Regele Mihai: La moartea regelui Carol al II-lea

M.S. Regele Mihai I al României în dialog cu Philippe Viguié Desplaces:

[…] Apariţiile noastre publice au fost deci limitate la un strict necesar. […] Aceasta era o atitudine care risca să nu fie întotdeauna corect interpretată, dar din care noi ne-am făcut o datorie.

– În mod evident, altelte au fost raţiunile pentru care nu aţi asistat la funeraliile tatălui Majestăţii Voastre, Regele Carol al II-lea, în 1953?

– Nu voiam să mă întâlnesc cu anturajul său. Era ceva ce mă depăşea. Şi în acest caz, absenţa mea a făcut obiectul a numeroase critici sau neînţelegeri. Dar nu am regretat această hotărâre. Ce vreţi, am un prea mare respect pentru morală. Ruptura fusese totală, eu mă obişnuisem cu ea. Adolescent fiind, am visat uneori să am un tată care să se afle lângă mine, care să mă susţină, care să mă pregăteascăsă îmi slujesc ţara, să domnesc (s.m.). În locul acestuia, am cunoscut un om care şi-a mascat întotdeauna sentimentele, un om ale cărui acte îi dezminţeau fădăguinţele.

Ţin să precizez că, la moartea Regelui Carol al II-lea, eu nu i-am moştenit averea. Şi asta pentru bunul motiv că aşa ceva nu mai exista… Lucrul întrutotul surprinzător, întrucât se ştie că, în cursul celor zece ani de domnie, tatăl meu ar fi scos din România sume considerabile, evaluate de unii la peste cincizeci de milioane de dolari din acea vreme. Se crede că le-a plasat în societăţi fictive, sub diferite nume de împrumut. La moartea sa, nu s-a găsit aproape nimic: zeci de mii de franci ici, treizeci de mii colo, o sută de mii de escudos în altă parte, zece mii de lire sterline în Anglia, şi cam asta a fost tot (s.m.). Chiar şi fabuloasa sa colecţie de timbre a dispărut! De altfel, cred că el a vândut-o. Există, desigur, un tezaur Carol al II-lea, dar nimeni nu a putut să îl descopere… 

La drept vorbind, nu a existat nici măcar un testament, nici «ultimele dorinţe». Şi totuşi, tatăl meu a redactat nişte memorii care au fost sustrase din moştenire, după cât se pare, de către Magda Lupescu, care le-a trimis la castelul Hohenzollern din Germania. Când am aflat acest lucru, am înaintat imediat o plângere în Justiţie. După zece zile, totul a fost adus înapoi în Portugalia. Memoriile au fost depuse la arhivele naţionale de la Lisabona. Dar, în pofida cererilor mele insistente, nu am reuşit să le recuperez.

La moartea Magdei Lupescu, în 1977, soţia şambelanului său a luat legătura cu mine prin intermediul fostului Rege al Italiei (Vittorio Emanuele al III-lea, n.m.V.M.T.). Ea mi-a propus să îmi restituie memoriile Regelui Carol al II-lea cu condiţia ca eu să le public, iar beneficiile acestei operaţii să fie consacrate în întregime educaţiei prinţeselor, fiicele mele. I-am răspuns prin avocatul meu că eram de acord în principiu, dar că, înainte de a semna un angajament, voiam să iau cunoştinţă de conţinutul acestor memorii. Ea mi-a răspuns că această condiţie era inacceptabilă şi şi-a retras oferta.

În ce priveşte patrimoniul pe care Regele Carol al II-lea l-a luat cu el când a fugit din România, nu am putut recupera decât un singur tablou care mă reprezintă pe mine la vânătoare. În faţa tribunalului, Magda Lupescu negase existenţa acestuia. Îmi aminteam însă foarte bine că eu însumi dădusem jos de pe peretele din încăperea Palatului această pânză, atunci când tatăl meu a plecat, în 1940. Am regăsit-o la Ciudad de Mexico. Mi s-a afirmat că acel şambelan pusese mâna pe tot ce putuse la moartea Magdei Lupescu şi că el depusese acest tablou la soacra lui, în Mexic. Era singurul de urma căruia am dat. Dar au fost nişte tablouri sublime, un El Greco, câţiva Reynolds şi alţi englezi. Dumnezeu ştie unde au ajuns….”

– Regele Mihai, în “O domnie întreruptă” , în dialog cu Philippe Viguié Desplaces (Ed. Libra, 1995, trad: Ecaterina Stamatin, pp.144-145)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Reconstituiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s