„Românii şi Coroana. Mărturii despre Monarhie.” (1) Botezul Regelui

IOAN IONESCU (n.1954)

Străbunicul meu, colonelul Iuliu Martinovici, a fost unul dintre cei 11 naşi de botez ai Majestăţii Sale Regelui Mihai (22 ianuarie 1922). Făcea parte din camarila regelui Ferdinand.

Pentru că a fost naş la botez, a primit o decoraţie cu menţiunea acestui lucru.

Am avut onoarea de a fi primit într-o audienţă la Majestatea Sa Regele Mihai. Am aflat atunci că străbunicul meu a fost într-un batalion de vânători de munte, lucru pe care nu îl ştiam.

Am vrut să-i ofer Majestăţii Sale decoraţia de botez primită de străbunicul meu, ca o atestare a creştinării sale. Deşi mi-a confirmat că decoraţia este autentică, Majestatea Sa a refuzat să o primească: «Este a voastră, a familiei».

M-am simţit, în acel moment, ca şi cum mi-ar fi dăruit ceva inestimabil.

„Ferdinand I prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională, Rege al României.

La toţi de faţă şi viitori, sănătate! Astăzi Pronia Cereasca a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar. Principesa moştenitoare Elena a dat naştere unui fiu, care a primit numele de Mihai. Sunt încredinţat că întreg poporul, care atât în clipele de bucurie, dar şi în cele de griji a fost sprijinul Tronului şi al Dinastiei, va sărbători fericitul eveniment, împreună cu Mine şi Familia Mea. Dragostei poporului Meu prea iubit încredinţez pe principele nou născut.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s