Regele Mihai despre maşini şi vânătoare

M.S. Regele Mihai I al României în dialog cu Philippe Viguié Desplaces:

– Dar nu stăteaţi la şcoală douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Cum vă petreceaţi timpul liber?

– Atunci când puteam, în după-amiezile libere, ieşeam să fac plimbări cu maşina. Am fost întotdeauna pasionat de automobile. Aproape că s-ar putea spune că m-am născut cu mâinile pe volan (s.m.), căci am început să conduc în 1927, la vârsta de şase ani! La început în parcul închis, apoi pe câmp, prin micile sate sau pe plajă, când eram cu mama la mare. Eram aşezat pe geunchii şoferului pentru că nu puteam ajunge la pedale, dar făceam schimbările de viteză şi mânuiam singur volanul.

Prima mea maşină a fost un automobil Morris englezesc, pe care mi-l oferise unchiul meu, prinţul Nicolae. Pe urmă, tatăl meu mi-a cedat Fordul său, pe care îl conduceam singur peste tot. De fapt, nu eram chiar singur, întrucât mă urma o maşină de siguranţă. Pentru că eram supravegheat foarte îndeaproape. Tatăl meu voia să ştie ce făceam, unde mă duceam, cu ce citeză circulam. El nu aprecia pasiunea mea pentru automobile.

Prefera, categoric, să măvadă vânând. Am început în 1932, la vârsta de unsprezece ani (s.m.). Trebuie spus că în România eram răsfăţati. Vânatul era îmbelşugat. «Tablourile de vânătoare» nu se numărau în zeci, ci în sute de «piese» de persoană. Ritmul de tragere era foarte susţinut. Utilizam în permanenţă câte trei sau patru puşti, pe care ni le treceau încărcătorii aflaţi în spatele nostru.

Vânam pe domeniile statului. Tot vânatul era apoi vândut, cu excepţia a ceea ce păstram pentru serviciul Palatului. În felul acesta era finanţată în parte întreţinerea terenului de vânătoare. Vânau daor membrii familiei, împreună cu personalităţi ale corpului diplomatic sau din diferite provincii ale României. Toată lumea se amesteca, ambianţa era foarte destinsă. Participanţii se strângeau cu toţii la prânzul sau cina ce se organiza. Dacă se întâmpla să stăm mai mult de opt zile în acelaşi loc, invitaţii se schimbau.

În România, pe la 1930-1932, vânătoarea era destul de obişnuită. Existau o mulţime de societăţi de vânătoare şi, dacă aveam ceva mai mult vânat decât alţii, acesta se datora faptului că vânătoarea noastră trebuia să aibă, în faţa invitaţilor din străinătate, o anumită ţinută. Pentru acest motiv se lăşa vânat de pe un an pe altul.

Îmi plăcea îndemânarea de care dădea dovadă trăgătorul pentru a lovi o pasăre, îmi plăcea contactul cu natura. Căci există mai multe feluri de a vâna. În unele zile, mergeam pe jos kilometri întregi, peste câmpuri, urmărind potârnichile de exemplu.

Vânam în principal păsări, pentru că acest vânat mic putea fi reînnoit. Vânătoarea animalelor cornute era în schimb foarte reglementată şi, practic, interzisă. În România nu se practica vânătoarea cu gonaci şi câini (n.V.M.T.).

Tatăl meu a încurajat foarte mult pasiunea mea pentru vânătoare. Până în clipa când am ajuns să trag aproape la fel de bine ca şi el, poate chiar mai bine… Ceea ce i-a plăcut mai puţin”.

(“O domnie întreruptă”, Ed. Libra, 1995, trad: Ecaterina Stamatin, pp.45-46)

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Istorii recuperate

3 răspunsuri la „Regele Mihai despre maşini şi vânătoare

  1. Pingback: Regele Mihai despre maşini şi vânătoare | copaculcumaximeregale

  2. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s