Un studiu istoriografic despre 23 august 1944

udreaAm lecturat recent lucrarea lui Traian Udrea, 23 august 1944. Controverse istorico-politice. Studiu istoriografic, cu subtitlul „De ce occidentalii au cedat estul Europei sovieticilor şi rolul jucat de 23 August 1944 în acest context”. Scrisă în 1998, a fost republicată la Editura Alex Alex în 2004.

În rezumat – autorul îl blamează pe Ion Antonescu pentru greşelile sale până în 1944 şi consideră necesară arestarea lui necesară, dar, totodată, îl blamează pe regele Mihai şi tot grupul 23 august (în special Grigore Niculescu-Buzeşti, Aurel Aldea şi George Duca) pentru „incompetenţa” de a nu fi semnat capitularea imediat după arestarea mareşalului.

Analizând mărturiile şi studiile publicate de-a lungul timpului despre acest eveniment, autorul face utile consideraţii asupra motivaţiilor lor căutând să «depolitizeze» istoriografia despre 23 august [1], dar, în fapt, ajunge el însuşi să o politizeze, încât prima întrebare pe care ajungi să ţi-o pui devine: „Traian Udrea este monarhist sau republican?”.

Consideraţiile asupra lui Mihai Antonescu, căruia autorul îi atribuie un credit sporit, sunt destul de originale.

Câteva consideraţii interesante:

„În faţa românilor, exista fie opţiunea de a rezista până la capăt alături de Germania hitleristă, contra ofensivei terestre sovietice şi a bombardamentelor aeriene aliate, transformând întreaga ţară în ruine, fără  a se şti dacă prin aceasta se puteau obţine, la discutarea păcii, condiţii mai bune […] sau de a rupe brusc şi mai puţin distrugător alianţa cu Germania şi a accepta capitularea.” (p.10)

„Se confundă în mod curent actul salvator al desprinderii din corsetul alianţei cu Germania hitleristă şi efectele benefice pe care aceasta a avut-o, cu urmările operaţiunilor militare şi cu regimul de ocupaţie instituit de sovietici după aceea şi mai ales cu condiţiile favorabile create de «eliberarea» României de către armatele sovietice în succesul şi accesul rapid şi decisiv spre putere al forţelor revoluţionare conduse de comuniştii români, deci se consideră, după părerea noastră în mod eronat, că numai şi în măsură decisivă actul de la 23 august 1944 şi autorii săi poartă responsabilitatea comunizării României (deci responsabilii principali, factorii interni).” (nota 7, p.11)

„O altă confuzie […] era considerarea conţinutului proclamaţiei regale şi al declaraţiei guvernamentale ca acceptare automată de către Aliaţi a încetării ostilităţilor şi, de asemenea, ca intrarea în vigoare fără zăbavă a armistiţiului în termenii cei mai avantajoşi (cei negociaţi în numele mareşalului Antonescu, cu sovieticii, la Stockholm).” (p.28)

„Panica produsăde înaintarea sovietică spre Bacău, Galaţi şi spre Deltă, România fiind încă de partea Germaneii hitleriste, credinţa că sovieticii, bine temperaţi de anglo-nord americani, vor respecta propunerile de armistiţiu din aprilie 1944, ameliorate ca rezultat al negocierilor de la Cairo, dar mai ales ale celor de la Stockholm, teama că amânarea desprinderii sau atenţionarea (de către Antonescu) a hitleriştilor asupra intenţiei României de a ieşi din război vor atrage şi vor avea ca efect ocupaţia germană (ca în Italia, iar ulterior şi în Ungaria) au concurat la adoptarea soluţiei arestării Antoneştilor şi proclamării ieşirii României din război înaintea parafării armistitiului (de altfel irealizabilă, neacceptată  de aliaţi mai înainte de a se fi produs capitularea). Varianta semnării „armistiţiului” (de fapt mai întâi a capitulării de către mareşal) era comună – excepţie comuniştii – tuturor celorlalţi care-şi dăduseră adeziunea sau participaseră la actul dela 23 august 1944.” (p.47)

„Faptul că însăşi proclamaţia regală şi declaraţia guvernului Sănătescu şi cea a Blocului naţional democratic nu conţin decizia expresă de a se întoarce de îndată  şi necondiţionat armele împotriva fostului aliat (Germania hitleristă) şi că se declară, în fapt, război Germaniei abia în amiaza zilei de 24 august 1944, ca răspuns la actele de război întreprinse de unitătile germane terestre şi aeriene asupra spaţiului românesc, că faţă  de Ungaria se produce iniţial doar o rupere a relaţiilor diplomatice, iar declaraţia de război survine abia la 6 septembrie 1944 […]” (p.48); „Menţinerea României, după ieşirea din războiul hitlerist, într-o neutralitate condiţionată era dorită  atât de opoziţie, Casa Regală cât şi de mareşal” (p.47 – nota 3)

 „[…] I. Gheorghe considera că mareşalul român «nu avusese curajul de a se opune bărbăteşte cererii (de continuare a războiului – T.U.) Fuhrerului”, nreprevenindu-l categoric, ci doar aluziv pe acesta (pe Hitler) că, în caz de forţă majoră, România va ieşi din război. Ezitând să opteze decisiv şi de îndată ce s-ar ivi condiţii favorabile pentru (î nfond) o capitulare în faţa inamicului […], mareşalul Antonescu, aprecia Ion Gheorghe «a pornit pe calea celui mai slab, a închis ochii şi a lăsat să se întâmple ceea ce se pregătise de atâta timp” (pp.51-52) „Dacă Antonescu putea să încheie el armistiţiul în condiţii mai avantajose, atunci arestarea lui din ordinul regelui este condamnabilă; dimpotrivă, dacă în ciuda convingerii însăşi a mareşalului că  războiul alături de Hitler e pierdut, iar acesta (mareşalul) din laşitate sau nehotărâre pregeta să o rupă cu Germania hitleristă, în acest ultim caz, regele nu a putut adopta decât soluţia arestării, deci gestul său trebuie, în acest caz, apreciat pozitiv, cum a şi fost în epocă.” (p.52 – nota 11)

„în fapt arestarea Antoneştilor şi odată cu aceasta înlăturarea regimului dictatorial şi proclamarea încetării războiului contra Naţiunilor Unite trebuiesc înţelese prin ceea ce au însemnat efectiv: scoaterea unilaterală a României din războiul an tisovietic (şi, prin extensie, din starea de război cu toate Naţiunile Unite), din iniţiativă internă românească, punerea bazelor unui regim democratic anfascist (de realiniere – se intenţiona – în rândul ţărilor democratice), din iniţiativă de asemenea românească, sub patronajul şefului statului român din acel timp (regele Mihai).

Deci nu se putea discuta decât cine avea să-şi asume răspunderea scoaterii ţării din război: a) şeful guvernului în funcţie, adică mareşalul Antonescu, eventual adjunctul său, după care urma a se ceda puterea unui guvern agreat de aliaţi (era avut în vedere Maniu); b) şeful statului, împotriva guvernului aflat în funcţie şi debarcându-l pe acesta de la putere (soluţia în fapt realizată); c) opoziţia din afara puterii reprezentate de guvern sau de ş€ful statului, deci o soluţie BND, fără  rege. Dar nu existau obiecţii în privinţa faptului că această acţiune era imperios necesar să fie efectuată cât mai urgent şi cu cât mai puţine jertfe (s.m.),acceptându-se obligatoriu, imediat şi total, mai întâi capitularea necondiţionată cerută de toţi cei trei mari aliaţi […]” (p.118)

O ipoteză interesantă privind «amânarea armistiţiului» (23 august – 12 septembrie 1944):

Era „greu de crezut că înaltul comandament german va accepta să părăsească  fără lupte întreg teritoriul României, după cum era previzibil că trupele sovietice vor continua ofensiva şi (cum s-a şi întâmplat) depăşi din mers linia de fortificaţii, deliberat abandonată de noua conducere a guvernului şi a armatei române. Se întrezărea, astfel, ocuparea Văii Prahovei, a Bucureştilor, eventual şi a porturilor dunărene dinspre Bulgaria de către germani, în vreme ce sovieticii – era de presupus – ar fi ocupat Dobrogea şi probabil Bărăganul, ceea ce ar fi condus inevitabil la ciocnirea şi angajarea unităţilor germane şi sovietice într-o dră  încleştare militară  (România «neutră» cu zona Bucreşti, aflată sub control absolut politico-militar românesc, n-ar mai fi participat oficial la operaţiuni, dar soarta unităţilor române, mai ales a celor în retragere pe frontul Moldovei, ar fi devenit periculos de incertă faţă de o tabără sau de cealaltă). Aşadar, presupusa confuzie, eroare, confundare a planurilor de către noau conducere a României putea fi în realitate o diversiune antecalculată, urmărindu-se atragerea celor doi inamici (hitleriştii şi sovieticii) într-o confruntare militară, eventual prelungită, în zona Bărăganului, cumva la limita răsăriteană a zonei petrolifere sau pentru controlul porturilor dunărene şi maritime româneşti; deci, în această ipostază, factorul timp ar fi lucrat în favoarea aliaţilor occidentali, care doreau să întârzie (să încetinească) cât mai mult avansarea unităţilor aliatului lor estic – sovietic – mutl prea în adâncul Europei centrale sau în alte zone vitale pentru destinul post-belic al Europei atlantice şi mediteraneene. Dar ceea ce – se pare – nu au prevăzut britanicii, ncii prietenii lor români […] a fost prăbuşirea totală, fără lupte semnificative şi în doar câteva zile a întregului dispozitiv german, nu numai în zona frontului propriu-zis, ci de pe întreg teritoriul României. […]” (pp.261-262)

„Ceea ce explică şi părăsirea Capitalei de către membrii şi suita Casei Regale, refugiul provizoriu al guvernului în comuna Bolintin, însăşi propunerile regelui şi ale generalului Sănătescu făcute lui Killinger, generalilor Hansen şi Gerstenberg, toate pot fi explicate ca încercări […] de a câştiga timp pentru aducerea unor unitaţi române din zona Piteşti-Târgovişte şi din Dobrogea, în jurul Capitalei (s.m.).” (p. 261 – nota 12)

____

Note: [1] Traian Udrea consideră – conform unei indicaţii a lui Nicolae Baciu – că memoriile lui Mircea Ionniţiu, apărute în 1993, după moartea autorului (1990), au fost «editate» conform sugestiilor istoricului Dinu C. Giurescu în 1986, în timpul vieţii autorului, iar versiunea lor finală ar fi de o veridicitate îndoielnică. Aceleaşi consideraţii pentru jurnalul lui Constantin Sănătescu şi cel al lui Ioan Hudiţă.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s