Cross-ul regal „Monarhia străbate România” (25 octombrie 2014, parcul Herăstrău)

Cross-ul regal „Monarhia străbate România” are loc sâmbătă, 25 octombrie, în parcul Herăstrău, de la ora 10:00.

Evenimentul este organizat de tineretul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.

Pornirea are loc la ora 10:00, la statuia generalului Charles de Gaulle, şi se încheie în apropierea vechii căi ferate. Astfel, vor fi parcurşi 5 km. Rugăm participanţii să se prezinte la punctul de pornire începând cu ora 9:00.

Alimentarea cu apă este asigurată de organizatori, prin sprijinul acordat de Aqua Carpatica.

Primii care ajung la linia de finish vor fi premiaţi.

Afiş

Cross-ul are drept scop promovarea unui stil de viaţă sănătos şi a performanţelor, care, într-un alt plan, la nivelul guvernării unei ţări, sunt însumate de sistemul monarhiei constituţionale.

Evenimentul are loc la 25 octombrie, de ziua Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi la comemorarea a 70 de ani de la finalizarea eliberării nordului Ardealului (1944).

Parcul Herăstrău, unde are loc cross-ul, a fost amenajat într-o zonă mlăştinoasă între 1930-1936, în timpul regelui Carol al II-lea al României (1930-1940). Un timp, a purtat un numele suveranului. Parcul se află în proximitatea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi a Palatului Elisabeta, reşedinţa oficială a Familiei Regale.

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) are ca obiectiv readucerea României pe cursul său firesc prin revenirea la monarhia constituţională, din respect pentru adevărul istoric și, mai ales, ca o investiţie de viitor.

Organizaţia de Tineret ANRM este cel mai dinamic grup din cadrul Alianţei, cuprinzând doar tineri până în 30 de ani.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Universale

Un răspuns la „Cross-ul regal „Monarhia străbate România” (25 octombrie 2014, parcul Herăstrău)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s