Brâncoveanu la Academie, la 300 de ani de la martiriul său

În anul 2014 s-au comemorat 300 de ani de la două evenimente de mare relevanţă în istoria ţării noastre, foarte deosebite prin semnificaţia lor: alegerea lui Dimitrie Cantemir drept membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Berlin (la 11 iulie 1714, S.N.) şi martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi (la 15 august 1714, S.V.).

Prima deosebire este evidentă: primul eveniment este unul de mândrie, al doilea adună emoţii amestecate – comparabile cu compasiunea dar şi admiraţia pentru un martir.

Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu nu au fost în cele mai bune relaţii în timpul vieţii lor. Conflictul dintre ei, „Inorogul” şi „Corbul”, a fost încriptat în „Istoria ieroglifică”. Amândoi au fost domnitori – însă, pe când Brâncoveanu nu a dorit scaunul de domnie (l-a acceptat la 34 de ani), Cantemir a aspirat din tinereţe să-l ocupe (şi a ajuns să-l ocupe la 37 de ani). Cel care a dorit domnia a ştiut cum să se salveze, cel care nu a dorit-o a fost condamnat să o sfârşească odată cu viaţa sa…

Cantemir a murit în exil ca sfetnic al împăratului Petru „cel Mare”, bucurându-se de aprecierea comunităţii ştiinţifice germane. Brâncoveanu şi familia sa au murit în străinătate, ucişi de otomani, spre groaza întregii diplomaţii europene.

Moştenirea lui Cantemir n-a fost cea din vremelnica sa domnie (1710-1711), ci cea scrisă (imaterială). Moştenirea lui Brâncoveanu a fost cea din timpul domniei (1688-1714): toate edificiile înălţate de el, una constructivă (materială).

Pe când faima lui Cantemir a fost asigurată fizic (prin dăinuirea cărţilor scrise), faima tragică a lui Brâncoveanu a fost aceea a unui sacrificiu (care dăinuie în istorie).

În 2014, cei 300 de ani de la alegerea lui Cantemir drept academician sunt celebraţi prin inaugurarea unui bust în cadrul Academiei din Berlin (la care am participat), organizată de o universitate creştină din România care-i poartă numele.

În 2014, cei 300 de ani de la martiriul lui Brâncoveanu în Turcia sunt astăzi comemoraţi în cadrul Academiei Române printr-o expoziţie care arată opera constructivă, dăinutoare a domnitorului, care stă sub semnul mistuirii celui care le-a construit.

Dacă inaugurare bustului lui Cantemir în Academai care l-a primit a fost o acţiune constructivă, un gest fizic, expoziţia arhitectului Sorin Vasilescu în Academia care îl primeşte astăzi este o acţiune reparatorie, un gest spiritual.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s