Succesiunea în Dinastia Română. Încercare de răspuns la provocarea lui Bogdan Duca.

Ieri, dl. Bogdan Duca, mărturisit drept „creştin, liberal şi monarhist”, a lansat pe Facebook următoarea provocare:
„Știu că o să supăr pe mulți monarhiști dar în fotografia aceasta nu se găsește niciun principe.
Domnul Radu de România este un simplu cetățean român care, la căsătorie, a luat numele soției sale, principesa Margareta de România. Această doamnă, prin căsătoria morganatică cu un român și-a pierdut, potrivit înțelegerii dintre principele Carol și țară, potrivit Constituțiilor monarhiste ale României și Statutului cândva legal pentru țară al Casei Regale a României, dreptul la succesiune.
El nu are cum să dețină un titlu princiar pentru că titlurile princiare nu se dobândesc, așa, prin certificat de căsătorie, așa cum nu se primesc nici măcar prin înrudirea de sânge. A.S.R. Nicolae, fiul regelui Ferdinand și fratele regelui Carol al II-lea a fost chiar exclus din Casa de România pentru o căsătorie cu o româncă.
La fel, domnul Nicholas de Roumanie-Medforth Hills, este un cetățean britanic (este și român?), nepot al Majestății Sale, Regelui Mihai. Însă prin căsătoria morganatică a mamei sale, nu are dreptul la niciun titlu princiar și nici drept de succesiune la tronul României.Cazul domniei sale nu este cu nimic diferit de cazul domnului Paul Lambrino.
Monarhia înseamnă rigoare, disciplină și respect față de lege și tradiție. Sau nu înseamnă nimic….”

 Raţionamentul d-lui. Bogdan Duca, aşa cum l-am înţeles eu, este următorul:
PREMISĂ PRINCIPALĂ
Statul Casei Regale dinainte de 1947 şi prevederile constituţiei din 1923 încă se aplică în prezent pentru Casa Regală a României.
COROLARE
(1) Succesiunea salică este încă valabilă, conform constituţiei:
1923 – Art. 77. Puterile constitutionale ale Regelui sunt creditare in linie coboritoare directa si legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.
(2) Căsătoria unui membru / unei membre al Familiei Regale cu o română / un român atrage excluderea de la succesiune, conform „înţelegerii dintre principele Carol şi ţară”: Statutul Casei Regale, publicat şi în monitorul oficial cu caracter de lege.
(nu l-am găsit pentru a-l cita)
CONŢINUTUL RAŢIONAMENTULUI
(1) ASR Principesa Margareta a României şi AALLRR Principesele Elena, Irina, Sofia, Maria, surorile Alteţei Sale, ar fi excluse de la succesiune. Această piedică ar putea fi, însă, schimbată, prin abrogarea legii salice.
(2) Chiar dacă s-ar abroga legea salică, ASR Principesa Margareta a României şi-ar fi pierdut dreptul la succesiune datorită căsătoriei cu un român (dl. Radu Duda) [1996], şi, de asemenea, ASR Principesa Elena a României şi-ar fi pierdut dreptul la succesiune datorită căsătoriei morganatice (?) cu…. un englez (dr. Robin Medforth-Mills) [1983].
ARGUMENTE SUPLIMENTARE
– Normele fundamentale ale Casei Regale a României din 2007 nu s-ar putea aplica retroactiv.
– Chiar dacă s-ar aplica retroactiv, nefiind integrate în legislaţie, nu ar avea nicio valoare juridică.
– Principele Nicolae al României nu ar avea un statut diferit de acela al d-lui. Paul de Lambrino.
CONCLUZIE
– Ar fi necesară aplicarea prevederilor Constituţiei din 1923:

Art. 78. – In lipsa de coboritori in linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite in articolul precedent.

Daca nici unul dintre fratii sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi in vieata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa […]

Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. – La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunari se intrunesc de indata intr’o singura Adunare, chiar fara convocare, si cel mai tarziu pana in opt zile dela intrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala.”

OBSERVAŢII

Conform raţionamentului d-lui. Bogdan Duca, soluţia propusă în 1997 de ţărănişti, susţinută şi de regretatul Ion Diaconescu (ci nu de Corneliu Coposu!) – căruia i s-a extras interviul „Cum şi-a trăiat monarhia craca de sub tron” (Adrian Pătruşcă, Horia Tabacu, „Evenimentul Zilei”, 29 august 2011) -, ca Majestatea Sa Regele să-l fi adoptat pe ASR Principele Nicolae drept fiul său, pentru a asigura succesiunea pe linie bărbătească, nici măcar nu ar fi fost posibilă – deoarece constituţia din 1923 prevede „exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor„.

SOLUŢIE

Soluţia lui Bogdan Duca este repetarea experienţei româneşti din 1866: să aducem un rege străin (domnia sa i-ar prefera pe Romanovi).

COMENTARII

„Operaţiunea” ar întâmpina mai multe dificultăţi:

– aducerea unui rege străin necesită un lobby extern al reprezentanţilor politici. Cine, în 2014, ar avea patriotismul lui Ion Bălăceanu, de a-şi vinde o moşie pentru a merge într-o ţară străină (în Rusia, după dorinţa d-lui. Bogdan Duca) pentru a aduce un reprezentant străin, obţinând totodată învoirea „marilor puteri” (Uniunea Europeană, Rusia, Statele Unite ale Americii)?

– în 1866, sentimentul dinastic nu era bine conturat la români: Carol I este cel care l-a instituit; în 1947, la momentul abolirii ilegale a monarhiei, sentimentul dinastic era foarte puternic; în 2014, ideea unui „rege român” pare să aibă mai multă popularitate decât ideea unui „rege străin” (în pofida simpatiei pentru prinţul Charles de Wales – care, în treacăt fie spus, oricât de dorit ar fi, nu poate deveni regele Carol al III-lea 🙂 ).
– actualmente, membrii Familiei Regale (Principesa Margareta, Principele Nicolae, Principele Radu) se bucură de o imensă popularitate; promovarea unui reprezentant al regalităţii adus din străinătate ar dura ani, ar cere resurse uriaşe: financiare şi mai ales umane (un „staff”). În pofida inteligenţei sale, nu cred că dl. Bogdan Duca, ca şef al staff-ului unui Romanov, ar avea un succes imediat în promovarea aducerii acestuia pe tronul României 🙂
__________
Deşi este aparent logic, nu sunt de acord cu raţionamentul d-lui. Bogdan Duca, în felul în care l-am înţeles.
Îi răspund cu propriul meu raţionament:
PREMISĂ PRINCIPALĂ
Constituţia din 1923 poate fi revizuită (o organizaţie monarhistă are deja un proiect în acest sens), iar Statutul Casei Regale a României poate fi schimbat (şi a fost, în 2007). Imposibilitatea de a legifera aceste modificări, care ţin de evoluţia sistemelor monarhice în lume, s-au datorat ilegalităţii instaurării republicii din 1947 şi menţinerii ei după 1989.
COROLARE
(1) Succesiunea salică la nivelul Casei Regale a României a fost schimbată conform normelor fundamentale ale Casei Regale din 2007:
2007 – Art. 1. 1. „ Casa Regală a României este o comunitate de familie auto­nomă înfiinţată și organizată pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum în vigoare. Ea va fi compusă din membri prin naștere sau membri prin căsătorie. […] 5. Succesorii dinaști ai Regelui Mihai I al României sunt suc­cesori la Șefia Casei Regale a României, iar actualii succesori sunt recunoscuţi exclusiv prin aceste Norme și sunt enumeraţi aici.”
şi va fi schimbată şi într-o variantă revizuită a constituţiei din 1923, după intrarea în legalitate.
(2) Căsătoria unui membru / unei membre al Familiei Regale cu o română / un român nu atrage excluderea de la succesiune, întrucât nu există vreo prevedere în acest sens în actualele norme fundamentale ale Casei Regale.
CONŢINUTUL RAŢIONAMENTULUI
(1) ASR Principesa Margareta a României şi AALLRR Principesele Elena, Sofia, Maria, surorile Alteţei Sale nu sunt excluse de la succesiune. Mă încredinţez că Irina a României, în urma incidentului în care s-a implicat, a renunţat la titlul de Principesă şi predicativul de „Alteţă Regală”. ASR Principesa Sofia a României şi-a recăpătat dreptul la succesiune în 2007, după pierderea lui la 29 august 1998, după căsătoria cu Alain-Michel Biairnex (contrară voinţei şefului Casei Regale a României), de care a divorţat în 2002.
(2) ASR Principesa Margareta a României îşi păstrează dreptul la succesiune, conform normelor fundamentale din 1997, precum şi ASR Principesa Elena a României şi toate celelalte principese. ASR Principele Nicolae al României este al 3-lea în succesiunea dinastică.
ARGUMENTE SUPLIMENTARE
– Normele fundamentale ale Casei Regale a României din 2007 sunt valabile din momentul în care au fost adoptate şi se aplică începând din acel moment. Nu este nimic retroactiv.
În privinţa legiferării noilor schimbări:
– Chestiunea legii salice poate fi rezolvată destul de simplu: Majestatea Sa Regele Mihai I al României o consideră învechită, propune anularea ei şi, dacă se va reveni la dinastie, invită Parlamentul să legifereze dorinţa sa.
– Chestiunea Statului Casei Regale poate fi rezolvată destul de simplu: Majestatea Sa Regele Mihai I al României a adoptat unul nou. Consideră învechită prevederea necăsătoririi unui membru al Familiei Regale cu un român sau o româncă, propune anularea ei şi, dacă se va reveni la dinastie, invită Parlamentul să legifereze dorinţa sa.
– În privinţa statutului d-lui. Paul de Lambrino, el este fiul d-lui. Mircea de Lambrino, bastard, provenind din relaţia şi căsătoria principelui Carol al II-lea al României cu Ioana Lambrino, în afara teritoriului României şi contrară voinţei şefului Casei Regale, Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României. Este vorba, deci, de voinţa Regelui, mai mult decât o iregularitate statutară.
CONCLUZIE
– Actuala succesiune a Casei Regale a României este legală. Restaurarea monarhiei ţine de intrarea în legalitate:  „În drept, nu ar trebui să vorbim despre restabilirea monarhiei, ci despre continuitatea ei, întrucât abdicarea mi-a fost smulsă prin ameninţări şi este deci nulă şi neavenită” (Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în februarie 1990).

OBSERVAŢII

Succesiunea dinastică este cea stabilită prin normele fundamentale din 2007: Principesa Moştenitoare este Margareta a României. Va fi urmată la tron de sora ei, Principesa Elena, apoi de fiul Alteţei Sale, Principele Nicoale.

SOLUŢIE

Să continuăm istoria din 1866: să readucem pe tron urmaşii lui Carol I. Mă ofer să fac lobby! 🙂

 Pentru transparenţă, redau discuţia purtată pe Facebook pe acest subiect:
  • Eugen Ion E plină țara de regi, regine, prinți, prințese și prințișori…
  • Bogdan Duca O fi. Dar domnii acestia doi nu sunt
    19 hrs · Like · 3
  • Luana Hrisanti Rigot In Monarhiile moderne europene, casatoria printilor cu persoane care nu provin din nobilime a devenit ceva frecvent. Vezi printul William al Marii Britanii, ca si actualul Rege al Spaniei, Felipe II. Ambii s-au casatorit cu persoane care au primit ulterior titluri princiare. Un Rege poate conferi titluri princiare si nobile unor persoane care nu le-au avut anterior, fie pentru diferite merite in slujba tarii, fie, ca in cazurile amintite. Istoria a evoluat, moravurile sau schimbat si Monarhiile s-au liberalizat la nivelul principiilor succesiunii la tron.
  • Luana Hrisanti Rigot In schimb, din punctul meu de vedere, problema Principelui Nicolae de Romania nu este succesiunea la tron, care il poate include, ci faptul ca de obicei printii care se pregatesc sa ocupe tronul unei tari, urmeaza in mod obligatoriu o scoala militara, ceea ce nu este cazul aici.
  • Filip Capsali Este print consort
    19 hrs · Like · 1
  • Gabriel Alexe Bogdan, dar merg facute artificii. In Suedia, iubitul printesei mostenitoare, antrenorul ei de fitness, a primit titlul nobiliar de Duce de Västergottland si in felul acesta, prin mariaj, a devenit „Print si Duce de Västergottland”.
  • Bogdan Duca Desigur, Luana dar:

    1. Aceste modificări ale Statutelor caselor regale s-au făcut tot timpul prin votul parlamentelor țărilor respective.
    2. Căsătoriile respective s-au făcut cu aprobările guernelor.
    3. Chiar dacă ar fi să acceptăm modificările făcute de Margareta în numele lui Mihai la statutul casei regale, acestea nu au cum să se aplice retroactiv.

    Iar dacă s-ar aplica retroactiv, Mihai ar trebui să recunoasca statutul de membru al Casei Regale si lui Paul Lambrino.

    19 hrs · Like · 5
  • Bogdan Duca Deci cum am suci-o, cum am invarti-o, trebuie sa recunoastem ca e o mare si serioasa problema.
  • Carmen Gabriela Palade E Radu Duda, un actor. In sfarsit cineva pune punctul pe „I”! Se pare ca exact lucrurile simple si logice sunt atat de greu de observat. Am cunoscut pe cineva dintre ai sai (si la fel spuneau, de unde principe?! )
    19 hrs · Like · 2
  • Gabriel Alexe Casa Regala a anuntat ca va supune parlamentului la vot noul statut al Casei Regale imediat ce monarhia se restaureaza.
  • Luana Hrisanti Rigot Bogdan, pai tarile repsective sunt Monarhii, deci este normal sa se fii trecut prijn punctele 1 si 2 de care vorbesti. Romania e republica, deci Regele nu avea a se supune aceleasi filiere pentru a obtine modificarile si titlurile respective pentru cei din Casa Regala.
  • Filip Capsali Pentru mine este o grava problema infantilismul principelui…..slab consiliat
    19 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca Gabriel: Deci sa multumim lui Dumnezeu ca nu va fi facut si Victor Ponta, duce de Targu Jiu….
    Sau sa se recunoasca nobletea baronilor locali….
    19 hrs · Like · 4
  • Luana Hrisanti Rigot Carmen Gabriela Palade, Regele Felipe II al Spaniei este casatorit cu o fosta realizatoare tv .
  • Filip Capsali Seamana cu Tom Cruise principele , este chipesh
    19 hrs · Like · 1
  • Luana Hrisanti Rigot Iar printul William al Marii Britanii cu o fosta colega de facultate.
  • Filip Capsali Luana , mezaliantele nu sunt acceptate….. daca tot vrei sa vorbim , dar ramane intre noi
  • Luana Hrisanti Rigot Nu erau acceptate, in trecut, acum sunt.
  • Luana Hrisanti Rigot Monarhiile se „democratizeaza” sa zicem asa, ca sa supravietuiasca modernitatii.
  • Filip Capsali Sunt o crima , destructureaza si vulgarizeaza incat osul ” regal , devine ciolan
    19 hrs · Edited · Like · 2
  • Filip Capsali ASTA AVEM CU ASTA DEFILAM
  • Luana Hrisanti Rigot Astea-s vremurile…
  • Cristi Gheara ce aveti mai oameni? ce casa regala? e republica. principii români.sunt doar la cimitir.astia sunt niste asistati sociali.jalnici si nostalgici.
    18 hrs · Like · 1
  • Luana Hrisanti Rigot Pe de alta parte, faptul ca multe dintre fostele Monarhii au devenit republici, cred ca restrange destul de mult posibilitatea de alegere pentru printi, iar evolutia societatii contemporane i-a schimbat si pe ei. democratie inseamna si diluarea elitelor, din pacate…
  • Fratele Andryusha Da’ cu cine trebuia să se căsătorească A.S.R. Nicolae ca să-şi păstreze dreptul la succesiunea tronului României? Cu o extraterestră?…
  • Luana Hrisanti Rigot Cristi Gheara, nu sunt deloc asistati sociali, Romania moderna a fost construita de stramosii lor !
  • Luana Hrisanti Rigot Iar comunistii le-au furat toate bunurile care le apartiuneau, asa ca era normal ca macar in parte sa fie despagubiti ! Lasati istoria comunista, ca e plina de mincuni !
  • Vişan Miu Tudor Fratele Andryusha: întotdeauna sunteţi amuzant şi înţelept în acelaşi timp
    18 hrs · Like · 2
  • Cristi Gheara iar ei.niste infractori.care si au pierdut dreptul la titlu. regele pobeda:):) printesa cocos!:):) Dacă miky pobeda.avea sânge si murea ptr tara.era martir.asa e un fost trădător
    18 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca Pai nu il are, frate Andryusha. e destul de simplu.
    18 hrs · Like · 1
  • Petre Baluta Este un actor. Fost
  • Fratele Andryusha Eu întrebam, nu făceam băşcălie. Mi se pare incredibil să-ţi pierzi dreptul la tron pentru că te însori cu o localnică. Dacă lua o englezoaică sau o nemţoaică bănuiesc că era OK.
  • Fratele Andryusha Sau trebuia neapărat să fie de sânge albastru? Dintre „elite”? :))))))
  • Bogdan Duca Pai sa stii ca a fost o miscare foarte desteapta: asa Casa Regala era ferita de clientelele inevitabile din societatea romaneasca.

    Problemele in monarhia romaneasca au fost cand Carol al II-lea si-a facut public amantlacul cu o romanca. Imediat a aparut o camarila, baieti destepti, combinatii, familia Lupescu a inceput sa devina un secretariat aternativ si mai eficient decat cel al Palatului Regal, etc….

    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor Bogdan Duca: deşi, într-adevăr, era de dorit în vremea aceea ca succesorii dinastiei să se căsătorească cu reprezentanţii unor familii regale străine, întreb: era şi o prevedere constituţională, în 1866 sau 1923? N-am izbutit a găsi articolul din legea fundamentală care stipulează aceasta…
  • Bogdan Duca Dar sa stii ca si Ferdinand era sa piarda tronul pentru ca se indragostise de Elena Vacarescu.
  • Fratele Andryusha Ah, eu am crezut că problema a constituit-o amantlâcul în sine.
  • Fratele Andryusha Dacă şi-ar fi ales o amantă nemţoaică monarhia ar fi fost salvată că, până se prindea familia ei, până reacţionau, trecea şi comunismul. :))))))))
  • Bogdan Duca Interdictia casatoriei cu romani era in acordul dintre Carol si tara.si nu era stipulata in Constitutie si era prevazuta in Statutul Casei de Romania.
    Constitutia stipula clar succesiunea pe linie masculina.
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha De ce această interdicţie, se dilua sângele albastru? :))))
    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor Într-adevăr, legea salică apare în constituţie: 1866 -Art. 82. – Puterile constitutionale ale Domnului sunt ereditare, in linie coboritore directa si legitima a Mariei Sele Principelui Carol I. de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu esclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor; 1923 – Art. 77. – Puterile constitutionale ale Regelui sunt creditare in linie coboritoare directa si legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.
    18 hrs · Like · 3
  • Vişan Miu Tudor Chestiunea legii salice mi se pare destul de clară: Majestatea Sa Regele Mihai I al României o consideră destul de clară, propune anularea ei şi, dacă se va reveni la dinastie, invită Parlamentul să legifereze dorinţa sa.
    18 hrs · Like · 3
  • Bogdan Duca Statutul Casei Regale- care practic era lege votata in Parlament (ultima data modificat in 1881, odata cu alegerea lui Ferdinand ca succesor) stabilea inclusiv aceste lucruri.
    18 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca M.S. Mihai poate exprima nenumarate dorinte care pana la validare raman insa doar simple dorinte.
    Si repet dilema mea, daca se va accepta modificarea principiilor statutare, va trebui sa recunoastem si pe domnul Carol Lambrino ca membru al Casei regale?
    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor Şi în chestiunea Statului trebile mi se par clare: Regele Mihai a adoptat unul nou. Consideră învechită prevederea necăsătoririi unui membru al Familiei Regale cu un român sau o româncă, propune anularea ei şi, dacă se va reveni la dinastie, invită Parlamentul să legifereze dorinţa sa.
    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor Nu, nu va trebui să-l recunoaştem pe dl. Lambrino. El este fiul unui copil care vine dintr-o căsătorie realizată fără acceptul şefului Casei Regale, Regele Ferdinand. Intervine aici alt principiu…
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Se va introduce o clauză, în lege, ca persoanelor cu iniţialele C.L. să nu li se recunoască dreptul la succesiune şi gata.
  • Bogdan Duca Si casatoriile fiicelor Regelui MIhai sunt toate in neconformitate cu Statutul Casei Regale – acesta a fost modificat acum catia ani.
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Se mai poate modifica, hârtie A4 este destulă.
  • Bogdan Duca Deci se presupune ca se aplica retroactiv. Pana unde? Pana cand?
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Atât cât trebuie. Nici mai mult, nici mai puţin. :))))
  • Vişan Miu Tudor Aşa este, căsătoriile respective au precedat adoptarea noului Statut, însă pe atunci fiicele Regelui nu aveau titlul de principese. L-au obţinut oficial după adoptarea statutului.
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Ca să vezi, comedie. Băse, cu CC-ul lui, e mic copil. :)))))))
    18 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca Pai nu aveau oricum cum sa il obtina prin statut. Regilor Romaniei nu li s-a permis niciodata sa acorde titluri nobiliare. Nicio constitutie nu permitea lucrul acesta.
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha De ce, erau nişte regi mai mititei, sau cum? :)))))))
  • Vişan Miu Tudor Ba da, aveau cum, din moment ce noul statut prevede acest lucru
  • Bogdan Duca Pur și simplu România nu avea tradiție aristocratică de tip apusean. Aristocrația boierească nu avea titluri nobiliare ereditare.
  • Vişan Miu Tudor Sunt însă titluri simbolice, întrucât statutul nu este legiferat. Chiar dacă le recunoaşte, simbolic, aproape toată lumea – inclusiv instituţiile statului
  • Bogdan Duca Păi noul Statut cât timp nu este validat de Parlament are valoare de….regulament de sufragerie în vila Elisabeta. Și cam atât.
    18 hrs · Like · 2
  • Bogdan Duca Evident, fiecare dintre noi suntem liberi să ne declarăm principi, voievozi, cnezi la noi în sufragerie
    18 hrs · Like · 2
  • Fratele Andryusha Numai dacă nu ne-am căsătorit cu românce, în prealabil. :)))))
    18 hrs · Like · 2
  • Vişan Miu Tudor Parlament care, surpriză, este reprezentantul unui regim ilegal
    18 hrs · Like · 3
  • Bogdan Duca Recunoașterea publică a acestor titluri intră într-un derizoriu, oricum.
  • Bogdan Duca Să nu uităm că și Paul Lambrino e recunoscut prinț, prin decizie de la tribunal. Mai cunosc un domn care se laudă că e arhiduce și viconte de Brusturoasa, tot printr-o sentință de tribunal.

    Ce să mai vorbim de diversele dinastii țigănești?

    Însă nu cred că vreunul dintre noi vrea ca monarhia românească să fie asociată cu circul acesta.

  • Vişan Miu Tudor Nu cred că este vorba de nişte titluri de familie, venite dintr-o voinţă unilaterală. Este vorba, totuşi, de o Familie Regală. Şi copii regelui Ferdinand erau principi şi principese. Deci şi fiicile regelui Mihai sunt, conform obiceiurilor dinastice, principese. Că nu au fost legiferate titlurile, asta ţine de istorie şi de un act ilegal
    18 hrs · Like · 2
  • Bogdan Duca Și tocmai ilegalitatea republicii ne obligă pe noi, monarhiștii, nu doar să boicotăm prezidențialele ci să și cerem Casei de România să respecte constituția din 1923.
  • Vişan Miu Tudor Monarhia nu este un obiect al istoriei, ci al prezentului. Cum, nu poate evolua? Republica a rămas în urmă, nu monarhia a luat-o înainte
  • Fratele Andryusha Păi, cu cineva trebuie să o asociaţi, că se cam termină persoanele… :)))))
  • Bogdan Duca Titlurile membrilor Casei Regale erau recunoscute prin lege- Statutul Casei Regale. Ele se pierdeau în momentul încălcării Statului (cazul prințului Nicolae).
  • Vişan Miu Tudor Şi vor fi recunoscute, odată ce intrăm în legalitate: monarhia constituţională
    18 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca Evoluția monarhiei nu ține de presiunile la care este supus Regele de fiicele, ginerii și nepoții săi.
  • Fratele Andryusha Decât într-o oarecare măsură, ca să ne exprimăm aşa.
  • Vişan Miu Tudor Apoi, dincolo de recunoaşterea în ţară, cred că nu este de ignorat recunoaşterea internaţională, de către familiile europene.
    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor La ce presiuni vă referiţi?
  • Bogdan Duca Legat de aceasta, chiar, ce se știe? Doamna aceea care făcea concursuri cu bătăi de cocoși, a fost exclusă din Casa de România?
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Nu, că bătăile cu cocoşi nu erau excluse în vechiul statut. :))))))))))
    18 hrs · Like · 1
  • Vişan Miu Tudor Cred că principesa Irina a renunţat de bunăvoie la titlu (conform uzanţei), dar informaţia nu a fost făcută publică.
    18 hrs · Like · 1
  • Bogdan Duca Eu sper, nu cred
    18 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha În vechiul statut erau interzise luptele între rădaşte şi cărăbuşi, de cocoşi nu se spunea nimica.
    18 hrs · Like · 2
  • Bogdan Duca Oricum, râdem și glumim noi, dar adevărul tragic este acela că principalii împotrivitori ai restaurării sunt chiar membrii familiei regelui Mihai.
    17 hrs · Like · 2
  • Fratele Andryusha Ceea ce nu dovedeşte decât că sunt oameni, ca noi, ceilalţi.
  • Vişan Miu Tudor Asta nu e adevărat
  • Traian Rânja Cu principele Nicolaie s-ar putea rezolva prin adopție de către Majestatea Sa, Regele Mihai! Această idee a lui Corneliu Coposu, emisă încă din 1992 și transmisă prin emisari, la Versoix, , a fost torpilată de Margareta și de camarila din jurul ei!
    17 hrs · Like · 4
  • Kliment Vorosilov De ce a fost morganatică căsătoria Principesei Elena de României cu profesorul doctor Robin Medforth-Mills?
  • Vişan Miu Tudor Traian Rânja: De ce vehiculaţi tot felul de teorii? Iată ce spune Majestatea Sa Regina Ana, despre afirmaţia „Păcat că M. S. Regele Mihai nu are un băiat”: „E o prejudecată. Alimentată şi de propaganda antimonarhică. […] istoria ne convinge că de multe ori reginele au fost mai puternice decât regii. Mai energice, mai apropiate de ţară. În timpul domniei lor, popoarele au cunsocut perioade de glorie şi be bunăstare fără precedent. Nu vine expresia de «epocă victoriană» de la Regina Victoria? Şi nu vorbim de periaoda elizabethanădin cauza unei regine, Regina Elizabeth? Regele Mihai va propuen schimbarea legii salice din Constituţia României, cum a făcut şi regele Frederick al IX-lea. Cu ajutorul Parlamentului şi consultând, fireşte, voinţa poporului român. Nu cred că românii vor reacţiona, în această situaţie, altfel decât au reacţionat danezii. Şi nu cred că România ar dori să fie o ţară mai prejos decât Anglia sau Danemarca, îngropându-şi viitorul în prejudecăţi pe care le-au anihilat perioada ale istoriei consumate cu câteva secole înaintea noastră şi chiar cu milenii. În toate ţările civilizate, femeile au avut dreptul să succeadă la tron.” (M.S. Regina Ana a României, în dialog cu Doina Uricariu, „Maxilarul inferior”, vol. II, Polirom, 2011, pp.338-339)
    17 hrs · Like · 3
  • Fratele Andryusha Eu nu înţeleg cu ce sunt mai nobile luptele pentru ciolan din sânul casei regale decât luptele pentru ciolan dintre oamenii politici? La tot pasul – schimbări de regulamente, legi, dacă-i băiat o dăm aşa, dacă e fată o sucim invers, dacă s-a însurat cu aia vedem cum o întoarcem şi aşa mai departe? Cu ce e mai nobilă asta decât procesul de a alege unul dintre candidaţi, care zâmbeşte mai bine la cameră şi cu asta basta? Care e şmecheria? Şi, vă rog, nu începeţi iar cu prestigiul şi cu elitele, că la mine nu prea ţine.
    17 hrs · Edited · Like · 2
  • Bogdan Duca Pai, frate Andryusha, avantajele ar fi urmatoarele:

    1. Am avea un arbitru cu adevarat neutru intre puterile in stat (ca nu ar tremura la gandul ca nu va fi reales sau ca trebuie sa plateasca facturile de la prezidentialele in care a fost ales, nu ar proveni din cooperativele financiar politice de prin partide, ar fi foarte greu sau chiar deloc santajabil, etc.)

    2. Prestigiul regalitatii ajuta mult si la cresterea increderii in sine a poporului din regatul respectiv. Iti dai seama ca e mai greu sa te lauzi cu o familie de bisnitari portuari sau cizmari, dar cand ai verisori cu toata lumea buna la carma tarii, e altceva.

    3. In ciuda mitului cu privire la regii incredibil de bogati, monarhia e mult mai ieftina la buget decat republica.

    Dar avantajele astea vin doar daca ai o casa regala care este dispusa sa isi asume acest rol si rost. Ca e o asceza de lux sa fii membru al unei case regale- sa te insori cu cine trebuie si cu aprobare de la parlament, sa nu ai voie sa faci o gramada de lucruri si tot ce faci sa fie public.

    Cand casa regala este interesata doar de retrocedari si de modificat regulilor jocului in timpul jocului, atunci da, te poti intreba daca e mai vrednica decat un presedinte bun.

    15 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha Deci, rămâne cum am stabilit.
    15 hrs · Like · 1
  • Fratele Andryusha P.S.: eu nu văd cum ar putea creşte încrederea în sine în cazul particular al monarhiei din România, cu principe de neam străin care n-are voie să se însoare cu o româncă, dar poate nu pricep eu chestia asta cu încrederea în sine prea bine…
    15 hrs · Edited · Like · 1
  • Bogdan Duca Eu sunt si voi ramane monarhist. Nu sta monarhia de un actor si de un chelner (ma refer la Nicholas).
    15 hrs · Like · 2
  • Fratele Andryusha Foarte frumos dar, cum ziceam mai sus, ce vă faceţi, că se cam termină pretendenţii… legitimi, cum ar veni. :)))
    15 hrs · Edited · Like · 1
  • Bogdan Duca Ei, Romanovii sunt inca fara tron.
    15 hrs · Like · 3
  • Fratele Andryusha Da, ei mai lipsesc. :)))))
    15 hrs · Like · 2
  • Fratele Andryusha Personal, dacă ar fi dinastie românească, hai să zic că n-aş avea nimic împotriva monarhiei. Deşi scanadaluri şi panaramă politică ar fi oricum, dar, să zicem, n-ar avea ce să strice.
  • Bogdan Duca Eu cred cu Toader Paleologu ca ne trebuie rege cat mai strain. Sa aiba nevoie de translator :))
    15 hrs · Like · 2
  • Vişan Miu Tudor Bogdan Duca: nu era mai uşor să ne spuneţi că vreţi rege străin, decât să ne zăpăciţi cu fel de fel de „pretenţii legaliste” asupra succesiunii dinastiei? Sunt convins că Regele Mihai cunoaşte mult mai bine aceste documente decât noi, şi le-a avut în permanenţă în vedere….
  • Bogdan Duca Pai un Rege strain este consecinta constitutionala fireasca la inchiderea dinastiei romanesti, odata cu decesul, sper cat mai tarziu in timp, al Regelui Mihai.
  • Vişan Miu Tudor Eu aş lăsa subiectul deschis. E de dezbătut. Nu vă grăbiţi să înmormântaţi dinastia română odată cu Regele Mihai
  • Stefan Kovacs Păi dl. Dudah este un nene. Simpatic- dar totuși un nene.
  • Bogdan Duca Eu va sfatuiesc sa nu va mai faceti dumneavoastra iluzii. Pana acum am vazut ca ultimii care doresc restauratia sunt „printii” de mai sus.

    Unul din domnii din poza (si nu dr. Ponta) a cerut „decapitarea” Marilenei Rotaru. ….

    14 hrs · Like · 1
  • Stefan Kovacs Păi ne-am cam plictisit de arestările în direct. O decapitare sau mai bine o ardere pe rug ar constitui un stimul pentru popor. Mai merită luată în seamă expunerea la fumul de ardei iute- eventual ca ultimă fiță în Dorobanți.
    14 hrs · Like · 1
  • Luana Hrisanti Rigot Pai daca domnul Badilita a numit-o „Jeanne d’Arc” a Romaniei, mi se pare logic…
  • Cristi Apostu Pai, probabil ca nu ne uitam unde trebuie si principele este dr. Ponta.
  • Alin Enache Cristi Apostu nu-i dati idei lui Ponta, ca maine poimaine isi plagiaza un titlu nobiliar
    13 hrs · Like · 1
  • Stefan Kovacs Felipe monarh !
  • Aida Minerva Tanasescu Ce aiureli spuiBogdan Duca, parca am trai in evul mediu. Cu afirmatiile de mai sus, tu respingi legitimitatea regilor Olandei si Spaniei si nu numai. Nu ca ar interesa asta pe cineva in afara de gasca de pe fb
  • Bogdan Duca Pai nu le resping legitimatea regilor europeni pentru ca deciziile lor dinastice au legitimitate- trecute prin votul Parlamentului, nu cu aplicare retroactiva, etc.
    Aici in schimb avem ….ce avem: un Rege care a devenit prizonierul fiicei si ginerelui sau.

    Si da, ce spun eu e neplacut in contextul in care monarhistii romani au preferat sa aiba o atitudine idolatra si nu pragmatica. Dar este adevarat. Si o stiti/simtiti si voi.
    O simte ANRM-ul, a simtit-o si Marilena Rotaru pe pielea ei, o simte orice monarhist care vede cum Casa de Romania face orice dar numai sa dea un impuls ideii restauratie nu. De ce?
    Pentru ca …nu vor.

    13 hrs · Like · 1
  • Stefan Kovacs Evident că nu vor. După o viață de scârța-scârța- unde actualul rege și-a dovedit incompetența pe o piață competitivă- au ajuns la borcanul cu dulceață. Saltul la monarhia adevărată e imposibil. Cu cine ?
  • Tim Necioplitu Ponta la Chisinau in postere nu mai e roman, e mandru ca e european.
  • Iuliana Conovici Hm, soluția adoptată de Casa Regală e cea de bun simț. Tehnic, se poate ratifica ulterior de către parlament, daca se pune problema coroanei, dar asta n-o împiedică să intre în vigoare (ca ordonanțele de urgență ). Nu mai există un motiv bun pentru a menține excluderea liniei feminine, altul decât alegerea jalnică a ‘consortului’. În plus, conceptul de căsătorie morganatică a căzut în desuetudine legală în toată Europa. Uite un sofism simpatic: dacă nu îl accepți pe prințul Nicolae ca pe unul din moștenitorii de sânge ai Regelui, poti sa-l recunosti ca prinț străin, pt că este și în ordinea de succesiune la tronul britanic (si la vreo alte cateva), iar Regele poate desemna un prinț strain ca mostenitor, dacă nu are urmași direcți
    12 hrs · Edited · Like · 2
  • Pntcd Campina Parerea mea: cei care propun alte familii regale pt. Romania si gasesc fel de fel de motive si chichite pt. a-si motiva opiniile fac un deserviciu major Monarhiei. Trebuie sa stiti ca in chestia asta exista si un factor emotional. Spre deosebire de prSee More
  • Mirel Banica korect. un”roturier” care a compromis definitiv ideea de monarhie in România. Ma bucur Bogdan ca ai curajul sa pui punctul pe „I”. In plus, toti cei care l-au cunoscut, direct sau indirect (la diverse conferinte, ca mine) stiu cât de pretios si vid de continut este acest om. O spun cu mâhnire.
    7 hrs · Like · 2
  • Mugurel Munteanu Fratilor mai terminati-o cu prostiile … Scuze, dar mister B. Duca este chiar dus cu pluta …
Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Universale

9 răspunsuri la „Succesiunea în Dinastia Română. Încercare de răspuns la provocarea lui Bogdan Duca.

  1. Domnul Duca se declară monarhist şi nu pot eu să îl contrazic. Pot doar să spun că acest tip de monarhism a făcut posibilă A Treia Republică Franceză. Timp de un deceniu, monarhiştii, majoritari la vreme respectivă în corpul electoral, au rămas scindaţi între facţiunea legitimistă şi facţiunea orleanistă şi s-au blocat reciproc.
    Nu mi-e clar cum reuşeşte domnul Duca să fie şi liberal şi conservator, dar asta e o altă discuţie.
    Revenind la discuţia pe tema legitimităţii Casei Regale a României, domnul Duca se situează pe o poziţie marginală, poate chiar singulară, in cadrul curentului monarhist, contestând inclusiv legitimitatea Regelui Mihai.
    În acest punct mi-e foarte greu să înţeleg ce fel de monarhist este domnul Duca. Adică un monarhist e de conceput fără o minimă loialitate faţă de regele sau? Sau şi domnul Duca îl va numi pe Mihai I al României „ex-rege”, ca şi feseniştii?
    Unde are dreptate domnul Duca? Statutul Casei Regale trebuie aprobat de Parlament. De Parlamentul Regatului României.
    Până când un asemenea parlament se va întruni, Statutul nu are valoare legalăş Dar NU Regele Mihai este în ilegalitate (e prerogativa MS să propună schimbarea statutului!), ci eu şi domnul Duca trăim în ilegalitate pentru că nu avem un asemenea parlament, care să recunoască legea fundamentală din 1923.
    Daca Parlamentul Regatului României va dori sa mentina legea salica (in pofida evolutiilor contrare din tarile vestice), atunci va putea sa constate că nu exista succesiune, dar va trebui să permită Regelui (in viata fiind) sa indice un succesor dintr-o dinastie europeana (art.78) – poate fi Principele Nicolae (aflat in succesiune la tronul britanic).
    Nu inţeleg deloc ideea cu Romanovii. Domnul Duca pare hotărât să dea la o parte tocmai varianta cu cele mai mari şanse de succes (Familia Regală a României) pentru a ne-o propune pe cea mai utopică, chiar ciudată. Si sustine că e realist, pragmatic. Unui pragmatic nu pot sa nu-i pun intrebarea:
    Cui prodest?

  2. Pingback: Succesiunea în Dinastia Română. Răspunsul lui Dan Ghenea pentru Bogdan Duca: “Acest tip de monarhism a făcut posibilă A Treia Republică Franceză.” | tudorvisanmiu

  3. sorin

    Domnule Ghenea,

    Cred că adevărul despre „monarhismul” domnului Duca este mărturisit de însăși lipsa de coerență a poziției sale… nu, mă îndoiesc tare că este monarhist. E ca și cum ai spune, „sunt cel mai tare anti-comunist, dar… vezi dumneata are și comunismul părțile lui bune”… e unul din trucurile ieftine și atât de bătute…
    Aveți însă oameni ca mine care. fără să se declare monarhiști, sunt absolut convinși că restaurarea monarhiei este una dintre foarte puținele măsuri care ar arunca imediat România în orchestra țărilor civilizate… iar Regele Mihai, care continuă să fie suveran de drept, prin actul de mare curaj și patriotism de la 23 august 1944, a salvat România de la anihilare… s-a înscris astfel definitiv în galeria marilor patrioți români…
    Iar dacă domnul Duca are probleme cu logica, nu are decât a se preumbla pe site-ul
    http://www.dukeandduchessofcambridge.org/
    Sunt acolo sus trei vignete, iar primele două glăsuiesc așa –
    The Prince of Wales and the Duchess of Cornwall
    The Duke and Duchess of Cambridge
    (a treia este Prince Harry)
    Sigur, dacă domnul Duca este omul familiarismelor, li se poate adresa celor două doamne cu Kate și Camilla(deoarece el, în calitate de „monarhist”, nu vede Prinți, și Prințesele ar trebui să scape privirii sale sfredelitoare). Nici una dintre cele două doamne nu este de obârșie nobilă, și totuși severa și venerabila Casă Regală engleză nu a ezitat să le confere amândurora titluri nobiliare…
    Nu, aici e o altă chestiune, mult mai străvezie. Se chinuie câte unul, care se crede deștept foc, cu claviatura în față, să-ți tot demonstreze(și simbolic dacă se poate, sperând că te va bloca cu totul), că ești „out of touch” în ce privește viitorul monarhiei românești.
    O fac ei înșiși sau prin diverși interpuși, ziariști, reviste. Ba o face chiar câte un site TV – un post respectabil publica, imediat după ultimul marș monarhist, comentarii absolut incalficabile la adresa Regelui Mihai…
    Dacă ideea monarhiei este atât de străină nației, cum se tot chinuie, inutil și ineficient, toate aceste figuri de ceară să demonstreze, cum se face că monarhia continuă să fie atât de populară, deloc surprinzător, în rândul tinerilor, mai ales cei născuți imediat după 1990, care au marele avantaj de a nu fi fost niciodată spălați pe creier de propaganda totalitară?
    Dacă monarhia ar fi fost atât de nepopulară precum s-a străduit să ne convingă camarila iliescistă-pucistă, de ce, hai să-i zicem, „partidul puterii”, s-a dat de ceasul morții să interzică reintrarea în propria patrie, a Regelui Mihai, la începutul anilor 90? Și cum se face că cel mai mare marș monarhist, din 92, a adunat multe sute de mii de persoane? E la fel de adevărat că drapelul monarhismului a fost purtat atunci de personalitatea
    excepțională care a fost domnul Corneliu Coposu.
    Și vă mai spun ceva, nu credeți sondajele de opinie. Bine folosite, în mâinile acelui „partid al puterii”, sunt cel mai bun instrument de manipulare. Am făcut odată, la BBC, un documentar despre sondajele de opinie, și am stat de vorbă chiar cu Bob Worcester, de la institutul MORI. Este foarte ușor să greșești un sondaj de opinie, și e și mai ușor să-l greșești „intenționat”!!!
    De aceea, vă spun, eu în bunul simț și în discernământul tinerei generații cred. Acolo stă, plin de speranță, prezentul și viitorul monarhiei românești, și care nu a încetat nici un moment să fie așa. Nu este cineva care să nu se mândrească cu perioada interbelică, deși mare salt România l-a făcut în ultimul pătrar al secolului XIX. Să nu uităm însă că în toate acele decenii țara noastră nu a încetat să fie o monarhie luminată, cât ar vrea să ne învețe altfel apologeții „republicii” totalitare…
    Și îi rog, politicos, pe toți cei ce au dubii în ce privește forma de guvernământ, să se întrebe și să-și răspundă sinceri, care este perioada din istoria României spre care generațiile viitoare vor privi înapoi cu…mândrie?

  4. Pingback: “Îi rog, politicos, pe toți cei ce au dubii în ce privește forma de guvernământ, să se întrebe și să-și răspundă sinceri, care este perioada din istoria României spre care generațiile viitoare vor privi înapoi cu…mândrie?” |

  5. stoicarodica2010

    MS Regele Mihai I,Suveranul in viata a Romaniei!

  6. Pingback: Diferenţa dintre un Rege şi un impstor. În folosul d-lui. Bogdan Duca | Monarhia Salvează România

  7. Morosan Georghe

    Cum se porte recunoaste titlul de nobile..de Basarab

  8. Concluzia este clară după opinia mea; Noul statut al Casei Regale de România, fără aprobarea Parlamentului,nu are o valoare juridică.
    Soluția se găsește la Casa Regală de Hohenzolerm, Casă din care provin Regii României,sau ne întoarcem la momentul 1866 și aducem un prinț străin,din alte Case Regale.Recentele mișcări ale prințesei Margareta,cu privire la finanțarea slugilor și a sindrofiilor familiei Dudă,au pus bomboana pe coliva revenirii monarhiei constituționale în România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s