Ultimul paradox românesc

În volumul său, „Suveranii României. Monarhia, o soluţie?”, care va apărea în curând la editura Humanitas (din 15 octombrie), Lucian Boia îşi exprimă consideraţia că esenţială este primenirea societăţii (o „infuzie serioasă de competenţă, disciplină şi simţ civic”), ci nu prin revenirea la monarhia constituţională (la care „este de presupus” că nu vom reveni). Dacă în 1866 monarhia s-a confruntat cu „o întârziere istorică”, acum s-ar confrunta cu „o dereglare istorică”, iar un viitor rege, în lipsa unor prerogative sporite, nu ar putea schimba mare lucru.

Lucian Boia îşi păstrează, astfel, convingerea exprimată la finalul cărţii „De ce este România altfel?” (Humanitas, 2013). Deşi „o Românie, după 1990, cu Regele Mihai şi nu cu Ion Iliescu, ar fi avut şansa unui alt curs”, „după el, nu pare a mai exista vreo soluţie monarhică credibilă, cu suficientă încărcătură simbolică”. Fiecare cu părerea lui, nu? 🙂

Ceea ce m-a stârnit este, de fapt, consideraţia că, „din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii”, drumul de la republică la monarhie „pare a fi” „aproape imposibil de parcurs”, conform istoriei mondiale.

Aici am plăcerea, referindu-mă la ideile lui Sorin Alexandrescu („Paradoxul Român”), să exprim câteva consideraţii:

Istoria românilor este o istorie plină de ciudăţenii.

Suntem un popor care şi-a păstrat unitatea limbii, obiceiurilor şi religiei, deşi am fost împărţiţi de relief (munţii Carpaţi).

Suntem prima ţară din spaţiul otoman care a adus un principe străin (1866), pe care, obţinând independenţa (1878), l-au proclamat rege (1881). [1]

Suntem poate singurul popor care a putut pierde un război şi să câştige totul: o unitate teritorială pe care nu ar fi putut-o obţine în întregime luând partea unei tabere sau alteia (Basarabia, Bucovina, Transilvania). „Românii au atâta noroc încât nu mai au nevoie de politicieni” (Petre P. Carp): de Rege, în schimb, da 🙂

….

Astfel, nu văd de ce n-am fi şi primul popor din estul Europei care să restaureze monarhia la ei în ţară…

O ultimă ciudăţenie a istoriei, un ultim paradox…

Lansarea cărţii „Suveranii României. Monarhia, o soluţie” va avea loc sâmbătă, 18 octombrie, ora 17:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pe bulevardul…. Regina Elisabeta 🙂

__________

Note:

[1] Bulgarii s-au luat după noi, aducând un principe străin (1879), care a devenit ţar după proclamarea indepedenţei (1908).

Sârbii aveau un principe mai demult (1817), însă l-au făcut rege deabia în 1882. S-au luat tot după noi 🙂

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Universale

7 răspunsuri la „Ultimul paradox românesc

  1. Argumentul “e prea tarziu” ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau “modelul suedez” (fara rege!) sau “modelul japonez” (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand “raul cel mai mic” .

    Pe scurt, “lucizii” cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.

    Am scris aceste randuri in postarea http://danghenea.wordpress.com/2012/12/08/blestemul-inteligentei/
    Sustin in continuare ideea ca domnul profesor Boia e atins de „blestemul inteligentei” (si se pare ca boala e cronica!)

  2. O să am plăcerea să particip la lansarea cărţii şi să-i pun măcar o întrebare, la autografe 🙂 [participă şi Gabriel Liiceanu]

  3. V-aş ruga să-i puneţi domnului profesor, dacă veţi avea ocazia, dacă mai cunoaşte vreun caz, în istoria românilor, în care s-a produs „primenirea” sub un regim bolnav, sau, şi mai simplu, dacă a existat vreodată primenire de jos în sus. Eu as putea da vreo două exemple în care această operaţie a eşuat catastrofal (Tudor Vladimirescu şi legionarii). Dacă nu exista asemenea exemple pozitive in istorie, nu cumva e chiar domnul Boia cel care propune o solutie utopica?
    De altfel placa „schimbării mentalitatilor” a servit de minune clicii neocomuniste in anii 90.

  4. Bune observaţii. Sper să am plăcerea să i le supun atenţiei 🙂

  5. sorin

    Lucian Boia, ca de obicei, bate câmpii. Nu știu cine-l finanțează, interesele cui reprezintă, și mai ales nu înțeleg cum i se publică cărțile, una după alta.
    Cel mai bun exemplu, care dovedește că nu are dreptate, este Spania. După deceniile de dictatură, cu o puternică coloratură fascistă, Franco însuși l-a desemnat pe Juan Carlos, încă din 1969, drept succesorul său. Știa foarte bine că monarhia, și nu republica, va fi în măsură să asigure stabilitatea politică internă a țării. Și Spania a reușit, până la mofturile independendiste de astăzi ale Cataloniei, să depășească chiar și criza provocată de ETA.
    Aici nu e vorba de nici un paradox, ci de o concluzie logică. Dacă te uiți la candidații la alegerile prezidențiale de anul acesta, câțiva dintre ei(ele) te fac să te iei cu mâinile de cap. Nu sunt de acord cu zicala „fiecare popor are conducătorii pe care-i merită”, findcă nu pot accepta nici în ruptul capului că în România nu poate fi găsit cu nici un chip un Vaclav Havel. Dacă se întâmplă așa, este deoarece politicul a devenit de mult un sistem esențialmemte mafiot, care face ca orice voce inteligentă să fie sufocată din start.
    Scriu asta la câteva minute după aflarea știrii că UKIP – UK independence party – a câștigat ieri primul mandat de deputat, în cadrul unui scrutin parțial. Șabloanele pe care tocmai le-a îndrugat liderul UKIP Nigel Farage la Radio 5 live dovedesc că formațiunea sa, dacă va câștiga alegerile generale – și există o bună șansă în acest sens – va distruge tot ce a mai rămas bun în Marea Britanie,
    Singura ancoră de stabilitate într-o țară aflată într-o puternică criză identitară, cu puternice reflexe anti-europene, este monarhia. Este totodată una din puținele mărturii rămase din perioada marii glorii a Angliei.
    După cum ne spune Tao Te Ching, cel mai bun conducător este cel care nu se simte. Iar din punct de vedere politic, monarhia britanică este aproape nevăzută. Și să nu uităm că Marea Britanie este singura țară europeană majoră care nu a cunoscut nici fascismul, nici comunismul. Iar unul din motive este faptul că monarhia, ca instituție și simbol, s-a dovedit al naibii de puternică.
    Iar tembelismul care se tot repetă, cum că Regele Mihai este prea bătrân, că „e prea târziu”, nu este decât atât, un tembelism. Mă încântă chiar idea ca monarhia să restaurată sub o Regină.
    Tot îmi ofer diverse motive de viitor, când o să beau și eu în sfârșit o sticlă de șampanie. Dar atunci chiar o s-o fac!

  6. Pingback: “Îi rog, politicos, pe toți cei ce au dubii în ce privește forma de guvernământ, să se întrebe și să-și răspundă sinceri, care este perioada din istoria României spre care generațiile viitoare vor privi înapoi cu…mândrie?” |

  7. Pingback: „Un altfel de paradox: Neopaşoptismul” (17 aprilie 2014) | Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s