri are, câte divizii are, flancurile de la Ploieşti, şi, în această situaţie, i-am spus lui Killinger: „Nu faceţi greşeli şi lucruri de acestea. Situaţia frontului, dupăcum am discutat-o cu d-ta, de atâtea ori, e disperată. D-ta, mai bine, să iei contact fie cu mareşalul Antonescu, fie cu Regele, ca să te lămureşti asupra situaţiei”. El a intrat, din nou, în biroul lui, s-a sfătuit cu Clodius şi generalii de acolo şi, târziu, a ieşit şi mi-a spus: „Mă duc în audienţă la Rege. Dacă vrei să cunoşti care e situaţia, aşteaptă-mă aici […]”.

S-a dus la Palat, a stat mai multă vreme, s-a întors, a intrat, din nou, în conferinţă cu intimii lui, şi, într-un târziu. a venit în salonul mare în care-l aşteptam: mi-a comunicat următoarele: „Am fost şi am vorbit cu Regele, care mi-a comunicat că, dat fiind situaţia frontului român, nu mai are altceva de făcut decât să încheie Armistiţiul. Am întrebat: «Ce se va face, Majestate, cu trupele germane care sunt în Basarabia şi cele care mai sunt în ţară?» şi Regele mi-a răspuns: «Acestor trupe li se va da un termen ca să părăseascăţara». La întrebarea mea […] dacă ele vor fi atacate de ruşi, sau chiar de către trupele romqne, Regele mi-a răspuns «că aceasta este o condiţiune pe care noi nu am admis-o ruşilor, ci am convenit ca trupele germane să aibă un răgaz de vreme în care să se poată retrage, în linişte, din ţară». Regele mi-a mai spus că mareşalul Antonescu şi-a dat demisia şi că a numit un nou guvern în persoana g-ralului Sănătescu, dar, la întrebarea mea […] unde se găsesc Mareşalul şi Mihai Antonescu, Regele mi-a răspuns că «din moment ce şi-au dat demisia, sunt simple persoane particulare, au plecat de la Palat şi pe mine nu mă intereseazăce fac şi unde sunt».” Acestea au fost, în rezumat, relatările [pe] care mi le-a făcut Killinger asupra audienţei.

[…] Am chemat pe g-ralul Tobescu, la telefon, care era la Inspectoratul Jandarmeriei, şi i-am spus că nu pot să-i comunic la telefon, dar să vie la Legaţia germană, unde eu mai aştept pentru viză, ca să-i comunic situaţia. Şi i-am comunicat […] El a plecat la Comandament şi a rămas că, dacă termin la Legaţie, să-i dau telefon. […] văzând că secretarul Consulatului nu vine, am vorbit, din nou, cu Richter, care mi-a spus că pot să viu şi a doua zi, dimineaţa, la ora 10, când secretarul desigur că va fi acolo […] Am chemat pe Tobescu, la telefon, şi i-am spus: „Vino la Legaţie, să mă iei şi să plecăm împreună”.

Am intrat la Killinger şi l-am întrebat ce mai face acum, şi el mi-a spus că aşteaptă instrucţiuni de la Berlin. Însă impresia mea precisă, pe care mi-am făcut-o în cabinetul lui Killinger, unde erau toţi consilierii militari şi civili, era căei sunt complectamente pierduţi şi Killinger făcea o impresie lamentabilă. În răspunsul [pe] care mi l-a dat, se vedea că e complect dezorientat şi că aşteaptă ca Berlinul să-i dea ordine. De altfel, în tehnica germană nu se face nimic, nici un act important în străinătate, fără ordinul sau avizul Berlinului. [..]

* Într-o conversaţie purtată de Eugen Cristescu cu Ion Mihalache la Topoloveni, „d-sa mi-a expus discuţia care a avut-o, în noaptea de 22 spre 23 august, cu mareşalul Antonescu” şi „a continuat a-mi arăta împrejurările în care s-a produs, de fapt, răsturnarea situaţiei pentru încheierea Armistiţiului”. „Însuşi Mihalache a fost surprins de întorsătura lucrurilor şi ştia de la Maniu următoarele amănunte: Că M.S.Regele a chemat, mai întâi, pe Mihai Antonescu, după aceea, a pus pe Mihai Antonescu să cheme pe Mareşal. […] Mareşalul i-a spus că a luat contact cu Mihalache şi cu Gheorghe Brătianu, că a făcut aranjamentul pe care l-am arătat mai sus, că în trei zile va semna Armistiţiul şi, în acest scop, Mihai Antonescu e pregătit să plece la Cairo. Că M.S. Regele a spus areşalului că e târziu trei zile ca să încheie Armistiţiul, dat fiind situaţia gravă a frontului şi că, dacă nu-l încheie mareşalul Antonescu repede, atunci M.S. Regele are soluţia ca să încheie imediat Armistiţiul. Aci s-a început o discuţie enervantă între M.S.Regele şi mareşalul Antonescu. Mareşalul i-a spus: „Majestatea Voastră n-are puterea politică în mâna Sa. Acest puteri sunt lăsate, prin decret, de tatăl M. Voastre, mie, şi aceste puteri mi-au fost întărite mie, prin cele două plebiscite prin care am cerut confirmarea din partea poporului a acestlor politice pe care le-am făcut”. Discuţia a mers din ce în ce mai enervantă, până cănd M.S. l-a trecut pe Mareşal într-o altă cameră, să aştepte, şi atunci a chemat pe Sănătescu, cu care avea deja formula complet aranjată; a schimbat guvernul, s-a hotărât să dea comunicatul prin Radio, pentru încetarea luptei, şi au urmat toate lucrurile cunoscute.

D-l Mihalache, pe care l-am întrebat: „Cum, dacă v-aţi înţeles cu toţii aşa, şi dacă Mareşalul ne-a spus că s-a înţeles şi cu Gh. Brătianu, cum s-au învârtit lucrurile că M.S. s-a supărat şi a pornit singur să facă, fără Antonescu, Armistiţiul?” […] mi-a răspuns că nu ştie pozitiv cum a relatat Gh. Brătianu conversaţia sa cu mareşalul Antonescu şi că el crede că Gh. Brătianu e acela care, prin modul cum a expus lucrurile, s-a tras concluzia că Mareşalul nu ar vrea să încheie Armistiţiul până nu va aviza şi Hitler […] şi că, din relatarea acestor fapte, Maniu, Dinu Brătianu şi probabil Regele au tras concluzia că mareşalul Antonescu nu vrea să încheie Armistiţiul imediat, şi de aceea a trecut M.S. Regele personal, împreună cu Sănătescu şi ofiţerii care-i aveau fixaţi dinainte, la darea Comunicatului pentru încetarea luptei şi la schimbarea guvernului.” (op.cit, pp.211-213).”

@ Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, Marcel-Dumitru Ciucă (ed.), Ed.Saeculum, vol.III, 1998, pp.195-206. Sursa: Arhiva SRI, dosar 40.010, vol. 45, f. 110-117, text dactilografiat, modificat de E. Cristescu şi cu fiecare filă semnată de acesta.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Universale

Un răspuns la „Eugen Cristescu despre monarhie şi momentul 23 august 1944

  1. Reblogged this on Monarhia Salvează România and commented:

    „Echipele de oameni de conducere sunt trecătoare şi de oportunitate politică, Coroana şi Dinastia sunt de esenţă suverană menite a menţine permanenţa şi graţia viitorului unui neam. De aceea, aceste instituţii de frunte trebuie respectate şi apărate ca să rămână în strălucirea şi înălţimea lor. […] Coroana este aceeaşi pentru toţi, şi pentru cei puternici şi pentru cei asupriţi. Arbitru suveran deasupra tuturor patimilor şi divergenţelor dintre fii aceluiaşi popor.” (Eugen Cristescu, 6 octombrie 1944)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s