Actul de la 23 august 1944 povestit de Regele Mihai ca autor

Monarhia Salvează România

Din partea Biroului de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I

20 august 1990

Publicat în “22”, nr. 34/ 7 septembrie 1990.

„Mistificarea istoriei este poate cel mai mare rău care s-a abătut asupra Ţării noastre în timpul dictaturii comuniste. Chiar dacă această grotească falsificare nu a dus, în mod direct, la moartea multora dintre compatrioţii noştri, ea a avut fără îndoială ca rezultat distrugerea sufletului naţiunii noastre, prin amestecul ambiguu de adevăruri şi minciuni.

Nici unul din evenimentele istorice din viaţa poporului nostru nu a fost atât de falsificat ca Actul de la 23 august 1944. S-au produs munţi de literatură în scopul de a povesti sau a inventa ceea ce s-a întâmplat, ceas cu ceas în acea zi.

Vezi articol original 2.097 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Universale

Un răspuns la „Actul de la 23 august 1944 povestit de Regele Mihai ca autor

  1. nic

    Am o singură întrebare pentru persoanele care au nostalgii antonesciene și neagă caracterul salvator al actului de la 23 August 1944, nu este rocket science, ci presupune un simplu efort de imaginație.
    Ce s-ar fi întâmplat cu România – cum ar fi arătat ea – dacă trupele sovietice ar fi intrat în calitate de forțe de ocupație(o să-mi spuneți că asta au și fost), trăgând cu tunurile în stânga și în dreapta până la anihilare?

    Cu mulți ani în urmă, pe vremea când eram student, am făcut – pe post de practică studențească, bine că nu erau cartofi, roșii, sau depănușatul porumbului – relevee la Sibiu, în zona veche a orașului.
    Se anunța feeric. Să intri în structura unui oraș unic în Europa, precum Sibiul, nu era de ici de colo.
    Cum statul și măsuratul în fiecare casă lua ceva vreme, mai că ne împrietenisem cu unii din localnici, printre cei mai civilizați dintre toți concetățenii noștri, trebuie s-o spun, și de care îmi amintesc cu o deosebită plăcere.
    Astfel ne-am împrietenit cu un moș cu o față plină de soare, și care avea un minunat vin de zmeură, motiv pentru care ne-am socotit îndreptățiți să refacem măsurătorile de trei ori – e drept că și noi l-am dus la restaurant și l-am târât să asculte un concert de orgă la Evangelische Kirche(de parcă tocmai asta îi lipsea lui).
    Un alt bătrân, la fel de amabil, văzând cât eram de încântat de radioul său Philips, din anii 30, mi l-a oferit pe gratis… cu multă ciudă am refuzat, spunând că e prea mult…
    Iar într-o altă casă, mai că nu ne-am făcut de râs, la vederea fiicei amfitrioanei, atât de drăguță, încât am amuțit toți trei, în același timp, în momentul când am văzut-o. Doamna ne-a scos din stânjeneală oferindu-ne niște delicioase plăcinte cu vișine. Am încercat noi să o convingem ulterior că trebuie să mai facem alt gen de măsurători, detalii de ferestre, dar ni s-a răspuns că plecau în concediu…
    Și tot așa, din casă în casă, numai oameni drăguți, surâzători, deschiși, foarte primitori..
    Asta până am dat de o doamnă, care putea să aibă și o mie de ani, atâta amărăciune adunase în suflet.
    Stătea și ne urmărea, fără să spună nimic, apoi a început să plângă… ne-a rugat să ne oprim din lucru, ne-a servit cu dulceață și cafea(nu nechezol), s-a uitat la mine, m-a mângâiat pe obraz și mi-a spus că îi aduc aminte mult de băiatul ei… și cuvintele i-au fost înghițite de un hohot.
    „De ce mamă, de ce nu le-a dat de bună voie paltonul?”…mă întreba ea sfredelindu-mă cu privirea… mă sugruma emoția, iar ceilalți doi colegi erau extrem de impresionați, unuia din ei chiar i-au dat lacrimile… întrebarea doamnei ardea de atâta durere încât parcă pătrundea în trecut, lăsat într-o clipă de suspendare, încercând să rupă baierele firii și să-l schimbe…„tocmai îi terminaseră paltonul cu o zi în urmă, îl luase de la croitor și era prima zi când îl îmbrăca…. mi-au spus oamenii care l-au văzut… doi ruși beți s-au luat de el, l-au apucat de palton și au vrut să-l dezbrace… și s-a zbătut… și atunci unul din ei…l-a împușcat în cap…de ce mamă nu le-a dat paltonul…de ce?… spune-mi…”
    Am făcut restul de releveu în tăcere. Nici unul dintre noi nu știa ce să zică, cum să rupă o tăcere atât de tragică. Aproape că ne-am furișat, când am plecat, dar nu fără a fi îmbrățișat-o… în mormânt voi lua lacrimile ei care mi-au ars obrajii, fiindcă pe mine m-a sărutat mai abitir decât pe ceilalți… de pe un scrin, fotografia tânărului ne urmărea adânc, cu ochii umeziți și ei de înserarea sufletului, și încerca să ne povestească, duios, atât de multe, despre ce ar fi putut deveni…

    În Germania, trupele sovietice au violat două milioane și jumătate de femei, nu odată întâmplându-se să-și ucidă victimele… ca să nu mai vorbim de alte orori…
    Oare câte cadavre ar fi lăsat în urmă, la noi, cizma rusă, pe lângă crimele pe care oricum le-a făcut…
    Dacă n-au fost mai multe, asta o datorăm în bună măsură Regelui Mihai, fără doar și poate unul din marii eroi ai neamului.

    Am scris acest comentariu în memoria tânărului de 19 ani din Sibiu, ucis cu un glonte în cap de un soldat sovietic. Fie-i țărâna ușoară, și lui, și mai ales mamei lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s