Cross-ul regal „Monarhia străbate România”: de Ziua Regelui (25 octombrie 2014), monarhiştii se adună şi pe vreme rea…

Discursul meu, în calitate de secretar al organizaţiei de tineret al Alianţei Nationale pentru Restaurarea Monarhiei

Am completat cu informaţii primite de la prietenul Răzvan Sandu:

Bună ziua, dragi prieteni! Vă mulţumim că aveţi venit astăzi aici, pentru a participa la cross-ul „Monarhia străbate România”.

Am fost întrebaţi de ce ar fi acesta un cross regal: ce aspecte conferă „regalitate” evenimentului de astăzi?

Ar fi cel puţin 10 semnificaţii pe care le-am identificat:

Astăzi este ziua Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, care împlineşte 93 de ani.

Totodată, astăzi s-au împlinit 70 de ani de la finalizarea eliberării nordului Ardealului de sub ocupaţie fascistă, de către Armata Română, la 25 octombrie 1944.

Dincolo de faptul că acţiunea este organizată de tineretul unei alianţe naţionale care vizează restaurarea monarhiei, chiar locul în care ne-am adunat astăzi este strâns apropiat de regalitate.

Parcul Herăstrău, unde are loc cross-ul, a fost amenajat într-o zonă mlăştinoasă (1930-1936) în timpul regelui Carol al II-lea al României (1930-1940). Un timp, parcul a purtat numele suveranului.

Totodată, Herăstrăul se află în proximitatea Muzeului Naţional al Satului – pentru a cărei fondare Dimitrie Gusti a primit sprijinul Fundaţiei Regale „Principele Carol” (1936).

Aproape de noi mai este Palatului Elisabeta, reşedinţa oficială a Familiei Regale. Din Herăstrău se vede ridicat tricolorul românesc arborat pe Palat, fanionul Principesei Moştenitoare (care atestă prezenţa acesteia) sau al Majestăţii Sale Regelui (care atestă prezenţa acestuia).

Am ales să sărbătorim ziua Regelui Mihai I printr-un competiţie sportivă în semn de recunoaştere a meritelor Familiei Regale în promovarea activităţilor sportive din România de-a lungul timpului.

Imaginea unui rege care aleargă poate părea comică. Dar numele „Monarhia străbate România” are altă însemnătate: acest cross are drept scop promovarea unui stil de viaţă sănătos şi a performanţelor, care, într-un alt plan, la nivelul guvernării unei ţări, credem că sunt însumate de sistemul monarhiei constituţionale.

Sentimentul monarhic este răspândit în toată ţara. Noi îl vom purta astăzi de la statuia unui general monarhist, care s-a complăcut în a deveni un preşedinte autoritar al Franţei, până la o cale ferată, în a căror construcţia s-a excelat în vremea regelui Carol I şi a succesorilor săi – şi nu orice cale ferată, ci cea a Gării Regale Băneasa, de unde şi astăzi membrii Familiei Regale iau trenul pentru călătorii prin ţară.

În apropiere este şi fântâna Mioriţa şi podul Băneasa, unde a avut loc apărarea faţă de riposta nazistă faţă de actul de la 23 august 1944, militarii români luptând cu vitejie pentru a apăra capitala.

Un vechi proverb spune: „Cine se aseamănă, se adună”. Astăzi, noi ne adunăm pentru regalitate şi pentru monarhie. Vă rog, în final, să rostim împreună un sincer, călduros:

TRĂIASCĂ REGELE!

0 1 1b 1c 2 3 4 MONARHIA STRĂBATE ROMÂNIA
25 octombrie 2014

Am ales să sărbatorim ziua Regelui Mihai I printr-un competiţie sportivă în semn de recunoaştere a meritelor Familiei Regale în promovarea activităţilor sportive din România de-a lungul timpului.
Sub regele Carol I, în 1909, se înfiinţează Asociaţiunea Societăţilor Atletice din România (ASAR) şi are loc prima competiţie fotbalistică internă, Cupa ASAR. în 1912 a fost fondată organizaţia predecesoare a Federaţiei Române de Atletism şi, în 1914, a fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român. În 1922 şi-a început activitatea Institutul Naţional de Educaţie Fizică (INEF) – prima instituţie de învăţământ superior în domeniul sportului din România şi a 5-a din Europa -, sub conducerea generalului Virgil Bădulescu, sprijinit de regele Ferdinand I. La 20 mai 1923 Comisia de Fotbal a FSSR (Federaţia Societăţilor Sportive din România) este admisă ca membră a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), înfiinţată în 1904. Fundaţia Atletismului Românesc, urmând tradiţia Federaţiei Atletismului Românesc de a avea în frunte pe urmaşul Tronului României, a oferit Principesei Moştenitoare Margareta calitatea de membru de onoare. În 2012, Majestatea Sa Regele a acordat Înaltul Său Patronaj Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (la 100 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Societăţilor Sportive), iar, în 2013, Federaţiei Române de Oină.

Câştigători

Câştigători

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Universale

2 răspunsuri la „Cross-ul regal „Monarhia străbate România”: de Ziua Regelui (25 octombrie 2014), monarhiştii se adună şi pe vreme rea…

  1. Sorin N. Ștefan

    Dragi prieteni monarhiști,

    Forța voastră nu constă în număr, care și el e înșelător, ci în tăria și frumusețea ideii pentru care luptați.

    Perseverența face minuni. Purtați întotdeauna cu voi, în suflet, cuvintele lui Nelson Mandela:

    “It always seems impossible until it’s done.”

    E drept că nu știu ce e mai greu de dărâmat, apartheid-ul sau zidul indiferenței, necunoașterii și îndărătniciei pe care-l aveți voi de înfruntat.

    Efortul vostru este cu atât mai admirabil cu cât este unul din puținele gesturi generoase și dezinteresate făcute în ziua de astăzi în marele interes al țării.

    După cum spunea foarte bine cineva,

    Crawling is acceptable
    Falling is acceptable
    Puking is acceptable
    Crying is acceptable
    Blood is acceptable
    Pain is acceptable
    QUITTING IS NOT!

    So, keep on running…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s