Regele Mihai despre regimul post-ceauşist, Ion Iliescu, Constituţia din 1991 şi Petre Roman

M.S. Regele Mihai I al României în dialog cu Philippe Viguié Desplaces (1992), în “O domnie întreruptă” (Ed. Libra, 1995, trad: Ecaterina Stamatin)

SECURITATEA

– Sire, ce diferenţă faceţi între Securitate şi Garda de Fier?

– Securitatea este o organizaţie de stat, în timp ce Garda de Fier era mai curând o organizaţie politică. Metodele lor, însă, rămân aceleaşi. […]

Drama constă în aceea că aceste mişcări îşi recrutau adepţii din păturile cele mai defavorizate ale societăţii, teren privilegiat pentru nişte manipulatori pricepuţi. Pentru mulţi dintre aceşti «declasaţi», violenţa deschidea o cale de acces către o anumtiă respectabilitate publică.

Garda de Fier a primit, totuşi, sprijinul anumitor intelectuali, în parte datorită faptului că îşi proclama adeziunea la o ordine creştină. Securitatea, însă, s-a sprijinit întotdeauna numai pe violenţă. Nici religie, nici credinţă, nici filozofie: era vorba pur şi simplu de o organizaţie de ucigaşi dirijaşi de stat.

p.163

REGIMUL POST-CEAUŞIST

„prietenii domnului Iliescu (sunt) pentru mine supravieţuitorii şi moştenitorii sistemului comunist”

– p. 166

În 1989, „am fost […] foarte miraţi să constatăm că din aceste înfruntări ieşeau învingători Petre Roman, despre care nimeni nu auzise vorbindu-se, şi Ion Iliescu, pe care îl cunoşteam puţin. Ceea ce se ştia despre acesta din urmă nu era totuşi deloc liniştitor: produs pur al sistemului, el fusese dat la o parte de Ceauşescu, dar trimis la Moscova ca «reprezentant» al partidului comunist.

[….] Când Iliescu şi Roman au ieşit la suprafaţă, primul ca preşedinte al republicii, cel de-al doilea ca prim-ministru, unele dintre presentimentele noastre s-au dovedit exacte. Astăzi, consider ca foarte posibil, aşa cum o afirmă unii, ca KGB-ul să fi teleghitat aceste răsturnări.”

– p.169

ION ILIESCU

„[…] Preşedintele Republicii, Ion Iliescu, este un comunist. Şi asta încă din tinereţe. El şi-a făcut studiile la institutul Molotov din Moscova, şcoala cadrelor de partid. A fost membru al COmitetului Central al Partidului Comunist Român, responsabil cu ideologia, ministru al tineretului… El este preap uternic marcat de începuturile sale pentru a se schimba. Atitudinea sa din timpul revoluţiei şi interviurile sale demonstrează clar că el nu se hotărât să transforme în profunzime societatea românească. […]”

– p. 174

Mineriada:

„În ceea ce îl priveşte în mod precis pe Iliesc, reamintiţi-vă afacerea cu minerii din iunie 1990, când Piaţa Universităţii mai era încă ocupată de manifestanţi. Aceşti mineri, sosiţi în număr mult prea mare pentru a se putea crede că porniseră la drum în mod spontan, au venit, cu trenuri speciale, să devasteze oraşul, să omoare români, iar la televiziune a fost văzut Iliescu felicitându-i cu aceste groaznice cuvinte: «Bravo, aţi curăţat Bucureştiul!». Aceste cuvinte au rămas întipărite în memoria multora. Un preşedinte sa un şef de stat legitim nu poate incita la omor fără a deveni el însuşi un criminal.”

– p.176

Iliescu_Regele-Mihai

„Pentru cei ce spun că în 2001 regele “a batut palma” cu neocomuniştii: priviţi mimica regelui şi poziţia mâinilor.” (Dan Ghenea)

PETRE ROMAN

„Îmi exprim aceleaşi rezerve cu privire la liberalizarea pieţei, al cărei propovăduitor pretinde că este prim-ministrul Petre Roman […] programul de privatizare aplicat de Roman este mai mult decât suspect. Vechea nomenclatură este singura care a profitat de pe urma lui. Aceasta a câştigat milioane la bursa neagră, într-un moment în care populaţia este afundată în mizerie.

Este locul aici să reamintim originile domnului Roman. Tatăl său, Valter Roman, era un comunist înfocat. El s-a căsătorit cu o spaniolă, foarte probabil comunistă, apoi s-a întors în România, în 1945, şi a ajuns general, şeful politic al armatei române. Fiul său, Petre, este produsul pur al acestui mediu. Copil fiind, el nu a auzit decât un singur limbaj, cel al comunismului.

Am citit recent undeva că la întrebarea «Aţi accepta să trataţi cu Regele», el ar fi răspuns: «Nu, din cauza educaţiei mele». Cum vreţi dumneavoastră ca un astfel de om să poată schimba ţara în mod radical şi pozitiv? El a rămas mai puţin comunist în fapte decât în teorie, desigur, însă cele câteva reforme pe care le-a efectuat nu i-au modificat ataşamentul său profund faţă de «valorile» acestei ideologii.”

– pp.174-175

CONSTITUŢIA DIN 1991

„Ţin să fac o remarcă în legătură cu scrutinul din 8 decembrie 1991, care urma să sancţioneze adoptarea unei noi Constituţii. S-au numărat aproximativ 40% de abţineri, la care trebuie adăugate cele 25% de „nu”: nu se poate spune că a fsot un vot entuziast! În mod curios, astăzi (în 1992, n.m.) există un milion şi jumătate de votanţi mai puţin decât în anul trecut. Acolo sus, masa electorală este «umflată» şi «dezumflată» după dorinţă. Sunt efectuate tot felul de combinaţii dubioase şi se pretinde că este vorba de alegeri libere. În anumite circumscripţii, au fost mai multe sufragii decât votanţi! Unii au votat de câte trei ori, inclusiv morţii! Este de fapt repetarea a ceea ce s-a petrecut în 1946. Toate acestea, bineînţeles, sub un regim care se pretinde perfect democratic…”

– p.202

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

„Nu ştiu cum să explic inerţia Bisericii noastre. În mod tradiţional, ea s-a aflat în fruntea luptei pentru întregirea şi independenţă ţării. Rolul său în istoria noastră este preponderent.”

Privind demolările lăcaşurilor de cult:

„Sunt încă foarte şocat de lipsa de reacţie a Bisericii noastre din România. Când regimul a început să distrugă aceste biserici, reducând la neant, câteodată dintr-o lovitură de buldozer, capodopere ale artei bizantine, ierarhia ortodoxă română nu a suflat o vorbă. Cum să explici această tăcere? În străinătate a fost scandal. Acolo, absolut nimic.

Nomenclatură:

„Aceşti oameni ai bisericii au fost aceaşi care, la alegerile din 1990, au covins lumea să voteze pentru prietenii domnului Iliescu […].

Bătrânul patriarh al României a recunoscut, după căderea lui Cauşescu, că dăduse dovadă de laşitate. El a demisionat după răsturnarea dictatorului… pentru a se reîntoarce odată cu venirea domnului Iliescu.”

Judecată de ansamblu:

„Totuşi, ceea ce este adevărat pentru vârful ierarhiei nu este în mod obligatoriu valabil şi pentru preoţii de la bază: eu ştiu că au fost numeroşi cei care, la sate, au spus ceea ce gândeau, cu riscul vieţii lor.

În ansamblu însă, sunt nevoit să acuz Biserica Română de neîndeplinirea datoriei sale.

Nu vreau să mă  amestec în treburile Bisericii, chiar dacă Regele întreţinea cu aceasta relaţii privilegiate: într-adevăr, eu îi consacram pe episcopii aleşi de Sinod. Consider că aceasta îmi dă dreptul să îmi exprim părerea. […]”

– pp.165-166

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s