Balconul lui Maniu

Legat de sediul istoric al partidului PNŢCD din str. Georges Clemenceau nr.9, având prieteni din ambele tabere, cred că sunt utile ca informaţie următoarele observaţii:

– imobilul, recuperat în 2008, nu se află în condiţii bune şi, pentru a fi utilizat, ar trebui renovat; dl. Aurelian Pavelescu susţine că acesta a fost afectat la cutremurul din 1977. Un bun prieten, arhitectul Ion-Adrian Doja-Fodoreanu, m-a informat că sediul a fost consolidat în 1940 şi nu, astfel, nu a fost afectat de cutremurul din 1977.

– dl. Aurelian Pavelescu admite, însă, un fapt destul de clar: „fiind restanti si azi la taxe si impozite, am luat in discutie situatia acestui imobil si, eventual, instrainarea lui, partidul urmand a se salva politic, in 2016, iar nu a plati, din banii pe care nu-i are, impozite pentru o ruina”.

În opinia mea, este mai îngrijorător faptul că partidul lui Maniu, Mihalache, Coposu şi Raţiu n-a mai intrat în Parlament decât că vinde o clădire istorică, care suferă de un fenomen din păcate general pentru aproape toate clădirile de patrimoniu din ţara noastră….
Dar:
– sediul actual al PNŢCD din str. C.A.Rosetti este închiriat de la Primăria Municipiului Bucureşti încă din 1990. Este o clădire spaţioasă şi aspectuoasă;
– în afara celor 5 ani cu Corneliu Coposu, restul celor 20 se leagă, din păcate, de o guvernare a PNŢCD nu tocmai exemplară, urmată, de acum câţiva ani, de litigiile pentru conducerea partidului;
– de la dl. Doja-Fodoreanu am înţeles că, până în 1990, în actualul sediu a funcţionat Direcţia de Ape, condusă de Ion Iliescu; astfel, la devastarea sediului de către mineri, din iarna lui 1990 (în acelaşi timp cu editura Humanitas), minerii au găsit un fişet dinainte de ’89, de care numai „băieţii vechi” ştiau… Rog orice aprecieri privind precizia „istorică” a acestei informaţii. Despre acel sediu mi s-a spus şi că acolo s-a născut regele Carol al II-lea, astfel încât deja s-ar impune o monografie 🙂
O propunere ar fi fost ca PNŢCD să renunţe la actualul sediu, admit, destul de luxos, însă închiriat, şi să se mute în vechiul sediu, admit, destul de paradit, însă deţinut ca proprietate.

Am uitat să menţionez că:
– la sediul din Clemenceanu nr. 9 se poate vedea balconul de la care cuvânta Iuliu Maniu;

maniu

Pentru cei care doresc o documentaţie suplimentară:
Aurelian Pavelescu: https://www.facebook.com/aurelian.pavelescu/posts/321404164716143

Comunicat Clubul Naţional-Ţărănist: http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/12/04/comunicat-de-presa-asociatia-clubul-national-taranist-pntcd-10-43-37

Cristina Andrei: https://taranista.wordpress.com/2014/12/04/pntcd-nu-e-srl-protest-al-taranistilor-la-sediul-central-al-partidului/

Ce înseamnă pentru mine spiritul ţărănist:
IULIU MANIU (1937): “Am luptat întotdeauna pentru… monarhie constituţională, întruchipare a demnităţii naţionale şi a demnităţii sociale.”

CORNELIU COPOSU (1995): “Credința mea sinceră, pe care o am de când eram mic, și cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democrația și normalizarea în țara românească se va face numai odată cu restaurarea monarhiei.”
Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s