O viziune incompletă

Text scris de Crina Stanciu Alexandra, elevă a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, adresat colegului ei de clasă Tudor Vişan-Miu, care a i-a dat un exerciţiu de… „viziune”:

Dragă Tudor, mi-ai dat o temă cât se poate de uşoară la prima vedere: “Cum vezi tu lumea prin ochii tăi?”. Fix acestea au fost cuvintele pe care tu le-ai utilizat şi nu ai tu idee de câte ori am fost întrebată acest lucru, la un moment dat sâcâindu-mă eu însumi cu această interogare perpetuă. NU am ştiut ce să răspund. Răspunsul l-am găsit anul acesta la unul din cursurile de management de proiect la care am fost. M-au pus să concep o stemă în care să apară şi o reprezentare de «Unde te vezi peste 15 ani?». În acel moment mintea mea s-a blocat, am ameţit şi m-am gândit că poate doar mi se pare că această întrebare seamănă cu cea pe care mi-o tot puneam. Este adevărat, seamănă. Aşa că îţi spun şi ţie ce am spus şi atunci… «Eu nu văd absolut nimic. Sunt oarbă». Ştiu că pare straniu, dar chiar aşa este, mereu a fost. Nu am ştiut niciodată în ce direcţie să o apuc, mereu m-am bazat pe hazard şi m-am izbit de toţi pereţii, cu ochii închişi, încercând să îmi dau seama de tot ce mă înconjoară. Nu am cum să văd lumea cumva anume, pot doar să îmi creez lumea mea.

Naivitatea. De aceea nu pot vedea nimic. Pentru mine binele este rău şi răul este bine, totul apare din altceva, se prelinge sub formă de cicatrici şi se creeaza o imagine difuză asupra tuturor obiectelor, se petrece o ceaţă densă de incertitudine din care nu poţi ieşi fără să îţi însângerezi zâmbetul sau să îţi distrugi credinţa. Aşa că închid ochii, orbesc îndemnată de propria mea voinţă, pentru ca este inutil să încerc să disting între umbre şi lumini, mintea îmi joacă feste şi îmi întinde capcane. Mi-am creat lumea mea în care nimic nu este roz, dar nici gri, pe care nu o pot vedea, dar o pot reduce sub forma unei hărţi, pentru că acele culori din care ea este compusa sunt vii şi este îndeajuns oricare din cele 6 simţuri [*] pentru a îţi da seama de ceea ce este în faţa ta. Mă bazez pe propria mea «Teorie a culorilor» şi continui să îmi port masca fără găuri pentru ochi, luptându-mă cu mine însumi pentru supremaţie şi cu restul lumii pentru recunoaştere. Şi tu ai o culoare, Tudor, dar ţi-o voi spune cu o altă ocazie pentru că acum nu ar avea rost să particularizez. Ideea principala a acestui articol este ca «lumea» nu are definiţii, nu poate fi văzută cumva anume pentru că este imensă şi nu ai cum să o reduci la doar câteva elemente pentru a îţi face o idee. Trebuie să o vezi pe toată ca să poţi răspunde la această întrebare…pana atunci vei rămâne la fel de orb…ca mine.

____________________

Notă: [*] Faţă de această sintagmă am o singură nemulţumire „savantă”: nu avem 6 simţuri (adică cele 5 + încă unul), ci…. mult mai multe. Acest fapt m-am ostenit a-l scrie aici, considerând utilă scrierea unui eventual „Tratat al simţurilor” (n.m.V.M.T.).

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Domnişoara Luni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s