Silvian Emanuel Man: „Dacă am fi uniţi, noi, cei 450.000 de studenţi, am putea întoarce România pe făgaşul ei normal.”

„Mihai Şomănescu: Stai puţin să spunem încet şi clar: în spaţiul universitar, în timpul unui protest, ei au pus paznicii să vă bată?
Silvian-Emanuel Man: I-au pus să-i ţină departe de studenţi. În anii ’90 grevele şi protestele studenţeşti nu erau văzute ca ceva anormal. Astăzi se promovează ideea că studenţii ar trebui să se ocupe numai de dezvoltarea lor profesională sau de diverse acţiuni precum balurile, petrecerile… Necesitatea unei componente civice active în mişcarea studenţească este negată de conducerea universităţii. Trăim ca într-un fel de 1984 al lui George Orwell, în care rectoratul ştie ce-i mai bine pentru noi, deşi noi spunem opusul. Rectorul consideră hărţuire faptul că i-am pus demisia în alb în faţă, s-o semneze.
A trecut ceva de când am terminat eu facultatea, dar un student nu mai are voie să-i ceară demisia rectorului? Sau cum?
În viziunea lor, nu. […] Pe tot parcursul discuţiei, au insistat că până nu renunţăm la nume şi la siglă, nu vor să mai discute cu noi.
Poftim? Cum să vă cheme, atunci?
Liga Studenţilor certăreţi (râde) sau orice altceva. Ei au început acum să trimită comunicate în presa locală cum că nu ne recunosc. Dar trebuie să ne recunoască? Un profesor la un curs a spus că Liga Studenţilor nu este forma de reprezentare studenţească agreată de conducerea universităţii. Ca şi cum Guvernul ar alege să discute cu numai o parte a societăţii civile, dar o ignoră totalmente pe cealaltă. […]

Pe la începutul anului a fost un scandal în presa ieşeană, în care mai multe organizaţii studenţeşti au fost acuzate de politizare. La fix o săptămână după aceasta, preşedinţii asociaţiilor s-au întâlnit şi au scris un memoriu împotriva noastră, în care s-au plâns conducerii Universităţii că ne-am înfiinţat fără acordul lor (de când este dreptul la asociere condiţionat?), că îl folosim pe Sfântul Gheorghe ca simbol şi că îi învăţăm pe tineri să se comporte împotriva moralei creştine (ca şi cum creştinul ar trebui să tacă mereu şi să fie cu capul plecat). Cel mai grav, au creat un precedent şi au cerut conducerii universităţii să nu ne recunoască ca organizaţie legal constituită şi să nu ne răspundă la cereri. La fel au făcut şi reprezentanţii studenţilor din Senat şi atunci conducerea s-a folosit de memoriile acestea astea ca să nu discute cu noi. Vă daţi seama…. să ceri conducerii unei instituţii să renunţe la un partener de dialog… Ca şi cum, pentru a câştiga o dezbatere, negi existenţa adversarului. Astfel de măsuri s-au mai întâlnit la finalul anilor ’40, când comuniştii căutau orice mijloace pentru a prinde rădăcini în mediul universitar. Sunt, într-adevăr, reflexe totalitare şi antidemocratice. […]

silvian

Mişcarea studenţească din universitate abia renaşte, iar ei se gândesc la sancţionarea studenţilor cu spirit critic. Nu este cam ciudat să cauţi să-i sancţionezi şi să-i reduci la tăcere pe cei care îţi spun ţie că încalci legea? Ştiu că asemenea scenarii există în politica dâmboviţeană dar, nu credeam, vreodată, să le văd în cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară. [….]

În mişcarea studenţească există aşa-numita teorie a „celor două studenţimi”. Avem pe de o parte acel segment de studenţi care sunt proactivi în mediul universitar, preocupându-se deopotrivă de formarea lor academică, dar şi de chestiuni de ordin civic, cum este reprezentarea studenţilor şi apărarea drepturilor lor legale. Pe de cealaltă parte, regăsim majoritatea studenţimii, care este victima sistemului actual şi al oamenilor care-l perpetuează. Tinerii sunt descurajaţi să viseze chiar pentru o Românie mai bună şi li se inoculează constant teoria capului plecat pe care sabia nu-l taie…

Studenţii sunt corpul social cel mai puternic din societate. Dacă am fi cu toţii uniţi în cuget şi simţiri, am putea întoarce România pe făgaşul ei normal. Gândiţi-vă: suntem peste 450.000 de studenţi în ţară! De aceea nu se doreşte o mişcare studenţească unită, ci una fragmentată şi dezagregată social. Din păcate, aici contribuie decisiv cei care promovează ideea că studenţia este o perioadă în care, în principal, trebuie să te distrezi, să mergi la baluri şi să-ţi vezi de propriul interes. Dacă generaţiile anterioare de studenţi ar fi gândit aşa, astăzi nu mai aveam nici cămine, nici cantine, nici reducere la transport, nici drepturi şi libertăţi academice de care să ne bucurăm.

Nu putem lăsa lucrurile aşa! Nu-i putem lăsa pe alţii să decidă lucrurile care ne privesc în mod direct. Mişcarea studenţească trebuie resuscitată. În 1995, studenţii au ocupat parlamentul şi i-au determinat pe senatori şi deputaţi să voteze legea educaţiei de atunci. Noi unde suntem astăzi? Protestul nostru din Sala Paşilor Pierduţi este doar vârful icebergului care va scufunda indeferenţa şi lipsa de respect faţă de lege din mediul universitar. Pe această cale, facem un apel deschis către studenţii din universitate să ni se alăture! Legea este de partea noastră. A venit timpul să ne unim! Vocea fiecăruia dintre noi contează! Suntem o forţă şi nu putem fi ignoraţi!”

http://activenews.ro/exclusiv-cel-mai-activ-student-roman-indeamna-tinerii-sa-lupte-impotriva-totalitarismului-din-universitati-uniti-cuget-si-simtiri-putea-intoarce-romania-pe-fagasul-ei-normal-cine-doreste-o-st_1875808.html

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s