(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (12)

bronislawUPDATE! În seara evenimentului, la ora 21:00, erau 22.000 de vizionări. Vineri, 30 mai, la ora 16:30, erau 150.000 de afişări.

Astăzi, 29 mai 2014, a avut loc al optulea eveniment din a doua serie a dialogurilor „Înapoi la argument” la Librăria Humanitas Cişmigiu. Invitatul a fost Bronislaw Wildstein, iar subiectul – „Despre trecutul care se încăpăţânează să nu treacă”. 

Înregistrarea evenimentului poate fi văzută aici.

Imagini de la eveniment – via Facebook: Gelu Trandafir.

 

„Bronislaw Wildstein, un intelectual reprezentativ pentru cealaltă opțiune, jurnalist si publicist conservator, provenit din rândurile Solidarității, fost colaborator apropiat al președintelui Lech Kaczynski și fost președinte al Televiziunii Poloneze, un susținător curajos al lustrației.”  – Anca Cernea (În Linie Dreaptă)

„Bronisław Wildstein intră în opoziţia anticomunistă în timpul studenţiei, în 1977. A fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studenţesc al Solidarităţii, prima formă de rezistenţă structurată din Cracovia. Face parte din aripa conservatoare din Polonia care, de la începutul anilor ’90, a susţinut accesul nerestricţionat la documentele din arhivele fostei Securităţi poloneze şi lustraţie până la capăt. 

În 2005 Wildstein a pus în circulaţie o listă a Institutului Memoriei Naţionale în care erau trecuţi foşti angajaţi ai poliţiei politice secrete comuniste şi agenţi informatori, stârnind un nou val de controverse legate de impactul pe care trecutul comunist îl mai poate avea asupra societăţii actuale. În septembrie 2006, a fost decorat de către preşedintele Lech Kaczynski cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renaşterii Poloneze, pentru activitatea din opoziţia anticomunistă.”

  • Discuţia s-a purtat în limba română (din partea H-R. Patapievici) şi poloneză (din partea d-lui. Bronislaw Wildstein).
  • Contrar percepţiei româneşti asupra tranziţiei din Polonia, dl. Wildenstein aminteşte că, în 1989, nu au avut loc „alegeri libere”, ci doar pentru o treime din Parlament («comuniştii au încercat să-şi păstreze puterea cedând o parte din ea opoziţiei»), având asupra guvernului Mazowiecki (24 august 1989 – 12 ianuarie 1991) o părere similară cu cea pe care o avem noi asupra guvernului Petre Roman.
  • Comparând mult-mediatizata venire în România a lui Adam Michnik din 2011 cu mult-ignorata venire a lui Bronislaw Wildstein în 2014, dl. Patapievici observă că acesta din urmă este un reprezentant al non-culturii oficiale poloneze, pe când primul, în descrierea Ancăi Cernea, „este un intelectual foarte mediatizat, pentru că este de stânga. „Autoritatea” lui morală se limitează la electoratul social-democrat (fost comunist, rusofil) și liberal (stângist eurosupus, corect politic, etc)”.

___________________________________

Evenimente viitoare:

(13) 26 iunie 2014: Adriana Babeţi, „Imaginaţia, ţinutul de peste curând. Despre Amazoane”.

SERIA II

(11) 11 aprilie 2014: invitat: Jean Sévillia – “Spaţiul public între corectitudinea morală şi corectitudinea politică” / “Despre convertirea spațiului public al democrațiilor consolidate la corectitudine politică” (* excepţie: evenimentul a avut loc într-o vineri, adaptată la venirea invitatului în Bucureşti, care joi, 10 aprilie 2014, a fost prezent la Bucureşti ca invitat al conferinţei “Şcoala de rugăciune” la Biserica “Sf. Vasile cel Mare”; în schimb, în ziua obişnuită a argumentului a avut loc lansarea cărţii lui Lucian Boia, “Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri şi reinterpretări”)

(10) 27 martie 2014: invitat: Părintele Daniel Benga – “Lungul drum al gândirii spre înţelegerea crediţei” (despre cum grecii au înţeles conţinutul noii credinţe, creştininismul, în perioada conciliilor ecumenice)

(9) 27 februarie 2014: invitat: Paul Cornea – „Comunismul: Utopia care a dat greş” (despre deziluzia aderării la comunism)

(8) 30 ianuarie 2014: invitat: Cătălin Cioabă – „Corespondența lui Wittgenstein și omul din spatele «Tractatus-ului»” (despre filosoful Ludwig Wittgenstein)

(7) 19 decembrie 2013: invitat: Andrei Cornea – „Despre nimic şi nefiinţă în filozofia greacă” (* excepţie: evenimentul a avut loc în penultima joi a lunii, datorită faptului că ultima joi era 26 decembrie, a doua zi de Crăciun)

(6) 28 noiembrie 2013: invitat: Gabriel Liiceanu – „Viaţa cotidiană a Securităţii din punctul de vedere al victimei” (despre sistemul represiv comunist: „Securitatea”)

(5) 31 octombrie 2013: invitat: Vladimir Tismăneanu – „Diavolul în istorie” (despre totalitarisme: comunism şi fascism) 

SERIA I 

(4) 30 mai 2013: invitat: Lucian Croitoru – „În apărarea pieţelor” (apologie pentru sistemul capitalist şi liberalism)

(3) 25 aprilie 2013: invitat: Mircea Dumitru – „Argumentul ontologic a lui Kurt Gödel în favoarea existenţei lui Dumnezeu”

(2) 28 martie 2013: invitat: Gabriel Liiceanu – „Despre naivităţile noastre” (intelectualii şi viaţa politică după 1989)

(1) 28 februarie 2013: invitat: Andrei Pleşu – „Parabolele lui Iisus” (despre mesajul hristic conţinut în parabolele evanghelice)

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Înapoi la Argument

7 răspunsuri la „(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (12)

  1. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (13) | tudorvisanmiu

  2. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (14) | tudorvisanmiu

  3. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (15) | tudorvisanmiu

  4. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (18) | tudorvisanmiu

  5. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (19) | tudorvisanmiu

  6. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (20) | tudorvisanmiu

  7. Pingback: (să ne întoarcem) Înapoi la Argument (21) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s