Armistiţiul italian şi armistiţiul românesc: diferenţe de context

Vezi şi Întoarcerea armelor – sumare comparaţii între Italia şi România

Discutam mai demult cu Marian Popa, care critica improvizaţiile armistiţiului românesc din 1944. Operaţiile încheierii unui armistiţiu, bineînţeles, se desfăşoară în următoarea ordine: (1) discutare condiţii, (2) semnare hârtii, (3) încetarea focului. Marian Popa, exagerând, susţinea că ordinea, de la 23 august 1944 la 12 septembrie 1944, a fost exact inversă. Dacă (3) încetarea focului s-a produs înaintea semnării armistiţiului, bineînţeles, nu s-au (2) semnat hârtiile înainte de (1) discutarea condiţiilor.

Marian oferea ca termen de comparaţie inclusiv Italia:

„“[….] Sa luam Italia, ca are multe paralele. Si ea considerata de natura fascista, si la ei un rege marioneta, si la ei un prim-ministru aliat cu Hitler, si la italieni regele fusese facut maresal de catre primul ministru, si la ei regele l-a arestat pe prim-ministru, si chiar si la ei regele a anuntat un armistitiu fara a înstiinta trupele. SI la ei trupele italiene care au aflat stirea de la “Stii de la Stirile ProTV” au fost capturate de inamic (adica de nemti). Doar ca, desi având trupe invadatoare pe teritoriul propriu (ca si RO), atât regele cât si Badoglio au anuntat în comunicat ca vor continua razboiul alaturi de nemti, ca o chestiune de onoare. Armistitul a fost semnat abia pe 8 septembrie.”

El însuşi recunoaşte diferenţele:

România „nu a avut nici un exemplu de urmat (noi fiind primii ne-rusi cuceriti de ei) pentru ca Italia nu putea servi ca exemplu. Bulgarii au vazut ce ni s-a întâmplat noua si au procedat mai întelept.”

„În Italia au debarcat americanii, la noi rusii.”

vittorioPentru o prezentare mai detaliată, voi cita din lucrarea istoricului Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial (vol.II, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988):

„În ziua de 22 iulie, regele îl primeşte pe Mussolini, care îi face un raport asupra Conferinţei de la Feltre. Suveranul îi spune lui Puntoni:

– Am încercat să-l fac să înţeleagă pe Duce că el era cel vizat, nu numai de către propaganda inamică, dar şi de opinia publică şi că el era obstacolul în calea redresării interne şi a reevaluării situaţiei militare. Nu a înţeles sau nu a vrut să înţeleagă. Aveam sentimentul că vorbesc în deşert.”

La 24 iulie are loc reuniunea Marelui Consiliu Fascist, a cărui moţiune „îi cere regelui să preia comanda forţelor armate, precum şi toate iniţiativele”. [La noi, în România, Buzeşti a redactat în 1944 un memoriu privind „inoportunitatea unui Consiliu de Coroană care să hotărască schimbarea„. S-a luat, deci, în calcul, şi o astfel de variantă; cf. Camil Demetrescu, Note – Relatări, Ed.Enciclopedică, 2001]

La 25 iulie, regele Vittorio Emanuele al III-lea îl primeşte din nou în audienţă pe Mussolini, la ora 17:00.

„Regele abia îl ascultă şi conchide cu hotărâre:

– Trebuie să cedaţi locul de şef al guvernului mareşalului Badoglio!

La ieşirea din vila Savoia, Mussolini este arestat. Va sta în diferite închisori timp de 49 de zile.”

De precizat că regele avea, în 1944, 75 de ani, iar Mussolini 61. [La noi, regele Mihai avea 23 de ani, iar Antonescu 62 de ani]

„Imediat după venirea sa la putere, Badoglio dizolvă Partidul Fascist, miliţia, Tribunalul special şi anunţă alegeri libere după încheierea ostilităţilor. Pentru a-i linişti pe germani, declară:

– Războiul continuă. Italia rămâne fidelă cuvântului dat, dar îl însărcinează pe generalul Casteliano cu negocierea unei păci separate cu Aliaţii.

La Treviso, la 6 august, ministrul afacerilor externe, Guariglia, îi dă lui Ribbentrop cuvântul de onoare că Italia nu va negocia cu Aliaţii, dar, patru zile mai târziu, Castellano pleacă la Lisabona, unde va obţine, în 19 august, răspunsul lui Eisenhower: capitulare fără condiţii.

Regele acceptă ultimatumul la data de 1 septembrie, Armistiţiul va fi semnat în 3 septembrie la Cassible, în apropiere de Siracusa, şi este făcut public în ziua debarcării aliate în Italia (8 septembrie).

În timp ce Castellano semnează armistiţiul în Italia, Badoglio îl primeşte pentru ultima oară pe ambasadorul Germaniei:

– Mi-am dat cuvântul şi mi-l voi ţine. Vă rog să aveţi încredere.

În 9 septembrie, Aliaţii debarcă la Salerno.

În cursul nopţii, regele, împreună cu guvernul, fuge la Brindisi.

Duplicitatea lui Badoglio a permis evitarea aplicării directivelor Führer-ului:

Operaţiuna Schwarz: ocuparea militară a întregii Italii

Operaţiunea Axa: capitularea sau distrugerea flotei italiene

Operaţiunea Student: arestarea guvernului şi a familiei regale”

(op.cit, pp.76-78)

***

Oare armistiţiul românesc putea fi încheiat în aceleaşi condiţii?

S-a luat în considerare, în iunie 1944, înlocuirea guvernului Antonescu cu un guvern Gigurtu, care să joace rolul guvernului Badoglio (rol care n-a fost jucat de guvernul Sănătescu). Planul a căzut, însă (cf. Sănătescu, Emilian Ionescu).

Desfăşurarea acţiunilor în România la 23 august 1944 este cunoscută: Antonescu a fost arestat, germanii şi-au dat seama că se pregăteşte o răsturnare, seara s-a difuzat Proclamaţia către ţară, la 24 august germanii au atacat Bucureştiul. Sovieticii ştiau că acest lucru se va întâmpla. Relatează Camil Demetrescu în Note – Relatări:

„— Am ajuns în capitala Suediei pe la 20 mai şi am plecat la 8 iunie, după debarcarea în Normandia286 în orice caz, am aflat-o acolo – Consilierul Semionov a pregătit măsurile de siguranţă pentru o întâlnire cu F. Nanu, în cursul căreia i-a dat următoarele răspunsuri la punctele noastre: [….]

5) în fine, acceptarea condiţiunii guvernului român de a nu întoarce armele împotriva fostului aliat. Nelipsit de oarecare haz, a fost momentul de destindere în discuţii, când Semionov l-a informat pe Nanu: „Ştiţi, domnule ministru, care a fost condiţiunea pusă de români şi acceptată cel mai uşor de guvernul sovietic?” – „Nu, care?” – „Tocmai aceasta ultimă, pentru că noi îl cunoaştem pe Hitler perfect şi ştim că o să atace el!”»

Răspunsul este, deci: acest lucru ar fi fost posibil numai dacă germanii nu ne-ar fi atacat la 24 august 1944, forţându-ne să luptăm împotriva lor. Dar s-ar fi putut evita această întoarcere bruscă a armelor?

Mai exact:

S-ar fi putut ca guvernul Sănătescu să rămână câteva săptămâni în alianţa cu Germania, până la semnarea armistiţiului din 12 septembrie cu Naţiunile Unite?

Povesteşte Constantin Vişoianu:

„Am avut părerea că ruşii pregătesc intrarea în România fără armistiţiu. Şi atunci m-am dus şi l-am văzut personal, pentru a 10-a oară, pe Lord Moyne, ambasadorul britanic, şi i-am spus: «Ce facem, domnule ambasador?». Ei ne comunicau că ruşii aglomerează armata la frontieră şi că probabil ei vor să facă o lovitură. Şi atunci Lord Moyne mi-a spus: «Vin-o aici, lângă mine, în automobil, şi mergem la ambasadorul sovietic». Şi am mers împreună cu Lord Moyne la ambasadorul sovietic, şi Lord Moyne a spus: «Domnule ambasador, n-ai primit încă un răspuns?». «Nu». Zice: «Nu poţi să dai o telegramă, încă o dată, guvernului dumitale, ca să ne dea răspuns?». Şi Novikov s-a uitat aşa la noi şi a răspuns: «Dar dumneavoastră credeţi că un ambasador sovietic poate să dea o asemenea telegramă guvernului?». Comunicasem la Bucureşti că părerea noastră era să facă lovitura fără răspunsul sovietic, pentru că suntem convinşi că Rusia vrea să intre în România fără armistiţiu.”

Planul sovietic, bineînţeles, era pentru 26 august. Devansarea acţiunii la 23 august i-a încurcat, din fericire.

Răspunsul, este, deci: probabil că nu, deoarece ruşii ar fi intrat în România fără armistiţiu.

Scenariul propus de Marian este, cum mărturiseşte şi el, utopic:

„Întelept ar fi fost sa-l aresteze pe Antonescu, sa creeze un guvern nou, sa trmita telegrama la Cairo, Ankara sau Stockholm – pe unul dintre canalele diplomatice pe care au fost negociate conditiile, adica sa le continue – sa primeasca confirmarea si o echipa comuna sa-l semneze. Probabil o utopie, dar în acel moment RO nu era ocupata nici de rusi nici de nemti (cu exceptia fortelor care se luptau pe teritoriul nostru).

Dupa cum s-a vazut, armistitiul semnat pe 12.09 la Moscova diferea foarte mult de cele 6 puncte negociate anterior. Pe 12.09 România nu avea nici o armata în spate si salvarea delegatiei noastre de la undezastru total a fost ca rusii, trebuind sa trimita un exemplar în engleza anglo-saxonilor, nu au îndraznit sa puna conditii “pe hârtie” insuportabile, în special despagubirile au fost rezonabile (ca ulterior au furat ca-n codru, e o alta poveste).”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s