Ilegalitatea republicii (2) Constituţia şi referendumul din 8 decembrie 1991 nu validează schimbarea formei de guvernământ

Partea 1. Abdicarea impusă din 30 decembrie 1947

CONSTITUŢIA DIN 1991 NU A FOST PROMULGATĂ DE PREŞEDINTE

votarea Constituţiei de către o Adunare Constituantă (indirect) şi apoi de cetăţeni (direct) nu era necesară: „Exprimarea voinţei populare cu privire la un text constituţional se face fie în mod direct, prin referendum, fie în mod indirect, printr-o Adunare Constituantă, mandatată în mod special. Aceste modalităţi nu sunt cumulative, ci alternative.” (p. 142)

în mod antiregulamentar, teza 1 şi articolul 1 (referitoare la forma republicană de guvernământ) a fost supusă unei a doua votări: prima oară, în şedinţa din 28 februarie 1991, Teza 1 „înregistrase surpriza de a nu întruni decât 248 de voturi, insuficiente pentru a fi adoptată„, astfel că, la 10 septembrie 1991, cu ocazia votării pe articole, „articolul 1 obţinuse o majoritate nesemnificativă”: 199 voturi «pentru», 45 voturi «contra», 25 de abţineri.

Astfel, „supunerea Constituţiei aprobării populare a avut […] un scop artificios”: „majoritatea fragilă obţinută putea pune la îndoială opţiunea unei majorităţi reale pentru forma de guvernământ. În scopul înlăturării acestui dubiu, comisia constituţională a făcut un raţionament vicios: poporul, aprobând Constituţia sau dezaprobând-o, avea sa aprobe sau să dezaprobe şi republica şi, în consecinţă, se pornunţa şi asupra formei de guvernământ.” (p.142). Ceea ce este fals – poporul s-a pronunţat asupra „necesităţii de a avea o constituţie”, nu şi asupra formei de guvernământ:

– „forma de guvernământ nu poate fi aprobată în mod implicit, ci printr-un referendum special, având ca obiect în mod exclusiv această singura problemăAşa s-a procedat în toate ţările, în afară de România, când s-a consultat poporul: Itaila, Bulgaria şi Grecia. (p.143) [1].

„De la început, comisia constituţională a plecat de la o concepţie falsă, considerând în vigoare Constituţia Republicii Socialiste România din 21 august 1965aceasta fusese desfiinţată prin Revoluţia română din 16-22 decembrie 1989, deoarece o insurecţie populară reprezintă manifestarea directă violentă a voinţei populare, care are efect aprobator asupra legii fundamentale în vigoare la acea dată. […] Ducând până la capăt concepţia comisiei constituţionale, dacă ultima Constituţie comunistă «este şi rămâne în întregime abrogată» pe data intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 (art. 149), atunci rezultă că România a fost guvernată până la acea dată de ultima lege fundamentală a regimului comunist, cu toate consecinţele absurde ce rezultă de aici.” (p.154). Deşi în Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale se prevedea în mod expres dizolvarea imediată a tuturor structurilor de putere existente („Sunt şi rămân dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim”, Decretul-lege nr. 2/1989, art.10), dispoziţia art. 151 (1) prevede că  „Instituţiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi”. „La care «republică» se referă textul? Judecând după ideea exprimată în art. 149, fără îndoială că la Republica Socialistă România, căreia i s-a creat legitimitate prin acest text. Dar Republica Socialistă România a fost răsturnată prin Revoluţia română de la 16-22 decembrie 1989, iar structurile ei, nu numai cele centrale, dar şi cele locale, au fost dizolvate şi înlocuite.” (p.155)

referendumul din 8 decembrie 1991 nu a avut un cvorum de participare, desfăşurându-se în baza Legii nr. 67 din 23 noiembrie 1991 (Monitorul oficial, nr. 236 din 23 noiembrie 1991), care prevedea că „În funcţie de majoritatea voturilor exprimate pe întreaga ţară, Biroul Electoral Central va proclama rezultatul referendumului” (art. 29, alin. II). Nefixarea unui cvorum de participare şi proclamarea rezultatului în funcţie numai de voturile exprimate (indiferent de numărul lor şi de proporţia acestora în totalitatea electoratului) este „unic în istoria organizării referendumurilor” şi infirma însăşi noţiunea de referendum, care presupune voinţa majorităţii populaţiei” (pp.143-144). „Absenţa unui cvorum duce la nulitatea absolută a oricăror alegeri, chiar şi în cadrul unor adunări generale ale societăţilor comerciale sau asociaţiilor culturale etc., cu atât mai mult în cazul unui referendum.

Despre suspiciunea fraudării votului (umplerii urnelor goale) vorbeşte şi Majestatea Sa Regele Mihai, în volumul de convorbiri cu Philippe Viguié Desplaces (1992), “O domnie întreruptă” (1995). “[…] Preşedintele Republicii, Ion Iliescu, este un comunist. Şi asta încă din tinereţe. […] El este prea puternic marcat de începuturile sale pentru a se schimba. Atitudinea sa din timpul revoluţiei şi interviurile sale demonstrează clar că el nu este hotărât să transforme în profunzime societatea românească. […]“ (trad.1995, p.174).

există suspiciunea fraudării voturilor: „nu se poate să nu trezească suspiciuni faptul că până la înserare, după anunţurile prin radio şi televiziune, participarea la vot era slabă sau foarte slabă, ca apoi, o dată cu căderea serii şi înteţirea gerului cumplit din acea zi, participarea să devină masivă.” (p.144).

– constituţia nu putea intra în vigoare prin referendum: trebuia aprobată de executiv. Or, constituţia nu a fost promulgată de Preşedintele României: la şedinţa comună din 13 decembrie 1991 a Adunării Deputaţilor şi a Senatului („de ce nu s-a întrunit Adunarea Constituantă, căci Constituţia nu era aprobată?”), Biroul Electoral Central „proclamă aprobată prin referendum Constituţia României” (Monitorul oficial, nr. 250 din 14 decembrie 1991), dar el „nu avea această prerogativă şi nici nu putea să o aibă, nefiind un organ reprezentativ al puterii de stat, ci un organ auxiliar creat ad hoc, cu o misiune limitată (aritmetică). „După acest comunicat nu a urmat nici un act al puterii legiuitoare sau al puterii executive cu privire la Constituţie, ceea ce înseamnă că puterea în stat a considerat Consituţia României din 1991 (nimeni nu o citează cu data completă, ziua, luna, anul, ci numai cu menţionarea anului, dovadă că există dubii cu privire la data intrării ei în vigoare) „promulgată” de Biroul Electoral Central.” (p.145).

Baronul Münchhausen ieşind din mlaştină trăgându-se de propriul păr (pictură de Oskar Herrfurth). Astfel a fost adoptată şi Constituţia din 1991: conform unei prevederi din interiorul ei („se adopta prin referendum”), care încă nu era în vigoare, înaintea adoptării….

Art. 149 din constituţie prevedea că „Prezenta Constituţie întră în vigoare la data aprobării ei prin referendum”, dar, nefiind încă promulgată, această prevedere încă nu intrase în vigoare: „acest text nu avea putere de lege la data publicării lui, căci numai promulgarea de către şeful statului atribuie această calitate unui act normativ […] Orice sistem juridic, democrat sau comunist, prevede obligativitatea promulgării de către şeful statului.” (p.145).

După aprobarea prin referendum, era necesară promulgarea (constituţiei) şi apoi publicarea ei din nou, pentru a face parte din legislaţia României.” (p.146) [1] – lucru care nu s-a făcut. 

CONCLUZII

– Constituţia din 1991 nu a fost niciodată promulgată. Astfel, constituţiile revizuite ulterior (2003, 2007), având la bază o constituţie nepromulgată, sunt ilegale!

– Întrucât, prin absurda consideraţie că anterioara constituţie comunistă (21 august 1965) ar fi fost încă în vigoare, Constituţia din 1991 legitimase Republica Socialistă România, acest fapt indică o continuitate constituţională. Or, această republică este ilegitimă din 30 decembrie 1947. Astfel, continuatoarea unei republici ilegitime nu poate fi decât ilegitimă.

Astfel, “vechea Constituţie românească (1923) nu a putut fi suprimată, ci numai împiedicată în fapt, prin forţa care a substituit dreptul, aplicarea ei.” Revenirea la Constituţia din 1923 ar fi, astfel, o acţiune necesară din punct de vedere legal.

______

Note: [1] Cf. pp.157-158, restricţia revizuirii formei republicane de guvernământ apare şi în constituţia Italiei (17 dec. 1946 – art. 139) şi Franţei (4 oct. 1958 – art. 89, alin.ultim.). „Prevederea este în orice caz contrară principiilor constituţionale unanim recunoscute, dar ea are o justificare politică”.

În Italia, adăugarea articolului a apărut după referendumul constituţional (2 iunie 1946) întrucât „optiunea pentru republică nu se manifestase printr-un vot masiv la referendum, iar mişcarea monarhistă era puternică în sudul Italiei”, astfel că „s-a urmărit înfrânarea unor tendinţe centrifuge monarhice”.

În Franţa, explicaţia este de natură istorică: alternările frecvente între monarhie, regală sau imperială (843-1792, 1804-1848, 1852-1870) şi republică (1792-1804, 1848-1852, 1870-prezent) „ca urmare a unor convulsiuni sociale şi politice sângeroase”, „urmărindu-se înlăturarea uneia din cauzele posibile ale instabilităţii politice”. „În România, asemenea alternanţe şi convulsii politice sângeroase nu au existat, şi singura răscoală care a avut loc, răscoala ţăranilor din 1907, nu a fost antimonarhică.”

Eleodor Focşăneanu raţionează că sursa de inspiraţie a fost, în fapt, Constituţia Republicii Portugheze (2 aprilie 1977 – art.190, „limitele materiale ale revizuirii Constituţiei” – „din care constituantul român a ales câteva”), care însă este cel mai rău exemplu posibil: constituţia Portugaliei a fost elaborată „sub influenţa şi surpavegherea militarilor, care prin Consiliul Revoluţiei, menţionat şi în Constituţie (art. 142), compus exclusiv din militari, inclusiv Preşedintele republicii (António dos Santos Ramalho Eanes, 1976-1986), marcaţi de mentalităţi înguste cazone, voiau o Constituţie şi un regim eterne, motiv pentru care au impus un număr aşa de mare restricţii, care făceau Constituţia nerevizuibilă”, scopul Consiliului Revoluţiei fiind „asigurarea tranziţiei spre socialism” (art. 2), „ceea ce pentru România ar reprezenta o întoarcere de unde a plecat”. Democratizarea societăţii portugheze va fi atras suprimarea „relicvelor anticonstituţionale” din 1977, consacrate însă în Constituţia din 1991.

[2] Cf. pp.146-147, aşa s-a procedat şi cu:

– Statutul lui Cuza, publicat în Monitorul oficial (nr. 99 din 4/16 mai 1864), în vederea plebiscitului (10-14 mai 1864), care l-a aprobat; a fost promulgat de Domn şi republicat în Monitorul oficial (nr. 146 din 3/15 iulie 1864), dată la care a intrat în vigoare.

– Constituţia lui Carol al II-lea, publicată în Monitorul oficial (nr. 42 din 20 februarie 1938), în vederea plebiscitului (24 februarie 1938), care a aprobat-o; a fost promulgată de Rege şi republicată în Monitorul oficial (nr. 47 din 27 februarie 1938), dată la care a intrat în vigoare.

– Constituţia franceză actuală – 1958 („sursa de inspiraţie predilectă a comisiei constituţionale”), publicată pentru adunarea la cunoştinţa electoraului în vederea aprobării prin referendum (8 septembrie 1958), apoi promulgată de Preşedintele interimar Charles de Gaulle şi republicată la 4 octombrie 1958, dată la care a intrat în vigoare.

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Universale

11 răspunsuri la „Ilegalitatea republicii (2) Constituţia şi referendumul din 8 decembrie 1991 nu validează schimbarea formei de guvernământ

  1. Marian

    Nici constitutia din 1923 nu a fost legala, domnule destept.
    Asta uita s-o mentioneze singurul (ma rog, o fi) avocat care e de parere contrara.
    Ma întreb cum de alte state nu au bagat de seama acest lucru si stau la tratative, ne-au primit în structuri euro-atlantice, pe noi, niste falsi republicani.

    Or fi toti prosti domnule, nimeni nu baga de seama neconstitutionalitatea în care ne scaldam – asta e domnule, o conspiratie contra fostului rege.

    A, si pentru ca ilegalitatile va put la nas, cum îsi justifica „regina” Ana titlul de regina, cu care se împopotoneaza din 1990? Regina a unei tari de care nici n-a vrut sa auda 50 de ani…. si fata de care a avut acelasi respect pe care l-a avut si soacra-sa…

  2. Marian

    SIngura rascoala?

    E clar, esti numai spoit cu „cunoastere”, pari cult, dar nu esti.

    Ia cerceteaza matale rascoala din 1888 si ce-au voit ei?

  3. Cum adică constituţia din 29 martie 1923 n-a fost legală? A fost adoptată de o Adunare Naţională Constituantă. Or, nu mai trebuia validată printr-un referendum: nici cea din 1866 n-a fost. Să înţeleg că, după tine, numai constituţia din 1864 şi cea din 1938 a fost legală, fiindcă a fost supusă plebiscitului?
    Apropo, un citat haios despre ultimul: „Succesul plebicistului din 24 Februarie nu a fost o victorie pentrucă nu a fost rezultatul unei lupte. Națiunea și în special grosul națiunii, țărănimea, a votat în unanimitate constituția dintr’o obligație indiscutabilă de curtoazie și de respect față de idea de r e g e și de regalitate. Tot așa dacă unei cucoane i-ar trece prin cap să aibă o părere într’un cerc de bărbați, aceștia, în unanimitate, pentrucă din alte motive decât din convingere adevărată, liberă și desinteresată, ar da imediat dreptate cucoanei.” (Ion Fodoreanu, însemnare după Feb.1938, „Însemnări”, p.143)

    Eleodor Focşăneanu nu e „singurul avocat care e de părere contrară”. Faptul că îi supui la întoială calitatea de jurist este urât din partea ta.
    În lumea noastră nu domină legea în textul ei, dragă Marian. Istoria nu e făcută de jurişti. Vezi, de pildă, contestarea candidaturii lui V.Ponta: juridic, probabil au dreptate, dar crezi că o să-l invalideze cineva? Dacă respectam legile în strict textul lor, nu mai aveam nici unirea (1859), nu-l mai aduceam nici pe Carol I (1866). Marile puteri au trecut cu vederea acestea, tot aşa cum au trecut cu vederea ilegalitatea republicii.
    Fapt este însă că există argumente juridice pentru contestarea formei de guvernământ impuse în 1947.

    P.S.: Contrar a ceea ce ai afirmat în anumite comentarii (care n-au mai ajuns pe blog), nu te-am banat pentru comentariile tale antimonarhiste, ci pentru lipsa de bunăvoinţă faptul că nu doreşti un dialog, ci doar să faci contra-propagandă în orice fel (adesea, fără argumente).

  4. „Trăiască Regele! Jos Brătianu!”.

  5. Marian

    A fost adoptata în exact aceleasi conditii ca si cea din 1948, pe genunchi, rapid, ca sa nu poata fi contestata.

    PS: si juristii gresesc, de aia exista si Curtea de apel si cea de casatie, si mai nou, cea de la Haga.

    PS2: constitutia din 1866 completata si modificata în 1923 a fost adoptata prin decretul 1626 de Mihai I la 31 august 1944 (oficial din 2 septembrie 1944). Adica o lege fundamentala este adoptata si printr-un decret, ce-i aia Adunare Constituanta, plebiscist sau alte smecherii democratice. Întrucât Mihai se gasea la Dobrita în acele zile, este de presupus ca un curier „par avion” îi aducea mapa la semnat, în pauzele de antrenament aviatic. La acea data, România era înca tributara decretului 3052 (si corolarele 53 si 51) – ceea ce însemna ca Sanatescu era urmatorul Antonescu, Romanian Next Chief of State :). Acele decrete nu au fost anulate. Apoi, ca urmare a actiunii sale „stralucite” de la 23 august, România era o tara ocupata militar de rusi – în care legile si decretele date de învinsi nu erau recunoscute legal – un fel de joaca de-a guvernarea. Pâna pe 13 septembrie, nici un reprezentant al guvernului nu a fost recunoscut de rusi ca legal, ei discutând numai cu militarii – dupa principiile administrarii teritoriilor ocupate în vreme de razboi.

    PS3: Este adevarat ca si taica-su, Carol 2, a introdus constitutia sa (din 1938) tot prin (înalt) decret regal (decretul 900), dar a fost organizat un plebiscist si sanctionata regal (decretul 1045).

  6. Pingback: 30 decembrie 1947: (între)rupere sau ruptură? | tudorvisanmiu

  7. Pingback: Succesiunea în Dinastia Română. Încercare de răspuns la provocarea lui Bogdan Duca. | tudorvisanmiu

  8. Pingback: 30 decembrie 1947: (între)rupere sau ruptură? | Familia Regală a României / Royal Family of Romania

  9. Pingback: „30 decembrie 1947: (între)rupere sau ruptură?” (4 octombrie 2014) | Organizaţia de tineret a Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s