ASR Principele Radu al României: „Coroana Română reuşeşte să-i inspire pe cei de astăzi atât de vibrant datorită legăturii ei cu cea mai profundă partea a societăţii româneşti — comunitatea mică. „

Monarhia Salvează România

„Dacă Coroana Română, în o sută cincizeci de ani atât de grei, reuşeşte să-i inspire pe cei de astăzi atât de vibrant precum o face este datorită legăturii ei cu cea mai profundă partea a societăţii româneşti — comunitatea mică.

De aceea, veţi găsi în toate satele şi comunele României o urmă de regalitate de la una dintre cele cinci generaţii de până acum şi tot aşa, invers, în inima membrilor Familiei Regale veţi găsi multe reprezentări spirituale, sentimentale ale comunităţilor din ţară.

ASR Principele Radu al României

cuvântare: miercuri, 15 octombrie 2014, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurată în comuna Stremț, județul Alba (primar – dl. Traian Ştefan), prin care Majestății Sale Regelui Mihai i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al comunei.

Sursa: România Regală

Vezi articol original

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s