A fost Iuliu Maniu la Palatul Regal în seara de 23 august 1944?

huditaAm citit în Jurnalul lui Ioan Hudiţă (1896-1982), secretar general adjunct al PNŢCD, cu destulă mirare însemnările sale – editate de Acad. Dan Berindei -, de fapt cele despre 23 august 1944. Fără alte comentarii, le redau:

«Pe la 4:30, în fine, telefonul începe să sune. Buzeşti ne comunică vestea: „Ică e în Palat de la 3:30, iar Antonescu e în audienţă la Rege, în momentul de faţă, totul merge strună.” El crede că la 5 „totul va fi gata”. El ne va telefona când ne putem duce şi noi la Palat. […] Pe măsură de ne apropiem de ora 5, Maniu se uită mereu la ceas […] Niculescu Buzeşti ne-a comunicat la telefon: „Totul s-a sfârşit conform planului; în prezent Antoneştii sunt la răcoare, iar în curtea Palatului se procedează la arestarea agenţilor lor; puteţi veni imediat”. […]*

Până am încuiat eu uşa, Maniu era deja în stradă. Cred că de când era copil n-a mers mai repede ca azi! N-am fugit pentru că eram cunoscuţi şi ne era teamă să ne alertăm trecătorii până la Palat. Am intrat prin poarta din Ştirbei Vodă, unde ne aştepta Buzeşti. […] teleefonul lui Buzeşti avusese loc la 5 şi 8 minute; când am intrat în Palat era 5 şi 16 minute. Buzeşti s-a sărutat cu Maniu şi cu mine şi ne-a condus în camera din fundul culoarului, unde se aflau Regele, Sănătescu şi generalul Aldea. Pe acesta, Maniu îl cunoştea mai demult; eu îl vedeam pentru prima dată.

Regele, foarte emoţionat şi congestionat la faţă, ne-a strâns mâna cu multă căldură, fără să pronunţe vreun cuvânt. „Majestate”, i s-a adresat Maniu, „vă felicit din toată inima pentru măreţul act prin care aţi salvat ţara într-un moment atât de grav; vă felicit în numele celor patru partide din Bloc şi vă asigur de recunoştinţa eternă a neamului nostru pentru a-l fi salvat de o dictatură odioasă, punând capăt unui război nenorocit pe care el nu l-a dorit, condamându-l tot timpul; Dumnezeu să vă ajute să duceţi cu bine până la capăt măreaţa acţiune pe care aţi început-o atât de curajos.” „Eu mi-am făcut datoria de suveran, d-le. Maniu”, i-a răspuns Regele Mihai; „e rândul meu acum să vă mulţumesc d-stră în special pentru sprijinul moral şi politic pe care mi l-aţi dat şi fără care eu n-aş fi putut întreprinde nimic din ceea ce am realizat în momentul de faţă.” „Aţi salvat Coroana şi Dinastia totodată”, i-am adăugat eu. Maniu şi cu mine i-am felicitat apoi pe Sănătescu, pe Buzeşti şi pe Aldea pentru rolul lor de colaboratori la acest mare şi important eveniment. „Cum s-a desfăşurat, Majestate, îmi permit să vă întreb”, i s-a adresat Maniu, „discuţia cu Antoneştii şi arestarea lor?”. După ce ne-a invitat să stăm jos, el a făcut câteva consideraţii generale fără să intre în amănunte. […] „Antoneştii”, „începe Regele, „după ce au recunoscut amândoi că situaţia noastră de pe front este foarte gravă, mi-au repetat ceea ce eu ştiam mai de mult, că războiul trebuie continuat pe linia de rezistenţă Focşani-Nămoloasa-Galaţi, că trupele germane din Basarabia se retrag în grabă pe această linie şi că, odată stabilit frontul pe Carpaţii Moldoveni, s-ar putea cere un armistiţiu, cu aprobarea chiar a lui Hitler, că, între timp, se va cere sprijinul Turciei pentru a interveni pe lângă Aliaţi şi că, în vederea acestui scop, este deja pregătită plecarea lui Mihai Antonescu la Ankara; le-am răspuns că nu sunt de acord cu părerea lor de a se prelungi războiul, care trebuie încetat imediat şi că de aceea îi demit din funcţiunile lor; detalii veţi afla de la colaboratorii mei cari au fost de faţă la aceste discuţii”. Nici nu ar fi putut continua discuţia, căci în momentul când pronunţa ultimele cuvinte a intrat în sală colonelul Emilian Ionescu, care i-a comunicat ceva la ureche, după care Regele l-a însoţit, lăsându-ne cu Sănătescu şi Buzeşti; Aldea a ieşit şi el odată cu Regele şi cu Ionescu. „Penibilă situaţie pe care nu voi uita-o câte zile mai am de trăit”, începe Sănătescu; „aş fi preferat să nu fiu faţă la scena demiterii şi apoi a strigătelor disperate şi a ameninţărilor lui Antonescu în timp ce era condus cu forţa în sala unde se află acum, sub pază militară.” „De câte ori vă veţi aminti de aceste scene penibile”, i-a răspuns Maniu, „să vă gândiţi că aţi fost un colaborator de seamă al Suveranului, în acţiunea lui de salvare a ţării.” […] era deja ora 6 […] Regele s-a reîntors în sală rugând pe Maniu să-şi dea avizul asupra listei noului guvern, aşa cm era pregătită de Rege şi de Buzeşti.

Buzeşti şi cu mine am trecut într-o cameră alăturată pentru a pune la punct Proclamaţia pe care Regele va citi-o la Radio, în seara aceasta, între 9 şi 10, după care va părăsi Bucureştii până la consolidrea situaţiei. Am citit mai întâi textul meu, pe care Buzeşti, găsindu-l mai complet ca a lui, a renunţat să-l mai citească pe al său, rămânând să introducem câteva pasaje dintr-al său, privitor la raporturile cu Naţiunile Unite şi anularea dictatului de la Viena. Noul text l-am citit apoi Regelui şi lui Maniu, care nu terminaseră încă discuţia privitoare la constituirea noului guvern. […]

La ora 7 fără 10 şi-a făcut apariţia Titel Petrescu, care, spre norocul lui, sosise în Capitală cu o jumătate de oră mai înainte. A fost introdus imediatîn sala unde ne aflam cu Regele. Sănătescu l-a pus în curent […] Maniu şi-a luat personal răspunderea în numele lui Dinu Brătianu de a face parte şi el din guvernul Sănătescu, rămânând să i se telefoneze în cursul nopţii acest lucru. Mai rămânea de găsit Pătrăşcanu. Adresa lui n-o cunoştea decât Stârcea Mocsioni pe care îl căuta de la ora 6. La ora 7:30 […] Stârcea încă nu găsise pe Pătrăşcanu. La ora 8 fără 10 minute m-am reîntors la Palat. Pătrăşcanu încă nu sosise până la această oră. În schimb, cu o jumătate de oră mai înainte sosise Emil Bodnăraş, cunoscut până acum sub numele de inginer Ceauşu, însoţit de o echipă care trebuia să ia sub paza ei pe cei arestaţi. Maniu şi Buzeşti mi-au explicat că, în lipsa mea, ei au discutat cu Regele chestiunea locului unde trebuiau păziţi cei arestaţi şi că, din toate formulele propuse, Sănătescu şi Regele s-au oprit la acea propusă de Stârcea şi de Buzeşti, de a fi lăsaţi în paza lui Bodnăraş, undeva la marginea oraşului. Maniu n-a fost de acord cu această soluţie, dar a trebuit să cedeze la insistenţa Regelui şi a lui Buzeşti.

În fine, la 8:40 a sosit şi Pătrăşcanu. […] Era roşu la faţă de emoţie şi cu totul dezorientat. Buzeşti l-a pus în curent cu situaţia, aducându-i la cunoştinţă că va face parte şi el din noul guvern ca ministru fără portofoliu. […] Păstrăşcanu […] s-a apropiat de Suveran, felicitându-l pentru „marele act de curaj […]”. El i-a arătat apoi că nu paote accepta să facă parte din noul guvern „ca un simplu figurant” şi că el ţine „neapărat” să ocupe portofoliul Justiţiei. [Regele se consultă cu Maniu şi cu Titel Petrescu, care aprobă – n.m.]. La 9:30 am plecat din Palat […] [Hudiţă confirmă sosirea la 11 a generarilor Hansen şi Gestenberg].»

(Ioan Hudiţă, Jurnal politic, 1 ianuarie – 23 august 1944, Ed.Roza Vânturilor, Bucureşti, 1997, studiu introductiv şi note de Acad. Dan Berindei, însemnare din 23 august 1944)

***

În fapt, vizita lui Maniu şi Hudiţă la Palat în seara de 23 august 1944 apare doar în jurnalul lui Ioan Hudiţă.

Le depoziţia sa din 11 mai 1946 în procesul Antonescu, Maniu, întrebat de preşedintele Tribunalului „Faţă de faptul că d-vs, în ziua de 23 august, consideraţi că Mareşalul Antonescu este persoana indicată de a semna armistiţiul, v-aţi interesat care au fost cauzele care au determinat îndepărtarea lui de la semnarea acestui act?”, a răspuns: „Sigur că da, era datoria mea. Însă persoana care ar fi putut să-mi dea informaţii autentice ar fi fost Majestatea Sa Regele. Or, Majestatea Sa Regele, de când sosisem la Palat, în zori de dimineaţă, plecase. Aşa că eu cu Majestatea Sa n-am avut onoarea ca să vorbesc până după ce s-a reîntors de unde se reprezise atunci, în dimineaţa aia (s.m.).”, conf. Procesul Mareşalului Antonescu (ed: Marcel-Dumitru Ciucă), vol. II (1995), pp.50-51.

Maniu a ajuns la Palat la 24 august: „[…] eu eram în Palatul Regal când se bombarda Palatul, şi atunci s-a petrecut aşa: s-a prezentat generalul Gerstenberg, n-a vorbit cu mine, ci cu un alt domn, care a cerut ca să fie lăsată armata germană să iasă din Bucureşti. Atunci, domnul care a stat cu el a spus: «Bun, dacă promiteţi pe cuvânt de onoare că d-vs ieşind din Bucureşti, neîmpedicaţi, nu veţi ataca Bucureştii, nu veţi opune rezistenţă». A promis generalul Gerstenberg că dacă el iasă, el nu va veni în contra Bucureştiului. Din contră, avem informaţii că anumite trupe cu care se bombarda şi Bucureştiul, din partea lor, din contra ei ei ieşind din Bucureşti va convinge trupele germane să nu continue marşul contra Bucureştiului, nici să continue mai departe bombardamentul […] bombardamentul a continuat şi trupele germane au continuat marşul lor spre Bucureşti” (op.cit, p.32).

***

Jurnalul lui Hudiţă, de altfel, conţine mai multe inadvertenţe. Le redau pe cele semnalate de istoricul Lucian Boia:

„Din inadvertenţele lui Hudiţă:

Apare, repetat, titulatura «Ministerul Învăţământului”; or, până la comunism, acest minister nu s-a numit niciodată aşa – înseamnă că paginile au fost rescrise după 1948.

La 14 ianuarie 1941, D. Găzdaru îi spune că «se gândeşte serios să plece în Italia»; timp de gândit nu prea mai avea, fiindcă legionarilor nu le mai rămăseseră decât câteva zile; în fapt – rezultă şi din corespondenţa trimisă din Roma -, la acea dată Găzdaru se afla deja în Italia. La înmormântarea lui Iorga – Hudiţă afirmă că a văzut cu proprii ochi – ar fi fost doar familia şi câţiva prieteni; nu este adevărat.

Într-o conferinţă din mai 1942, Gheorghe Brătianu ar fi recomandat anexarea Transnistriei; aşa ceva nu rezultă însă din rezumatul publicat al conferinţei.

Despre Iorgu Iordan, cu totul neconvingător, se afirmă că în 1944 ar fi vrut să plece din România, de teama ruşilor.”

(Lucian Boia, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Humanitas, ed.III, p.239, nota 55)
Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Universale

2 răspunsuri la „A fost Iuliu Maniu la Palatul Regal în seara de 23 august 1944?

  1. Pingback: Corneliu Coposu despre 23 august 1944 | tudorvisanmiu

  2. George

    Trebuie sa verifici foarte bine ce scrie asa auto-intitulati „demitizatori” (din contra,ei mit-izand istoria) ca Lucian Boia sau „jurnalistul” acela de aici din Partea de N-V a ROMANIEI,Sebastian (nu mai stiu cum) pentru ca ei iau de buna orice le dicteaza bolsevicii si istoria contrafacuta a bolsevicilor si comunistilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s