Jean Sévillia despre problema comunităţii musulmane în Franţa

Prolog: „Dacă noi nu ne mai aflăm în creştinătate, aceasta este o viziune a occidentalilor despre ei înşişi: în ochii musulmanilor, ţările europene rămân ţări creştine. În consecinţă, înfruntarea între islam şi civilizaţia postcreştină continuă. Această înfruntare nu este neapărat războinică. Ea se poate exercita prin seducţie, prin strălucirea credinţei musulmane, prin virtuţile morale ale adepţilor ei.” (Jean-Paul Roux – apud Jean Sévillia, op.cit, p.316)

A converti musulmanii prin exemplul personal

„În Algeria, toate guvernele, de la Monarhia din Iulie până la cea de-a Doua Republică, şi de la al Doilea Imperiu până la cea de-a Treia Republică, au avut în comun faptul de a se fi opus proiectelor de evanghelizare a musulmanilor. [….]

Avem în legătură cu acest subiect o scrisoare adresată la 29 iulie 1916 de către părintele de Foucauld scriitorului René Bazin. Acest text ar merita să fie citat în întretime, deoarece, retrospectiv, capătă un însemnat tot profetic, punând câteva întrebări care astăzi deranjează:

„Gândul meu este că dacă musulmanii din imperiul nostru colonial din nordul Africii nu se convertesc, încetul cu încetul, se va produce o mişcare naţionalistă analoagă celei din Turcia […]. Dacă nu am ştiut să facem francezi din aceste popoare, ele ne vor alunga. Singurul mijloc ca să devină francezi este să devină creştini. Nu este vorba de a-i converti într-o bună zi cu de-a sila, ci cu afecţiune, în mod discret, prin persuasiune, bun exemplu, bună educaţie, instruire, printr-un contact strâns şi afectuos, lucrare mai cu seamă a laicilor francezi, care pot fi mult mai numeroşi decât preoţii şi care pot stabili un contact mai intim. [….].”

A aminti diferenţele între cele trei religii avraamice nu înseamnă islamofobie

„A rămas mai cu seamă o mare confuzie doctrinală, ilustrată de expresii precum „cele trei monoteisme”, „cele trei religii revelate” sau „cele trei religii ale Cărţii”, utilizate spre a desemna iudaismul, creştinismul şi islamul. Rémi Brague arată că cele trei religii nu înţeleg în acelaşi mod unicitatea lui Dumnezeu, rolul lui Avraam, locul Cărţii lor sfinte.

Iudaismul şi creştinismul au în comun Vechiul Testament. Islamul, în schimb, nu crede că Vechiul şi Noul Testament sunt textele autentice care au fost încredinţate lui Moise şi lui Isus. Ele ar fi fost traficate, dar înlocuite de Coran, devenit singura carte necesară.

Cele două religii biblice, iudaismul şi creştinismul, au în comun ideea unui legământ al lui Dumnezeu cu omul, creştinismul împingând ideea legământului până la Întrupare. Ismaul, în schimb, nu cunoaşte ideea biblică de legământ şi de istorie a mântuirii: pentru el, Isus este un profet, nimic mai mult.

Negând Treimea, Întruparea şi Mântuirea, dogme fundamentale ale creştinismului, el reprezintă aşadar o credinţă radical diferită. „Islamul este posterior creştinismului”, aminteşte Alain Besançon. Este o reacţie făţişă şi sinceră împotriva lui, împotriva credinţei lui şi, împreună cu acestea, împotriva poporului evreu, căruia îi contestă statutul de popor ales.”

A aminti aceste fapte nu înseamnă absolut deloc a cădea în „islamofobie”. Acest termen este o capcană: el are scopul de a face din islam un obiect de neatins, sub riscul acuzaţiei de rasism. Or o confesiune nu este o rasă. Constatarea unei ireductibilităţi religioase între islam şi religiile înrădăcinate de două milenii în Occident nu ne împiedică, în fond, să avem bune relaţii cu musulmanii pe baza omeniei comune, a moralei comune, a virtuţiilor comune.”

Ipoteze

1. „islamul se dizolvă în democraţie. Curentul reformator câştigă în rândurile musulmanilor, care abandonează sau moderează câteva principii fundamentale ale religiei lor […]

2. „interpretarea literală a islamului  câştigă printre musulmanii francezi. Ce se întâmplă? Dispreţuind societăţile noastre, care sunt pe cale să se dezagrege şi care nu se mai reproduc, islamiştii socotesc că au o misiune civilizatoare, o lucrare regeneratoare de înfăptuit. Dacă islamul religios reuşeşte să constituie în Franţa o forţă completă, înzestrată cu elite instruite, el se va plasa pe o poziţie de apărare sau chiar de impunere a normelor care îi convin.”

3. „musulmanii ar putea fi evanghelizaţi. Să recitim scrisoarea părintelui de Foucauld citată mai sus: „Nu este vorba de a-i converti într-o bună zi cu de-a sila, ci cu afecţiune, în mod discret, prin persuasiune, bun exemplu, bună educaţie, instruire, printr-un contact strâns şi afectuos, lucrare mai cu seamă a laicilor francezi”. 

În secolul al V-lea, simţind că Imperiul era pe marginea dezastrului, Sfântul Augustin mizase pe convertirea popoarelor care năvăleau în interiorul lui. Şi acest lucru s-a petrecut, după cum se ştie, cu succes. O astfel de întreprindere nu este desigur de resortul statului: doar o religie poate răspunde unei religii. Dar dacă statul nu ar fi ostil acestui aspect, situaţia ar fi mult mai uşoară.

Ne aflăm la o răspântie: pentru a-şi continua drumul, Franţa va trebui să aleagă.”

Jean Sévillia

“Incorectitudinea istorică”, Humanitas, 2012 (trad.: Ileana Cantuniari), pp.298-299, 311-312; 318-320

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Atitudini, Istorie si Civilizatie, Jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s