Reforma agrară din 1921: „un caz unic în analele istoriei”

Motto: „Acest popor s-a luptat atât de bine, a fost atât de devotat, încât îşi merită pământul.” – prinţul Brâncoveanu, unul dintre marii proprietari a cărui pământuri au fost redistribuite ţăranilor (apud Guy GAUTHIER, Missy, Regina României, Humanitas, 2000, ed. 2010, p.266)

„În general, în Occident, chiar în marile enciclopedii, se trece cu vederea faptul că nu regimul comunist e cel care a realizat cea mai mare expropiere, ci regimul parlamentar burghez de după Primul Război Mondial.

S-a procedat atunci la cvasiconfiscarea a 80% din suprafaţa marilor proprietăţi agricole – aparţinând, într-adevăr, doar câtorva mii de proprietari – şi distribuirea, pe parcele, către milioane de familii ţărăneşti. E un caz unic în analele istoriei.

Comuniştii, după 1945, n-au confiscat decât restul de 20 de procente, pe care, după ce le-au distribuit, le-au luat înapoi, pentru a le preface în colhozuri şi sovhozuri”

Neagu DJUVARA

„Amintiri din pribegie”, Ed. Humanitas, ediţie aniversară, 2012 – nota 1 de la p.292

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

4 răspunsuri la „Reforma agrară din 1921: „un caz unic în analele istoriei”

  1. mediesanul1234

    Asa e. Insa acolo era vorba de plata, nu de confiscare. Era plata pe care taranii au primit-o pentru participarea in primul razboi mondial.

  2. Exact, Adrian. Reforma din 1921 arată cât de „exploatatori” erau moşierii 🙂

  3. Marian

    Daca prin „comunisti” va referiti la legea agrara din 1945, va înselati. România era un regat si avea un guvern de uniune nationala, care nici macar nu era prezidat de un comunist, ci de presedintele partidului „Frontul plugarilor”, Groza. Stim ca a fost folosit si apoi marginalizat, dar acest lucru nu prea schimba mult datele problemei.

    La împroprietarirea din 1921, regele Ferdinand a contribuit si el cu pamânt din domeniile coroanei (legea ).
    „Art. 7. – Se declară expropriate în întregime:
    a) Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale supuşilor statelor străine, fie că sunt străini prin originea lor, fie că au devenit străini prin căsătorie sau alt mod;
    b) Proprietăţile rurale, în cuprinderea lor totală, ale absenteiştilor. Intră în această categorie toate proprietăţile care în cei din urmă 5 ani au fost neîntrerupt impuse, conform legii speciale, la un impozit funciar îndoit.
    Intră, deasemenea, în această categorie şi toate proprietăţile, fără consideraţie de întindere, care au fost arendate şi cultivate prin arendaşi încontinuu între 23 aprilie 1910 şi 24 aprilie 1920 inclusiv.
    Fac excepţie moşiile arendate de părinţi copiilor lor, cu act autentic, sau cu act cu dată certă, de tutorii minorilor sau interzişilor, de secheştri judiciari, moşiile femeilor, ale funcţionarilor publici şi ale militarilor;
    c) Pământul cultivabil al Domeniului Coroanei, Casei rurale şi ale tuturor persoanelor morale, publice şi private, instituţiuni, fundaţiuni etc., chiar când actele lor de fundaţiune, donaţiune, testamente sau orice alte dispoziţiuni, sub orice titlu, ar prevedea direct sau prin orice fel de cauze prohibitive neînstrăinarea lor sau le-ar fi dat vreo altă destinaţiune specială.
    Păşunile comunale urbane şi rurale, precum şi pământurile bisericilor şi ale şcolilor până la 12 ha nu sunt expropriabile;
    d) Pământul folosit cu titlu de embatic, besman, locaţiune ereditară, otaşniţă, fie că este acoperit cu plantaţiuni, sădiri, clădiri sau nu, fie că este situat în comunele rurale sau în comunele urbane.
    Sunt şi rămân desfiinţate, în virtutea acestei legi, toate drepturile sau privilegiile, de orice natură şi de oriunde ar deriva (hrisoave domneşti, hotărâri etc.), pe care le au proprietarii sau alte persoane asupra acestor pământuri.
    Exproprierea se face în folosul embaticarilor;
    e) Pământul rural ţinut cu arendă de sătenii cultivatori de pământ cel puţin 5 ani neîntrerupţi, dacă îşi vor fi construit pe el case sau vor fi plantat vii sau pomi roditori;
    f) Terenul domenial silvic, pe care au fost păduri şi care acum e gol, sau e acoperit cu tufişuri ce nu vor mai putea deveni niciodată pădure, cu rezerva terenului necesar personalului silvic;
    g) Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale celor condamnaţi pentru crimă împotriva Statului sau pentru dezertare la inamic.
    Casele de locuit cu parcurile lor, sădirile, pădurile, viile şi stabilimentele industriale, morile, apele care le alimentează, expropriate în condiţiunile alineatelor a) şi b) de mai sus, pot fi scoase din expropriere şi redate proprietarilor după cererea lor şi cu aprobarea Comitetului agrar, dacă ele nu sunt necesare unui scop economic, sanitar sau cultural obştesc.
    Pentru aceste imobile aparţinând proprietarilor expropriaţi conform alineatului a), scoaterea din expropriere se face cu rezervele de mai sus şi cu condiţiunea ca proprietarul sau cei care au dobândit sau vor dobândi asemenea imobile până la promulgarea legii, să le vândă într-un termen de trei ani de la această promulgare.
    Imobilele proprietarilor care nu le vor fi înstrăinat în acest termen vor fi vândute prin licitaţie publică după cererea parchetului. ”

    În 1945, Mihai s-a eschivat.
    ” Art. 3. – În scopul înfăptuirii reformei agrare, trec asupra Statului pentru a fi împărţite plugarilor îndreptăţiţi la împroprietărire şi pentru a constitui rezervele prevăzute la art. 2, pct. c şi d, următoarele bunuri agricole cu inventarul viu şi mort afectat lor;
    a) Pămînturile şi proprietăţile agrare de orice fel aparţinînd cetăţenilor germani şi cetăţeni români, persoane fizice sau juridice, de naţionalitate (origine etnică) germană, care au colaborat cu Germania hitleristă.
    b) Pămînturile şi alte proprietăţi ale criminalilor de război şi ale celor vinovaţi de dezastrul ţării;
    c) Pămînturile celor care s-au refugiat în ţările cu care România este în stare de război ori s-au refugiat în străinătate după data de 23 August 1944;
    d) Terenurile şi toate bunurile agricole ale absenteiştilor;
    e) Terenurile a celor care în ultimii şapte ani consecutivi nu şi-au cultivat pămînturile în regie proprie, cu excepţia loturilor pînă la 10 ha;
    f) Bunurile agricole de orice fel ale cetăţenilor români care s-au înscris voluntari pentru a lupta împotriva Naţiunilor Unite;
    g) Bunurile de mână moartă.
    h) Prisosul terenurilor agricole constituind proprietăţi ale persoanelor fizice care depăşesc suprafaţa de 50 ha, şi anume: pămîntul arabil, livezile, fâneţele, bălţile şi iazurile artificiale, fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaştinile şi terenurile inundabile.

    Art. 4. – Construcţiunile, conacele, armanele, drumurile, livezile şi orice lucrări de îmbunătăţiri funciare, cu toate instalaţiile lor, vor fi cuprinse în cota de 50 ha, prevăzută la art. 3, pct. h, proprietarul având dreptul de a alege cota rezervată pentru dînsul de unde voieşte, dar într-un singur loc.

    Art. 5. – Se consideră ca o singură proprietate agricolă în ce priveşte aplicarea art. 3, pct. h:
    a) Terenurile agricole aparţinând aceluiaşi proprietar, aflate în diferite părţi ale ţării;
    b) Proprietăţile agricole ale soţului şi soţiei. În cazul când soţia are proprietate separată de a soţului, moştenită sau primită ca zestre înainte sau după căsătorie şi dovedită cu acte, va rămâne asupra soţiei 10 ha, cu latitudinea din partea soţilor de a-şi rezerva cotele legale din una sau ambele proprietăţi, după buna lor învoială;
    c) Proprietăţile agricole ale părinţilor şi copiilor minori;
    d) Bunurile agricole aflate în coproprietate.

    Art. 6. – Tractoarele, batozele, locomobilele, secerătoarele şi combinele de pe bunurile agricole prevăzute la art. 3, trec asupra Statului, care va crea centre judeţene de închiriat maşini agricole la dispoziţia agricultorilor. Celelalte unelte agricole şi animale de tracţiune trec asupra Statului, proporţional cu suprafaţa de teren agricol expropriat şi vor fi date ţăranilor împroprietăriţi.

    Art. 7. – Toate bunurile agricole arătate în art. 3 şi 6 trec imediat, fără nici o despăgubire, pe deplin, în proprietatea Statului, pentru scopurile arătate la art. 2.

    Art. 8. – Sunt exceptate de la expropriere şi lăsate în proprietatea actualilor titulari: orezăriile existente, bunurile agricole aparţinând mânăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti, bunurile Domeniilor Coroanei, ale Eforiilor şi Aşezămintelor spitaliceşti, precum şi cele ale Academiei Române, Casei Şcolilor şi celorlalte aşezăminte de cultură, ale composesoratelor, urbariatelor, obştiilor şi cooperativelor săteşti, de asemeni şi fâneţele şi păşunele aparţinând comunelor şi în general toate bunurile făcând parte din patrimoniul Statului. ”

    O alta diferenta consta în suprafata afectata, în 1921 proprietarul ramânea cu minim 100 de Ha (în teritoriile „nou cucerite” minim 100 iugare (care era cam 1/2 Ha), pe când în 1945 ramânea cu 50 de Ha.

    Colectivizarea nu a însemnat desproprietarirea, ci doar schimbarea formei de organizare. De aceea, desfiintarea CAPurilor s-a facut fara prea mare tam-tam dupa 1990. Probleme au fost doar la IASuri, care au fost constituite pe pâmânturile confiscate.

    Si un ultim aspect. Nu numai cei care au participat la razboi au primit pamânt, ci toti cei care n-aveau (sau aveau pâna la 10 Ha). Sigur, reforma a avut ca punct de plecare aceasta situatie, precum si evitarea unei noi rascoale taranesti, precum cea din 1907.

  4. Pingback: In contra direcţiei inculturii de astăzi în România | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s