În căutarea unei temelii solide

Motto: „Între un fanatic altruist şi un fanatic terorist este o diferenţă de etică, nu de esenţă.” – Amos Oz

Scrisoare către Sorin-Nicolae Ştefan, autorul cărţii „Dansând cu Şiva”, ca răspuns la o scrisoare a sa:

Dragă Nic,

 
Deşi, după cum m-am definit, sunt un creştin fundamentalist, aşa cum am explicat într-o discuţie cu Dan Ghenea, „discuţia despre fundamente este complicată, şi pentru că există mai multe zidiri. Între fundamentul personal şi fundamentele celorlalţi, trebuie căutat un echilibru. Astfel se crează, cred, o TEMELIE SOLIDĂ. [Acest echilibru încă în caut]”http://danghenea.wordpress.com/2013/09/29/cuvinte-rupte-fundamentalism/

Am devenit astfel în toamna anului 2011, sub influenţa rudei mele, Răsvan Cristian Stoica (baptist), şi a unor prieteni ai săi, deveniţi şi ai mei, precum Mitică Holhos (tot baptist). După cum mărturisea Răsvan despre el însuşi, că în primii ani după botez a devenit un pic fanatic, mărturisesc că aceaşi transformare am suferit-o şi eu (sau, mai degrabă, acelaşi impas al transformării): am flituit o tânără de 14 ani când a venit pe blogul meu cu un mesaj gen „Jos cu Dumnezeu!” (am devenit apoi prieteni şi am purtat o lungă discuţie, aproape zilnică, cu mii de mesaje); am intervenit pe un blog care făcea propagandă homosexualităţii, dojenind destul de dur o tânără care pretindea ca „oamenii care vorbesc împotriva bărbaţilor care se iubesc să fie puşi să muncească la canal” etc. Mi-a durat ceva până am realizat o „împăcare” între credinţa mea absolută şi lumea din jur (sinteza este întotdeauna perfectibilă şi încă zidesc la ea). Aveam ciudatul tic de a judecata oamenii, inclusiv mari personalităţi, în funcţie de credinţă – dacă e creştin, e bun; dacă e ateu, e naşpa. Acest reflex era de-a dreptul cretin şi, cu timpul, m-am dezvăţat: sunt atâţia atei sau deişti pe care le prefer unor bigoţi şi fanatici religioşi; apoi, sunt atâţia agnostici atât de valoroşi (şi morali, de asemenea, decât mulţi creştini „cu numele”!): Bertrand Rusell, Karl Popper, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca.
Pentru că ai adus vorba, ideea reîncarnării mi se pare foarte poetică. Într-o subtilă observaţie, eminentul om de ştiinţă Dumitru Constantin-Dulcan (care crede în reîncarnare din motive empirice) nota că, în primii ani ai creştinismului, ideea reîncarnării ar fi fost acceptată, apărând prin Ioan Botezătorul, despre care Cuvântul ne-ar zice, după o anumită citire a textului, că a fost reîncarnararea profetului Ilie. Personal, interpretarea versetului „Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină” (Matei 11:14) mi se pare eronată. Găseşti o contra-hermeneutică aici: http://www.rcrwebsite.com/johnelij.htm. Apostolul Pavel ne spune clar: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei, 9:27). Dar, deşi nu cred în reîncarnare, repet, ideea mi se pare foarte poetică şi, psihologic, are acelaşi efect asupra minţii precum credinţa în viaţa de apoi: te responsabilizează în privinţa a ceea ce va urma după „moarte”.
În privinţa celorlaltor religii – încerc să convieţuiesc cu toate, chiar şi cu Islamul (dar nu cu islamismul, varianta sa fanatică, în terminologia lui Voltaire), cu două excepţii: New Age şi religiile seculare – precum comunismul. Totuşi, dacă pentru comunişti merg pe vorba lui Panait Istrati („Dacă comunismul nu te scârbeşte de moarte, te tâmpeşte de moarte”), pentru New Age merg pe vorbele Părintelui Rafail Noica, care încearcă să explice aceste orientări: „încercările de auto-depăşire tip New Age (telepatie, levitaţie, ghicitul viitorului) arată plitcisul noului veac faţă de biologia omului – la a cărei capăt este un mormânt”. În fine, admit, de asemenea, că îmi sunt antipatice cultele care aduc o nouă biblie, precum Adepţii lui Moon, Martorii lui Iehova sau Biserica Mormonă – însă antipatia mea este doar pentru doctrină ci nu şi pentru oameni: mă încredinţez că cea mai mare parte a adepţilor acestor culte sunt amabili şi simpatici. 
În fine, sunt contra relativismului religios şi ecumenismului: cred că acesta corespunde nevoii naturale de a depăşi barierele interreligioase (despre asta a scris foarte frumos Teofil Stanciu, alt blogger baptist: http://drezina.wordpress.com/2013/01/25/ecumenism-congenital/), însă cred că acest lucru trebuie făcut prin transreligiozitate (trecem, temporar, dincolo de dogme) ci nu printr-o convenţie de tipul „unificării mondiale” (că tot veni vorba, eu sunt pentru menţinerea statelor naţionale, în cadrul unor suprastructuri statale precum UE, NATO, ONU şi ce va mai urma…).
Ca să închei «cum trebuie» alocuţiunea mea, mărturisesc că mi se pare regretabil că adesea se uită care este cea mai mare virtute a creştinismului: Iubirea, despre care apostolul Pavel a vorbit atât de frumos în epistolele sale: „Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. […] Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. (1 Corinteni 13:2-3,13). Şi Ioan, alt mare apostol, a scris atât de frumos despre Dragoste: Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi.Dumnezeu este dragoste […] Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (Prima Epistolă a lui Ioan, 4:16, 19). Nu pot să nu pun aici şi poate cel mai frumos verset din Evanghelii, o explicaţie pe care Hristos ne-o dă despre Iubirea pe care ne-o poartă Tatăl Nostru Ceresc: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Evanghelia după Ioan 3, 16).
 
Mi-ar face mare plăcere să citesc cartea soţiei tale. Cred că va fi interesant să o compar cu cartea ta – pe care încă nu am mai deschis-o de când m-am întors din Viena, dar o voi citi în Săptămâna Mare. Simbolic, cred că sună frumos.
 
Închei mesajul supunându-şi atenţiei un pasaj din Biblie, cu prilejul Sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim – pentru care prefer denumirea de „Duminica Finicilor” în locul „Duminicii Floriilor” [*]:
 
Intrarea lui Isus în Ierusalim, în Evanghelia după Ioan, cap. 12:

12 A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
13 a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
14 Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:
15 „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”
16 Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.
17 Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
18 Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.
19 Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!

(traducerea Dumitru Cornilescu revizuită, după care, admit acest lucru, am citit întâia oară Scriptura, deşi sunt creştin-ortodox)
 
Cu drag,
Tudor
Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Atitudini, Biblia in Cuvant si Spirit, Bunul simt, Dragostea pentru sophia, Iubirea Inefabila

Un răspuns la „În căutarea unei temelii solide

  1. Pingback: Debut de Florii | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s