Exerciţiu de înţelegere: de ce a fost Regele Mihai la Moscova

În anul 2005, şi apoi în anul 2010, Majestatea Sa Regele Mihai, însoţit de Principele Radu al României, a participat, la invitaţia preşedintelui Putin, respectiv, Medvedev, la ceremoniile de comemorare a 60, respectiv, 65 de ani de la capitularea Germaniei naziste, la 9 mai 1945 (după ora sovietică) / 8 mai 1945 (în occident). Aud nu rareori critici pentru acest fapt.

Se reaminteşte faptul că Regele Mihai a primit decoraţia „Pobeda” (Ordinul Victoriei) la 6 iulie 1945 [1]. Dar se uită că şi Bernard Montgomery (5 iunie 1945), şi Dwight Eisenhower (10 iunie 1945) au primit această decoraţie înaintea Majestăţii Sale.

Aceşti oameni omit adesea că Regele Mihai a primit „Legiunea de Merit” din partea SUA în grad de Chief Commander.

Am auzit reproşul că Regele Mihai, după primirea Ordinului „Pobeda”, l-a decorat cu Ordinul „Mihai Viteazu” pe Malinovski, mareşal al URSS, comandantul Comisiei Aliate de Control din România, în iulie 1945, o lună după încheierea războiului.  Majestatea Sa a explicat motivaţia în Convorbirile cu Mircea Ciobanu: iniţial, a dorit ca, în reciprocitate, să ofere o decoraţie românească lui Iosif Stalin (din motive de diplomaţie, bineînţeles). Acesta a refuzat, afirmând că ar prefera să ofere ordinul unui comandant militar. A fost ales Malinovski, ataşat României la acel moment.

Şi americanii, în 1945, au oferit „Legiunea de merit”, în grad de Chief Commander, unor mareşali sovietici, precum Georgy Zhukov (unul dintre cei mai importanţi comandanţi sovietici), Ivan Stepanovich Konev, Leonid Aleksandrovich Govorov, Kirill Afanasievich Meretskov, Konstantin Konstantinovich Rokossovskij.

Da, Regele Mihai a primit două avioane din partea lui Stalin, tot în iulie 1945. În dialogul cu Andrei Săvulescu (Regele Mihai. Automobilist, mecanic, pilot profesionist, Humanitas, 1996), Majestatea Sa îi descrie chiar capacităţile tehnice: „Erau avioane antice – fabricate recent, dar concepute prin anii ’20. Când porneai, cineva trebuia să tragă de elice. Puneai contactul şi apăsai pe un buton ca să vină scîntei la bujii. Şi se auzea un bîzit – bîzîia de vreo două-trei ori pînă cînd pornea […] Performanţele erau foarte slabe: decolau la 90 de kilometri pe oră, zburau cu 105 sau 110 şi aterizau la 90. […]” (p.113).

Ideea că Regele Mihai a „pactizat” cu ruşii, „trădând” armata la 23 august 1944 şi asigurând instaurarea comunismului – omite mai multe fapte, precum greva regală din august 1945 – februarie 1946. Într-adevăr, la 1 decembrie 1946 Majestatea Sa a deschis lucrările Parlamentului emanat de alegerile falsificate din 19 noiembrie 1946… dar se uită toate memoriile şi scrisorile pe care le-a adresat Statelor Unite şi Angliei: majoritatea, fără răspuns (cel din 1945, adresat lui Roosevelt, nici nu a mai fost arătat preşedintelui!).

Sovieticii, în final, l-au forţat pe Rege să abdice, la 30 decembrie 1947. Dincolo de ce spun unii şi alţii, faptele sunt fapte, iar dacă provin din rapoartele oficiale ale Securităţii sunt cu atât mai relevante: Regele Mihai a plecat sărac din ţară la 3 ianuarie 1948! A fost cel mai sarac rege din exil!.

****

De ce a fost Regele Mihai la Moscova, în 2005 / 2010?

Să vedem cum explică chiar Majestatea Sa, într-un interviu acordat în 2005 Europei Libere (Eugen Tomiuc)Despre invitarea sa în Rusia, în 2005, Regele a declarat: „[…] am fost extrem de surprins si numai pentru simplul fapt ca am fost invitat la Moscova la festivitati. Am fost foarte surprins, trebuie sa spun asta, nu mi-a venit sa-mi cred urechilor, tinand cont de istoria relatiilor noastre cu Rusia.” Precizează reporterul:desi ati declarat in repetate randuri ca actiunile URSS-ului au fost „extrem de oribile pentru romani” si ati spus ca Rusia ar trebui sa condamne in mod official Pactul Molotov-Ribbentrop„.

S-a invocat refuzul lui Mihai Ghimpu, pe atunci preşedinte interimar al Republicii Moldova din 2010: „Pe mine nu ma leaga nimic de Moscova. Acolo merg doar invingatorii, ce sa caute invinsii (…) Sunt de acord ca se implinesc 65 de ani de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, dar nu pot sa uit toate nenorocirile, deportarile, foametea prin care au trecut cetatenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice”.

În 2005, la ceremoniile de la Moscova, a participat şi – pe atunci – preşedintele României, Traian Băsescu. „Împreună cu ceilalţi şefi de state prezenţi în Capitala Federaţiei Ruse, preşedintele Băsescu a depus coroane de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut şi a participat la recepţia oficială oferită de preşedintele Vladimir Putin.”

Este Traian Băsescu un pro-sovietic? Nicidecum! Iar „duelul” cu parlamentarul rus, în Parlamentul Rusiei, şi replica genială pe care i-a dat-o („România nu are experienţă în anexarea altor state”) este, printre multe altele, o dovadă a acestui lucru:

De ce, spre deosebire de 2005, în 2010, nici un oficial român nu a fost invitat la parada de la Moscova – ci doar Majestatea Sa – rămâne un mister.

În 3-9 mai 2005, Regele Mihai n-a fost doar la Moscova, ci într-un Turneul pentru cinstirea soldaţilor români. Încă de atunci a cerut condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov! Cu siguranţă, Majestatea Sa nu a fost şi nu este un pro-sovietic.

Ştiut lucru este că Majestatea Sa Regele Mihai I al României este unionist, iar Casa Regală a României susţine unirea cu Basarabia! În februarie 2015, chiar în aceste zile, Principele Nicolae, nepotul Regelui, se află în Basarabia, unde şi preşedintele, şi prim-ministrul şi-au amânat vizitele programate.

Nu vă lăsaţi impresionaţi de:

regele mihai medveded

Ci mai bine uitaţi-vă la:

basa

Înregistrarea momentului – AICI (“Suntem întristaţi că există încă persoane atât de nefericit manipulate de propaganda comunistă”aici)

“Principele a făcut ceea ce nu va putea face nici un lider de la Moscova niciodată. S-a dus singur în fața unui grup de ruși comuniști și le-a dovedit că lui nu-i este frică, pentru că este acasă. Nici Rogozin și nici Kiril, niciodată, nu vor putea repeta ceea ce a făcut principele, pentru că le este frică și știu pentru ce poartă vină. Rușii ăia au crezut că principele va da înapoi și va pleca, așa cum au făcut-o și fricoșii de la Moscova, în schimb ei au fost salutați respectuos și principele a depus coroana de flori mai calm ca niciodată la monumentul lui Ștefan cel Mare. Comuniștii însă au rămas neclintiți, blocați și tot atât de ridicoli.” (NICU GUŞAN)

____

Note: [1] Deşi se tot invocă că „Regele a fost decorat de Stalin”, tehnic orbind, decoraţia a fost conferită de Kalinin, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem, şi contrasemnată de secretarul Prezidiului Sovietului Suprem.

 

 

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

6 răspunsuri la „Exerciţiu de înţelegere: de ce a fost Regele Mihai la Moscova

  1. Pingback: Regele Mihai despre vizita la Moscova din 2010: „Nu m-am simţit foarte liber.” | tudorvisanmiu

  2. Ion CelFaraDeMormant

    Romania fi avut soarta Finlandei , armata romana ar fi dat o lectie de neuitat armatei sovietice pe linia Focsani-Namoloasa-Galati-Braila daca nu ar fi existat ex r Mihai I la 23 august 1944.
    ex regele Mihai I a dat poporul roman in sclavie pentru 50 la rusi in schimbul unei avionete cu 2 motoare, ordinul Victoria cu diamante, o pensie de AFP-ist + cele 200 tone aur care au disparut subit dupa 23 august 1944 din seiful BNR.

  3. stefan paul

    Autorul articolului nu cred ca este cretin sau idiot ci manipulator de opinii. Cum poti sa spui ca au fost. decorati si Einsenhower si Montgpmery cu Pobeda nu numai Mihai. In total au fost decorate inca 2 perspnalitati, dar avestia erau ALIATI in timp ce Mihai eta DUSMAN. Iti decorezi dismanul numai daca te_a ajutat. decisiv Si Mihai asta a facut, a TRADAT tata, armata si Germania. Pentru. tradare a fosy devorat si de Americani

  4. stefan paul

    P.S. Imi cer scuze pentru greselile facute. Nu a tradat TATA. ci TARA americanii l_au DECORAT. si nu DEVORAT

  5. Iti decorezi dusmanul numai daca te_a ajutat. Deci si Mihai von Hohenzollern a ” ajutat” pe rusi,deci a TRADAT Romania, Armata Romana si Germania. Pentru tradare a fost decorat si de Americani……..Fac aceste precizari,deoarece Procurorii morali post-decembristi,au facut din Mihail SADOVEANU un tap ispasitor,iar din fostul rege Mihai von Hohezollern un Erou,care a parasit Romania(un Capitan de vas isi paraseste corabia ultimul..) si a plecat in Anglia/Elvetia in timp ce Sadoveanu a ramas intre ticalosii care l-au manipulat,crezandu-i socialisti,la fel ca si pe C.I.Parhon….

  6. Daca si cei din GENERATIA DE AUR A TARII,in frunte cu niste everesturii ale gandirii, spiritualitatii, viziunii politice…..marii istorici ai natiei(cei care au trait si n interbelic si au cunoscut toate formele de stat ale tarii de la regalitate la republicilBulcsú e populara,socialista si fesenista s a m d) ar fi spus mizeriile pe care le tot spun „niste” unii despre Regele Mihai, poate ca, as fi acceptat si eu, sa cred ca lucrurile ar fi stat altfel! Cei care o tot lalaie cu ce ar fi facut armata romana (decimata deja chiar de dupa macelul inutil din Crimeia,ca sa nu mai vorbesc cum arata de dupa Stalingrad ,asadar, ce minuni de vitejie ar mai fi facut sarmanii soldati romani ,neinarmati, epuizati, si mai ales scarbiti de tradarea si gomosenia nemtilor minciunosi, care doar promiteau armament dar nu le au dat nimic, ci i sfidau gretos, ]ce ar fi facut ei pe linia Focsani-Namoloasa ……INARMATI DOAR CU SAPA SI COASA, sunt niste lepre bolsevice care cauta nod in papura , mint si manipuleaza de ani si ani ,ca sa se perpetuie republicutza lor-flegma stalinista pe obrazul tarii, flegma pe care o tot ling, o apara si o proslavesc injurand regalitatea, de peste 70 de ani, caci, republica asta care a nenorocit natia romana, a facut din niste secaturi, din niste marsavi tradatori,a facut , a creat CASTA ASTA A BARONILOR FSN ce paraziteaza tara!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s