Regele Mihai şi „Grupul Infracţional Organizat” (1) Ion Iliescu

Motto: „Nu e treaba mea ce face Casa Regală. Dar e treaba mea să înțeleg și să caut inspirație în ce face ea. Deocamdată, ultima aniversare regală mă lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri.” – Cosmin Alexandru, după dineul care i-a reunit pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Dan Voiculescu

Dragă Costin Andrieş,

În primul rând, ţin să-ţi mulţumesc pentru articolele publicate pe „În Linie Dreaptă” despre Casa Regală a României (ex: Monarhia salvează și decorează Grupul infracțional organizat… – 13 mai 2013; Monarhia salvează România! … și “Grupul Infracțional Organizat” – 5 februarie 2013). Precizez din start: eu sunt un neînduplecat susţinător al acesteia şi al monarhiei româneşti. Dar consider că textele tale nu sunt nici pe departe un „atac” la adresa Familiei Regale (cum unii le-ar interpreta), ci, în primul rând, la adresa „Grupului Infracţional Organizat” – cu care, într-un mod nefericit, Casa Regală a avut / are legături….

Să „apăr”, indirect, acest „Grup”, încercând să explic de ce Regele Mihai s-a întâlnit cu membrii ei, luând masa împreună, sau, în unele cazuri, i-a decorat sau premiat – cred că ar fi inoportun, prin acceptarea unor compromisuri în domeniul poziţiilor care sunt ireconciliabile şi trebuie să fie astfel (anumite persoane – nu trebuie să le numesc – sunt şi trebuie să fie nefrecventabile).

Pot încerca, însă, să înţeleg.  Să luăm un exemplu: Masa-regala

„Poză de grup: 25 octombrie 2012, la Palatul Elisabeta, la aceeași masă, Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Dan Voiculescu. Oameni care nu s-au înghițit ani întregi, înghit acum unul lângă altul, sub privirea îngăduitoare a Regelui. Agonie sau extaz? Pe net părerile sunt împărțite. Unii văd în imagine expresia supremă a eleganței regale de a-și aduce alături foștii adversari, alții o impardonabilă lipsă de criterii. Eu sunt un mare admirator al primei perspective. Dar mă împiedic de relevanța celei de-a doua. Așadar care e ordinea criteriilor după care să judecăm fotografia istorică? Ce îi unește și legitimează pe cei trei invitați din persepectiva regală? Funcțiile, banii, puterea, idealurile, istoria recentă? Cel mai tare îi unește ura față de Băsescu. Care e atât de copleșitoare încât i-a făcut pe toți să treacă peste urile personale care, la un moment dat, erau și ele copleșitoare. Oamenii ăștia trei s-au disprețuit atât de profund încât au încercat să se elimine reciproc din viața politică și din spațiul public. S-au considerat unii pe alții cel mai mare rău al României. Acum sunt tovarăși în aceeași alianță politico-mediatică care extern ne-a împins aproape dincolo de marginea Europei, iar intern a pus la zid crema intelectualității românești. Două efecte puțin probabil pe placul Regelui.

(Cosmin Alexandru, „La Stânga Regelui”, 16 noiembrie 2012)

***

Cred că dl. Cosmin Alexandru a pus cel mai corect problema:

„Regele e cumva obligat să îi accepte pe cei pe care românii și-i aleg sau pe care îi acceptă ca reprezentanți. Dar cât de mare poate fi distanța între comportamentul oamenilor politici agreați public de Rege și valorile întruchipate tot de el? (s.m.) […] punctul forte al unui reper moral este tocmai siguranța și predictibilitatea lui.

O să încerc să dau un răspuns aplicat, analizând mai multe situaţii în parte.

Pentru început:

1. REGELE MIHAI ŞI ION ILIESCU

M.S. Regele Mihai I al României în dialog cu Philippe Viguié Desplaces (1992), în “O domnie întreruptă” (Ed. Libra, 1995, trad: Ecaterina Stamatin):

“[…] Preşedintele Republicii, Ion Iliescu, este un comunist. Şi asta încă din tinereţe. El şi-a făcut studiile la institutul Molotov din Moscova, şcoala cadrelor de partid. A fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, responsabil cu ideologia, ministru al tineretului… El este prea puternic marcat de începuturile sale pentru a se schimba. Atitudinea sa din timpul revoluţiei şi interviurile sale demonstrează clar că el nu este hotărât să transforme în profunzime societatea românească. […]“

– p. 174

“În ceea ce îl priveşte în mod precis pe Iliesc, reamintiţi-vă afacerea cu minerii din iunie 1990, când Piaţa Universităţii mai era încă ocupată de manifestanţi. Aceşti mineri, sosiţi în număr mult prea mare pentru a se putea crede că porniseră la drum în mod spontan, au venit, cu trenuri speciale, să devasteze oraşul, să omoare români, iar la televiziune a fost văzut Iliescu felicitându-i cu aceste groaznice cuvinte: «Bravo, aţi curăţat Bucureştiul!». Aceste cuvinte au rămas întipărite în memoria multora. Un preşedinte sa un şef de stat legitim nu poate incita la omor fără a deveni el însuşi un criminal.”

– p.176

Iliescu_Regele-Mihai

“Pentru cei ce spun că în 2001 regele “a batut palma” cu neocomuniştii: priviţi mimica regelui şi poziţia mâinilor.” (Dan Ghenea)

Gabriel Liiceanu:

8 iunie (2001).

Astă-seară la telejurnal scena din faţa Palatului Elisabeta, «retrocedat» Regelui şi devenit reşedinţa familiei regale în România (în fapt, Palatul Elisabeta nu a fost retrocedat, ci doar stabilit drept reşedinţă a Regelui Mihai în calitatea sa de fost şef de stat; păstrarea Palatului de către urmaşii Majestăţii Sale ar fi posibilă doar în eventualitatea transformării sale într-un „muzeu al regalităţii”, aşa cum a explicat dl. Adrian Vasiliu, avocatul Familiei Regale – n.m.V.M.T.). Iliescu îi întoarce vizita pe care Mihai i-o făcuse la Cotroceni. Din stânga ecranului apare Regele, cu mersul lui colţuros, de om stângaci şi etern timid. Prin dreapta ecranului îşi face apariţia Iliescu, mişcând în contratimp capul, umerii şi şoldurile, de unde senzaţia aceea de bâţâială, pe care o lasă când străbate protocolar un spaţiu public. Aceasta e pesemne forma lui de timiditate. Camerele de televiziune sunt undeva sus şi mai departe, aşa încât chipurile nu se văd, ci doar siluetele şi limbajul corpului. După Iliescu, pătrund în ecran, prin dreapta, doi tipi solizi, cărora costumele cu cravată nu le vin niciodată bine şi care cară fiecare câte un buchet enorm de flori, învelit în celofan. Florile trebuie date pesemne „doamnelor” (reginei şi principesei) şi, întrucât acestea aşteaptă în casă, cei doi se aliniază respectuos la ceva distanţă de suveran şi preşedinte. Apoi, prin acelaşi colţ din dreapta îşi fac apariţia în ecran două doamne voluminoase în taioare, care dau mâna cu Regele şi fac, conform protocolului regal, knixuri, acele genuflexiuni suave, semn de supunere şi omagiu la care numai monarhii au dreptul pe acest pământ. Mi le imaginez cum au repetat acasă, cum cineva le-a arătat, le-a explicat, le-a descompus mişcarea. Cum gungureau repetând-o şi cum se întrebau poate una pe alta: „Ce zici, tu? Îmi iese?”. Făcând asta, erau pesemne flatate şi excitate, lucruri disparate se învălmăşeau în mintea lor, amintiri proletare din tinereţe, când Regele era un personaj hulit, cu acest moment când Regele reintra în scenă prin poarta din spate a istoriei, dar ce are a face, se dovedise că el era tot rege şi ele urmau să stea la masă cu acest personaj fabulos, pe care cei din lumea lor, puternici şi stăpâni pe situaţie, îl dăduseră la o parte şi pe care acum tot ei, puternici şi stăpâni pe situaţie, îl aduceau înapoi, îl lăsau să stea, câteva luni de ani, lângă „poporul lui”, îi dădeau totul înapoi, totul în afară de coroană (s.m.).

(„Uşa interzisă”, Humanitas, 2002 – ed.2010, pp.61-62)

iliescu

„În ciuda unei perioade tensionate, caracteristică anilor ’90, care a fost marcată şi de dificultăţile pe care le-aţi cunoscut dumneavoastră pentru revenirea în ţară – consider pozitiv modul în care au evoluat relaţiile noastre, îndeosebi după anul 2000. Relaţiile noastre au cunoscut, în acei ani, o evoluţie pozitivă, benefică pentru destinderea climatului politic din ţară.” – Ion Iliescu, la 25 oct. 2011, în mesajul de „La Mulţi Ani” adresat Regelui Mihai.

Gabriel Liiceanu:

miercuri, 19 decembrie (2001).

Sunt la Timişoara, unde am însoţit familia regală – în complet de majestăţi şi alteţe – în operaţiunea de lansare a albumului editat de Humanitas în noiembrie, cu ocazia celei de a 80-a aniversări de naştere a Regelui Mihai. Mâine scenariul se reia la Arad.

Ce pot să spun? Ziua a arătat destul de ciudat: la ora 15, la Operă, lansarea albumului regal; la ora 17, la Prefectură, preşedintele Iliescu îşi lansa şi el o carte; la ora 19, Suveranul şi Preşedintele asistau, din loja centrală a Operei, la un spectacol închinat evenimentelor petrecute la Timişoara în urmă cu 12 ani. Ajung în faţa Operei la 14:40. În dreptul treptelor de la intrare, doi indivizi sprijină o pancartă, în timp ce un al treilea îi filmează. Pe pancardă scrie: „cei doi criminali şi-au dat mâna”. Ce straniu, îmi spun urcând treptele, existăîn societatea românească şi o variantă de aglutinare prin ura comună faţă de Rege şi Iliescu. Dar există oare, simetric, şi o întâlnire prin simpatie comună? Cine spune că facticitatea istoriei este „realistă” şi raţională minte; este suprarealistă cât se poate. Orice istorie neîntâmplată încă este neverosimilă şi ea nu devine mai puţin aşa doar pentru că s-a întâmplat. Or, asta înseamnă că în istorie „tot ce e real e iraţional”. Şi totcmai de aceea în istorie nimeni niciodată nu a putut să anticipeze ceva. Nici măcar cel de al doilea război mondial, darmite întâlnirea de astă seară din lojă!

[…]

joi, 20 decembrie (2001)

[…] Regele stă singur lângă masa cea mare, tocmai a muşcat dintr-un fursec cu cremă verde şi se pregăteşte să-şi toarne un pahar de Fanta. Intervin prompt, îi iau sticla din mână şi, în timp ce torn lichidul garden în pahar, îl întreb pe Majestatea Sa cum a fost ieri la Operă cu Preşedintele în lojă. Îi văzusem dimineaţa într-un ziar, aşezaţi unul lângă altul. „Da ge – răspunde Regele ca un copil bosumflat -, de unde să ştiu, gă eu mă uitam în faţă, la ge era pe scenă”. Soarbe din Fanta şi adaugă: „Sunt oameni broşti – dat fiind că nazalizează tot timpul, «p» şi «c» devin «b» şi «g» – care-şi închipuie… Băi gum? Ge-şi înghipuie? Gă am făcut asta cu Iliescu, bentru mine? Sau pentru ca să mai bot să fac ceva pentru ţară? (s.m.)” [….]”.

(op.cit., pp.221-222, 233-234)

"În ciuda unei perioade tensionate, caracteristică anilor '90, care a fost marcată şi de dificultăţile pe care le-aţi cunoscut dumneavoastră pentru revenirea în ţară - consider pozitiv modul în care au evoluat relaţiile noastre, îndeosebi după anul 2000. Relaţiile noastre au cunoscut, în acei ani, o evoluţie pozitivă, benefică pentru destinderea climatului politic din ţară." - Ion Iliescu, la 25 oct. 2011, în mesajul de "La Mulţi Ani" adresat Regelui Mihai.

„Sunt oameni proşti, care-şi închipuie… Păi cum? Ce-şi închipuie? Că am făcut asta cu Iliescu pentru mine? Sau pentru ca să mai pot să fac ceva pentru ţară?” – Regele Mihai lui Gabriel Liiceanu (20 dec. 2001).

La 25 octombrie 2011, în Parlamentul României, poate mai mult decât un „fapt divers”, Regele Mihai nu a dat mâna cu Ion Iliescu (între ei s-a „interpus” involuntar Dan Mihail Chirlomez, şeful Departamentului Protocol din cadrul Senatului României):

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Atitudini

3 răspunsuri la „Regele Mihai şi „Grupul Infracţional Organizat” (1) Ion Iliescu

  1. Marian

    Pai cum sa nu dea el mâna sau sa decoreze pe cei care i-au restituit proprietatile, pe care nu le-a putut obtine sub regimul pro-mornarhist al lui Constantinescu si duadei „zici ca-s vii” Diaconescu-Tepelea?

  2. Pingback: Regele Mihai şi “Grupul Infracţional Organizat” (3) Dan Voiculescu | tudorvisanmiu

  3. Pingback: Suveranul şi alesul poporului | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s