Mircea Ionniţiu, secretarul Regelui Mihai, despre 23 august 1944 (1) Preludiu

Mircea Ionniţiu, „Amintiri şi reflecţiuni”, Ed.Enciclopedică, 1993, Capitolul II. 23 august 1944, pp.28-63:

„Înainte de a începe să descriu cele ce ştiu despre evenimentele ce au dus la actul de la 23 august 1944, trebuie să fac anumite precizări. În ciuda celor ce s-au scris, Partidul Comunist Român nu a iniţiat şi nu a condus acţiunea care a cauzat ieşirea României din război. De asemenea, în toate publicaţiile apărute sub control comunist se vorbeşte de „insurecţia armată română”. Nu a existat o insurecţie, armată sau dezarmată. A existat un ordin regal transmis prin organele militare competente de către şeful noului guvern, Constantin Sănătescu. Demiterea mareşalului Antonescu s-a făcut la cererea regelui Mihai, cînd acesta a constatat că măsurile pe care Ion Antonescu intenţiona să le ia nu corespundeau cu situaţia gravă în care se afla ţara. Pot să declar fără nici o şovăire că: Şefii partidelor politice majoritare au sprijinit fără rezerve pe regele Mihai, iar ordinele sale au fost urmate fără ezitare de pe front şi din interior. […]

***

Am căutat să reţin cu cît mai mare fidelitate amintirile de la 23 august şi de fapt a întregii săptămâni (20-26 august 1944), dîndu-mi seama că aveam de a face cu momente ce vor intra în istorie. Mi-am dat osteneala să înregistrez cît mai multe detalii care să ajute mai târziu la reconstrucţia evenimentelor. Nu credeam însă că vor trece atîţia ani. […] Nu am dorit să scriu despre acele zile, convins fiind că nu-mi aparţinea această sarcină. Dar cum am trecut atîţia ani şi am intrat în amurgul vieţii, şi constatînd că există atîta confuzie cu privire la evenimente, am socotit că a sosit momentul de a consemna impresiile şi reflexiile din acele zile pentru ca cei care, nu din vina lor, nu au avut prilejul să cunoască o parte a istoriei neamului.

Aşadar, fără a fi specialist în afacerile militare, dar discutînd cu ofiţerii superiori din Casa Militară a Regelui şi din Comandamentul Militar al Capitalei în vara anului 1944, ajunsesem la concluzia împărtăşită de majoritate că situaţia era catastrofală.

În august 1944 situaţia în România era următoarea:

Armata era demoralizată şi marile unităţi militare de pe front fuseseră decimate în luptele date în timpul retragerii continue de la Stalingrad la Iaşi. Evacuarea Crimeii în mai 1944, cu pierderi grele de oameni şi material, a dus la o deteriorare în moral atît pe front cît şi în ţară. Trupele duceau lipsă de armament greu de tunuri antitanc, de blindate şi de muniţii. Frontul se stabilizase oarecum pe o linie care începea la nord lîngă Vilcovu de Sus şi se prelungea către sud-est pe lîngă Mălini, Tîrgu Neamţ, Roman, urmînd pe o parte a văii Tutovei pînă aproape de Bîrlad, unde o cotea către nord făcînd o pungă uriaşă care cuprindea centrul Basarabiei şi Chişinăul, coborînd către sud pînă aproape de Bolgrad şi apoi către răsărit spre Cetatea Albă. Această linie era greu de apărat întrucît nu era aoncorată pe formaţii naturale care să constituie obstacole în calea ofensivei sovietice. Din punct de vedere al tacticii militare, era mai logic ca frontul să fie scurtat şi restul Moldovei să fie abandonat. Noua linie ar fi trebuit să urmeze de la graniţă Carpaţii pînă în regiunea Vrancea, iar de acolo, de la Focşani la Nămoloasa şi Galaţi, pînă la Dunăre. Dar o asemenea decizie ar fi dat o gravă lovitură morală naţiunii.

Fortificaţiile pe linia Focsani – Nămoloasa – Galaţi, care constituiau prima linie de apărare peo  lungime de circa 100 de kilometri, nu erau terminate şi o mare parte a cazematelor nu aveau garizoane sau armamentul necesar.

La 15 iunie 1944, comandamentul suprem german al grupului de armată „Ucraina de Sud” ordona retragerea şi transferarea unităţilor motorizate de apărare antitac şi a diviziilor blindate SS „Totenkopf” şi „Grossdeutschland” din Moldova. Nici o unitate motorizată sau blindată nu mai era disponibilă pentru a interveni în cazul când ofensiva sovietică ar fi străpuns frontul.

Protestele comandanţilor români cît şi ale Statului Major nu au putut să clintească decizia germană care fusese luată de către Hitler.

Trebuie să reamintesc că, în ciuda relaţiilor strînse între cancelarul german şi conducătorul României, Ion Antonescu nu era întotdeauna consultat cu privire la deciziile militare luate de Hitler, chiar dacă afectau frontul român. Încă din toamna anului 1941, după terminarea campaniei pentru cucerirea Odessei sub conducerea lui Antonescu, Hitler înlăturase pe acesta şi Stajul Major român din circuitul ierarhic de control şi îndrumare ale operaţiilor militare. Unitaţile române erau înglobate în grupurile de armate germane şi sub comanda germană.

Mareşalul Antonescu a vizitat cartierul general al lui Hitler din Prusia Orientală în zilele de 4-6 august. Din lipsa unei stenograme oficiale a conversaţiilor între Ion Antonescu şi Adolf Hitler, singura sursă veridică am găsit-o în amintirle d-lui. Paul Schmidt, interpretarul Führer-ului1.

Există însă contradicţii între amintirile lui Schmidt şi notele dictate de Antonescu, cîteva zile după reîntoarcerea de la Rastenburg. Mareşalul îşi aduce aminte că ar fi propus lui Hitler retragerea frontului pe Carpaţii Orientali, pe linia Focşani – Nămoloasa – Galaţi şi apoi de-a lungul Dunării maritime. Că Hitler a aprobat această măsură, însă doar ca o ultimă alternativă. Deocamdată linia existentă va fi menţinută. De asemenea, Hitler a cerut să afle dacă România va continua lupta până la sfîrşit. Aici cele două dări de seamă diferă. Antonescu notează că s-a eschivat de la un răspuns categoric, invocînd o serie de întrebări adiţionale cu privire la intenţiile Germaniei. Dr. Schmidt, în schimb, scrie că Antonescu nu s-a îndoit niciodată de intenţiile Führer-ului şi că, pe deasupra, nici unul din aliaţii Germaniei nu este atît de loial cum este România. Ea va fi ultima ţară care va părăsi Germania întrucît el ştie că sfîrşitul Germaniei este şi sfîrşitul României.

După declaraţia făcută de ministrul de externe sovietic V. Molotov la 2 aprilie 1944, care promitea respectarea regimului social şi politic existent în România cît şi integritatea teritorială, cu excepţia Basarabiei şi Bucovinei de Nord, a început o nouă fază a acţiunii militare anglo-americane. Pînă acum, singura activitate militară a dus la internarea echipajelor de pe vasele comerciale româneşti aflate în Atlantic şi în Mediterana. La 1 august 1943, aviaţia americană a executat un raid îndrăzneţ la joasă altitudine asupra instalaţiilor petrolifere de la Ploieşti şi Cîmpina. Plătind un preţ neîngăduit de mare pentru un rezultat nesatisfăcător, aviaţia americană nu a mai repetat incursiuni de acest fel pe teritoriul român.

Acum, însă, Marea Britanie şi Statele Unite, pentru a sublinia identitatea de vederi a celor trei mari aliaţi, pentru a confirma unitatea efortului de război împotriva ţărilor aliniate cu Germania şi pentru a reduce livrările de petrol necesare economiei şi armate germane, au ordonat începerea de raiduri masive asupra oraşelor româneşti. Ele au demonstrat, spre surprinderea românilor, determinarea puterilor aliate de a trata România cu aceeaşi severitate ca şi Germania nazistă.

Începând de la 4 aprilie, România a fost supusă la atacuri aeriene executate de forţele aeriene americane şi britanice bazate pe noile aeroporturi amenajate la Foggia, în sudul Italiei. […] Noua acţiune strategică anglo-americană menită şi de a ajuta ofensiva sovietică a surprins atît guvernul cît şi opoziţia şi a spulberat mitul că România ocupa o situaţie privilegiată în planurile aliate.

Administraţia de stat fusese disperată şi pierduse control asupra treburilor obşteşti.

Oraşele mai importante, centrele industriale şi liniile de comunicaţie suferiseră mult din pricina atacurilor aeriene, în special cartierele muncitoreşti din preajma fabricilor şi a gărilor. Aprovizionarea cu alimente, cu apă, gaz şi electricitate era deficientă şi sporadică. Rezervele erau diminuate sau lipseau cu totul.

Pe scurt, situaţia era disperată!

[…] Mihai Antonescu făcea sondaje diplomatice prin trimişii români în capitalele neutre, Berna, Madrid, Stockholm şi Ankara. Cît de serioase erau aceste contacte? Cît de hotărît era mareşalul Antonescu să înceteze ostilităţile?

Astăzi ştim că în aprilie 1944, Uniea Sovietică a decis să tran sfere contactele iniţiate cu reprezentanţii români de la Stockholm la Cairo. Pentru a restaura adevărul cu privire la textul corect al condiţiunilor sovietice înmînate la Stockholm şi ulterior comunicate celorlalte puteri aliate, voi reproduce, în traducere, parte din telegrama trimisului american Lincoln Mac Veagh adresată de la Cairo secretarului de stat Cordell Hull la 8 aprilie 1944, cînd acestea au fost comunicate şi emisarilor români, Ştirbei şi Vişoianu2:

[v. anexă – n.n.]

[…] În primăvara anului 1944, mareşalul Antonescu permisese plecarea din ţară a emisarilor opoziţiei pentru a lua legătura cu reprezentanţii autorizaţi ai guvernelor aliate. Pentru a nu pune pe Maniu în situaţia gravă de a fi acuzat că pactizează cu inamicul, generalul Maitland Wilson, comandantul suprem al regiunii Orientului Mijlociu, a ţinut să adreseze toate comunicările pe care le trimitea şefului Partidului Naţional-Ţărănesc şi „conducătorului”. Prin acest subterfugiu se deschidea calea Mareşalului să iniţieze negocieri directe cu Aliaţii. Dar Antonescu nu s-a prevalat de această cale nici după ce frontul din Moldova a fost străpuns.

Pe de altă parte, îndemnurile aliate de încetare a ostilităţilor ajungeau în mâna lui Antonescu, aliaţii fiind convinşi că el, care avea frînele puterii în mînă, era capabil să aibă mai mult succes în a face o ruptură cu Germania.

În primăvara anului 1944, Maniu şi deci şi Antonescu fuseseră informaţi că singura cale prin care se transmite punctul de vedere al Aliaţilor este Comisiunea Aliată din Cairo. Orice sondaje în alte centre sau pe alte căi nu aveau sancţiunea oficială. Această măsură a fost luată pentru a menţine un singur canal de comunicaţii, eliminînd orice alte iniţiative care cauzaseră suficiente încurcături şi confuzii.

Şi Regele fusese prevenit de Niculescu-Buzeşti ca să se ferească de personagii care pretind că au legături cu Aliaţii, oferindu-se ca intermediari.

Ca unul care am fost părtaş la şedinţele secrete de la Palat, am fost la curent cu mesagiile primite de la Aliaţi şi de la emisarii români. Contrar celor ce s-au scris, aşa-zisele „negocieri” de la Stockholm nu au oferit condiţii mai favorabile decît cele citate mai sus. De fapt, erau aceleaşi condiţii, căci în aprilie 1944 se transferaseră discuţiile din capitala suedeză la Cairo, ca rezultat al menţinerii unui singur canal de comunicaţii. Variaţiile aparente între texte sînt minore şi sînt rezultatul traducerilor succesive din diferitele limbi.

Acest lucru este verificat de Viaceslav Molotov care, la 26 august 1944, ora 1:30 dimineaţa ora Moscovei, a făcut următoarea declaraţie ambasadorilor englezi şi americani:

„Pentru a susţine prestigiul noului guvern român şi ţinînd seama de circumstanţele prezente, guvernul sovietic nu este de părere ca să introducă noi condiţii de armistiţiu. Un acord va trebui să fie încheiat cu guvernul român cu priivre la semnarea armistiţiului bazat pe condiţiile propuse în aprilie, cu trei adaosuri cerute de reprezentanţii români la Cairo:  

1. Alocarea unei zone libere românilor pentru sediul guvernului;

2. Acordarea unei perioade de 15 zile pentru ca trupele germane să părăsească România;

3. Propunerea pentru reducerea indemnizaţiei.

Noile condiţii propuse de guvernul britanic vor putea fi discutate la Moscova cu reprezentanţii celor trei guverne aliate.

Guvernul sovietic consideră că negocierile să aibă loc la Moscova.”3

Se poate duce din această declaraţie cît şi din schimbul de telegrame ce a urmat, că intenţia guvernului sovietic era să ia în discuţie modificările propuse de reprezentanţii regelui şi ai opoziţiei. Bănuiesc că dacă pînă la urmă nu au fost incluse se datoreşte faptului că a fost trezită suspiciunea tradiţională sovietică în momentul cînd guvernul britanic a supus o serie de amendamente. Atunci ruşii au decis să rămînă cu proiectul original fără a mai face schimbări.

Nici astăzi nu pot să afirm că Mareşalul Antonescu era la curent cu contactele de la Stockholm duse în numele său de Mihai Antonescu. Din conservaţia pe care a avut-o cu Regele în prezenţa guvernului Sănătescu nu a reieşit un asemenea lucru.

Mihai Antonescu dăduse intrucţiuni diplomaţilor români din capitalele neutre să ia contact discret cu reprezentanţii englezi şi americani. La Stockholm, Frederic Nanu şi George Duca, la Madrid, George Demetrescu, la Berna, Vespasian Pella, la Lisabona, Brutus Coste şi Ion Pangal. Legătura cu Turcia era făcută la Bucureşti prin ministrul turc Suphi Tanrioër. Se bănuia că aceste contacte erau făcute cu consimţământul Mareşaului dar, cunoscînd firea şi metodele utilizate de Mihai (Ică Antonescu, bănuiesc că Ion Antonescu nu era la curent. Probabil că singurele dăţi cînd Mareşalul afla de isprăvile lui Ică erau cînd era supus periodic la tiradele furioase ale lui Ribbentrop şi ale ciracilor săi, protestînd faţă de existenţa acestor sondaje, ce subminau prietenia germano-română. Îmi amintesc de unul din ultimele incidente în care Mihai Antonescu comunise prim-ministrului Skru Saracioglu, rugîndu-l să fie intermediarul României pe lîngă Aliaţi în august 1944, afirmînd că această solicitare are consimţămîntul Regelui, al opoziţiei şi al Mareşalului4. Nu ştiu dacă vreunul din şefii partidelor de opoziţie fusese consultat, dar ştiu sigur că Regele nu fusese întrebat şi nici nu îşi dăduse consimţămîntul la un asemenea pas.

Nu pot să trec mai departe fără a releva rolul jucat de V.Z. Geogescu (Rică) în menţinrea legăturilor clandestine între Iuliu Maniu şi guvernul englez. Rică Georgescu, care, în calitate de director al societăţii petrolifere „Standard Oil”, a fost acuzat de sabotaj şi încercare de a întrerupe exportul român de petrol. El se afla închis şi cu toate acestea, avînd un regim special, a putut să ia legătura cu oameni de încredere care au facilitat comunicări speciale cu Comandamentul Aliat din Orientul Apropiat. Acesta, fiind conştient de importanţa României, a trimis o echipă de ofiţeri (un maior englez şi un ofiţer de origine română) în Iugoslavia împreună cu un transmiţător de radio. Maiorul englez a căzut în luptă în Iugoslavia şi doar ofiţerul Popescu (Ţurcanu era numele său adevărat) a putut ajunge în România. Cu multe peripeţii, ingeniozitatea lui Rică Georgescu a putut să menţină funcţionarea aparatului de radio în Bucureşti, cu toate că era căutat cu furie de organele de contraspionaj german. Avînd mai bine de 16 locaţii de transmisie, Popescu a lucrat mai mulţi ani sub nasul nemţilor. Unul din locurile sale favorite de transmisiune era un apartament lîngă Poşta Centrală, unde emisiunile sale erau amestecate cu cele ale poştei. Prin acest aparat, care era la dispoziţia mesagiilor lui Maniu, Rică Georgescu a menţinut deschisă linia de comunicaţii. Cînd Alexandru Cretzianu a fost numit ambasador la Ankara, Victor Rădulescu-Pogoneanu, director adjunct al Cifrului din ministerul de externe, trimitea aceleaşi mesagii, verificînd transmisiunile radiofonice.”

[op.cit, pp.28-37]

 

________________

1 În cursul întrevederii, conducătorul român a ridicat problema retragerii din Moldova a singurelor unităţi blindate, operaţie ce slăbea capacitatea defensivă a frontului. El a acceptat explicaţiie lui Hitler că aceste divizii vor fi înlocuite în curînd cu alte unităţi.

2 Foreign Relations of the United States (în continuare FRUS), 1944, vol. IV, pag.169-170.

3 Vezi FRUS, 1944, vol.IV, pag.196-7.

4 Vezi FRUS, 1944, vol. IV, pag.190.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie

Un răspuns la „Mircea Ionniţiu, secretarul Regelui Mihai, despre 23 august 1944 (1) Preludiu

  1. Pingback: 23 august 1944 – deficit de realism şi exces de părerism - În Linie Dreaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s