Mitul progresului prin ruptură

„În 1986, la editura Presses Universitaires de France apare cartea unui cercetător de treizeci de ani, Reynald Secher. Este vorba de o teză de doctorat, susţinută la Sorbona. Titlul lucrării: Le Génocide franco-français. (La Vendée-Vengée, PUF, 1986). Războiul din Vendeea, cândva ocultat de învăţământul primar, îşi face intrarea la Universitate pe uşa principală.

Revolta vendeeană fusese văzută în epoca aceea prin ochelarii lui Michelet: o răzmeriţă a unor ţărani săraci şi înapoiaţi, manipulaţi de preoţi şi de aristocraţi. Secher pulverizează acest clişeu. El arată că locuitorii Vendeei, ţinut propsper, au întâmpinat Revoluţia cu bunăvoinţă – inclusiv preoţii. Ceea ce a făcut să se răzvrătească populaţia au fost Constituţia civilă a clerului şi recrutarea. În 1973, vendeeni pun mâna pe arme. Insurecţie populară, deoarece ţăranii sunt cei care îi silesc pe nobilii care n-au emigrat să le fie ofiţeri. Victorioasă în primăvara lui 1793, armata în saboţi este zdrobită la sfârşitul anului.

În 1794, când nu mai există nici un pericol pentru Republică – nici intern, nici extern -, Convenţia trimite Coloanele infernale „să-i extermine pe briganzii din Vendeea” şi „să purifice în întregime solul Libertăţii de acest neam blestemat”. „Distrugeţi Vendeea”, ordonă Barère. „Vendeea trebuie să fie un cimitir naţional”, întăreşte Turreau. Bărbaţi, femei şi copii măcelăriţi, ferme şi sate incendiate, turme nimicite, recolte distruse. Potrivit calculelor lui Reynald Secher, din 815.000 de locuitori ai Vendeei, 117.000 pier în acest război civil, adică o persoană din opt.

Ceea ce dezvăluie studiul faptelor este că acest masacru răspunde unui mobil ideologic, nu unei necesităţi strategice. Cumplită contradicţie pentru legenda oficială. Dacă Revoluţia constituie epoteoza drepturilor şi libertăţii, de ce a înăbuşit drepturile şi libertatea vendeenilor? Cum, în acest colţ al Franţei, s-a putut răzvrăti poporul împotriva puterii poporului? În ultimă analiză, cazul Vendeei ridică o întrebare esenţială: poate fi Revoluţia disociată de Teroare?

[…]

A distruge mitul lui 1789 înseamnă a lovi direct în presupoziţia potrivit căreia, pentru societate, nu ar exista progres posibil decât prin ruptură – şi mai ales prin ruptură violentă -, înseamnă a distruge filozofia potrivit căreia un proiect politic ar putea da naştere unui om nou. De fiecare dată când o astfel de tentativă prometeeană a fost pusă în aplicaţie a rezultat o domnie a „sabiei şi a sângelui”, adică a violenţei.

Între Coloanele infernale ale lui Turreau, gulagul sovietic, lagărele naziste, lagărul chinez – laogai – sau genocidul cambodgian există o identitate de intenţie, dincolo de circumstanţe: uciderea în masă, care vizează regenerarea omenirii prin purificarea ei de elementele indezirabile.”

Jean Sévillia, “Terorismul intelectual din 1945 până în prezent”, Ed.Humanitas, 2007, pp.152-153, 157

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Atitudini, Istorie şi mit, NEPOLITICos şi Politicoase

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s